Pretenţii. facturi neachitate, penalităţi de întârziere. lipsă contract.

Prin sentinţa civilă nr. 3152/29.11.2013 PRONUNŢATĂ DE Judecătoria RV s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC CD SA prin mandatar CRCMS SRL împotriva pârâtului LEA, acţiune având ca obiect c/v facturi pentru energia electrică consumată şi penalităţi de întârziere.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 969  alin. 1 din Vechiul Cod Civil (art. 1270 din Noul Cod Civil), convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar din interpretarea art. 1082 din Vechiul Cod civil (art. 1548 din Noul Cod Civil) instanţa a reţinut că în materie contractuală neexecutarea culpabilă a obligaţiei se prezumă, revenind părţii reclamante doar sarcina de a dovedi existenţa obligaţiei decurgând din convenţie, respectiv a obligaţiei pârâtului  de a achita contravaloarea energiei furnizate, probă care nu a fost făcută în cauză în nici un fel de către reclamantă.

Din analiza dispoziţiilor  art. 249 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că revine reclamantei obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile invocate. 

A mai motivat că reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă din care să reiasă existenţa unui contract între reclamantă şi pârât, contract care să fie semnat de părţi în executarea căruia să fi fost emise facturile în cauză.

Facturile emise pe numele pârâtului, s-a apreciat că nu au nicio forţă probantă în ceea ce priveşte dovedirea existenţei unui contract între părţi, aceste fiind simple înscrisuri emise în mod unilateral de reclamantă şi  care nu au fost semnate sau însuşite în vreun fel de pârât, de esenţa înscrisului sub semnătură privată fiind existenţa semnăturii părţilor de la care emană. 

De asemenea, instanţa de fond a considerat că nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantei, potrivit cărora facturile emise au fost acceptate de către pârât, întrucât acesta nu le-a contestat în condiţiile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice.

De asemenea, nu a fost primită nici apărarea reclamantei,  potrivit căreia nu este nevoie de contractul încheiat cu pârâtul, întrucât contractele în materie sunt contracte de adeziune aprobate prin Decizia ANRE nr.57/1999, publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii şi neînsuşirea clauzelor prevăzute în contractele cadru.

Instanţa a  considerat că această susţinere este neîntemeiată, întrucât şi în situaţia în care ar fi vorba de contracte de adeziune, reglementate prin lege, pentru ca drepturile şi obligaţiile rezultate din aceste contracte să ia naştere, este nevoie de o manifestare de voinţă a părţilor în acest sens,  pentru a se naşte raportul juridic respectiv.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 106/09.04.2014 de către Tribunalul T, care a reţinut că din analiza disp. art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HGR 1007/2004, rezultă fără echivoc că între părţi trebuie să existe un contract încheiat în formă scrisă, care trebuie să cuprindă cel puţin clauzele din contractul cadru.

Faptul că prin decizia nr. 57/1999 a ANRE au fost aprobate contractele cadru pentru consumatorii de energie electrică şi că decizia a fost publicată în M.O., nu poate duce la concluzia că părţile au încheiat un contract de adeziune începând cu data la care s-a înregistrat consumul de energie electrică în locuinţa pârâtului, în condiţiile în care nu s-a depus o dovadă că acel contract a fost semnat, element esenţial pentru dovedirea consimţământului la încheierea oricărui act juridic

Domenii speta

Spete similare