Contestaţie la executare respinsă. Întreruperea cursului termenului de prescripţie a executării pedepsei prin arestarea provizorie în vederea extrădării

Sentinţă penală 1135 din 13.11.2015


Prin sentinţa penală nr. 1135/6.04.2015 instanţa a dispus următoarele:

„În baza disp. art. 597-art.598 alin.1 lit.d) Cod procedură penală respinge contestaţia la executare  formulată de către  contestatorul S.G., împotriva sentinţei penale nr.3232/04.06.2002 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 18504/2001 al Judecătoriei Iaşi), modificată prin 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/05.05.2005 a Curţii de Apel Iaşi.”

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3232/04.06.2002 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 18504/2001 al Judecătoriei Iaşi) s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. (contestatorul din prezenta cauză penală) la pedeapsa unică de 1 an şi 8 luni închisoare – pedeapsă aplicată ca urmare a contopirii pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 36 alin.2  din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal din 1968 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 184 alin.1 şi alin.3 Cod penal din 1968  cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art.25 Cod penal din 1968 raportat la art.264 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1968 şi a menţinerii beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 495 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3540/15.10.1996 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 217/10.03.1998 a Tribunalului Iaşi -  cu executare în regim de detenţie, instanţa făcând aplicarea art.71, art.64 Cod penal din 1968.

Prin decizia penală nr. 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi a fost admis apelul declarat de către inculpatul S.G. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind condamnarea acestuia pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 25 Cod penal din 1968 raportat la art.264 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1968şi a aplicării dispoziţiilor art. 1 şi art.7 din Legea nr.543/2002  pentru pedeapsa stabilită acestuia pentru infracţiunea prev.şi ped. de art. 184 alin.1 şi alin.3 Cod penal din 1968 (în sensul constatării ca fiind graţiată integral şi condiţionat respectiva pedeapsă). Totodată, s-a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Prin decizia penală nr. 44/05.05.2005, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi, decizie penală pe care a menţinut-o.

În baza sentinţei penale nr. 3232/04.06.2002 Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi a pus în executare dispoziţiile acesteia, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4408/12.05.2005 din data de 12.05.2005, fără a fi confirmată încarcerarea numitului S.G.. Constatându-se împrejurarea sustragerii persoanei condamnate de la executarea pedepsei închisorii, aceasta a fost dată în urmărire internaţională conform dispoziţiilor IGPR nr.416222/10.08.2005. Ca urmare a localizării sale pe teritoriul Italiei (conform adresei nr. 1672455/SI/CRV/PM din data de 08.02.2008 emisă de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol), Judecătoria Iaşi a emis mandatul european de arestare nr.4408/2002/4 din data de 11.02.2008, persoana condamnată S.G. fiind  arestată provizoriu în Italia, în vederea extrădării, la data de 15.03.2010. Ulterior, la data de 29.06.2010, s-a dispus punerea în libertate a numitului S.G., aşa cum rezultă din adresele nr.160962/S2/CFC/29.09.2010 şi nr. 1292481/S5/CFC/27.09.2013 emise de către IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale şi din adresele nr. 217138/SIC/BU/HG din data de 07.10.2013 şi nr. 52740/SIC/BU/HG din data de 06.10.2014 emise de către IPJ Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art.5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă, a constatat instanţa că, potrivit disp.art.126 alin.1 lit.b Cod penal din 1968, termenul de prescripţie a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată  contestatorului prin sentinţa penală nr. 3232/04.06.2002 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 18504/2001 al Judecătoriei Iaşi), modificată prin 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/05.05.2005 a Curţii de Apel Iaşi este de 6 ani şi 6 luni (5 ani + durata pedepsei închisorii).

În conformitate cu disp.art. 126 alin.3 Cod penal din 1968, termenul de prescripţie a executării pedespei închisorii se calculează de la data de rămânerii definitive a hotărârii de condamnare însă, în speţa de faţă, constată instanţa că, potrivit disp.art. 127 Cod penal din 1968, la data de 15.03.2010 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 6 ani şi 6 luni, în condiţiile în care termenul de prescripţie anterior s-a întrerupt prin arestarea provizorie în Italia a persoanei condamnate S.G. în vederea extrădării - în baza mandatului european de arestare nr.4408/2002/4 emis de către Judecătoria Iaşi data de 11.02.2008, ca urmare a sustragerii condamnatului de la punerea în executare a mandatului naţional de executare a pedepsei închisorii nr. 4408/12.05.2005 emis de către Judecătoria Iaşi la data de 12.05.2005 –  acesta nefiind împlinit la acest moment.

 Totodată, a constatat  instanţa că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 3232/04.06.2002 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 18504/2001 al Judecătoriei Iaşi), modificată prin 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/05.05.2005 a Curţii de Apel Iaşi, calculat potrivit dispoziţiilor art.162 alin.1 lit.b  şi art.162 alin.2  Noul Cod penal (în vigoare din data de 01.02.2014) este acelaşi cu termenul mai sus menţionat, sub acest aspect dispoziţiile legale actuale în materie fiind identice cu cele anterioare datei de 01.02.2014.

În speţă, un nou termen de prescripţie a executării pedepsei de  1 an şi 6 luni închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 3232/04.06.2002 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 18504/2001 al Judecătoriei Iaşi), modificată prin 682/01.07.2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/05.05.2005 a Curţii de Apel Iaşi, în cuantum 6 ani şi 6 luni, a început să curgă la data de 15.03.2010, dată la care persoana condamnată S.G. a fost arestată provizoriu în Italia în vederea extrădării  (ceea ce reprezintă o începere a executării pedepsei închisorii în condiţiile în care, dacă persoana condamnată ar fi fost extrădată în România, perioada de arest provizoriu din Italia ar fi fost dedusă ulterior din durata totală a pedepsei închisorii aplicată prin sentinţa penală de condamnare) – conform menţiunilor mai sus expuse -  putând fi considerat împlinit la data de 14.09.2016, în situaţia în care împrejurările concrete privind stadiul executării mandatului privind pedeapsa închisorii rămân identice cu cele din  momentul la care se face prezenta analiză.