Contestație împotriva planului de distribuire parțială între creditori a fondurilor obținute din valorificarea averii debitorului în cadrul procedurii falimentului

Sentinţă civilă 655/SIND din 14.03.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR.655/SIND

Şedinţa publică din 14 martie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC : A. R. A.

Grefier: D. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării contestaţiei formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, împotriva raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare, încasare creanţe şi a planului de distribuire, întocmite de lichidatorul judiciar, afişate la uşa instanţei la data de 10 octombrie 2012, în cadrul procedurii generale de faliment, deschisă împotriva debitorului SC H. D. SRL, J08/498/2002, CUI xxxx, potrivit Legii nr.85/2006 .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 28 februarie 2013, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor menţionate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, faţă de lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 7 martie 2013, apoi pentru data de 14 martie 2013. 

JUDECĂTORUL SINDIC:

Constată că la data de 19 10 2012 s-a înregistrat sub nr.6643/62/2010/a2 contestaţia formulată de către creditorul DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV împotriva planului de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare întocmit de către lichidatorul RVA I. S. SPRL în dosarul nr.6643/62/2010, având ca obiect procedura insolvenţei debitorului SC H. D. SRL – în faliment, afişat la uşa instanţei la data de 10 10 2012.

Prin contestaţia formulată creditorul a solicitat să se constate că nu este de acord cu stabilirea onorariului de succes la lichidatorului în cuantum de 3,5% + tva din sumele compensate cu o parte din creanţa creditorului SC B. C. C. SA.

De asemenea, creditorul a contestat plata cheltuielilor în valoare de 10.500 lei stabilite cu titlu de „servicii contabilitate”.

În motivarea de fapt a contestaţiei creditorul contestator  a arătat că raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare contestat a fost întocmit de către lichidator cu încălcarea prevederilor legale. La data de 30 08 2011 s-a valorificat activul aflat în averea debitorului aflat pe str. 13 Decembrie nr.17 jud. Braşov la suma de 5.100.000 lei + tva, acesta fiind adjudecat către creditorul SC B. C.C.A SA. Preţul activului nu a fost achitat de către acest creditor operându-se o compensare între creanţa acestui creditor deţinută faţă de debitor. În consecinţă, nu se impune acordarea onorariului de succes pentru lichidator.

În ceea ce priveşte serviciile de contabilitate creditorul a arătat că lichidatorul a încălcat prevederile asrt.23 din Legea nr.85/2006 referitoare la aprobarea remuneraţiilor persoanelor de specialitate de către comitetul creditorilor. În speţă, nu a fost aprobată această remuneraţie de către comitetul creditorilor debitorului.

La dosarul cauzei contestatorul a depus înscrisuri.

Contestaţia este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Lichidatorul a formulat o notă de şedinţă prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

Lichidatorul a invocat excepţia lipsei de interes pentru promovarea prezentei contestaţii, ce a fost unită de judecătorul sindic cu fondul cauzei, la termenul de judecată din 28 02 2013.

Pe fondul contestaţiei,  lichidatorul a arătat că în ceea ce priveşte adjudecarea activului debitorului, în procedura falimentului acestuia către creditorul SC B. C.C. SA, nu a operat o compensare între creanţa acestui creditor şi activul valorificat, respectiv o dare în plată.

În ceea ce priveşte serviciile de contabilitate lichidatorul a arătat că angajarea societăţii de contabilitate s-a realizat cu acordul creditorilor garantaţi, care nu au contestat planul de distribuţie, iar contestatorul nu a suferit vreun prejudiciu ca urmare a efectuării acestor plăţi, ci numai creditorii garantaţi.

Contestatorul a formulat răspuns la nota de şedinţă formulată de către contestator.

Analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele:

Prioritar asupra excepţiei lipsei de interes a contestaţiei, invocată de către lichidator, conform art.137 din codul de procedură civilă, judecătorul sindic apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006 creditorul contestator justifică calitate procesuală activă pentru promovarea prezentei contestaţii împotriva planului de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea averii debitorului.

Contestatorul a adus în motivarea de fapt contestaţiei chestiuni care au legătură cu legalitatea desfăşurării procedurii insolvenţei debitorului, iar judecătorul sindic este competent să analizeze aceste aspecte, potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Raportat la cerinţele pe care trebuie să le justifice interesul pentru promovarea oricărei acţiuni în justiţie, deci şi a prezentei contestaţii, respectiv acelea de a fi juridic, născut şi actual, legitim şi personal, judecătorul sindic apreciază căci prin contestaţia formulată, raportat la procedura insolvenţei, care este una colectivă şi raportat la scopul  acesteia, care este acela de acoperire a pasivului debitorului, conform art.2 din Legea nr.85/2006, cerinţa interesului este îndeplinită.

Asupra fondului contestaţiei judecătorul sindic reţine că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Faţă de debitorul SC H. D. SRL s-a deschis procedura insolvenţei în dosarul nr.6643/62/2010. Procedura se află în prezent în fază de faliment, respectiv de valorificare a bunurilor debitorului. Lichidatorul desemnat este practicianul în insolvenţă RVA I. S. SPRL.

La data de 30 08 2011, ca urmare a demersurilor lichidatorului de valorificare a activelor debitorului, conform art.117 din Legea nr.85/2006,  s-a adjudecat activul aflat în averea debitorului aflat pe str. 13 Decembrie nr.17 jud. Braşov, la suma de 5.100.000 lei + tva, în favoarea creditorului adjudecatar SC B.C.C. SA.

Pentru această adjudecare, anterior, s-a aprobat de către adunarea creditorilor debitorului propunerea lichidatorului de valorificare a bunurilor identificate faptic în averea debitorului, prin licitaţie publică.

Judecătorul sindic constată că în speţă nu s-a aprobat  de către adunarea creditorilor debitorului şi nu s-a realizat o dare în plată a activului valorificat în contul creanţei creditorului SC B.C.C. SA, care este creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, fiind înscris în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitorului.

Creditorul SC B.C.C. SA a participat la licitaţia organizată de lichidator pentru valorificarea bunurilor debitorului şi a fost declarat adjudecatarul licitaţiei.

Legea nr.85/2006 nu conţine nici o interdicţie pentru creditorii debitorului de a dobândi bunurile debitorului – în insolvenţă, desigur cu  respectarea prevederilor legale referitoare la valorificarea acestora în procedura falimentului.

În consecinţă, între calitatea de creditor şi aceea de adjudecatar, la o licitaţie a bunurilor debitorului – în faliment, nu există incompatibilitate.

Darea în plată, şi nu compensarea, deoarece creditorul nu avea şi calitatea de debitor a debitorului, cum a arătat contestatorul, este un mod de stingere a obligaţiilor civile, ca şi compensarea.

Remuneraţia lichidatorului a fost aprobată de adunarea creditorilor pentru faza de faliment a debitorului, acestuia acordându-i-se un onorariu de succes pentru valorificarea bunurilor.

Operaţiunea de valorificare a acestui activ s-a realizat de către lichidator, potrivit hotărârilor adunărilor creditorilor anterioare, ce nu au fost contestate de către creditorii debitorului, astfel încât acestuia i se cuvine remuneraţia aprobată, inclusiv onorariul de succes.

Potrivit prevederilor OUG nr.86/2006 privind organizarea profesiei de practician în insolvenţă remuneraţiile practicienilor în insolvenţă se aprobă de către creditori.

În ceea ce priveşte modalitatea de plată a preţului de către adjudecatar pentru bunul adjudecat, judecătorul sindic constată că nu ne aflăm în prezenţa unei compensări, deoarece compensarea presupune calitatea reciprocă de creditor şi debitor a părţilor implicate, ci suntem în prezenţa unei simplificări a operaţiunilor bancare, dat fiind că adjudecatarul trebuia să vireze suma de bani, respectiv preţul către debitor, iar debitorul, ca urmare a planului de distribuire, trebuia să revireze suma de bani către creditorul garantat, care în speţă este chiar adjudecatarul.

Judecătorul sindic constată căci creditorul adjudecatar are calitatea de creditor garantat al debitorului, astfel încât acesta are o prioritate la îndestulare, din valorificarea garanţiilor reale ale creanţei sale, potrivit art.121 şi 123 din Legea nr.85/2006.

Această operaţiunea bancară simplificată este de natură să reducă cheltuielile de procedură (comisioanele bancare) şi astfel să contribuie la maximizarea averii debitorului, care este o obligaţie a lichidatorului în cadrul procedurii insolvenţei. Această operaţiune este posibilă, în speţă şi nu poate fi considerată nelegală, având în vedere confuziunea dintre creditorul garantat îndreptăţit cu prioritate la îndestulare şi adjudecatar.

În ceea ce priveşte plata serviciilor de contabilitate, judecătorul sindic constată că debitorul aflat în stare de insolvenţă este o societate comercială care deţine un volum însemnat de documente contabile, acesta desfăşurând anterior intrării în faliment, activitate de comercializare cu amănuntul de mărfuri. Chiar şi dosarul de insolvenţă al debitorului este compus dintr-un număr însemnat de volume.

Cheltuielile cu plata serviciilor de contabilitate fac parte din categoria cheltuielilor de procedură, care potrivit art.art.121 alin.1 şi art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006 se plătesc cu primă prioritate.

Potrivit art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006 următoarea categorie îndreptăţită la distribuirea fondurilor obţinute din lichidarea averii debitorului sunt creanţele creditorilor garantaţi, din valorificarea garanţiilor reale ale acestor creanţe.

Raportat la aceste prevederi legale, se constată căci creanţele creditorilor bugetari, vin ulterior la distribuire, numai în măsura îndestulării integrale a creditorilor garantaţi, din valorificarea garanţiilor reale ale acestor creanţe.

În consecinţă, creditorii bugetari, în speţă contestatorul, nu sunt prejudiciaţi în ipoteza în care creditorii garantaţi consimt la efectuarea unor cheltuieli de procedură care le-ar diminua suma ce urmează a le fi distribuită prin planul de distribuire ca urmare valorificării garanţiilor creanţelor acestora.

Se impune precizarea căci creditorii garantaţi ai debitorului, înscrişi ca atare în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, nu au fost îndestulaţi integral din valorificarea garanţiilor reale ale creanţelor acestora, iar potrivit art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006 creanţele creditorilor garantaţi se acoperă la distribuire atât pentru capital, cât şi pentru dobânzi, majorări şi penalităţi ori cheltuieli de orice  fel.

Raportat la acest motiv de nelegalitate al planului de distribuire judecătorul sindic apreciază, că lipsa aprobării comitetului creditorilor, potrivit art.23 din Legea nr.85/2006, nu conduce la o nulitate absolută a acestui act specific procedurii insolvenţei, ci eventual la o nulitate relativă. Această nulitate relativă a fost însă acoperită de către creditorii garantaţi, care nu au contestat planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare, în termenul prevăzut de lege, respectiv de art.123 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Faţă de cele prezentate judecătorul sindic va respinge contestaţia creditorului ca fiind neîntemeiată.

Se constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 din codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge excepţia lipsei de interes pentru formularea contestaţiei invocată de către lichidatorul RVA I. S. SPRL.

Respinge contestaţia formulată de către creditorul DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, înregistrată la grefa instanţei la data de 19 10 2012, împotriva planului de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare întocmit de către lichidatorul RVA I. S. SPRL în dosarul nr.6643/62/2010, având ca obiect procedura insolvenţei debitorului SC H.D. SRL – în faliment, afişat la uşa instanţei la data de 10 10 2012.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 03 2012.

Judecător sindic ,Grefier,

A. R. A.D. D.

Redactat RA 08.04.2013

Dact DD 19.04.2013

2 ex.