Anulare certificat de concediu medical

Sentinţă civilă 10999 din 21.05.2012


- Sent.civ.798/25.04.2012, red. C.A.M.

.

Prin adresa nr. 10999/180/2011/29.11.2011 a Judecătoriei Bacău, înregistrată sub nr. 10999/180/15.12.2011 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, s-a înaintat spre soluţionare ca urmare a declinării de competenţă, cererea prin care reclamanta … chemat în judecată pârâţii …, solicitând instanţei  anularea certificatelor de concediu medical emise de  …. Medic Specialist Ortopedie Traumatologie, cod parafă … – Medic la Spitalul Orăşenesc/Policlina Buhuşi, jud. Bacău, în data de 01.03.2011 şi respectiv în data de 04.03.2011 prin care domnul … a fost încadrat ca fiind caz de urgenţă medico-chirurgicală.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 8 lei taxă de timbru şi 0.3 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esenţă că certificatele medicale sus-menţionate au fost eliberate fictiv şi nu sunt conforme realităţii, întrucât în perioada 1-4.03.2011, pârâtul … a fost prezent la sediul central al societăţii reclamante din Bucureşti, cât şi la sediul sucursalei acesteia din Piatra Neamţ, fiind convocat în vederea cercetării disciplinare şi nu a făcut nici o menţiune despre situaţia sa medicală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 82 al. 1, 112 şi urm. C. pr. civ. Prin cererea depusă la data de 28.03.2012, reclamanta şi-a precizat temeiul de drept material, arătând că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 47 al. 1 lit. c din OUG nr. 158/2005 şi ale art. 4 din Ordinul 233/14.03.2006.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: certificat de concediu medical seria CCMAD nr. 0704301/4.11.2011,  certificat de concediu medical seria CC MAC nr. 3525966/3.11.2011,  certificat de concediu medical seria CCMAC nr. 3525967/03.11.2011.

Pârâţii nu au fost de acord cu cererea de chemare în judecată şi au formulat întâmpinări.

Pârâtul … a arătat în esenţă că  reclamantul solicită anularea celor două certificate medicale emise de medic potrivit unor dispoziţii speciale în materie, apelând la calea dreptului comun. Pârâtul consideră că cererea este inadmisibilă pentru că reclamanta nu a respectat dispoziţiile OUG 158/2005 şi nu a parcurs procedura instituită de acest act normativ, nu a luat nici o măsură de control şi sesizare aşa cum se prevede în art. 51 OUG 158/2005 modificată, deşi a avut cunoştinţă despre aceste acte medicale, acestea fiind depuse la data de 9.03.2011 Mai arată pârâtul că, controlul modului de acordare a concediului medical şi de eliberare a certificatului se realizează de către echipe  formate de personal specializat din structura CNAS, respectiv a caselor de asigurări de sănătate, ca urmare a sesizării de către plătitori, iar în cazul constatării nerespectării prevederilor legale vor fi sesizate comisiile de disciplină din cadrul colegiilor medicilor.

Consideră că reclamanta, formal a introdus prezenta acţiune numai cu scopul de a-l şicana, de a crea o stare de temere şi presiune, aşa cum a procedat din momentul în care i s-a  pus în vedere alternativa demisiei în caz contrar urmând a i se desface disciplinar contractul de muncă, ceea ce s-a şi întâmplat.

Pârâtul … a solicitat pe cale de excepţie respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea ca nefondată. În susţinerea excepţiei invocate, pârâtul arată că reclamanta solicită anularea unui certificat medical, considerând că pune în discuţie şi tăgăduieşte veridicitatea şi certitudinea unui act juridic civil, fără a avea în vedere legislaţia specială care conferă acestuia un caracter special.

Astfel, prin Ordinul 627/2010, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a stabilit modul în care angajatorii  pot verifica legalitatea concediilor medicale eliberate angajaţilor.

În acest context plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (prevăzuţi la art. 36 alin.3 din OUG nr. 158/2005)  pot sesiza casa de asigurări de sănătate referitor la eliberarea certificatelor de concediu medical numai pentru angajaţii sau asiguraţii proprii.

Sesizarea se adresează casei de asigurări de sănătate, iar organele de control care au abilitatea de a verifica şi certifica informaţiile conţinute în certificatul medical, sunt alcătuite, în conformitate cu norma legală mai sus invocate, după caz, din personal din cadrul serviciilor specializate de structura CNAS, respectiv a caselor de asigurări de sănătate.

De asemenea, O.U.G. nr. 36/2010, ce modifică O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, stabileşte în concret la cap. 9 Control şi Jurisdicţie,art. 51, modalităţile prin care sunt verificate şi controlate aceste acte cu caracter special şi care sunt condiţiile concrete prin care se verifică modul de acordare al acestora.

Pe fond, pârâtul arată că prin actul medical intrinsec şi în calitate de medic de specialitate, emitentul actului atacat îşi asumă cele scrise în certificatul medical, atestând veridicitatea celor însemnate inclusiv prin tratamentul indicat şi recomandat. Pe de altă parte recomandările medicului nu au din punct de vedere legal forţa obligatorie, a unei norme imperative a cărei nerespectare presupune o sancţiune obligativitatea respectării recomandărilor medicului de repaus  are efect doar din punct de vedere medical, rămânând la libera apreciere a pacientului dacă îşi asumă să respecte recomandările medicului sau să le ignore.

Pârâţii nu au depus înscrisuri la dosar.

Părţile, legal citate, au fost prezente în instanţă.

Analizând excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtul …, instanţa reţine că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reglementările Codului civil cu privire la nulitatea actelor juridice civile au un caracter general în raport cu dispoziţiile OUG nr. 158/2005, în materia certificatelor de concediu medical şi conform regulii de drept potrivit căreia specialul derogă de la general, în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 51 al. 1 şi 2 din OUG nr. 158/2005, controlul modului de acordare a concediilor medicale şi de eliberare a certificatelor de concediu medical se realizează de către echipe formate din personal din cadrul serviciilor specializate din structura CNAS, respectiv a caselor de asigurări de sănătate. Controlul se realizează ca urmare a sesizării casei de asigurări de sănătate de către plătitori, precum şi prin sondaj, la iniţiativa autorităţilor abilitate să realizeze controlul.

Potrivit al. 4, 5, 6 al aceluiaşi articol, în cazul constatării nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi sesizate comisiile de disciplină din cadrul colegiului medicilor de la nivelul fiecărui judeţ, respectiv din cadrul Colegiului Medicilor Bucureşti, precum şi unităţile cu care medicii se află în relaţii contractuale, pentru luarea măsurilor legale ce se impun.  Comisia de disciplină va aplica măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, în situaţia în care constată nerespectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la eliberarea certificatelor medicale. La nivelul CNAS, respectiv al caselor de asigurări de sănătate, se constituie comisii mixte de analiză a concediilor medicale, conform protocolului încheiat între CNAS - CNPAS şi medicii de expertiză.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale sus-citate, reclamatul trebuia să urmeze procedura specială instituită de OUG nr. 158/2005, acţiunea nefiind admisibilă pe calea dreptului comun.

Pentru aceste motive, instanţa urmează a admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respinge cererea în consecinţă.

 

.