Partaj / stabilirea unei cote superioare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PENTRU MINORI ŞI FAMILIE BRAŞOV

DECIZIA CIVILĂ NR. 131/A

Şedinţa publică din data de 04 decembrie 2012

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra apelului civil de faţă, care s-a dezbătut în şedinţa publică din data de 19.11.2012, pentru când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 26.11.2012, iar apoi pentru data de 04.12.2012.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanţa în urma deliberării a pronunţat decizia de mai jos:

T R I B U N A L U L,

deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. ... iunie 2012 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. ...197/2010, prima instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâtul M.G.S. şi a respins acţiunea reconvenţională formulată şi precizată de reclamantul reconvenţional M.G.S., în contradictoriu cu pârâta reconvenţională L.A.. 

Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat că, în timpul căsătoriei, părţile au dobândit împreună următoarele bunuri, în valoare totală de 162.319 lei:

- apartament situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, compus din două camere, cu dependinţe şi cota de 15/672 din părţile de uz comun, înscris în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., în valoare de 129.800 lei;

- teren în suprafaţă de 1.850 mp şi cota de 1/3 din drumul de acces (51 mp), situate în comuna ....., jud. Prahova în valoare de 23.781 lei;

- teren în suprafaţă de 198 mp, situat în comuna ....., jud. Prahova, în valoare de 6.138 lei;

- mobilă de sufragerie compusă din: două dulapuri tip servantă, o masă pentru 12 persoane şi 4 scaune, în valoare totală de 150 lei;

- un dulap cu trei uşi, în valoare de 150 lei;

- un birou, în valoare de 50 lei;

- maşină de spălat automată, în valoare de 250 lei;

- frigider Arctic tip vechi, în valoare de 150 lei;

- un cuier pentru hol, în valoare de 50 lei;

- mobilă tip vitrină compusă din: dulap cu două uşi, dulap tip soldat, şi trei corpuri dulap cu vitrină, în valoare totală de 1.500 lei şi

- covor persan oval, în valoare de 300 lei.

Prima instanţă a constatat că, la dobândirea acestor bunuri, reclamanta a avut o contribuţie de 75%, iar pârâtul a avut o contribuţie de 25%.

S-a dispus partajarea bunurilor prin formarea a două loturi, astfel:

- lotul nr. 1, compus din apartamentul situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, înscris în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., şi toate bunurile mobile, în valoare totală de 132.400 lei, a fost atribuit reclamantei L.A. şi

- lotul nr. 2, compus din teren în suprafaţă de 1.850 mp şi cota de 1/3 din drumul de acces (51 mp), situate în comuna ....., jud. Prahova, şi teren în suprafaţă de 198 mp, situat în comuna ....., jud. Prahova, în valoare totală de 29.919 lei, a fost atribuit pârâtului M.G.S..

Reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 10.660,75 lei, reprezentând sultă valorică.

S-a dispus înscrierea în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., a dreptului de proprietate al reclamantei L.A. asupra apartamentului situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, cu titlu de drept de atribuire în urma partajului.

S-a constatat că următoarele bunuri mobile au calitatea de bunuri proprii ale reclamantei L.A.:

- două corpuri suspendate, un dulap tip soldat, un dulap tip servantă de vase, o masă şi patru taburete, în valoare totală de 200 lei;

- o chiuvetă inox, în valoare de 70 lei;

- o mască chiuvetă, în valoare de 20 lei;

- o canapea, în valoare de 50 lei;

- un covor persan, în valoare de 30 lei;

- două plăpumi, în valoare de 40 lei;

- patru perne, în valoare de 40 lei;

- patru lenjerii de pat, în valoare de 40 lei;

- o canapea, în valoare de 500 lei şi

- televizor Platinium, în valoare de 200 lei.

A fost respinsă cererea reclamantei referitoare la calitatea de bunuri proprii a următoarelor bunuri mobile: mobilă tip vitrină compusă din: dulap cu două uşi, dulap tip soldat, şi trei corpuri dulap cu vitrină şi un covor persan oval.

Pârâtul M.G.S. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâtul M.G.S. a fost obligat să plătească către stat suma de 2.786,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr.  /16 martie 2012 a Judecătoriei Braşov s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 04 mai 1988.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 al. 1 C. fam., aplicabile în cauză potrivit art. 6 al. 2 din noul Cod civil, bunurile care au fost dobândite în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune.

Din extrasul de carte funciară depus la dosarul cauzei, coroborat cu contractul de vânzare cumpărare nr. ......10.1989, rezultă că imobilul situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, compus din două camere, cu dependinţe, şi cota de 15/672 din părţile de uz comun, înscris în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., a fost dobândit de părţi în timpul căsătoriei şi anume în data de 06 octombrie 1989.

De asemenea, din contractele de vânzare cumpărare nr. … ianuarie 1994 şi nr. … decembrie 1998 rezultă că părţile au mai dobândit în timpul căsătoriei şi terenul în suprafaţă de 1.850 mp cu cota de 1/3 din drumul de acces (51 mp), situate în comuna ....., jud. Prahova, şi respectiv terenul în suprafaţă de 198 mp, situat în comuna ....., jud. Prahova.

În plus, părţile au mai dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie compusă din două dulapuri tip servantă, o masă pentru 12 persoane şi 4 scaune, un dulap cu trei uşi, un birou, maşină de spălat automată, frigider Arctic tip vechi şi un cuier pentru hol, precum şi mobilă tip vitrină compusă din dulap cu două uşi, dulap tip soldat, şi trei corpuri dulap cu vitrină şi un covor persan oval.

Instanţa de fond a reţinut faptul că mobila tip vitrină compusă din dulap cu două uşi, dulap tip soldat, precum şi trei corpuri dulap cu vitrină şi un covor persan oval au fost dobândite în timpul căsătoriei, după despărţirea în fapt, astfel cum menţionează reclamanta în cererea sa. Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că le-a dobândit după divorţ şi aceste bunuri au calitatea de bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că toate aceste bunuri imobile şi mobile au fost dobândite de părţi în timpul căsătoriei şi au calitatea de bunuri comune. Pentru aceleaşi considerente şi pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a respins cererea reclamantei referitoare la calitatea de bunuri proprii a următoarelor bunuri mobile: mobilă tip vitrină compusă din dulap cu două uşi, dulap tip soldat, precum şi trei corpuri dulap cu vitrină şi un covor persan oval.

În privinţa cotelor de contribuţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În speţă, reclamanta a făcut dovada celor susţinute în cererea de chemare în judecată, referitoare la cota sporită de contribuţie. Astfel, din declaraţiile martorilor E.B., G.C., M.N., propuşi de către reclamantă – declaraţii care se coroborează între ele şi de asemenea cu înscrisurile de la dosarul cauzei – rezultă că pe toată durata căsătoriei reclamanta a avut în permanenţă un loc de muncă stabil, a avut şi câte două locuri de muncă în paralel şi lucra în gărzi de noapte. Reclamanta era singura care se ocupa de munca din gospodărie şi de îngrijirea copiilor minori. Toate cheltuielile necesare îngrijiri medicale a copilului bolnav cronic au fost suportate de reclamantă şi cu ajutorul bunicii materne, care se ocupa şi de celălalt copil. Mama reclamantei i-a ajutat cu numeroase sume de bani şi cu bunuri mobile atât pe ea cât şi pe copii.

Astfel, martora E.B., care a fost colegă de serviciu cu reclamanta mai mulţi ani, a arătat faptul că reclamanta a lucrat iniţial ca infirmieră şi apoi ca asistentă, că făcea injecţii şi masaje pe bani la domiciliul pacienţilor. A înlocuit-o contracost la locul de muncă şi i-a dat reclamantei aproximativ 300 lei pe săptămână. A mai arătat aceeaşi martoră că reclamanta a fost ajutată financiar de mama ei.

Martora M.N., care a fost naşa de cununie a părţilor, a relatat că terenurile au fost cumpărate din bani împrumutaţi de reclamantă de la CAR, deoarece pârâtul era fie şomer, fie nu avea loc de muncă, iar când a lucrat nu lucra niciodată ore suplimentare.

De asemenea, şi martorul G.C. a confirmat susţinerile reclamantei, arătând că aceasta a realizat venituri suplimentare din munca suplimentară pe care o desfăşura în afara orelor de program, că mama reclamantei i-a acordat acesteia ajutor financiar şi la îngrijirea copiilor. Martorul a mai arătat că reclamanta a fost cea care a suportat costurile pentru îngrijirea şi tratarea copilului bolnav.

Acelaşi martor a mai arătat că banii pe care pârâtul îi obţinea din indemnizaţia de şomaj îi cheltuia pe jocuri de noroc şi alte jocuri de cărţi şi în alte scopuri personale pe care pârâtul le avea în relaţiile extraconjugale pe care le întreţinea.

Instanţa reţine că, din declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă coroborate cu actele de la dosar, mai rezultă că, pentru plata avansului la cumpărarea apartamentului s-au folosit banii rezultaţi în urma organizării nunţii care s-a făcut cu eforturile financiare ale mamei ei, la care s-au adăugat banii primiţi de la mama ei şi de la părinţii pârâtului care le-au dat fiecare câte 10.000 lei. Diferenţa de preţ a fost achitată în rate lunare care erau reţinute din salariul ei. De asemenea, pentru cumpărarea terenurilor, reclamanta a făcut un împrumut la CAR, ratele lunare fiindu-i reţinute din salariu.

De asemenea, la stabilirea cotei de contribuţie, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că mobila tip vitrină compusă din dulap cu două uşi, dulap tip soldat, respectiv trei corpuri dulap cu vitrină şi covorul persan oval, au fost cumpărare de reclamantă pe cheltuiala sa, după separarea în fapt.

În privinţa martorilor A.S. şi A.S.S., propuşi de pârât, instanţa reţine că declaraţiile acestora sunt indirecte, întrucât toate aspectele relatate le cunosc doar de la pârât. Martorul A.S. nu a fost niciodată în casa părţilor, iar martorul A.S.S. a fost ultima dată în vizită în casa părţilor în urmă cu mai mulţi ani.

Aşadar, având în vedere considerentele mai sus expuse, cu privire la cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, prima instanţă a reţinut că reclamanta a avut o cotă de contribuţie superioară de 75%, iar pârâtul de 25%.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică nr. …../2010, întocmit de expert D.C., apartamentul situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, compus din două camere, cu dependinţe şi cota de 15/672 din părţile de uz comun, înscris în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., are o valoare de 129.800 lei şi nu este comod partajabil în natură.

Cu privire la terenuri, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză tehnică nr. …../2012, întocmit de expert F.A., terenul în suprafaţă de 1.850 mp şi cota de 1/3 din drumul de acces (51 mp), situate în comuna ....., jud. Prahova, au valoarea de 23.781 lei, iar terenul în suprafaţă de 198 mp, situat în comuna ....., jud. Prahova, are valoarea de 6.138 lei. Prima instanţă a reţinut aceste valori, întrucât sunt cele mai apropiate de valorile practicate în prezent pe piaţa imobiliară, aşa cum de altfel menţionează şi expertul în lucrare.

În privinţa bunurilor mobile, judecătorul fondului a avut în vedere valorile indicate de reclamantă, întrucât pârâtul nu le-a contestat, arătând în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2012, că este de acord cu aceste valori.

În ceea ce priveşte modalitatea de partajare, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art.  6739 C. pr. civ., reţinând ca imobilele nu sunt comod partajabile în natură, precum şi faptul că reclamanta deţine o cotă de proprietate mult mai mare decât a pârâtului cu privire la toate bunurile şi locuieşte în apartament împreună cu copiii, iar terenurile se află în posesia pârâtului.

Prin urmare, instanţa de fond a dispus partajarea bunurilor prin formarea a două loturi, astfel:

- lotul nr. 1, compus din apartamentul situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, înscris în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., şi toate bunurile mobile, în valoare totală de 132.400 lei, a fost atribuit reclamantei L.A. şi

- lotul nr. 2, compus din teren în suprafaţă de 1.850 mp şi cota de 1/3 din drumul de acces (51 mp), situate în comuna ....., jud. Prahova şi teren în suprafaţă de 198 mp, situat în comuna ....., jud. Prahova, în valoare totală de 29.919 lei, a fost atribuit pârâtului M.G.S..

În vederea egalizării loturilor, corespunzător cotelor de 75% şi respectiv 25% la dobândirea bunurilor comune, prima instanţă a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 10. 660,75 lei, cu titlu de sultă.

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus înscrierea în CF nr. ..... Braşov, nr. top ....., a dreptului de proprietate al reclamantei L.A. asupra apartamentului situat în mun. Braşov, str. ....., jud. Braşov, cu titlu de drept de atribuire în urma partajului.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 C. fam., aplicabile în cauză potrivit art. 6 al. 2 din noul Cod civil „calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”. Persoana care contestă calitatea de bun comun trebuie să răstoarne prezumţia legală a comunităţii de bunuri prevăzută de art. 30 C. fam., caz în care îi revine şi sarcina probei.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 lit. b C. fam., aplicabile în cauză potrivit art. 6 al. 2 din noul Cod civil, bunurile dobândite prin donaţie sunt bunuri proprii, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. Donaţiile sunt acte juridice cu titlu gratuit făcute în considerarea persoanei gratificate, deci sunt acte încheiate intuituu personae. Bunurile dobândite prin donaţie sunt proprii pentru a se respecta voinţa dispunătorului, care – dacă nu a dispus altfel – nu poate fi presupus că a înţeles să avantajeze şi pe soţul celui gratificat.

În speţă, reclamanta a făcut dovada celor susţinute în cererea de chemare în judecată, referitoare la calitatea de bunuri proprii a următoarelor bunuri: două corpuri suspendate, un dulap tip soldat, un dulap tip servantă de vase, o masă şi patru taburete, o chiuvetă inox, o mască chiuvetă, o canapea, un covor persan, două plăpumi, patru perne, patru lenjerii de pat, o canapea şi televizor Platinium. Astfel, din declaraţiile martorilor propuşi de către reclamantă, declaraţii care se coroborează între ele şi de asemenea cu înscrisurile de la dosar, rezultă că reclamanta a primit bunurile cu titlu de donaţie de la mama ei, pentru sporirea confortului copiilor.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a răsturnat prezumţia legală a comunităţii de bunuri prevăzută de art. 30 C. fam., dovedind că bunurile respective au fost primite cu titlu de donaţie de la mama ei.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., pârâtul aflat în culpă procesuală, a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, prima instanţă a obligat pârâtul să plătească statului suma de 2.786,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, sumă calculată corespunzător cotei de proprietate de 25% aparţinând pârâtului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 al. 1 C. pr. civ., pârâtul – reclamant reconvenţional M.G.S., prin care a solicitat:

- admiterea apelului;

- schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul reţinerii unei cote egale de contribuţie a părţilor de 50 % la dobândirea bunurilor comune;

- stabilirea unei sultei valorice corespunzătoare acestor cote. 

În motivarea apelului promovat, pârâtul – reclamant reconvenţional a arătat, în esenţă, că aportul soţilor la dobândirea bunurilor comune se stabileşte în raport de veniturile obţinute de aceştia prin muncă, de sumele de bani proprii alocate achiziţionării de bunuri comune. Din această perspectivă, este de observat că ambii soţi au participat în mod sensibil egal la dobândirea bunurilor comune, fără să existe diferenţe majore de participare a părţilor la dobândirea acestor bunuri. Astfel, trebuie remarcat că veniturile din muncă ale reclamantei, potrivit actelor de la dosar, nu sunt mai mari decât ale pârâtului, astfel încât să fie justificată aprecierea că reclamanta a contribuit în general cu sume mai mari la dobândirea bunurilor comune, după cum nici sumele primite de la părinţi nu diferă. Spre exemplu, pentru achiziţionarea apartamentului în litigiu, ambii soţi au primit sume egale de bani de la părinţii lor, câte 10.000 de lei. În rest, ajutorul părinţilor nu este cuantificat pentru a putea fi relevant, în condiţiile în care şi pârâtul a primit un ajutor indirect de la părinţii săi, achiziţionând de la aceştia terenurile în litigiu la un preţ derizoriu, sporul de valoare profitând în egală măsură şi reclamantei.

Se mai precizează, prin motivele de apel, şi faptul că instanţa de fond a dat relevanţă unor criterii subiective şi neconcludente cum ar fi munca în gospodărie şi de îngrijire a copiilor, plata ratelor la anumite bunuri din salariul reclamantei, criterii nelegale deoarece, pe baza lor, nu poate fi cuantificată contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune. Totodată, achiziţionarea unor bunuri în timpul căsătoriei cu împrumut de la CAR, indiferent că a fost făcut de unul sau altul dintre soţi, nu are relevanţă în stabilirea cotei de contribuţie, întrucât nu pot fi admise criterii arbitrare, fără relevanţă economică.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă cu evidenţă faptul că ambii soţi au contribuit în egală măsură la dobândirea bunurilor comune, veniturile părţilor fiind sensibil egale, după cum şi contribuţiile personale ale părinţilor au fost egale, astfel că prezumţia de contribuţie egală nu a fost răsturnată în cauză, iar dacă se justifică o contribuţie mai mare pentru reclamantă, aceasta trebuie stabilită pe baza unui calcul matematic riguros, ceea ce în speţă lipseşte, procentul de contribuţie stabilit de către instanţa de fond pentru reclamantă fiind arbitrar.

Cota de contribuţie se stabileşte raportat la întreaga masă a bunurilor comune, astfel încât achiziţionarea de bunuri în perioada separaţiei în fapt nu conduce automat la sporirea cotei de contribuţie pentru soţul care le-a achiziţionat, urmând să se stabilească dacă valoarea acestora în ponderea valorii totale a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei influenţează cota de contribuţie, lucru care în speţă nu a fost stabilit în concret, operând în continuare prezumţia de contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune pentru ambii soţi.

În drept, pârâtul – apelant a invocat prevederile art. 296 şi art. 6735 C. pr. civ.

Pârâtul M.G.S. nu a solicitat administrarea vreunei probe în apel, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2012 (f. 50-52 dosar TMF).

Legal citată, intimata – reclamantă L.A. a depus întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile art. 115-118 C. pr. civ., raportat la art. 289 al. 2 C. pr. civ., prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (f. 15-18 dosar TMF).

Prin întâmpinare s-a arătat că veniturile obţinute de reclamantă în perioada 1992-2001 au fost mai mari decât ale apelantului, întrucât acesta din urmă s-a aflat în şomaj tehnic şi a beneficiat de 75% din salariu, adică 167 lei/lunar, în timp ce timp ce intimata – reclamantă a obţinut un venit mediu lunar de 350 de lei. În perioada 2003-2004, reclamanta a avut un venit de 15.402 lei, iar pârâtul de 7.079 lei, fiind astfel vorba de o diferenţă de 8.000 de lei. Reclamanta mai precizează că a avut două locuri de muncă, făcând în plus injecţii şi masaje la domiciliu, în timp ce apelantul nu a lucrat niciodată ore suplimentare. Pentru a face faţă cheltuielilor în perioada în care a lucrat ca infirmieră, în afara orelor de program reclamanta făcea gărzi, pentru a spori şi a beneficia de un salariu mai mare. De asemenea, pentru orele lucrate sâmbăta şi duminica reclamanta a beneficiat de un salariu dublu, orele fiind plătite cu spor de 100%.

Totodată, intimata – reclamantă mai precizează că a primit ajutor financiar de la mama sa, care a ajutat-o la creşterea copiilor, în timp ce părinţii apelantului nu au oferit niciun fel de ajutor material în timpul căsătoriei.

În privinţa achiziţionării imobilului – apartament, din probele administrate în cauză rezultă că avansul pentru cumpărarea acestui bun imobil a fost achitat de ambele părţi cu contribuţia părinţilor lor, fiecare familie contribuind cu 10.000 de lei, dar celelalte rate au fost suportate din salariul reclamantei iar diferenţa de preţ pentru apartament, în sumă de 30.625 de lei, a fost achitată de aceasta, prin reţinerea unei sume lunare din salariu pe statul de plată. Pentru plata terenurilor, reclamanta arată că a luat împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc, sumă de bani pe care partea a restituit-o personal.

De asemenea, reclamanta mai precizează că a suportat singură şi în totalitate tot ceea ce ţine de munca în gospodărie, creşterea şi educarea copiilor, părţile având trei copii, dintre care un copil cu probleme grave de sănătate. Reclamanta a fost cea care a plătit meditaţiile fetiţei G.M., i-a cumpărat rechizite, cărţi, aparatură electronică şi televizor, întrucât pârâtul a trecut foarte rar pe la domiciliul comun în ultimii trei ani şi doar arareori a plătit 25% din valoarea utilităţilor. Totodată, reclamanta arată că a achitat singură impozitul pe apartament şi a suportat din propriile venituri lucrările de întreţinere curente ale casei, fără ca pârâtul să contribuie în vreun fel.

În final, se arată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, judecătorul fondului făcând o analiză adecvată probatoriului administrat în cauză.

În apărarea sa, intimata – reclamantă a solicitat, iar instanţa de control judiciar a încuviinţat, în acord cu prevederile art. 167 C. pr. civ., raportat la art. 292 şi 295 al. 2 C. pr. civ., administrarea probei cu înscrisuri – sentinţa civilă nr. …. mai 2008 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. …./197/2008 (f. 21-22 dosar TMF).

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul constată că apelul promovat de pârâtul – reclamant reconvenţional M.G.S. este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Apelul promovat în cauză priveşte doar cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune, stabilită de prima instanţă la 25% pentru pârât şi 75% pentru reclamantă, cote pe care apelantul le apreciază ca fiind egale, de 50% pentru fiecare dintre părţi.

Tribunalul constată că în mod întemeiat prima instanţă a reţinut o contribuţie superioară a reclamantei L.A. la dobândirea de către foştii soţi a bunurilor comune, din depoziţiile testimoniale administrate în faţa instanţei de fond reieşind că, pe lângă salariul câştigat de la locul de muncă, în calitatea sa de infirmieră iar apoi asistentă medicală la spital, intimata – reclamantă realiza şi alte venituri suplimentare din şedinţe de kineto-terapie, efectuând masaje şi injecţii la domiciliu. Totodată, astfel cum rezultă din declaraţia martorilor E.B., G.C. şi M.N., ascultaţi în faţa primei instanţe, reclamanta a primit ajutor financiar şi din partea mamei sale, pentru a fi în măsură să-şi achite împrumuturile făcute la Casa de Ajutor Reciproc, pentru achiziţionarea unor bunuri necesare gospodăriei şi traiului comun al familiei (f. 82-87 dosar fond).

Tot acest probatoriu administrat în faţa primei instanţe confirmă contribuţia superioară a reclamantei la dobândirea, în timpul căsătoriei cu pârâtul, a bunurilor comune mobile şi imobile, a căror existenţă, valoare şi modalitate de partajare, astfel cum au fost stabilite de judecătorul fondului, nu se contestă de către părţi prin prezentul apel.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind neîntemeiat procentul de 75% reţinut în favoarea reclamantei la dobândirea bunurilor comune, respectiv de 25% al pârâtului.

Astfel, fără a nega aportul evident superior al intimatei L.A. în tot ceea ce priveşte contribuţia sa efectivă la dobândirea bunurilor comune, constând în activitatea suplimentară remunerată realizată în afara orelor de program de la serviciu, din munca efectuată pentru susţinerea gospodăriei şi îngrijirea celor trei copii ai cuplului (în condiţiile în care unul dintre copii – A.S.  prezintă grave probleme de sănătate care necesită o supraveghere permanentă şi o îngrijire atentă), precum şi din ajutorul material dat de mama reclamantei pentru întregirea veniturilor familiei, instanţa de control judiciar apreciază acest aport ca ridicându-se la 65% în favoarea reclamantei, iar nu la 75%, astfel cum a stabilit judecătorul fondului.

Pentru a reţine astfel, tribunalul are în vedere aspectele care rezultă din copiile carnetelor de muncă ale părţilor aflate la dosarul de fond, în sensul în care veniturile din muncă ale pârâtului au fost substanţial mai mari în perioada anilor 1986 – 2000, iar după aceea veniturile obţinute din salariu de foştii soţi au fost relativ apropiate (f. 18-24, 89-95 dosar fond). Astfel, cu titlu de exemplu, tribunalul constată că în anul 1994, reclamanta a realizat un câştig din salariu cuprins între 55.175 şi 86.500 de lei vechi, în timp ce apelantul – pârât a realizat un venit din muncă situat între 111.600 şi 193.400 de lei vechi. Aceeaşi situaţie există şi în anul 1995 (între 93.400 şi 106.000 lei vechi reclamanta, respectiv între 197.300 şi 280.400 lei vechi pârâtul). Totodată, astfel cum am arătat, după anul 2000, veniturile părţilor, conform celor consemnate în carnetele de muncă, s-au egalizat, astfel, în anul 2005 reclamanta a realizat un venit lunar din salariu în cuantum de 627 de lei, în timp ce pârâtul a obţinut un câştig de 637 de lei lunar.

Faţă de toate acestea, întrucât neînţelegerile dintre soţi au apărut, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii de divorţ, doar în anul 2006, după naşterea celui de-al treilea copil, în condiţiile în care părţile au încheiat căsătoria în anul 1988 (f. 29-31 dosar TMF), tribunalul constată că în speţă nu s-a dovedit cu certitudine faptul că pe toată durata căsătoriei pârâtul ar fi folosit câştigurile obţinute din muncă în interes personal (pentru a achiziţiona băuturi alcoolice, pentru a participa la jocuri de noroc şi a întreţine relaţii extraconjugale), acest comportament al pârâtului, astfel cum a fost descris de martorii audiaţi de prima instanţă, fiind de dată mai recentă, fără a se putea stabili cu certitudine perioada exactă în care pârâtul a folosit doar pentru sine veniturile obţinute din muncă.

În speţă, însă, bunurile imobile – ce reprezintă categoria cea mai importantă şi mai de valoare dintre bunurile dobândite de părţi în timpul căsătoriei – au fost achiziţionate în perioada anilor 1989 (apartamentul), respectiv 1994 şi 1998 (terenurile). Prin urmare, se naşte prezumţia participării minimale a apelantului la tot ceea ce reprezintă cheltuielile generate de gospodăria comună a foştilor soţi şi la achiziţionarea bunurilor comune doar după anul 2006, reclamanta însăşi precizând în cuprinsul cererii de divorţ faptul că „neînţelegerile au apărut după naşterea celui de-al treilea copil, de când pârâtul este implicat într-o relaţie extraconjugală, acesta nemaiimplicându-se în mod efectiv în creşterea şi educarea copiilor […] şi nu mai contribuie cu bani la susţinerea gospodăriei” (f. 30 dosar TMF).

Astfel, instanţa de control judiciar constată, raportat la cele mai sus expuse, că aportul reclamantei la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, este de 65%, procentul de 75% stabilit de judecătorul fondului fiind excesiv.

În continuare, tribunalul specializat reţine că, pentru a se constata o contribuţie mai mare a uneia dintre părţi la dobândirea bunurilor comune este necesar ca acest aport să fie dovedit în mod concret şi fără alte dubii. În speţă, contribuţia superioară a reclamantei la dobândirea bunurilor comune este de natura evidenţei, toate probele administrate în cauză făcând dovada că această parte s-a implicat mai mult în întreţinerea gospodăriei, în cheltuielile generate de creşterea şi educarea copiilor, suportând şi în costurile pentru îngrijirea şi tratamentul medical al copilului bolnav al părţilor, la toate acestea contribuind şi ajutorul material oferit de mama reclamantei. Totodată, o parte dintre bunurile mobile obiect al partajului – mobila tip vitrină compusă din: dulap cu două uşi, dulap tip soldat, şi trei corpuri dulap cu vitrină, în valoare totală de 1.500 lei, respectiv covorul persan oval, în valoare de 300 lei – au fost achiziţionate de reclamantă pe cheltuiala sa, după despărţirea în fapt a părţilor. Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile apelantului în sensul în care o contribuţie mai mare a uneia dintre părţi ar trebui stabilită pe baza unui calcul matematic riguros, întrucât munca în gospodărie, ajutorul material dat de unul sau altul dintre membrii familiei (care nu este atestat prin vreun înscris, având în vedere existenţa raporturilor de rudenie), ori achiziţionarea de bunuri după separarea în fapt a părţilor şi suportarea în mod exclusiv de către reclamantă a cheltuielilor legate de tot ceea ce înseamnă întreţinerea gospodăriei (alimente, impozite, utilităţi) şi de creşterea, educarea, tratamentul medical al copiilor, sunt aspecte ce nu pot fi calculate în mod strict, dar trebuie avute în vedere la stabilirea aportului soţilor la dobândirea bunurilor comune, procentul de contribuţie al fiecărei părţi fiind o chestiune de fapt ce rămâne la aprecierea instanţei, pe baza probelor administrate în cauză.

Astfel, faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 296 C. pr. civ.,  tribunalul urmează a admite apelul declarat de apelantul – pârât reclamant reconvenţional M.G.S., în contradictoriu cu intimata – reclamantă pârâtă reconvenţională L.A., împotriva sentinţei civile nr. ... iunie 2012 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. ...197/2010, hotărâre care va fi schimbată în parte, în ceea ce priveşte cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune.

Pe cale de consecinţă, urmează a se constata că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuţie de 65% iar pârâtul de 35%, iar reclamanta va fi obligată să plătească în favoarea pârâtului suma de 26.892,65 lei, reprezentând sultă egalizatoare.

Vor fi păstrate restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 al. 1, raportat la art. 276 C. pr. civ., intimata urmează a fi obligată la plata sumei de 1.400 de lei în favoarea apelantului, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând din onorariu de avocat – 500 de lei, respectiv taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar – 900 lei. Pentru a decide astfel, în sensul reducerii cheltuielilor suportate de apelant în prezenta cauză, tribunalul constată, pe de o parte, că sistarea stării de devălmăşie profită ambelor părţi, iar pe de altă parte că, deşi apelul pârâtului a fost admis, instanţa de control judiciar nu a avut în vedere susţinerile apelantului referitoare la cota de contribuţie egală a foştilor soţi la dobândirea bunurilor comune. Astfel, intimata – reclamantă se află în culpă doar în ceea ce priveşte o aportul său la dobândirea bunurilor comune, care nu este de 75%, cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ci de 65%, astfel cum s-a arătat prin prezenta.

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, intimata – reclamantă va fi obligată la plata către stat a sumei de 1.751 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care apelantul a beneficiat de reducere, potrivit încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2012 (f. 46-48 dosar TMF), prezenta constituind titlu executoriu conform art. 21 al. 1 din acelaşi act normativ.

Totodată, instanţa va menţine în sarcina apelantului obligaţia de a achita în continuare suma de câte 437,75 de lei în lunile decembrie 2012, ianuarie şi februarie 2013, inclusiv, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2012, reprezentând taxă judiciară de timbru, prezenta hotărâre constituind titlu executoriu cu privire la aceste sume. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul declarat de apelantul – pârât reclamant reconvenţional M.G.S., în contradictoriu cu intimata – reclamantă pârâtă reconvenţională  L.A., împotriva sentinţei civile nr. ... iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. ...197/2010, pe care o schimbă în parte în ceea ce priveşte cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune, şi în consecinţă:

Constată că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuţie de 65% iar pârâtul de 35% şi obligă reclamanta să plătească în favoarea pârâtului suma de 26.892,65 lei, reprezentând sultă egalizatoare. 

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Obligă intimata la plata sumei de 1.400 de lei în favoarea apelantului, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând din taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (900 de lei) şi onorariu de avocat (500 de lei).

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, obligă intimata la plata către stat a sumei de 1.751 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care apelantul a beneficiat de reducere, prezenta constituind titlu executoriu conform art. 21 al. 1 din acelaşi act normativ.

Menţine în sarcina apelantului obligaţia de a achita în continuare suma de câte 437,75 de lei în lunile decembrie 2012, ianuarie şi februarie 2013, inclusiv, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2012, reprezentând taxă judiciară de timbru, prezenta constituind titlu executoriu. 

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2012.

Domenii speta

Spete similare