Anulare proces verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 822 din 11.01.2012


Dosar nr. 822/199/2011

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 822/199/2011,petenta  SC Metropolitan SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Regională Drumuri şi Poduri I., anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. 1102604/07.06.2011 şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale.

În motivarea plângerii formulate petenta că la data de 07.06.2011 autotrenul compus din autotractorul cu nr de înmatriculare xxx şi semiremorca cu nr de înmatriculare yyy se deplasa pe DN 15 la km 354 ?600 , fiind oprit de agentul constatator , fiind supus cu această ocazie  operaţiunilor de  verificare a greutăţilor şi  maselor specifice. Ulterior la data de 16.06.2011 a primit de la organul constatator procesul verbal de constatare a contravenţiei în care se arată că s-ar fi depăşit limitele masice maxime admise , aplicându-se o amendă de 30.000 lei. Conform actelor normative respectiv O.G.43/1997 şi Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 355/2010 , nu se află în prezenţa vreunei depăşiri de limite masice care astfel să atragă răspunderea acestora, fapta reţinută în sarcina acestora lipsind cu desăvârşire. Se arată, că organul constatator s-a aflat într-o gravă eroare de fapt.

În dovedirea celor susţinute din plângere, petenta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr.2919/2011,proces verbal de constatare a contravenţiei nr. 1102604/07.06.2011 ,tichet de cântărire –măsurare nr. 3160,fişa de control EMCATR 6.1.B,plic,certificat de înmatriculare autovehicul , certificat de înmatriculare remorcă ,scrisoare de transport ,extras privind containere pentru mărfuri generale şi containere depozit, Ordin nr.355/2010, Ordonanţa nr 355/2010, certificat  aprobare de model nr. 251/25.08.2000,anexa 1 la certificat de aprobare, tichet de cântărire –măsurare nr. 1291, tichet de cântărire –măsurare nr. 1367, tichet de cântărire –măsurare nr. 1396, tichet cântar nr.895, nr.1555,nr.1753,nr.1782,nr.1782,nr.1753 .

Cererea petentei este scutită de plata taxei de timbru conform disp. Art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat menţinerea procesului verbal atacat ca fiind temeinic şi legal întocmit, având în vedere că a fost întocmit şi comunicat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie contravenţională.

În aceasta se arată că la controlul efectuat de către echipa mobilă în trafic la data de  07.06.2011 ,prepusul petentei efectua un transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea masei maxime admise pe axa 2 de 11,00 t faţă de 0,9,00 t şi cu depăşirea masei maxime admise pe axa 3-5 de 21,10 t faţă de 20,00 t cât este admis pentru categoria de drum naţional utilizat, motiv pentru care i s a întocmit actul constatator şi a fost sancţionat cu amenda contravenţională, în cuantum de 30.000 lei prin aplicarea  art 61 al.1 lit p din O.G.43/1997 , cu modificările ulterioare privind regimul drumurilor. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în materie contravenţională.  Se mai arată că locul  unde s-a efectuat controlul  cât şi aparatul cu care s-a realizat  cântărirea întrunesc toate condiţiile .În cuprinsul plângerii  petenta recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa descriind împrejurările care au condus la efectuarea transportului cu depăşirea maselor maxime admise, împrejurări care le consideră că nu caracterizează niciuna  dintre cauzele exoneratoare de răspundere enumerate limitativ în art. 11 din O.G.2/2001.

În susţinerea întâmpinării intimata a anexat următoarele înscrisuri : adresa nr.2918/19.06.2011  emisă de CNADR,  proces verbal de constatare a contravenţiei nr.  1102604/07.06.2011,tichet de cântărire măsurare nr. 3160.

La termenul din 18.10.2011 petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare .În aceasta se arată că la săvârşirea contravenţiei nu trebuie avută în vedere locaţia în care s-a desfăşurat controlul ci întreg traseul prezumat a fi parcurs de autotren şi a invocat excepţiile:necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buhuşi ,nulităţii absolute a procesului verbal de constatare a contravenţiei invocând preved. art 10 al.l din acest act normativ care arată că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe fapte contravenţionale  sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie, iar al.2 arată că sancţiunile se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăz. pentru contravenţia cea mai gravă , agentul constatator fiind ţinut  a preciza în mod expres cuantumul amenzii contravenţionale pentru fiecare faptă în parte , şi excepţia lipsei calităţii de contravenient a societăţii.

Ulterior,intimata a depus nişte precizări la întâmpinare. În aceasta se arată că  respectivul cântar a fost amplasat într-un loc special amenajat potrivit certificatului de aprobare model 251/25.08.2000 zona unde trebuie amplasat aparatul de cântărire trebuie să îndeplinească anumite caracteristici pe care le a îndeplinit şi că petenta înţelege în mod eronat că fapta pentru care a fost sancţionată ar însuma două contravenţii diferite, agentul constatator întocmind procesul verbal în baza prevederilor legale, sancţionând petenta pentru depăşirea maselor maxime admise, fapta ce constituie o singură contravenţie.

O dată cu precizările au fost depuse şi o serie de înscrisuri : buletinul de  verificare metrologică nr.0003797,certificat aprobare model nr. 251/25.08.2000,anexa 1 la certificat.

La termenul din 13.12.2011 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de petentă prin răspunsul la întâmpinare :excepţia nulităţii absolute şi excepţia lipsei calităţii de contravenient,pe care le-a unit cu fondul.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

1) Faţă de excepţia nulităţii absolute a procesului verbal,instanţa reţine următoarele :

Potrivit dispoziţiilor art 17 din OG 2/2001 :„ Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”

Nulitatea apare ca sancţiune legală ce lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Faţă de dispoziţiile legale din materia nulităţii, şi faţă de regulile speciale privind nulitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa apreciază faptul că nulitatea actului administrativ emis cu încălcarea prevederilor articolului 19, 16 din OG 2/2001 devine incidentă numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui, vătămarea trebuind să fie dovedită de persoana interesată, aspect care nu se verifică în speţa de faţă.

Normele invocate de petentă ca fiind încălcate de organul constatator nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal de constatare al contravenţiei.

Având în vedere regimul juridic al nulităţii, în lumina dispoziţiilor articolului 105, alineatul al doilea C.pr.cv, instanţa apreciază că neregularităţile invocate de petentă nu constituie o cauză de desfiinţare a actului de constatare.

Aşa fiind,instanţa va respinge şi excepţia nulităţii absolute a procesului verbal de constatare a contravenţiei.

2) Faţă de excepţia lipsei calităţii de contravenient,instanţa reţine următoarele :

Calitatea de contravenient presupune că persoana sancţionată de organul constatator şi care figurează în procesul verbal de constatare al contravenţiei este aceeaşi cu persoana care a încălcat norma  de drept.

În cauza de faţă organul constatator a dresat procesul verbal societăţii petente care efectua transportul de cherestea.

Nu se poate reţine în cauza de faţă că există culpa expeditorului. Acesta a contractat o societate specializată pentru a efectua transportul respectiv.

Transportatorul avea obligaţia de a explica părţii contractante condiţiile legale care trebuie îndeplinita pentru transportul mărfii respective şi să ia toate măsurile pentru a nu încălca regulile stabilite.

Astfel,există identitate între persoana care a săvârşit contravenţia şi cea care a fost sancţionată prin procesul verbal,astfel încât instanţa va respinge şi această excepţie.

3) Pe fondul cauzei,instanţa reţine următoarele :

La data de 07.06.2011, autotrenul rutier compus din autotractorul cu numărul xxx şi semiremorca cu numărul de înmatriculare yyy, aparţinând petentei, se deplasa de la G. cu destinaţia C. având drept încărcătură 30,61 mc cherestea de brad ambalată într-un container.

La aceeaşi dată, ora 18:29, pe DN 15,km 354 + 600, pe raza localităţii R., autotrenul a fost oprit de către organul constatator, reprezentant al organului de control, autotrenul fiind supus cu această ocazie operaţiunilor de verificare a documentelor însoţitoare.

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 1102604/07.06.2011 petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 30.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei, prev.de art. 61 alin.1 lit.p din OG. 43/1997 cu modificările ulterioare.

Petenta a fost obligată şi la plata despăgubirilor stabilite pe bază de tarif reprezentând contravaloarea Autorizaţiei Speciale de Transport, în sumă de 17,93 euro.

Verificând, în conformitate cu prevederile art.34 al.1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, instanţa reţine următoarele: petenta susţine că în cauză nu există fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată, deoarece autotrenul nu a depăşit greutatea maximă admisă, aspect ce ar rezulta din însumarea maselor componentelor autotrenului (tractor, semiremorcă, încărcătură, container).

Potrivit certificatului de aprobare model 251/25.08.2000 zona unde trebuie amplasat aparatul de cântărire trebuie sa intruneasca următoarele caracteristici : suprafaţa trebuie sa fie orizontala si dreapta; zona căii de rulare trebuie sa fie neteda si tare si se admite o înclinaţie transversală de pană la 5 grade.

Pentru locul unde este amplasat cântarul nu trebuie anumite autorizaţii sau verificări speciale. Singurele condiţii care trebuie indeplinite sunt cele prezentate in certificatul de aprobare model. Prin urmare, locul unde s-a efectuat controlul cat si aparatul cu care s-a realizat cântărirea întrunesc toate condiţiile cerute de lege pentru această operaţiune.

Cu privire la masele tractorului, semiremorcii nu există discuţii, însă în ce priveşte masa încărcăturii, instanţa constată că susţinerea petentei potrivit căreia aceasta nu a depăşit limita maxim admisă nu poate fi primită.

De altfel,în cuprinsul plângerii sale petenta recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin actul de constatare, descriind împrejurările care au condus la efectuarea transportului cu depăşirea maselor maxime admise, împrejurări nu se încadrează în niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere enumerate limitativ în art. 11 din O.G. 2/2001.

Astfel, organul constatator a determinat masa încărcăturii în mod legal prin raportarea volumului acesteia la masa pe mc stabilită conform Standardului de Stat, respectiv 600 kg/mc, rezultând astfel o masă diferită de cea indicată de petentă. S-a constatat că s-a depăşit masa maxim admisă pe axa 2 de 11,00 t fata de 09,00 t si pe axa 3-5 de 21,10 t fata de 20,00 t cat era admis pentru categoria de drum naţional utilizat.

Însumând această masă cu masele tractorului, semiremorcii şi containerului, rezultă că petenta a depăşit masa maximă admisă, săvârşind astfel fapta ce i s-a pus în sarcină.

Reţinând că procedeul de determinare a masei autotrenului este legal, instanţa reţine că susţinerile petentei referitoare la netemeinicia procesului verbal atacat nu pot fi primite şi urmează a fi respinse.

Întrucât în cauză  s-a reţinut legalitatea si temeinicia  procesului verbal, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentă,menţinând ca legale şi temeinice dispoziţiile procesului-verbal atacat.

Domenii speta