Contestaţie în anulare specială. Înţelesul noţiunii de “greşeală materială”.

DOMENIUL – FALIMENT

Contestaţie în anulare specială. Înţelesul noţiunii de “greşeală materială”.

Admiterea unei contestaţii în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C.proc.civ. presupune ca eroarea materială invocată să vizeze o problemă de procedură, să fie evidentă, să aibă legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar pentru verificarea acesteia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Potrivit extrasului de pe portalul instanţelor de judecata, rubrica "cai de atac", cererea de recurs a fost transmisă pe adresa de e-mail a Tribunalului Bucureşti şi a fost înregistrată la instanţă la data de 11.04.2014. Faţă de această împrejurare rezultă că recursul a fost declarat în termenul legal, respectiv la data de 11.04.2014, în condiţiile în care ultima zi pentru declararea căii de atac a fost data de 15.04.2014. În consecinţă, dezlegarea dată prin decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1720 R din 07.10.2014)

Prin sentinţa civilă nr. 1973/24.02.2014 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a dispus disjungerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei formulată de lichidatorul judiciar CII T.V.E. în contradictoriu cu pârâtul R.N.A., iar în baza art. 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenţei împotriva debitorului SC B C SRL şi a dispus radierea societăţii debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 1391/R/24.06.2014 pronunţată în dosarul nr. 19485/3/2013 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv recursul formulat de creditoarea DGRFPP în reprezentarea AJFPD împotriva sentinţei civile nr. 1973/24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă.

S-a reţinut că sentinţa a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din data de 07.04.2014, iar recursul a fost declarat la data de 22.04.2014, în condiţiile în care ultima zi pentru declararea căii de atac a fost data de 15.04.2014. Înscrisul care face dovada transmiterii unui mesaj electronic către Tribunalul Bucureşti la data de 11.04.2014 nu are nicio relevanţă, întrucât nu există indicii în sensul că acest mesaj ar fi avut ataşat vreun document.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 din Noul Cod de procedură civilă, a formulat contestaţie în anulare, DGRFPP, solicitând anularea hotărârii atacate si soluţionarea cauzei pe fond.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut, în esenţă, faptul că în mod eronat, instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii formulării recursului, calea de atac fiind înregistrată la data de 11.04.2014, fiind transmisă pe adresa de e-mail a Tribunalului Bucureşti, iar ulterior si prin oficiul poştal.

Acest fapt rezultă si de pe portalul instanţelor de judecata la rubrica "cai de atac", unde apare menţiunea înregistrării apelului la data de 11.04.2014.

Asupra contestaţiei în anulare:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

De asemenea, potrivit art. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, această lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă.

Conform dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă că normele juridice cuprinse în NCPC se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procesele în curs de judecată începute sub legea veche de procedură rămân supuse acestei legi.

Curtea constată că procesul în care s-a pronunţat decizia contestată în prezenta cauză a fost pornit sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, respectiv la data de 11.07.2012, prin înregistrarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 19485/3/2013.

Faţă de prevederile legale evocate şi având în vedere caracterul unitar al procedurii insolvenţei, Curtea reţine că prezenta contestaţie în anulare nu reprezintă un proces nou, ci este o cale extraordinară de atac, a cărei soluţionare este supusă prevederilor Codului de procedură civilă de la 1865. În consecinţă, norma corespondentă temeiului de drept invocat prin contestaţia în anulare, respectiv dispoziţiile art. 503 NCPC, este reprezentată de dispoziţiile art. 318  teza 1 Cod procedură civilă de la 1865.

Potrivit art.318 Cod procedură civilă de la 1865 hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, supusă unor condiţii restrictive de admisibilitate, pe această cale putându-se invoca doar motivele expres prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C.pr.civ.

Admiterea unei contestaţii în anulare întemeiată pe prevederile art.318 C.pr.civ. presupune ca eroarea materială invocată să vizeze o problemă de procedură, să fie evidentă, să aibă legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar pentru verificarea acesteia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin decizia contestată instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii declarării recursului cu motivarea că înscrisul care face dovada transmiterii unui mesaj electronic către Tribunalul Bucureşti la data de 11.04.2014 nu are relevanţă, întrucât nu există indicii în sensul că acest mesaj ar fi avut ataşat vreun document.

Se reţine că mesajul electronic a fost însoţit de cererea de apel (calificată de către instanţă, la termenul din 24.06.2014, ca fiind recurs).

De asemenea, potrivit extrasului de pe portalul instanţelor de judecata - rubrica "cai de atac", cererea de recurs a fost transmisă pe adresa de e-mail a Tribunalului Bucureşti şi a fost înregistrată la instanţă la data de 11.04.2014 (filele 8, 9, 14-17 dosar contestaţie în anulare şi dosar recurs).

Faţă de această împrejurare rezultă că recursul a fost declarat în termenul legal, respectiv la data de 11.04.2014, în condiţiile în care ultima zi pentru declararea căii de atac a fost data de 15.04.2014. În consecinţă, dezlegarea dată prin decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, motiv pentru care, în temeiul art. 318, art. 319 şi art. 320 Cod procedură civilă de la 1865 a admis contestaţia în anulare formulată, a anulat decizia civilă nr. 1391/R/24.06.2014 pronunţată în dosarul nr. 19485/3/2013 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi a fixat termen pentru judecarea recursului.

Domenii speta

Spete similare