Contestatie la executare

Sentinţă penală 113 din 27.02.2014


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. XXX/40/2014contestaţie la executare

SENTINŢA NR. XXX

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea contestaţiei la executare formulată de condamnatul M. I..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a lipsit condamnatul M. I..

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, cauza rămâne în pronunţare.

Dezbaterile cauzei în fond, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio, potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

T R I B U N A L U L:

Asupra contestaţiei de faţă:

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de xx.xx.xxxx, condamnatul M. I. a solicitat aplicarea legii mai favorabile la pedeapsa pe care o execută în prezent.

Instanţa a solicitat din oficiu a fi ataşate la dosar fişa de evaluare întocmită de către comisia constituită ca urmare a OUG nr. 116/2013 din cadrul Penitenciarului Botoşani  şi copia mandatului de executare.

Analizând înscrisurile trimise la dosarul cauzei în raport cu contestaţia formulată de condamnat se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, prin sentinţa penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. XX din xx.xx.xxxxa Curţii de apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. XXX din xx.xx.xxxx a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul M. I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal faptă prev. şi ped. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod penal 1969, faptă comisă în timpul minorităţii, cu reţinerea deci a  dispoziţiilor art. 99 Cod penal 1969, 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la viol prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a şi alin. 3 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 99 Cod penal 1969 şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis” prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu art. 99 Cod penal 1969.

În temeiul art. 33, 34 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de xx/xx.xx.xxxx, după ora 0230, a condus autoturismul Dacia 1300 XX XX XXX pe DJ 248 B, pe raza comuna Horleşti, judeţul Iaşi, fără a poseda permis de conducere, autoturism cu care, împreună cu coinculpaţii C. P., S. C., S. C. C. şi C. M. au transportat pe minora A. D. M., în vârstă de 14 ani, din localitatea Scopoşeni până într-un loc izolat, un teren agricol situat la cca. 1 Km de satul Bogdăneşti, judeţul Iaşi), şi împotriva voinţei acesteia, timp în care aceasta a fost expusă la suferinţe psihice, fiindu-i periclitată totodată şi integritatea fizică, a înlesnit cu intenţie săvârşirea infracţiunii de viol de către inculpaţii S. şi C., urmată de promisiunea tacită de favorizarea a acestora.

A fost emis mandatul de executare nr. XX din xx xx.xxxx de către Tribunalul Iaşi.

Infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. 2  cu art. 99 Cod penal 1969 şi complicitate la viol, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a, alin. 3 cu art. 99 Cod penal 1969 au corespondent în noul Cod penal la art. 205 alin. 1 Cod penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani şi respectiv de art. 218 alin. 1, alin. 3 Cod penal cu art. 48 Cod penal, ambele fapte cu reţinerea minorităţii prev. de art. 113 şi următoarele Cod penal.

Instanţa constată că faţă de pedepsele aplicate inculpatului minor, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 6 Cod penal, întrucât aceste pedepse nu depăşesc limitele maximului special prevăzut de legea nouă, pentru a fi reduse până la acest maxim.

Având însă în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului cod penal, se va înlocui pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa mai sus arătate (pedeapsă executabilă pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii) cu măsura educativă într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani, motiv pentru care se va admite contestaţia.

Va deduce din sancţiunea aplicată reţinerea preventivă din xx-xx xx.xxxx (o zi) şi detenţia de la xx xx.xxxx la zi.

Se va dispune, totodată, ca urmare a admiterii contestaţiei, anularea vechiului mandat de executare şi emiterea unui nou mandat, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite contestaţia formulată de condamnatul M. I., fiul lui I. şi E., născut la data de xx xx.xxxx, CNP XXXXXXXXXXXXXX, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani.

În temeiul art. 21 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, înlocuieşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului M. I. prin sentinţa penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Iaşi rămasă definitivă prin decizia penală nr. XXX din xx.xx.xxxx a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani.

Deduce din măsura aplicată de executat reţinerea preventivă din xx-xx xx.xxxxo zi) şi detenţia de la xx xx.xxxx, la zi.

Anulează mandatul de executare nr. XX din xx xx.xxxx a Tribunalului Iaşi şi dispune emiterea unui nou mandat conform celor dispuse prin prezenta hotărâre.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xx.xx.xxxx.

Preşedinte,Grefier,