Declaraţie de interese

Sentinţă civilă 801 din 02.04.2013


Prin sentinţa civilă nr. 801/2.04.2013, pronunţată în dosar nr. 52/115/2013, Tribunalul Caraş-Severin a admis cererea de suspendare a executării Hotărârii nr.53/12.12.2012 a Consiliului Local al Comunei XX formulată de reclamantul RA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei XX şi a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 53/12.12.2012 a Consiliului Local al Comunei XX până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a cauzei. A admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul RA  în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei XX. A dispus anularea Hotărârii nr. 53/12.12.2012 a Consiliului Local al Comunei XX, fără cheltuieli de judecată.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că în  şedinţa extraordinară a Consiliului Local al com. XX din data de 12.12.2013 s-au emis 4 hotărâri prin care s-a constatat încetarea mandatului a 4 consilieri locali, în baza dispoziţiilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 393/2004, privind statutul aleşilor locali.

Prin HCL nr. 53/12.12.2012 s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al reclamantului RA, având în vedere expunerea de motive a primarului comunei XX şi rapoartele comisiei de specialitate, precum şi avizul secretarului comunei.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 din legea nr. 215/2001,  „(1) Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului.

(2) Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.

(3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înainte şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.

(4) În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.

(5) În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.

(6) Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei sau ai oraşului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.

(7) În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

(8) În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei”.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin 1 din Legea nr. 215/2001, „Ordinea de zi a şedinţelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condiţiile art. 39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare, şi numai cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi”.

Tribunalul a constatat că şedinţa extraordinară din  data de 12.12.2012, ora 8,00 a fost convocată de către primarul comunei XX(convocare fila 32), iar ordinea de zi a şedinţei a fost dezbaterea proiectului de hotărâre privind acceptarea donaţiei oferite de pompierii voluntari din loc. ZZ, a proiectului de hotărâre privind completarea anexei la hotărârea nr. 51/16.11.2012 şi întrebări şi interpelări(fila31). 

Nu se face, aşadar, vorbire în ordinea de zi despre proiectele de hotărâre privind revocarea mandatelor consilierilor locali care nu şi-au depus declaraţiile de avere sau interese.

Potrivit dispoziţiilor art.  alin 2 din legea nr. 393/2004, privind statutul aleşilor locali,  „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului”.

Potrivit dispoziţiilor art.  6 alin.1 din legea nr. 176/2010 „Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese îndeplinesc următoarele atribuţii:

c) oferă consultanţă pentru completarea corectă a rubricilor din declaraţii şi pentru depunerea în termen a acestora;

e) asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii;

f) trimit Agenţiei, în vederea îndeplinirii atribuţiilor de evaluare, copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse şi câte o copie certificată a registrelor speciale prevăzute la lit. d), în termen de cel mult 10 zile de la primirea acestora;

g) întocmesc, după expirarea termenului de depunere, o listă cu persoanele care nu au depus declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese în acest termen şi informează de îndată aceste persoane, solicitându-le un punct de vedere în termen de 10 zile lucrătoare”.

Analizând dispoziţiile legale incidente, tribunalul a constatat că, procedând la suplimentarea ordinei de zi a unei şedinţe extraordinare şi fără ca aceasta să fi fost determinată de existenţa unor probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare, Consiliul local a încălcat dispoziţiile art. 43 alin 1 din Legea nr. 215/2001.

Constatarea încetării mandatului pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor de interese, în condiţiile în care nici ceilalţi consilieri şi nici primarul comunei nu aveau declaraţiile afişate pe pagina de internet a ANI sau pe cea a primăriei, la acel moment, nu poate fi considerată ca o problemă de maximă urgenţă, care să necesite suplimentarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare şi care să nu poată fi dezbătută într-o şedinţă ordinară ulterioară.

Mai mult decât atât, tribunalul apreciază că nu poate fi vorba despre un  refuz al consilierului de a depune declaraţiile de interese şi de avere, în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. c, g  din Legea nr. nr. 176/2010.

Astfel, consilierilor locali nu li s-a acordat consultanţă pentru depunerea în termen a declaraţiilor de avere şi interese. Audiată fiind, ca martor, persoana care îndeplinea atribuţiile de secretar al comunei până în anul 2013 – MPA, aceasta a declarat că nu a pus în vedere consilierilor locali să depune aceste declaraţii.

Adresa trimisă de către Primarul comunei XX –fila 28, prin care se pune în vedere reclamantului să depună în scris un punct de vedere în termen de zece zile, fără să indice explicit asupra cărui aspect i se solicită să îşi pună punctul de vedere, nu îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 6 lit. g din Legea nr. 176/2010.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâtul recurent Consiliul Local al comunei XX, care a solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii, în temeiul art.304 pct.4, 7-9 C.pr.civ.

Prin decizia nr. 801 din data de 02.04.2013 Curtea de Apel a admis recursul, a modificat sentinţa civilă în tot, în sensul respingerii acţiunii.

Curtea a reţinut că, din cuprinsul hotărârii de consiliu local ce face obiect al acţiunii rezultă că aceasta a fost emisă în temeiul art.82 alin.2 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, iar prin acest act Consiliul Local al comunei XX a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al pârâtului, având în vedere expunerea de motive a primarului comunei, raportul comisiei de specialitate şi avizul secretarului comunei.

Astfel fiind, se constată a fi fără temei aplicate în speţă de către prima instanţă dispoziţiile din Legea nr.176/2010, care reglementează obligaţia de depunere a declaraţiilor de interese, respectiv obligaţia unor persoane responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la aceste declaraţii de a oferi consultanţă pentru depunerea în termen a acestora.

Într-adevăr, trebuie reţinut că Legea nr.176/2010 reglementează obligaţia mai multor categorii de persoane, între care şi aleşii locali (art.1 alin.1 pct.30) de a completa şi a trimite Agenţiei Naţionale de Integritate, în termen de 30 de zile de la data alegerii în funcţie şi, ulterior, anual, declaraţii de interese, care cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în Anexa nr.2 la lege, având rolul de a asigura transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Distinct de această declaraţie de interes, în cazul aleşilor locali este reglementată, prin art.74 şi urm. din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, obligaţia acestora de a-şi face publice interesele personale, printr-o declaraţie de interese personale, ce se depune la secretarul comunei, urmând a fi păstrată într-un dosar special denumit „registru de interese”.

Declaraţia de interese personale este un act unilateral distinct faţă de declaraţia de interese reglementată de Legea nr.176/2010, având conţinut diferit faţă de aceasta din urmă, fiind destinată a fi păstrată de o altă entitate decât Agenţia Naţională de Integritate (secretarul comunei, care gestionează „registrul de interese”), precum şi un termen diferit de completare, aceasta trebuind să fie depusă în termen de 15 zile de la data declarării consiliului local ca legal constituit, conform art.79 alin.1 lit.a din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în timp ce declaraţia de interese se depune în temeiul Legii nr.176/2010 în termenele arătate mai sus.

Astfel cum am arătat, hotărârea consiliului local ce face obiect al acţiunii a fost emisă ca urmare a omisiunii reclamantului de a întocmi declaraţia de interese personale reglementată de Legea nr.393/2004, iar nu ca urmare a omisiunii acestuia de a completa declaraţia de interese guvernată de Legea nr.176/2010. Prin urmare, nelegalitatea hotărârii nu s-ar putea constata ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a oferi consultanţă pentru completarea rubricilor din declaraţie, în temeiul art.6 alin.1 din Legea nr.176/2010, astfel cum eronat a considerat prima instanţă, regimul juridic al declaraţiei de interes personal fiind stabilit exclusiv în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Din acest punct de vedere, se verifică susţinerile recurentului potrivit cărora sentinţa atacată a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în speţă, aceasta fiind susceptibilă de modificare în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ.

Analizând legalitatea hotărârii de consiliu local atacată în speţă prin raportare la dispoziţiile din Legea nr.393/2004, se constată că acţiunea reclamantului este neîntemeiată.

Astfel, se constată că potrivit art.82 alin.2 din menţionata lege, „refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului” alesului local. Or, hotărârea ce face obiect al acţiunii a fost emisă tocmai în aplicarea acestei dispoziţii legale, rezultând astfel că aceasta a fost adoptată doar pentru a se constata că mandatul de consilier local al reclamantului a încetat de drept, ex lege, fără ca organul deliberativ, consiliul local, să aibă vreun rol decizional în privinţa acestei măsuri.

Probatoriul administrat în cauză atestă că în cazul reclamantului încetarea de drept a mandatului survenise la momentul constatării acestei stări de fapt prin hotărârea de consiliu local nr.53/12.12.2012, căci acesta refuzase, cel puţin în mod tacit, să depună declaraţia privind interesele personale, în condiţiile reglementate de art.79 din Legea nr.393/2004.

Într-adevăr, se poate constata că după alegerile locale din 10.06.2012, s-a constituit legal Consiliul Local al  comunei XX, rezultând că potrivit art.79 alin.1 lit.a din Legea nr.393/2004, reclamantul avea obligaţia de a depune la secretarul comunei, ori la persoana delegată pentru îndeplinirea atribuţiilor de secretar, declaraţia de interese personale, în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca legal constituit. Reclamantul nu susţine în speţă că ar fi depus o atare declaraţie în termenul astfel stabilit, însă contestă că i s-ar fi solicitat depunerea sa.

Or, la fila 28 din dosarul primei instanţe a fost depusă adresa comunicată reclamantului sub nr.972/2.11.2012, prin care i s-a adus la cunoştinţă că acesta nu a respectat prev.art.79 alin.1 lit.a din Legea nr.393/2004, solicitându-i-se să prezinte un punct de vedere scris. Această adresă a fost comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (filele 29-30 din dosarul primei instanţe), pe recipisa scrisorii fiind aplicată semnătura destinatarului, putându-se astfel deduce că a fost primită de reclamant.

Cu toate acestea, acesta nu a depus declaraţia de interese personale, până la momentul adoptării hotărârii de consiliu local nr.53/12.12.2012. Omisiunea de depunere a declaraţiei, după solicitarea expresă a acesteia prin adresa expediată cu scrisoare recomandată dovedeşte refuzul tacit al reclamantului, care se încadrează în sfera de aplicare a art.82 alin.2 din Legea nr.393/2004.

Aşadar, indiferent care ar fi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, înscrisurile depuse la dosar sunt de natură să dovedească refuzul reclamantului de a depune declaraţia de interes personal, refuz care atrage încetarea de drept a mandatului său de consilier local. Trebuie deci conchis că hotărârea de consiliu local nr. 53/12.12.2012 este temeinică, făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în cazul reclamantului. Din acest punct de vedere, se dovedeşte a fi lipsit de relevanţă faptul, susţinut de către reclamant, potrivit căruia acesta ar fi înregistrat ulterior comunicării hotărârii, la 18.12.2012, declaraţiile de interese cu nr.1194 şi 1193, în condiţiile în care aceste declaraţii par să fie cele reglementate de Legea nr.176/2010, iar pe de altă parte, încetarea de drept a mandatului de ales local intervine prin efectul legii, la momentul la care se constată refuzul de depunere a declaraţiei de interese personale, în cazul reclamantului constatarea făcându-se la un moment anterior, prin chiar hotărârea atacată în speţă.

Nu s-ar putea constata nelegalitatea acestei hotărâri nici prin raportare la dispoziţiile art.39 din Legea nr.215/2001. Contrar susţinerilor reclamantului, încetarea de drept a mandatului său constituia o problemă de urgenţă, ce putea fi analizată într-o şedinţă extraordinară a consiliului local, întrucât viza însăşi funcţionarea legală a consiliului, ca organ deliberativ al unităţii administrativ teritoriale. Prin urmare, imperativul asigurării funcţionalităţii acestui organ deliberativ justifica emiterea unei hotărâri prin care să se constate încetarea de drept a mandatului alesului local, de îndată ce au existat temeiuri pentru a se reţine refuzul reclamantului de a depune declaraţia de interese personale.

În fine, instanţa constată că în speţă nu s-au administrat dovezi care să susţină afirmaţiile reclamantului potrivit cărora măsura de constatare a încetării de drept a mandatului ar fi fost luată doar în privinţa unora dintre aleşii locali care se găseau în situaţia de fapt reglementată de art.82 alin.2 din Legea nr.393/2004. Dimpotrivă, se constată că reclamantul face referire la omisiunea altor consilier locali ori a primarului comunei de a depune declaraţiile de interese reglementate de Legea nr.176/2010, consecinţa unei atari omisiuni nefiind însă încetarea de drept a mandatului, ci aplicarea sancţiunilor contravenţionale reglementată de Legea nr.176/2010, ori atragerea răspunderii, în măsura în care, urmare a controlului efectuat de Agenţia Naţională de Integritate, s-ar conchide în sensul existenţei unor situaţii de incompatibilitate ori de conflict de interese.

Rezultă aşadar că nu poate fi reţinută în speţă nelegalitatea hotărârii de consiliu local nr.53/12.12.2012 ce face obiect al acţiunii, motiv pentru care a admis recursul declarat.