Înlocuire amendă contravenţională

Sentinţă civilă 241 din 07.02.2012


Sentinţa civilă Nr. 241

Prin cererea înregistrată la această  instanţă sub nr. 1693/199/2011 petenta UAT Oraşul Buhusi, judeţul Bacău a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate intimatului-contravenient C. C. cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În motivarea sesizării, petenta a arătat că prin procesul-verbal anexat, intimatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, sumă ce constituie venit la bugetul local al oraşului.

S-a încercat recuperarea acestei creanţe, dar nu s-au identificat bunuri care să poată fi supuse executării silite.

Datorită imposibilităţii de a recupera această creanţă, a formulat prezenta cerere pentru înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Părţile au fost legal citate.

La termenul din 31.01.2012 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenta teritoriala a instanţei.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie  seria AX nr.2421111 intimatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională.

Deşi s-a încercat executarea silită, amenzile nu au fost achitate.

Dând eficienţă dispoziţiilor art.137 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora  instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanţa va analiza mai întâi excepţia dirimantă şi absolută de necompetenta teritoriala a instanţei. 

Excepţia invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Art. 137 Cod proc.civilă prevede ca instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor, care fac de prisos, in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.

In temeiul acestei dispoziţii legale, instanţa a analizat cu prioritate excepţia de necompetenta teritoriala invocata de instanţă din oficiu.

Din cuprinsul procesului verbal rezultă că fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea contravenţională a fost săvârşită în Iaşi.

Potrivit art.9 alin 3 din OG 2/2001 :” în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Conform HG337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, Municipiul Iaşi se află în circumscripţia Judecătoriei Iaşi.

Or, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.19 Cod pr.civilă ( care prevede posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri ) combinată cu dispoziţiilor art. 159 pct. 3 Cod pr.civilă (potrivit căruia necompetenţa teritorială este de ordine publică , dacă părţile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este şi cazul plângerilor contravenţionale), competenţa teritorială este exclusivă.

Pe cale de consecinţă , instanţa urmează ca în temeiul art.158 alin 1 şi 3 Cod pr.civilă să admită excepţia analizată şi să decline în favoarea Judecătoriei Iaşi, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect înlocuirea amenzii cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.