Sporul general pentru condiţii periculoase

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin reclamantul RG a chemat în judecată pe pârâta RNP, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 35816 lei cu titlu de spor de risc, calculată cu începere din data de 01.07.2009, actualizată cu rata inflaţiei precum şi obligarea pârâtei la includerea sporului de risc de 25% în salariul brut din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii în vederea beneficierii de acest drept în continuare.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că are calitatea de angajat al pârâtei din anul 1992, iar în prezent exercită funcţia de şef ocol la Ocolul Silvic SM, calitate în considerarea căreia solicită pârâtei acordarea  sporului de risc prevăzut de art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizată (Codul Silvic).

Reclamantul învederează faptul că deşi s-a adresat pârâtei pentru plata sporului de risc, aceasta refuză nejustificat executarea acestei obligaţii.

În drept, invocă prevederile art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic, art.38 şi 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât pretenţiile formulate de reclamant, începând cu luna iulie 2009, precum şi includerea acestui spor în salariul brut, în temeiul art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008-Codul Silvic exced obligaţiilor asumate de către angajator prin contractul individual de muncă şi, respectiv, contractul colectiv de muncă, iar reglementarea ,,sporului de risc’’ este una generală şi insuficientă prin raport la normele reglementate şi instrucţiunile în vigoare la data adoptării Codului Silvic.

Se arată că sporul de risc în procent fix de 25% a făcut obiectul negocierilor, fiind inclus în categoria ,,sporurilor’’ prin Actul adiţional la CCM pe anii 2008-2009 înregistrat la Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, la Federaţia Sindicatelor Silva şi la D.M.P.S. a mun. Bucureşti la data de 22.12.2009 (anexa nr.4), începând cu 01.01.2010.

Aşa fiind, se susţine că, pentru anul 2009, prevederile CCM mai sus menţionat nu pot constitui o bază legală pentru acordarea retroactivă a acestui spor în procent fix, cu atât mai mult cu cât plata acestui spor nu a fost prevăzută în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate.

Se susţine că sporul de risc în procent fix solicitat impune obligaţia pentru reclamant de a dovedi faptul că îşi desfăşoară activitatea în condiţii de ,,risc’’ după cum sporul de vechime într-un anumit procent se acordă cu condiţia dovedirii vechimii în muncă.

În completarea apărării se susţine că obligarea pârâtei la plata sporului de risc în condiţiile art.127 alin.5 din Codul Silvic a făcut obiectul dosarului nr.2988/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti care, prin sentinţa civilă nr.2229/10.092009, s-a pronunţat în sensul respingerii ca nefondată a cererii, hotărârea fiind menţinută de ICCJ prin decizia civilă nr.3496/2009 prin care s-a respins recursul promovat de Federaţia Sindicatelor Silva.

Referitor la capătul de cerere privind includerea sporului de risc în salariul de bază se solicită respingerea acestuia, având în vedere modificările legislative ce pot interveni în reglementarea acestui spor, astfel încât admiterea acestei cereri ar reprezenta o imixtiune a instanţelor în derularea raporturilor de muncă al părţilor, singurele care dispun de atributul stabilirii de comun acord a drepturilor şi obligaţiilor reciproce, derivând din raportul juridic de muncă.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri din a căror analiză instanţa reţine următoarele:

Reclamantul RG, în calitate de angajat în cadrul DS C-S, în funcţia de şef de ocol silvic la Ocolul Silvic SM, a solicitat pârâtei, în considerarea acestei calităţi, plata sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază, invocând prevederile art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizată,  privind Codul Silvic.

Potrivit acestor reglementări ,,personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia , al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază’’.

Tribunalul reţine că sporul de risc de 25% din salariul de bază nu constituie un drept salarial ci cel mult un accesoriu al salariului, ştiut fiind că ,,sporul’’ poate constitui o componentă a acestuia doar în raport de existenţa anumitor condiţii speciale în care se desfăşoară activitatea (noxe, izolare, stres, subteran, muncă grea).

Astfel, chiar dacă ,,sporul de risc’’ este reglementat ca atare prin dispoziţiile art.127 alin.5 din Codul Silvic (Legea nr.48/2008) pentru ,,personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice şi al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva’’, el rămâne tot un accesoriu al salariului, o componentă a acestuia la a cărui acordare se recurge doar când condiţiile deosebite de muncă, respectiv compensarea efortului depus sau a riscului asumat nu poate fi cuprinsă nemijlocit în salariul de bază.

De asemeni, conform jurisprudenţei şi legislaţiei în vigoare, eventualele prestaţii băneşti de acest gen nu se cuvin automat prin simplu fapt că o persoană exercită o anumită funcţie, ci ele trebuie stabilite prin negocierea părţilor şi înscrise în contractele de muncă. Pe de altă parte, nefiind obiect al negocierilor părţilor unui raport juridic şi nefiind inclus în CCM sau CIM, nu constituie un drept salarial şi nu angajează obligaţia pentru angajator de a onora această prestaţie prin includerea sporului de risc ca o componentă salarială în salariul de bază.

De altfel practica judiciară a decis că pentru personalul silvic din compartimentele şi birourile ,,organizare’’, ,,achiziţii publice’’, ,,fond forestier’’, etc. a căror activitate nu presupune nici un risc şi a căror activitate nu poate fi echivalentă cu cea a ,,pădurarului de canton’’ care are în administrare pădurea, asigurând paza acesteia şi faţă de care se angajează răspunderea pentru eventualele prejudicii, plata este nejustificată.

Mai mult, reglementarea acestui spor de care beneficiază personalul silvic nominalizat în cuprinsul art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizată, constituie o reglementare generală care, deşi imperativă, impune cu necesitate o reglementare legală specifică, în primul rând privind reglementarea noţiunii de ,,risc’’, a ,,condiţiilor specifice deosebite ce trebuiesc îndeplinite pentru acordarea acestui spor’’ şi categoriile concrete de personal care pot benefica de acest spor. În acest sens a fost edictat art.122 al Codului Silvic conform cu care autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a codului, normele, regulamentele, instrucţiunile şi ghidurile de bună practică şi le aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, exercitând şi controlul aplicării lor.

Întrucât nu a fost elaborată încă această metodologie prin care să se stabilească modul de calcul al acestui spor şi categoriile de personal din cadrul direcţiilor silvice judeţene care desfăşoară activităţi ce implică acest risc, acordarea acestui drept accesoriu, de natură salarială, rămâne un drept virtual.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Suceava-Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia nr.60/21.01.2010 şi Curtea de Apel Bucureşti-Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr.2229/10.09.2008 pronunţată în dosar nr.2989/2/2008, irevocabilă prin decizia ICCJ nr.3496/23.06.2009 pronunţată în dosar nr.2989/2/2008.

Tribunalul reţine că drepturile salariale ale personalului silvic au fost stabilite în funcţie de condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii, în temeiul art.22 din OG nr.59/2000, actualizată, privind Statutul personalului silvic.

Altfel spus, drepturile salariale astfel cum au fost diferenţiate pe categorii profesionale distincte (pădurari, brigadieri, şefi de district, şefi de ocol, personal cu atribuţii de pază, etc), avându-se în vedere inclusiv componenta efortului depus cât şi componenta riscului asumat rămân aceleaşi până la elaborarea şi aprobarea actelor normative prevăzute de art.122 alin.1 din Legea nr.46/2008, actualizată.

Potrivit dispoziţiilor art.122 alin.2 din acest act normativ, până la elaborarea şi aprobarea de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici aprobate prin ORDIN al conducătorului acesteia ,,se aplică normele, regulamentele şi instrucţiunile aflate în vigoare la data intrării în vigoare a Codului Silvic’’.

Tribunalul reţine şi că, începând cu 01.01.2010, au intrat vigoare dispoziţiile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă inclusiv funcţionarilor publici (anexa III) care reglementează ,,sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare’’ aplicabil funcţionarilor publici, în procent de 15% .

Conform acestor reglementări legale, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, condiţiile de acordare se stabilesc pe baza unor buletine de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, avizat de MMFPS şi MFP.

Prin urmare, criteriile legale menţionate subzistă, pentru acordarea unor suplimente de natură salarială, ca cel menţionat în speţă.

De altfel, pârâta prin întâmpinare a subliniat necesitatea dovedirii de către reclamant a împrejurării că îşi desfăşoară activitatea în condiţii de ,,risc’’, după cum şi sporul de vechime într-un anumit procent fix se acordă cu condiţia dovedirii duratei vechimii în muncă.

În ce priveşte petitul 2 al acţiunii, constând în obligarea pârâtei la includerea sporului de risc în salariul de bază, Tribunalul, faţă de Decizia Curţii Constituţionale a României nr.820/2008 şi în raport de dispoziţiile art.1 alin.4 din Constituţia României care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat cât şi în raport de art.61 alin.1, conform căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, va respinge ca nefondat acest petit.

Faţă de aceste considerente, nereţinând în sarcina pârâtei nici culpa cea mai uşoară în ceea ce priveşte neacordarea sporului de risc faţă de reclamant şi văzând că, în cauză, nu s-a făcut dovada negocierii şi reglementării lui ca accesoriu salarial prin CCM la nivel de unitate şi, respectiv, de ramură, având în vedere dispoziţiile art.122 din Legea nr.46/2008, Tribunalul, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul RG în contradictoriu cu pârâta RNP.

Împotriva sentinţei civile nr.1654/03.12.2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr.4815/115/2012, a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii cererii sale în întregime.

Prin decizia civilă nr.8335/10.09.2013, Curtea a admis recursul formulat de reclamant, a modificat sentinţa civilă şi a admis acţiunea în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului sporul de risc de 25% din salariul de bază începând cu luna iulie 2009 şi până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, actualizat cu rata inflaţiei şi a respins în rest acţiunea.

Examinând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate, precum şi sub toate aspectele, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat că reclamantul recurent, în calitate de angajat în cadrul DS C-S, ocupând funcţia de şef de Ocol Silvic la Ocolul Silvic SM a solicitat  plata sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază. Reclamantul recurent şi-a întemeiat această pretenţie pe dispoziţiile art.127 alin.5  din Legea nr.46/2008 actualizată privind  Codul silvic.

În acord cu prevederile legale anterior menţionate „Personalul silvic din cadrul Autorităţii Publice Centrale  care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al regiei naţionale a pădurilor – ROMSILVA, beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Curtea a constatat că  legiuitorul a impus drept unică condiţie pentru a beneficia de sporul de risc calitatea de personal silvic din cadrul Autorităţii Publice Centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia,  al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al regiei naţionale a pădurilor – ROMSILVA.

Câtă vreme reclamantul are calitatea de personal silvic, fiind angajat în cadrul DS C-S în funcţia de şef de Ocol Silvic la Ocolul Silvic SM, Curtea a constatat că  acesta are dreptul de a beneficia de sporul de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, spor care nu i-a fost acordat de către pârâtă.

Curtea a constatat că susţinerea pârâtei referitoare la împrejurarea că sportul de risc a fost introdus în contractul colectiv de muncă începând cu luna ianuarie 2010, dată de la care reclamantul ar fi îndreptăţit la acest spor, este neîntemeiată, câtă vreme dispoziţiile cuprinse în contractul colectiv de muncă nu pot afecta drepturile stabilite prin lege, neavând nici o relevanţă asupra existenţei şi exigibilităţii acestui drept de la momentul când acesta a fost reglementat prin lege.

Prin contractele colective de muncă nu se poate aduce atingere drepturilor consfinţite de lege,  aspect care rezultă din prevederile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

În ceea ce priveşte petitul din cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la includerea sporului de risc de 25% în salariul brut din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii pentru a beneficia în continuare de acest drept, Curtea l-a respins, având în vedere că, pe viitor, pot interveni modificări legislative privind acordarea sau cuantumul  acestui spor.

Domenii speta

Spete similare