Menținerea funcționarului public în funcție după împlinirea vârstei de pensionare. Nemotivarea refuzului de menținere de către autoritatea publică

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Menținerea funcționarului public în funcție după împlinirea vârstei de pensionare. Nemotivarea refuzului de menținere de către autoritatea publică

- art. 517 alin. 2 din Codul administrativ

- art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004

Din conținutul art. 517 alin. 2 din Codul administrativ rezultă că autoritatea publică are un drept de apreciere asupra existenței unor motive ce ar justifica situația de excepție în care se poate aproba menținerea/prelungirea raportului de serviciu.

Însă procedura de evaluare a criteriilor/motivelor este supusă controlului judiciar, puterea discreționară a autorității publice neputând depăși limitele legalității.

Puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere conform dispozițiilor art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 364 din 7 mai 2021

Prin Sentința nr. (...) din 02.02.2021, Tribunalul (...) a respins excepțiile de inadmisibilitate.

A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Garda Forestieră (P), fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, referitor la excepția de inadmisibilitate, ca urmare a necontestării răspunsului negativ la cererea reclamantului de prelungire a raportului de serviciu, că acea adresă – răspuns nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice. De altfel, însuși pârâtul, prin întâmpinarea depusă arată faptul că acea adresă nu este act administrativ, susceptibilă de a fi contestată în fața instanței de contencios administrativ. Prin urmare, reclamantul, în situația în care ar fi contestat acel răspuns, pârâtul ar fi invocat excepția de inadmisibilitate prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, considerente pentru care a respins excepția de inadmisibilitate sub acest aspect.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, ca urmare a neformulării plângerii prealabile față de Decizia nr. (...)/30.10.2020, prin raportare la art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, Decizia nr. (...)/30.10.2020, în mod indiscutabil a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, respectiv a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, ca urmare a împlinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Prin urmare, față de dispoziția legală prin care se exceptează de la obligativitatea formulării plângerii prealabile împotriva actelor administrative intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice, instanța a respins ca nefondată excepția de inadmisibilitate și sub acest aspect.

Pe fondul cauzei, Tribunalul (...) a constatat că reclamantul a ocupat funcția de consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la compartimentul de control al regimului silvic și cinegetic din cadrul Gărzii Forestiere (P). Înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, reclamantul a formulat o cerere de menținere în funcție pe o perioadă de încă un an, cerere care i-a fost admisă prin Decizia nr. (...)/17.09.2019, reclamantul fiind menținut în funcție după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru încă un an, respectiv din 03.11.2019 până la data 03.11.2020.

La data de 11.08.2020, reclamantul a formulat o nouă cerere de menținere în activitate pentru încă un an respectiv, din 03.11.2020 până la data de 03.11.2021, cerere care i-a fost respinsă prin adresa cu nr. (...)/19.08.2020. Considerentele care au stat la baza respingerii cererii reclamantului le-a constituit faptul că prin Decizia nr. (...)/17.09.2019 i-a mai fost prelungit raportul de serviciu al reclamantului cu un an după împlinirea vârstei standard pe pensionare.

Ca o consecință a respingerii cererii reclamantului de menținere în funcție, a fost emisă Decizia nr. (...)/30.10.2020, prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului începând cu data de 03.11.2020, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, decizie care face obiectul prezentei acțiuni.

Din analiza art. 517 alin. 2 din Codul administrativ, de care reclamantul înțelege să se prevaleze în admiterea acțiunii, instanța a reținut că pentru menținerea funcționarului public în funcția publică peste vârsta standard de pensionare, legiuitorul a prevăzut în mod expres o serie de condiții, care în speța de față nu sunt îndeplinite. Astfel, legiuitorul a prevăzut că menținerea în funcție a funcționarului public după îndeplinirea condițiilor de pensionare reprezintă o excepție și nu o regulă, stipulând că această menținere se poate realiza în mod excepțional. Or, reclamantul nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă a faptului că menținerea sa în funcție s-ar impune ca o necesitate, nefăcând astfel proba justificării cazului excepțional de menținere în funcție.

Instanța a mai reținut că legiuitorul a abilitat conducătorul autorității sau instituției publice de a-și exprima opțiunea în a aproba sau nu cererea funcționarului public de menținere în funcția publică, condiționând cererea salariatului de acordul, respectiv aprobarea conducătorului entității juridice, legiuitorul lăsând la latitudinea conducătorului oportunitatea menținerii în funcție a funcționarului public și nu a impus o obligativitate de aprobare a cererii funcționarului public de menținere în funcție. Prin urmare, în lipsa acordului conducătorului instituției publice de menținere a reclamantului în funcția publică, în cauză nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii reclamantului. Reclamantul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă un eventual ,,exces de putere” din partea conducătorului entității juridice, limitându-se în a arăta că situația pârâtei a rămas neschimbată față de momentul aprobării primei cereri de menținere în funcția publică. Or, această identitate de situație economico-socială trebuie dovedită prin probe, nefiind exclusă varianta contrară celei invocate de către reclamant, respectiv a unei înrăutățiri a situației economico-financiare a pârâtului, care l-a determinat pe conducătorul acestuia să aprecieze inoportunitatea menținerii în funcție a reclamantului.

Tribunalul a mai reținut că legiuitorul, prin art. 517 alin. 2 din Codul administrativ mai prevede faptul că menținerea în funcție a funcționarului public după îndeplinirea condițiilor de pensionare nu reprezintă o obligație pentru entitatea juridică, ci reprezintă o facultate în favoarea acesteia, aspect care rezultă din sintagma ,,poate fi menținut”.

Instanța a mai reținut că reclamantul, prin acțiunea formulată solicită anularea Deciziei nr. (...)/30.10.2020, deși prin acest act administrativ doar s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aspecte pe care reclamantul nu le contestă, iar refuzul de aprobare a cererii de menținere în funcție nu s-a realizat prin Decizia contestată, ci printr-un alt înscris materializat în adresa cu nr. (...)/19.08.2020, astfel încât reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe critici aduse unui alt înscris decât cel care face obiectul dedus judecății.

Împotriva Sentinței nr. (...) din 02.02.2021 a declarat recurs recurentul-reclamant (R), solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, considerând că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a art. 517 Cod administrativ. Acesta a arătat că Tribunalul a afirmat faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres o serie de condiții, care în speța de față nu sunt îndeplinite, dar fără să dezavueze care ar fi condițiile neîndeplinite.

Recurentul-reclamant a învederat că, în realitate, art. 517 din lege, prevede doar două condiții cumulative: depunerea cererii de continuare a raportului de serviciu cu două luni înainte de data împlinirii condițiilor de vârstă și de stagiu de cotizare, precum și aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice angajatoare.

Textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că recurentului-reclamant i-ar fi incumbat să facă dovada cazului excepțional de menținere în funcție. Dimpotrivă, tocmai pentru că textul legal folosește termenul „poate”, dispozițiile art. 517 alin. (2) nu pot fi considerate facultative și nu dau dreptul autorității la o decizie discreționară. Ca atare, neaprobarea unei cereri de menținere în funcție și după împlinirea vârstei standard de pensionare trebuie să aibă o justificare, în absența căreia intervine excesul de putere, definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competențelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, astfel cum rezultă din adresa răspuns la solicitarea recurentului-reclamant, cu nr. (...)/19.08.2020, cererea acestuia din urmă a fost respinsă cu motivarea: „deoarece prin Decizia nr. (...)/17.09.2019, i-a fost deja prelungit raportul de serviciu cu un an după împlinirea vârstei standard de pensionare”.

Acesta a mai susținut că prin adresa nr. (...)/12.09.2019, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. (...)/17.09.2019, s-a propus aprobarea cererii sale anterioare, de menținere în funcție, motivat cu următoarele: „Atribuțiile privind activitățile de control sunt de mare complexitate și raza de competență a GF (P) se întinde pe 4 județe, respectiv (...). Există solicitări din partea altor instituții (IPJ, UJ) pentru acțiuni comune și dl. (R) are bune rezultate în aceste acțiuni”; „Sunt necesare deplasări în teren atât pentru verificarea numeroaselor petiții și sesizări în cele 4 județe pe raza cărora ne desfășurăm activitatea, cât și în vederea efectuării de controale tematice și inopinate la ocoale silvice și agenți economici”; „Nu există posibilitatea organizării concursului de recrutare în vederea ocupării funcțiilor publice vacante din cadrul GF (P) - Direcția de Control al Regimului Silvic și Cinegetic, deși personalul este insuficient”.

Prin urmare, susține că atât timp cât condițiile de fapt și de drept în care își desfășoară intimatul-pârât activitatea au rămas neschimbate, nu se justifică refuzul de menținere a recurentului în funcție.

Contrar instanței de fond, consideră că intimatului-pârât îi incumba dovada „variantei contrarii (...), respectiv a unei înrăutățiri a situației economico-financiare”, însă, este exclusă ipoteza avansată de judecătorul de fond, „înrăutățirea situației economice financiare” nefiind invocată de către intimatul-pârât, nici măcar prin întâmpinare.

Recurentul-pârât a atras atenția asupra faptului că, pe de o parte, Tribunalul a constatat că adresa răspuns nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, pe de altă parte, pentru a-și justifica soluția de respingere pe fond, a reținut în sens contrar, anume refuzul de aprobare a cererii de menținere în funcție nu s-a realizat prin Decizia contestată, ci printr-un alt înscris materializat în adresa cu nr. (...)/19.08.2020, astfel încât recurentul-reclamant și-a fundamentat acțiunea pe critici aduse unui alt înscris decât cel care face obiectul dedus judecății.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Garda Forestieră (P) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul-pârât, făcând referire la motivarea instanței de fond, a considerat nefondate criticile recurentului-reclamant. În opinia sa, intimatul-pârât a învederat că instanța de fond a reținut corect în motivarea Sentinței că menținerea în funcție a funcționarului public după îndeplinirea condițiilor de pensionare nu reprezintă o obligație pentru entitatea juridică, ci reprezintă o facultate în favoarea acesteia, aspect care rezultă din sintagma „poate fi menținut”. Prin urmare, legiuitorul și prin această mențiune lasă la latitudinea conducătorului autorității publice sau instituției publice să aprecieze de la caz la caz, oportunitatea aprobării cererii de menținere în funcție.

Totodată acesta a apreciat că tot corect mai reține instanța de fond și faptul că recurentul-reclamant, prin acțiunea formulată, solicită anularea Deciziei nr. (...)/30.10.2020, deși prin acest act administrativ doar s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al recurentului-reclamant, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aspecte pe care acesta nu le contestă, iar refuzul de aprobare a cererii de menținere în funcție nu s-a realizat prin Decizia contestată, ci printr-un alt înscris materializat în adresa cu nr. (...)/19.08.2020, astfel încât recurentul-reclamant și-a fundamentat acțiunea pe critici aduse unui alt înscris decât cel care face obiectul dedus judecății.

Nu în ultimul rând, intimatul-pârât a arătat că asigură recurentul-reclamant că va publica, conform prevederilor legale, toate concursurile pentru ocuparea pe viitor a unor posturi vacante la care va putea participa, în măsura în care situația economică actuală va permite ocuparea lor, deși în prezent, la nivelul ministerului de resort se discută despre o reorganizare a activității care, implicit presupune reduceri de personal.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate precum și a apărărilor formulate de intimata, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat din următoarele considerente:

Motivele de casare invocate vizează aplicarea greșită a prevederilor de drept material în ce privește raportul de serviciu al reclamantului și posibilitatea prelungirii sale după împlinirea vârstei standard de pensionare, motive ce se înscriu în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Cu titlu prealabil, Curtea a constatat că prin acțiunea formulată, recurentul reclamant a solicitat anularea Deciziei nr. (...)/30.10.2020 prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului său de serviciu, iar din motivele invocate de acesta rezultă că reclamantul a solicitat instanței de judecată să constate că la baza emiterii deciziei contestate a stat un refuz nejustificat al autorității pârâte de a prelungi raportul său de serviciu, refuz materializat în adresa nr. (...)/19.08.2020.

Prin urmare, instanța de fond a fost sesizată cu verificarea legalității unui act administrativ propriu-zis, adică Decizia nr. (...)/30.10.2020, dar și cu cenzurarea unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în speță refuzul nejustificat de prelungire a raportului de serviciu, exprimat prin adresa nr. (...)/2020.

Instanța de fond a examinat acest act administrativ asimilat și a reținut că prin adresa nr. (...)/19.08.2020 pârâtul a respins cererea reclamantului de prelungire a raportului de serviciu, motivele rezultând dintr-o altă adresă nr. (...)/18.08.2020, în sensul că reclamantului i-a mai fost prelungit raportul de serviciu cu un an după împlinirea vârstei standard de pensionare.

În prealabil, ca stare de fapt, prima instanță a constatat că reclamantul a formulat o cerere de menținere în funcție anterior îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare, ce a fost admisă prin Decizia nr. (...)/2019, pentru un an.

Curtea a reținut că, în baza art. 517 alin. 2 din Codul administrativ, în mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu două luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Din acest text normativ rezultă că pentru ca un funcționar public să fie menținut în funcție după îndeplinirea condițiilor pentru pensionare sunt următoarele:

1.o cerere în acest sens din partea funcționarului public, formulată cu două luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor

2.o aprobare din partea conducătorului autorității sau instituției publice

3.motive temeinice ce justifică menținerea în funcția publică, întrucât aceasta reprezintă o excepție de la regula încetării de drept a raportului de serviciu.

Odată aprobată cererea funcționarului public privind menținerea în funcție, funcționarul public are vocația la prelungirea anuală a raportului de serviciu, însă nu mai mult de 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

Din conținutul acestor dispoziții rezultă că autoritatea publică are un drept de apreciere asupra existenței unor motive ce ar justifica situația de excepție în care se poate aproba menținerea/prelungirea raportului de serviciu.

Însă procedura de evaluare a criteriilor/motivelor este supusă controlului judiciar, puterea discreționară a autorității publice neputând depăși limitele legalității.

Recurentul reclamant a fost menținut în funcția publică, după îndeplinirea condițiilor de pensionare, în baza Deciziei nr. (...)/17.09.2019, prin care s-au reținut de către conducătorul autorității pârâte motivele temeinice ce justifică menținerea raportului de serviciu.

Ulterior, autoritatea pârâtă a refuzat prelungirea anuală a raportului de serviciu, fără însă a arăta motivele ce au condus la acest refuz. Adresa nr. (...)/18.08.2020 ce a stat la baza refuzului, nu a fost comunicată recurentului reclamant.

Recurentul reclamant a susținut că existau motive temeinice pentru prelungirea raportului său de serviciu, motive ce rezultă din decizia anterioară prin care a fost menținut în funcția publică, după îndeplinirea condițiilor de pensionare.

Însă pârâtul a refuzat prelungirea raportului de serviciu, fără a argumenta dacă se mai mențin sau nu acele motive, avute în vedere la prima decizie, și fără a arăta ce considerente stau la baza refuzului prelungirii.

Abia ulterior, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, intimata pârâtă a arătat motivele de fapt pentru care a apreciat că reclamantul nu poate fi menținut în funcția publică, respectiv faptul că i s-a aprobat deja menținerea raportului de serviciu pentru un an.

Pe de o parte, faptul menținerii raportului de serviciu pentru o perioadă de un an nu poate justifica refuzul prelungirii raportului, până la un maxim de 3 ani după îndeplinirea condițiilor de pensionare, întrucât chiar legea prevede dreptul reclamantului la o prelungire.

Pe de altă parte, în ipoteza în care autoritatea publică refuză prelungirea raportului de serviciu, după o menținere anterioară de un an după îndeplinirea condițiilor de pensionare, aceasta trebuie să arate motivele ce justifică acest refuz, pentru a înlătura orice posibilitate de arbitrariu, iar, pe de altă parte, motivele trebuie să fie aduse la cunoștința reclamantului.

Aceasta în condițiile în care este cunoscut că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere conform dispozițiilor art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004.

Curtea reamintește un important principiu al procedurii de emitere a actelor administrative, inclusiv a celor asimilate precum refuzul nejustificat de soluționare a cererii, în sensul exprimării explicite a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, respectiv cel al motivării lor.

Prin motivarea actului administrativ trebuie a se înțelege că acesta va conține toate motivele opțiunii autorității administrative pentru una din variantele permise de lege, menținerea/prelungirea/încetarea raportului de serviciu, cu scopul de a oferi transparență, precum și un control al particularilor asupra corectitudinii actului astfel emis.

Motivarea actului administrativ asimilat – adresa nr. (...)/19.08.2020, în prezenta speță, însă lipsește și conferă ilegalitate actului administrativ pentru viciu de formă, atrăgând nevalabilitatea lui.

Autoritatea dispune de o marjă de apreciere, însă ea nu poate fi nelimitată, în sensul că nu poate fi arbitrară, exercitată fără un motiv legitim, întrucât ar conduce la un exces de putere, exercitarea puterii în mod arbitrar, discreționar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 coroborat cu art. art. 2 lit. i) și m) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în lipsa motivării, dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost exercitat în mod arbitrar, instanța de recurs a apreciat ca nelegală adresa nr. (...)/19.08.2020 emisă de pârât.

Efectul constatării nelegalității actului administrativ asimilat conduce la nelegalitatea actului juridic subsecvent, emis în baza primului, respectiv Decizia nr. (...)/30.10.2020 emisă de pârâtă, privind încetarea de drept a raportului de serviciu, motiv pentru care instanța de control judiciar a dispus anularea acesteia.

Instanța a constatat însă că anulând actul administrativ pentru vicii de formă, instanța nu poate face o proprie analiză a îndeplinirii condițiilor pentru prelungirea raportului de serviciu al recurentului reclamant, apreciere căreia instanța nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Astfel, urmează ca autoritatea pârâtă să examineze existența motivelor pentru prelungirea raportului de serviciu și să soluționeze cererea reclamantului prin raportare la acestea.

Având în vedere prevederile art. 527 alin. 2 Cod administrativ, potrivit cărora, la solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută, dacă aceasta mai există în statul de funcții al autorității sau instituției publice, sau, într-o funcție publică echivalentă, Curtea a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută sau o funcție echivalentă începând cu data de 03.11.2020 și până la data soluționării cererii, dar nu mai târziu de data de 03.11.2021, ținând seama de faptul că prelungirea raportului de serviciu se poate face doar pentru un an, în baza art. 517 teza finală Cod administrativ.

Referitor la plata de despăgubiri, Curtea a constatat că reclamantul a solicitat o despăgubire egală cu diferența dintre veniturile obținute de el în perioada în litigiu și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate, inclusiv a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Or, în fața instanței de fond reclamantul nu a indicat valoarea acestor despăgubiri, după prețuirea lui.

Legea procesuală oferă remedii pentru ipoteza în care instanța se află în fața unor cereri neclare ori lacunare, anume posibilitatea de a cere părților lămuririle necesare, potrivit prevederilor art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă. Instanța de fond este datoare a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect, în temeiul art. 224 coroborat cu art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă.

Astfel, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197, printre acestea fiind și indicarea obiectului și a valorii lui, după prețuirea reclamantului. De asemenea, instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu, iar în baza rolului activ instanța este obligată a lămuri obiectul cererii.

Deși investită a soluționa cererea în despăgubiri, instanța nu a pus în discuția părților necesitatea administrării probelor necesare dovedirii cuantumului prejudiciului pe care reclamantul l-a suportat, raportat la împrejurarea că a apreciat că actul administrativ contestat este legal, astfel că cererea accesorie urma a fi respinsă.

Însă, raportat la soluția dispusă în prezenta cauză în recurs, instanța de control judiciar consideră că se impune și examinarea cererii accesorii în despăgubiri, formulată de către reclamant. Analiza acesteia nu poate fi făcută pentru prima oară în recurs, fără a se încălca dreptul la apărare al părților și principiul dublului grad de jurisdicție.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, apreciind că instanța nu a soluționat fondul cererii în despăgubiri, Curtea a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță a capătului de cerere privind plata de despăgubiri.

În rejudecare, instanța urmează a lămuri valoarea pretențiilor solicitate și a administra orice mijloace de probă apreciază necesare în vederea aflării adevărului în cauză.

Domenii speta

Spete similare