Suspendarea de drept a unui act administrativ fiscal în temeiul art. 14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Rezumat:

Potrivit prevederilor art. 14 alin. 5 din Lg. nr. 554/2004 dacă subsecvent unei suspendări a unui act administrativ, este emis un nou act cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. Pentru ca dispozițiile să devină aplicabile nu este neapărat necesar ca noul act să aibă un conținut identic, ci este suficient ca acesta să producă efecte similare primului act, asupra aceluiași destinatar, afectând obiectul sau conținutul raportului juridic inițial.

Astfel, chiar dacă al doilea ordin are un conținut ușor diferit față de primul, efectul principal asupra reclamantei este același, și anume instituirea obligației de a avea în proprietate sau folosință spații de depozitare a produselor, obligație ce a constituit motiv de suspendare a ordinului emis anterior.

Hotărârea:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.01.2019 şi înregistrată sub nr. ..../39/2019, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3236/27 decembrie 2018 până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea 554/2004.

În motivare, reclamanta a arătat că a formulat, conform înscrisurilor anexate la dosar, plângere prealabilă împotriva Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, în condiţiile art. 7 alin. l şi art. 7 alin. l ind. 1 din Legea 554/2004, prin care a solicitat revocarea acestuia pentru motive de nelegalitate.

A apreciat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. l pentru suspendarea Ordinului preşedintelui ANAF până la pronunţarea instanţei de fond, având în vedere că suspendarea executării actului administrativ este o măsura provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţa a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ. Astfel, condiţiile prevăzute de textul art. 14 din Legea 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente sunt îndeplinite.

 În ceea ce priveşte prima condiţie, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a făcut dovada sesizării ANAF, ca autoritate emitentă cu plângerea prealabilă împotriva Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 în vederea revocării actului administrativ normativ.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, conform dispoziţiilor art. 2 lit. t din Legea 554/2004, acesta este definit drept „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, iar această condiţie este îndeplinită în cauză, motivat de următoarele argumente:

Principiul legalităţii actelor administrative presupune atât că autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, impunând, în egală măsura, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prezumţia de legalitate a actelor administrative acţionează şi determină naşterea obligaţiei de executare în sarcina celor vizaţi de respectivul act. În cauză, persoana vătămată, reclamanta, având ca principal obiect de activitate „intermedieri cu comerţul cu combustibilul”, are un atestat de înregistrare prin care a obţinut dreptul de a desfăşura activităţi de distribuţie şi comercializare în sistem angro, fără depozitare de produse energetice, în temeiul Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1849/2016 .

Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 s-a abrogat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1849/2016, iar pentru obţinerea atestatelor pentru desfăşurarea activităţilor de distribuţie şi comercializare în sistem angro de produse energetice, a devenit obligatorie condiţia deţinerii de spaţii de depozitare (închiriate sau proprietatea societăţii), actele urmând a fi depuse până la 31 decembrie 2018, în vederea continuării desfăşurării acestei activităţi, Ordinul nr. 1849/2016 neavând iniţial o astfel de reglementare, la data emiterii atestatelor pentru desfăşurarea acestei activităţi, însă fiind şi el modificat în august 2018, prin ordinul nr. 1960/2018, prin instituirea aceleiaşi condiţii, fără ca acest Ordin să fi fost pus în executare, efectele lui fiind suspendate, în ceea ce privea executarea, de toate instanţele care au fost sesizate în acest sens. 

Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 conduce la eliminarea de pe piaţă a operatorilor economici care nu deţin spaţii de depozitare, aceştia din urmă, ca şi reclamanta, fiind împiedicaţi în acest mod să mai obţină atestatul care să le permită în continuare desfăşurarea comerţului de produse energetice. Astfel se creează pe piaţă un monopol al marilor companii, care deţin spaţii de depozitare, în virtutea potenţialului financiar, condiţia obligativităţii deţinerii unui depozit impusă prin Ordinul nr. 3236/2018 ducând la distorsionarea concurenţei pe această piaţă a comerţului cu produse energetice, în care companiile mici nu îşi vor mai putea desfăşura activitatea întrucât nu vor mai putea primi atestate, fără dotarea cu depozite.

A mai susţinut reclamanta că Ordinul nr. 3236/2018 încalcă dispoziţiile Legii nr. 21/1996, întrucât fiind un act administrativ normativ care are impact asupra concurenţei pe piaţa comerţului cu produse energetice, a fost emis fără ca autoritatea publică emitentă ANAF să solicite un aviz în acest sens de la Consiliul Concurenţei, care reprezintă autoritatea naţională în materia concurenţei, avizul fiind obligatoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. 3 din această lege. În art. 2 lit. b din Legea nr. 21/1996 se stipulează că dispoziţiile acestei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică şi denaturează concurenţa săvârşite de „autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes practic major”.

În scopul protecţiei, menţinerii şi stimulării concurenţei şi a asigurării unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor a fost înfiinţată autoritatea naţională în domeniul concurenţei, Consiliul Concurenţei, cu atribuţii, cf. art. 25 al. 1, lit. l de a emite avize pentru proiecte de acte normative, proiecte de politici publice, care pot avea impact anticoncurenţial. Ori Ordinul nr. 3236/2018 este emis în condiţii de nelegalitate întrucât nu s-a solicitat avizul obligatoriu de la Consiliul Concurenţei, iar acest ordin are un impact major pe piaţa comerciantului cu produse energetice, eliminând de pe piaţă micii comercianţi şi propulsând monopolul marilor companii, care deţin astfel de depozite sau care au forţa financiară să achiziţioneze astfel de depozite imediat din resurse proprii, ceea ce creează lipsa unui mediu concurenţial şi serveşte unui interes al giganţilor economici, în detrimentul micilor comercianţi care încetează să mai existe, prin imposibilitatea obţinerii atestatului de funcţionare fără depozite proprii.

Prin urmare, a susţinut reclamanta că actul administrativ normativ Ordinul nr. 3236/2018 nu a fost emis în scopul organizării legii, ci apare ca fiind emis în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 cu modificările şi completările ulterioare

Acelaşi Ordin încalcă flagrant principiul liberei circulaţii a mărfurilor, regăsit în textele art. 34 şi 35 ale TFUE, în care se prevede că nici o măsură naţională a unui stat membru nu poate împiedica libera circulaţie a mărfurilor, cauzele de pe rolul Curţii de Justiţie confirmând faptul că o cerinţa restrictivă, de a deţine spaţii de depozitare, impusă de o autoritate naţională societăţilor ce comercializează produse energetice în vederea desfăşurării acestei activităţi împiedică libera circulaţie a mărfurilor, menţionând exemplificativ cauza Canal Satelite Digital (cauza C390/99) şi cauza Alfa Vita Vassilopoulos şi Carrefour - Marinopoulos şi Comisia Grecia. Mărfurile energetice sunt produse importate şi exportate, România asigurând exportul acestora în Ungaria, Bulgaria şi în alte state, astfel încât o condiţie restrictiva a statului român, impusă prin acest Ordin restricţionează libera circulaţie a acestor mărfuri în spaţiul comunitar.

A arătat reclamanta că Ordinul nr. 3236/2018 nu respectă principiului proporţionalităţii din TFUE, care stabileşte că pentru a fi justificată, o măsură de stat trebuie să fie necesară în scopul îndeplinirii obiectivului declarat, adică să protejeze un interes general sau să fie luată în scopul protejării unui interes general. Or, instituirea condiţiei privind deţinerea de depozitele către toţi agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse energetice priveşte protejarea intereselor giganţilor economici care deţin spaţii de depozitare sau potenţial financiar suficient în vederea achiziţionării acestor depozite, adică a unui grup restrâns de societăţi care vor deţine monopolul acestor activităţi, pe piaţa comerţului cu produse energetice fiind exclusă concurenţă. De asemenea şi exceptarea de la obţinerea noilor atestate a operatorilor economici care derulează contracte de achiziţie publica încalcă principiul proporţionalităţii întrucât se adresează unui grup restrâns de operatori economici, care vor desfăşura activităţi în baza unor dispoziţii legale abrogate, dar în condiţii de egalitate cu operatorii economici cărora li se aplică dispoziţiile noului Ordin nr. 3236/2018, astfel încât se urmăreşte protejarea doar a unui grup restrâns de operatori economici, care practic au contracte cu autorităţile publice în detrimentul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de acelaşi gen, dar cu alte societăţi comerciale sau cu persoane fizice.

În condiţiile în care un act administrativ normativ instituie monopolul marilor comercianţi pe piaţa comerţului cu produse energetice, fără a asigura un mediu concurenţial real, este încălcată legislaţia naţională, legislaţia comunitară şi este împiedicat accesul micilor întreprinderi la comercializarea produselor energetice. În acest sens, a susţinut că pentru a avea un astfel de depozit este necesară o investiţie cuprinsă între 60.000-75.000 de euro doar pentru depozit, şi este necesară obţinerea tuturor celorlalte avize de funcţionare prevăzute de lege, ceea ce impune pentru fiecare aviz o taxă suplimentară, dar şi timp, aproximativ 10-12 luni şi nu 1 lună şi jumătate, timp acordat de preşedintele ANAF.

Ordinul nr. 3236/2018 încalcă şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, aşa cum este definită, ca principiu, în Carta Drepturilor Fundamentale. Astfel, în condiţiile în care obligaţia deţinerii unui depozit va face imposibilă desfăşurarea în continuare de activităţi de comerţ a produselor energetice, firmele mici vor fi în imposibilitatea reînnoirii atestatului pentru desfăşurarea acestor activităţi, fiind excluse de pe piaţa comerţului de produse energetice. Prin urmare, dreptul de a desfăşura o activitate comercială, în aceleaşi condiţii ca şi până la emiterea Ordinului contestat este împiedicată de o autoritate publică prin emiterea unui act administrativ normativ care împiedică libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de a desfăşura activităţi comerciale, impune un monopol al unor giganţi economici în dauna mediului concurenţial.

A concluzionat în sensul că, sub toate aceste aspectele, Ordinul nr. 1960/2018 este emis cu încălcarea legislaţiei naţionale şi a principiilor comunitare, fiind motive suficiente de a pune la îndoială legalitatea emiterii lui.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, a arătat reclamanta că şi această condiţie este îndeplinită în cauză, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. l lit. s din Legea nr. 554/2004. Astfel, executarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 instituie obligativitatea dovezii deţinerii unui spaţiu de depozitare, închiriat sau în proprietate, ceea ce presupune pentru reclamantă efectuarea unor cheltuieli considerabile, de cumpărare sau de închiriere a spaţiului, prin investirea tuturor resurselor societăţii sau prin contractarea unui împrumut suplimentar, în afara liniei de credit deschise, pentru îndeplinirea condiţiilor de autorizare şi de obţinere a atestatului în vederea continuării activităţii de comerţ cu produse energetice.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul, societatea nu are posibilitatea achiziţionării unui spaţiu de depozitare din resurse proprii, în acest sens demersurile efectuate înclină spre închirierea unuia sau obţinerea unui credit în vederea cumpărării unui spaţiu de depozitare, ceea ce impune un efort financiar considerabil. La ora actuală, în municipiul Suceava nu există astfel de spaţii de depozitare care să fie închiriate.

Această condiţie a deţinerii unui depozit implică costuri materiale mari, practic aceasta fiind o pierdere pe care ar suferi-o (în condiţiile în care aceasta a desfăşurat aceste activităţi şi până în prezent, de la înfiinţare, fără vreun depozit, acesta nefiind necesar), dar fără de care nu ar mai putea funcţiona. Investiţia în acest depozit constituie în acest moment o pierdere financiară considerabilă, întrucât, contextul în care intervine, sfârşit de an, existenţa nenumăratelor credite ce trebuie plătite lunar şi necesitatea luării unui alt credit pentru acoperirea acestei cheltuieli ar genera o blocare a activităţilor societăţii.

A mai arătat reclamanta că derulează în prezent mai multe contracte, aflate în curs de desfăşurare pentru livrare de gaz, astfel încât, faptul neprelungirii atestatului în vederea continuării desfăşurării acestei activităţi de comercializare a produselor energetice către aceştia va duce la rezilierea unilaterală a contractelor, la solicitarea de daune societăţii reclamante, dar şi la blocarea activităţii societăţii la 31 ianuarie 2019, în condiţiile imposibilităţii livrării acestor produse către clienţi, societatea intrând astfel în insolvenţă. Acesta este un prejudiciu imens şi iminent adus societăţii, în aceeaşi măsura fiind prejudiciaţi şi clienţii, care vor rămâne în plină iarnă fără gaz, fără resurse de încălzire şi apă caldă.

Mai mult decât atât, rezervoarele puse la dispoziţia clienţilor sunt proprietatea reclamantei şi reprezintă investiţia acesteia, cumpărarea acestora fiind în proporţie de 80% prin creditare bancară, astfel încât societatea va rămâne, prin neexecutarea contractelor, fără disponibil bănesc, ca urmare a neplăţii de către clienţi a combustibilului aferent şi va intra într-un blocaj financiar, paguba şi prejudiciul iminent şi viitor fiind clar previzibile. Prejudiciul material viitor şi previzibil al reclamantei este echivalent cu investiţia necesară achiziționării (închirierea nefiind posibilă, în Suceava neexistând astfel de depozite) depozitului în cauză, la care se adaugă cheltuielile de amenajare şi cheltuielile de autorizare necesare, investiţie ce nu mai poate fi recuperată, de 60-70.000 euro, sub acest aspect fiind dovedită şi condiţia necesităţii evitării unei pagube iminente şi dificil de reparat.

Prin urmare, a apreciat reclamanta că toate condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare sunt îndeplinite astfel încât a solicitat admiterea cererii şi suspendarea executării Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 până la pronunţarea instanţei de fond.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pe art. 34-35 din TUE şi art. 16 din Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.

În susţinerea cererii sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 ianuarie 2019 pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi dispusă suspendarea executării actului administrativ.

În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, a arătat pârâta că reclamanta nu a motivat temeinic cererea de suspendare, şi, implicit, nu a făcut dovada că această primă condiţie este îndeplinită. Astfel, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul cauzei, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare. Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. A invocat Decizia nr. 257/2006 a Curții Constituționale, în care se reține că suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate.

A apreciat pârâta că argumentele reclamantei prin care încearcă să arate că prima condiţie cerută de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ este îndeplinită sunt neîntemeiate.

A precizat pârâta că operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat - sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii şi cu îndeplinirea condiţiilor stabilite prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Conform OPANAF nr. 3236/2018, înregistrarea agenţilor economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse petroliere, este condiţionată şi de deţinerea unui spaţiu de depozitare corespunzător.

Potrivit art. 10 din OPANAF nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit noului ordin.

La expirarea acestui termen, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şl completările ulterioare, îşi pierd valabilitatea.

Prin excepţie, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile până la expirarea acestor contracte.

Mai mult decât atât, a arătat că din experienţa instituţională a rezultat că unii operatorii economici care comercializau în sistem angro produse energetice supuse accizelor fără a deţine spaţii de depozitare se sustrăgeau mult mai uşor de la verificări şi implicit, înlesneau sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente activităţii lor sau lanţurilor tranzacţionale în care erau implicaţi. Spre deosebire, operatorii economici care deţin spaţii de depozitare îşi pot asumă o mai mare responsabilitate în îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi pot asigura mijloacele de probă necesare clarificării unor stări de fapt. Astfel, în cazul stabilirii unui prejudiciu, organul fiscal nu poate institui măsuri asigurătorii, întrucât astfel de societăţi nu deţin niciun activ pe care să poată fi pus sechestru asigurător.

De asemenea, tranzacţiile se fac cash în limita plafonului permis pentru a nu deţine bani în conturi. Dacă tranzacţiile se derulează prin bancă, societăţile deschid mai multe conturi la diferite bănci, tranzacţiile cu mărfuri se derulează printr-un singur cont, sumele încasate se distribuie către celelalte conturi de la celelalte bănci, de unde se retrag prin ATM¬.

În ceea ce priveşte circumstanţele avute în vedere la elaborarea ordinului, a arătat că din analizele efectuate de către autorităţile vamale, antifraudă şi alte instituţii abilitate, a rezultat că operatorii economici care comercializează produse energetice fără depozitare sunt aproape imposibil de verificat întrucât nu pot fi identificaţi, în realitate desfăşurând o activitate cu produse accizabile fără a avea o minimă obligaţie de a prezenta dovada deţinerii unor astfel de produse. Totodată, se tranzacţionează cantităţi mari de produse energetice într-un circuit al documentelor care este foarte greu de urmărit şi identificat, întrucât în lanţul tranzacţional se află şi firme care nu mai pot fi identificate şi astfel se ajunge la situaţia în care nu se mai poate identifica nici plata cantităţilor de produse facturate. De asemenea, comercianţii fără depozit nu pot face recepţia cantitativă a mărfurilor, practic preluând marfa prin refacturare şi adăugare a unui comision. Un combustibil de tip M sau P, asimilat din punct de vedere al accizelor la un produs cu nivel de acciză inferior, încărcat pe o cisternă ajunge după 3 - 4 refacturări succesive la ultimul comerciant (benzinărie) care o vinde ca motorină, motivând că aşa a cumpărat-o de la intermedi¬ari, care nu mai pot fi identificaţi, eludându-se astfel diferenţa de accize şi TVA aferent. Din analize a mai rezultat că prin vânzări succesive pe lanţ apar firme nou înfiinţate care tranzacţionează aceste pro¬duse în regim intensiv o perioadă limitată de timp fără a declara, înregistra şi plăti obligaţii fis¬cale la bugetul de stat, apoi îşi încetează activitatea. Au existat solicitări ale operatorilor economici care tranzacţionau produse accizabile, în speţă motorina, fără a le depozita şi erau achiziţionate dintr-o reţea de benzinării care comercializau en-detail motorina. Se constată că în fapt subcontractorii parteneri ai societăţii care solicita înregistrarea ca depozit angro fără depozitare achiziţionau motorina direct în rezervoarele autovehiculelor proprii şi direct din staţiile de distribuţie carburanţi, atestate pentru comercializarea strict în regim en detail, contravaloarea cantităţilor alimentate fiind facturată de distribuitor către un terţ şi nu către beneficiarii direcţi sau către societatea în cauză.

Din descrierea etapelor activităţii de înregistrare în contabilitate şi refacturare a produsului energetic de către societatea în cauză către subcontractori, rezultă ca exis¬tau diferenţe de timp semnificative între momentul alimentării la pompe cu combustibili şi cel al facturării. Astfel, societatea factura un produs care a mai fost revândut şi care la mo¬mentul recepţiei şi ulterior al facturării nu mai exista, acesta fiind consumat de subcontractori prin activitatea de transport.

A subliniat că după apariţia OPANAF, s-a constatat o creştere semnificativă a operatorilor economici înregistraţi pentru activitatea de comercializare angro - produse energetice fără depozitare. La nivelul anului 2018 era un număr de 984 operatori economici înregistraţi pentru activitatea de comercializare angro - produse energetice fără depozitare, faţă de 91 operatori economici care deţin spaţii de depozitare.

Prin introducerea modificărilor s-a avut în ve¬dere o aplicare corectă, nediscriminatorie şi conformă cu principiile fiscale, în vederea reducerii evaziunii fiscale şi implicit creşterea gradului de conformare şi de încasare a veniturilor la bugetul general consolidat, eliminarea discriminării între operatorii econo¬mici care comercializează produse accizabile, cu depozitare, faţă de cei care nu au depozite, dar efectuează acelaşi tip de activitate.

A apreciat pârâta că având în vedere aceste considerente din care rezultă că operatorii economici care deţin spaţii de depozitare şi care intenţionează să comercializeze în sis¬tem angro produse energetice supuse accizelor trebuie să îndeplinească cumulativ mai mul¬te condiţii pentru a obţine atestatul, pe când în cazul operatorilor economici care intenţione¬ază să comercializeze în sistem angro produse supuse accizelor fără spaţii de depozitare condiţiile de înregistrare erau mai puţine şi implicit mai accesibile, cu consecinţa favorizării acestora din urmă prin alocarea unui patrimoniu semnificativ mai redus pentru desfăşurarea acestei activităţi - în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi a solicitat respingerea ca nefondate a susţinerilor reclamantei cu privire la impactul anticoncurenţial al ordinului în ceea ce o priveşte.

Pe de altă parte, actul normativ poate asigura respectarea principiului neutralităţii măsurilor fiscale, întrucât era creată o discrepanţă între condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un operator economic cu depozitare şi cei care desfăşoară activităţi în sistem angro fără spații de depozitare. Pentru simplificarea lanţului comercial şi pentru o mai bună posibilitate de supraveghere şi verificare de către organele de control a realităţii tranzacţiilor, s-a considerat necesar ca activitatea de comercializare angro cu produse accizabile să poată fi desfăşurată doar de către operatorii economici care îndeplinesc condiţiile din Ordin.

Având în vedere cele arătate, a solicitat pârâta a se constata că, în speţă, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, această condiţie nu este îndeplinită de către reclamantă.

În ceea ce priveşte existenţa celei de a doua condiţii, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a solicitat a se reţine că, nici cu privire la această condiţie reclamanta nu aduce vreun argument care să susţină cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a precizat că suspendarea executării este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită. Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect apreciind că sunt lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată de reclamantă.

A concluzionat pârâta că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. 1, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând aşadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei. A reiterat faptul că pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.

A invocat pârâta şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 6183 din 21 decembrie 2011.

Pentru cele anterior arătate, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

 La data de 27.12.2018 a fost emis Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial din 28.12.2018). Pct. 2 din Anexa 1 la Ordin arată destinatarii dispozițiilor din act: operatorii economici care intenționează să distribuie și să comercializeze angro produse energetice (categorie în care se află și reclamanta). Pct. 6 alin. (1) enumeră mai multe condiții ce trebuiesc îndeplinite de destinatarii actului în vederea obținerii de atestat de comercializare, condiții printre care se numără și aceea de a deține spații de depozitare, în proprietate sau folosință.

Prevederile art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 arată că, dacă subsecvent unei suspendări a unui act administrativ în temeiul articolului menționat, este emis un nou act cu același conținut ca și cel suspendat de instanță, acesta este suspendat de drept. Pentru ca aceste dispoziții să devină aplicabile, nu este neapărat necesar ca noul act să aibă un conținut identic primului; este suficient ca acesta să producă efecte similare primului act, asupra aceluiași destinatar, afectând obiectul sau conținutul raportului juridic inițial. Curtea apreciază că acest text de lege este incident în cauză. Astfel, deși este adevărat că cel de-al doilea ordin are un conținut ușor diferit față de primul, efectul principal asupra reclamantei este același: instituirea obligației de a avea în proprietate sau folosință spații de depozitare, obligație care, după cum anterior s-a arătat, s-a constituit în motiv de nelegalitate, și implicit de suspendare, a ordinului precedent. Prin urmare, apreciată ca fiind incidentă în cauză ipoteza legală amintită, curtea va admite acțiunea, în sensul că va constata suspendarea de drept a ordinului nou emis.

Domenii speta

Spete similare