Anulare act administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 3614 din 18.09.2012 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 4577/108/2011, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamant, a fost anulată în parte hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2011, emisă de pârât privind încadrarea în zona B a Municipiului Arad a imobilului cu datele de identificare indicate şi a fost respinsă cererea reclamantului privind daunele materiale precizate.

În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public, în condiţiile în care în înţelesul actului normativ antemenţionat sintagma „drept vătămat” semnifică orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar cea de „interes legitim privat” posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Pe această linie de idei, acelaşi legiuitor a definit „persoana vătămată” la art. 2 alin. 1 lit. a din lege ca reprezentând în înţelesul acesteia orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, fiind asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, stabilindu-se totodată într-o manieră lipsită de orice echivoc la art. 2 alin. 2 din actul normativ enunţat că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 1 şi 3 din lege, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În contextul dispoziţiilor legale în materia contenciosului administrativ susmenţionate s-a precizat dintru-nceput că raportat la prevederile aliniatului 1 de la art. 18 la care s-a făcut referire în aliniatul precedent actul normativ care îl cuprinde reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4647din 19.12.2006, nepublicată), iar în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ recunoaşterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiţionate de existenţa unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudenţă” 2007 I ).

Pe de altă parte, în cadrul unui proces există situaţii în care lămurirea faptelor ce formează obiectul acestuia sau a legăturilor dintre anumite împrejurări invocate de părţile litigante şi respectivele fapte reclamă cunoştinţe ştiinţifice fără de care judecătorul nu ar putea asigura o soluţionare justă a cauzei şi nu ar putea descoperi întrutotul adevărul în speţă şi tocmai de aceea dispoziţiile procedurale de la art. 201 Cod procedură civilă prevăd că în asemenea cazuri instanţa poate să dispună efectuarea unei expertize.

Cu alte cuvinte din dispoziţiile normelor de drept procesual sus menţionate rezultă că se poate recurge la proba ştiinţifică a expertizei ori de câte ori, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti, aşadar lucrarea de specialitate poate fi admisă instanţa dispunând efectuarea ei atunci când aceasta este concludentă, precum în cauză, unde instanţa de judecată sesizată în contencios administrativ a făcut atare aprecieri şi a încuviinţat efectuarea expertizei tehnice judiciare topografice, întrucât astfel cum just s-a învederat de către reclamant prin reprezentant în şedinţa publică din 21 februarie 2012 nu valoarea imobilului ci utilităţile determină încadrarea zonală pentru imobilul în litigiu, având drept obiective identificarea imobilului; dacă imobilul are front stradal şi dacă reţelele de utilităţi trec pe strada din faţa imobilului acestuia; care este distanţa cea mai mică între imobil şi stradă; cum se face accesul de pe stradă la imobilul reclamantului şi pe ce distanţă (înţelegând distanţa dintre stradă şi cel mai apropiat punct al imobilului).

Or, prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul desemnat în cauză prin acordul părţilor în temeiul art. 202 alin. 1 ipoteza 1 Cod procedură civilă, s-a stabilit fără niciun echivoc, după identificarea şi amplasarea imobilului în discuţie potrivit planului de situaţie ce reprezintă anexă la raport, că acesta are front stradal la drum de pământ, că pe drumul din faţa imobilului expertizat format dintr-un număr de 36 parcele rezultate în urma parcelărilor nu trec niciun fel de utilităţi publice, iar distanţa rezultată în urma efectuării măsurătorilor în teren între acesta şi stradă este de 138,91 m, alimentarea cu apă este făcută printr-o fântână forată, iar construcţia edificată, în fapt o construcţie tip anexă pentru creşterea animalelor, se alimentează cu energie electrică printr-un fir subteran tras de către proprietari de pe stâlpul de curent situat la colţul străzilor, şi că parcelele vecine cu tarlaua 148 din parcela de teren arabil 1506 pe care este amplasat imobilul expertizat sunt folosite ca terenuri agricole în contextul în care tarlaua menţionată se învecinează la nord cu A 1506/2, la est cu drumul de exploatare susmenţionat, la sud cu drumul de exploatare De 1516 şi la vest cu canalul Cn 1515, statuându-se finalmente că ţinând seama de cele prezentate în concluziile lucrării de specialitate, imobilul nu poate fi încadrat în zona B a municipiului Arad, întrucât nu sunt respectate condiţiile cu privire la reţeaua de apă stradală, drum asfaltat, iluminat stradal public, reţeaua de termoficare şi/sau reţea gaz pe stradă, precum şi canalizare menajeră.

Concluziile probei ştiinţifice administrată în cauză sunt pe deplin lămuritoare în sensul dispoziţiilor art. 201 alin.1  Cod procedură civilă şi au fost însuşite de către instanţă urmând să stea la baza hotărârii judecătoreşti pronunţate în condiţiile în care se coroborează cu ansamblul probator din speţa de faţă.

De altfel, s-a mai observat că, deşi în şedinţa publică când s-a amânat judecata pentru studierea raportului de expertiză comunicat părţilor, reprezentantul pârâţilor a anticipat că va formula obiecţiuni la acesta, atare obiecţiuni nu s-au depus de către părţile pârâte nici până în ziua judecăţii şi nici nu s-a cerut expertiza contrarie în condiţiile şi termenele stipulate la art. 212 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, în condiţiile în care concluziile expertului tehnic judiciar înfrâng întrutotul apărările în fond formulate în cauză de către părţile pârâte la motivele acţiunii reclamantului, fiind evident, pe de altă parte, că numai scriptul depus la dosar în şedinţa publică de astăzi, şi care emană de la Serviciul construcţii şi urbanism, nu poate fi primit de către instanţă în sensul preconizat de către părţile pârâte, nu poate suplini lipsa diligenţei părţilor pârâte în a formula eventuale critici la raportul menţionat în condiţiile precis stabilite de dispoziţiile legii de procedură şi finalmente în niciun caz nu poate să înfrângă concluziile probei ştiinţifice administrată în faţa instanţei de contencios administrativ.

Cât priveşte capătul de cerere al acţiunii precizate, privind daunele materiale solicitate de către partea reclamantă, întrucât este ştiut, dar ignorat în cauză de către aceasta, că daunele materiale nu se acordă în mod automat ca efect al admiterii acţiunii în anularea actului ci trebuie să fie obligatoriu avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1115 din 21 februarie 2007, publicată în Jurisprudenţă 2007 I), ţinând seama de faptul că existenţa prejudiciului material a fost doar invocat de către reclamant în cauză, iar nu şi dovedit în mod corespunzător, simpla operaţiune aritmetică din scriptul de la dosar nefiind lămuritoare sub acest aspect, câtă vreme nu s-a evidenţiat modul de calcul al părţilor componente ale acesteia, nu s-au indicat şi nu s-au depus la dosar înscrisuri lămuritoare raportat la acestea, şi nu s-au făcut probe nici cu privire la cele precizate încă o dată în şedinţa publică de astăzi, când reclamantul, prin reprezentant, s-a limitat doar la a face afirmaţii privind existenţa unui cuantum majorat al daunelor materiale pretinse, considerând aşadar că petitul în discuţie apare ca fiind neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât, acesta a fost şi contestat potrivit apărărilor sub acest aspect din întâmpinarea de la dosar, instanţa l-a respins în consecinţă.

Domenii speta

Spete similare