Penal. infractiunea de furt. neaplicarea dispozitiilor deciziei nr. 42/2008 a iccj

Sentinţă penală din 09.04.2009


Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău  a pus în mişcare actiunea penală si a dispus trimiterea in judecată a inculpatului AVA pentru comiterea a 2 infractiuni  de furt calificat in formă continuată prev. de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.g,i c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p.

S-a reţinut in actul de sesizare a instantei  în in luna dec. 2005 inculpatul  a sustras bunuri din locuintele părtilor vătămate  PI si GG  iar in perioada aprilie 2007 – 26.sept. 2007  a sustras bunuri in dauna părtilor vătămate PA, DC, MFI , DM si S.C. ... SRL.

Au fost audiati inculpatul  si partea vătămată GR.

Analizând intregul material probator administrat in cauză , atât in faza de urmărire penală cât si in faza cercetării judecătoreşti instanta retine următoarea situatie de fapt:

1.În seara zilei de 6.XII.2005 inculpatul aflându-se sub influienta băuturilor alcoolice , s-a hotărât  să sustragă bunuri  din locuinte.

Astfel, observând locuinta părtii vătămate PI  că nu era luminată ,a escaladat  gardul împrejmuitor  după care a coborât în beciul locuintei  ce avea accesul din exteriorul casei , iar usile nu erau asigurate , de unde a luat o garniţă cu untură  si a adus-o in fata beciului  după care a coborât să ia vin însă a renunţat.

Când se pregătea să iasă din beci  a fost surprins  de proprietar  , moment in care a fugit  in stradă . partea vătămată a plecat să anunţe  un vecin , perioadă în care inculpatul s-a intors in faţa beciului , a luat garniţa  cu untură  şi a plecat la locuinta sa. In drum spre casă inculpatul  a verificat continutul garniţei cu untură si constatând că nu contine carne  sau cârnaţi  a aruncat recipientul intr-o vale. Valoarea prejudiciului recipientului  este de 100 lei  însă partea vătămată nu se constituie parte civilă.

2.In cursul lunii dec. 2005 , pe timp de zi , inculpatul se afla pe raza localităţii .... şi observând  o locuinţă având acoperite ferestrele cu tablă , aparţinând părtii vătămate GG  s-a hotărât să sustragă  bunuri, sens in care a escaladat gardul , a intrat in podul casei  şi din aceasta  a coborât într-o magazie  de unde a luat  niste chei  fixe. S-a urcat din nou in pod si printr-o spărtură , in podul propriuzis al casei, a coborât intr-o cameră  de unde a sustras  mai multe bunuri , respectiv 1 termoplonjon, intrerupătoare electrice , o yală, 1 pereche de pantaloni de trenind Reebok , o pompă de stropit din cupru şi o sticlă de 2 l visinată, bunuri pe care le-a introdus  intr-un sac  apoi a iesit din locuintă  folosind acelasi traseu pe unde a intrat.

La scurt timp  inculpatul s-a inapoiat la casa in care pătrunsese si in acelasi mod a pătruns  intr-o altă încăpere  de unde a mai luat un aparat de sudură pe care l-a scos  pe hol incercând , totodată să ia si un motor electric , însă a renunţat  la el pentru că era prea greu. In continuare a luat  5-6 sticle  tuică si 2 sticle visinată  după care a coborât in beciul casei  unde a umplut trei bidoane  a câte 5 l cu vin  pe care l-a tras dintr-o damigeană . In final a luat doar două bidoane cu vin  pe care le-a introdus într-un sac  , părăsind casa  tot prin pod de unde a luat şi o bucată de plasă de sârmă din cupru , apoi a sărit gardul  îndreptându-se  spre domiciliu. Inculpatul a lăsat  bunurile la aproximativ  500 m pe câmp după care s-a întors  la casă de unde  a sustras  aparatul de sudură  iesind pe usa casei.

Ajungând in domiciliu  unde lăsase plasa de sârmă  si sacul , le-a luat  si pe acestea si le-a transportat la domiciliu , ducând aparatul de sudură  târâş şi plasa de sârmă la subraţ.

La locuinta sa inculpatul a demontat  aparatul de sudură  si pompa de stropit , iar curelele de la aceasta , mansonul de cauciuc  prins de un fier , precum si tolele de la aparatul de sudură  le-a aruncat intr-o groapă de gunoi  situată in apropierea casei sale. Cuprul provenit  din demontarea aparatului  de sudură , a pompei de stropit , a unei bobine electrice  luată tot din acea casă  şi plasa de sârmă , inculpatul  l-a vândut unei persoane necunoscute , luând pe el  suma de 175 lei.

După ce a cheltuit banii respectivi , inculpatul s-a deplasat , din nou la locuinta părtii vătămate GG  în care a pătruns in aceiasi  modalitate ca de fiecare dată ,a coborât in beciul  casei unde si-a lăsat  adidasii proprii  si a incăltat o pereche de cizme de miner de culoare verde, a umplut niste bidoade  de 5 l cu vin , apoi a luat mai multe4 sticle  de tuică si visinată  pe cxare le-a introdus  intr-un sac de rafie  pe care l-a cărat in spate , iar in mâini a cărat 2 bidoane de câte 5 l cu vin, iesind din locuinţă pe usa de acces  pe care a deschis-o  din interior.

Din vinul sustras , inculpatul a vândut unchiului său DP 10 l pentru care a primit suma de 20 lei , fără a-i spune  acestuia despre provenienta  ilicită a vinului.

Ulterior , inculpatul a invitat organele de politie  la locuinta sa  pentru a arăta părti componente  provenite din descompunerea aparatului de sudură  si a pompei de stropit , care , de altfel s-au găsit  alături de o cheie fixă  ce apartine părtii vătămate GG  si care au fost predate acestuia.

Cu ocazia  reconstituirii , inculpatul a precizat  că de la locuinta acestei părti vătămate  a sustras  o pereche de pantaloni reebok, o plasă de sârmă, bunuri pe care partea vătămată nu le-a mentionat in plângere  si despre care a recunoscut că au fost si ele sustrase , apoi partea vătămată a relatat că întradevăr ulterior a găsit in beci un bidon de vin  de 5 l ce mirosea  a motorină  si că motorul electric din sufragerie  fusese miscat de la locul  in care se afla , lucruri despre care nu a declarat initial.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei.

3.Pe la jumătatea lunii aprilie 2007 , pe timp de zi  , inculpatul se afla in localitatea ....  si observând o casă despre care stia că  proprietarii nu locuiesc acolo, s-a hotărât să sustragă  bun uri din aceasta  si a escaladat gardul pătrunzând  in curte, după care, pe un geam de dimensiuni  mai mici pe care l-a găsit neasigurat a  pătruns intr-o cramă  si de aici , prin fortarea unei usi , a intrat intr.o cameră apoi intr-un hol. Din acest hol a intrat  intr-o altă cameră de unde a sustras  un difuzor  pe care l-a demontat de la o boxă  de dimensiuni  mari pe care l-a asezat  intr-un cearsaf  luat tot din camera respectivă , s-a uitat de asemenea prin sertarele  unui bufet  din acea cameră  in care a găsit o pilă cu care a fortat  usa de la respectivul bufet , insă nu a găsit bunuri interesante  si din aceiasi cameră  a luat un CD player de culoare neagră , marca Sony si incă un difuzor pe care l-a demontat de la incă o boxă ce se afla  acolo, identică cu prima  si pe care le-a asezat  in cearşaful respectiv.

În interiorul  locuintei inculpatul a găsit chei cu care a descuiat usa de la bucătărie si aiesit in spatele casei  după care s-a deplasat la o baracă metalică , căreia i-a deschis lacătul cu cheile luate din casă , a pătruns inăuntru , iar când a iesit a lăsat usile deschise.,

Lângă baracă, a observat un butoi  din tablă  si din acesta a sustras o serpentină din cupru pe care a rupt-o , s-a intors in casă  si a luat cearsaful  cu CD-ul si difuzoarele , a iesit afară si a pus serpentina in cearsaf , lăsând usa deschisă  de la intrarea in casă , a sărit gardul in exterior  si cu toate bunurile s-a deplasat la domiciliul său.

După un timp CD-ul l-a vândut  numitului PC , la schimb cu un telefon mobil, iar vărului său DM, i-a dat cele două difuzoare mari in contul unei datorii pe care o avea către acesta.

Initial partea vătămată nu a precizat in plângere cele două difuzoare mari deoarece nu observase lipsa lor intrucât inculpatul după demontarea lor din boxe a asezat la loc faţa boxelor, insă ulterior partea vătămată si-a recunsocut cele două difuzoare  si cu ocazia verificării  s-a constatat  că acestea se potrivesc  in spatiul liber rămas  la ambele boxe după demontare.

Valoarea prejudiciului creat părtii vătămate PA a fost in sumă  de 1000  lei.

4.La sfârşitul lunii aprilie 2007 inculpatul s-a deplasat in satul ..... unde a observat o casă bătrânească , ce apArtine părtii vătămate DC, ce avea lacăt la poartă , fapt ce l-a determinat  să escaladeze  gardul pentru a sustrage bunuri. Astfel a ajuns intr-un şopron , a desfăcut lantul de la  usile acestuia  ce nu era prevăzut  cu vreun lacăt , a pătruns  înâuntru  unde a observat un cazan din cupru  pentru făcut rachiu  ce era prins intr-o vatră zidită. L-a dislocat , l-a asezat  intr-o prelată  pe care a luat-o tot de acolo, apoi a luat si serpentina  din butoiul ce se afla alături , a indoit-o , a introdus-o in cazan  si in cele din urmă a aruncat cazanul  peste gard si l-a ascuns  sub niste snopi de vită de vie  ce se aflau in apropierea locuintei părtii vătămate .

Ulterior a  demontat si distrus cazanul  la locuinta sa si cu un taxi s-a deplasat pe raza mun.Buzău , la un centru de colectare a materialelor  unde a vândut bucăţile din cupru  numitului MAC, achizitor la SC ......, precizându-i acestuia că bucăţile provin de la cazanul său propriu.

Partea vătămată a apreciat  prejudiciul la suma de 800 lei cu care se constituie parte civilă.

5.Pe la mijlocul lunii iulie 2007 inculpatul s-a deplasat din nou pe raza satului .....  si a observat o casă ce apartine numitului MFI  si care i s-a părtu a fi nelocuită. A escaladat gardul  locuintei, a mers  în spatele casei  de unde a desfăcut cuiele  cu care era asigurat un geam  si pe care l-a dat jos , după care a pătruns înăuntru. De aici a intrat in trei camere  ce se găseau in partea stângă  de unde a luat un pachet de electrozi  pe care l-a introdus intr-un ghiozdan luat tot de acolo , a revenit in hol  unde a desfăcut geamul usii ce dădea intr-un alt hol  din care a pătruns intr-o cameră  de unde a sustras o bormasină  electrică din cutia sa , un flex de culoare  verde ce se afla într-o sacoşă alături de alte  pânze pentru flex  si pe care  le-a introdus in ghiozdan , apoi a intrat intr-o altă cameră  de unde a luat niste bibelouri , după carea părăsit casa  tot prin locul pe unde a intrat. Pe drum a aruncat bibelourile , a vândut vecinului său MI  bormasina electrică si flexul pentru  suma de 100 lei si ulterior aceste bunuri au fost  recuperate de partea vătămată .

Prejudiciul creat părtii vătămate a fost apreciat la suma de 300 lei  si fiind recuperat aceasta nu s-a mai constituit parte civilă.

6.În noaptea de 11/12.12.2007  inculpatul s-a deplasat pe raza localitătii ....  si in jurul orei 23,30  s-a hotărât să sustragă bunuri  din magazinul SC .... SRL , situat intr-o curte, pe marginea soselei. A sărit gardul, s-a deplasat  la usa din partea dreaptă a magazinului , a fortat această usă până a cedat, însă nu a putut pătrunde in interior  deoarece aceasta era prevăzută  pe interior cu o bară din fier  asezată pe mijlocul usii si care era prinsă in belciug cu lacăt.  A spart un ochi de geam de la usă  si prin spatiul creat  a pătruns in interior, de unde de sub tijghea  la luat un cartus de tigări Marlboro, unul de kent si unul de PALL MALL , de pe raftul superior a luat două sticle de WHISKI Ballantines, dintr-o cutie de pe masa barului a luat 14 bonuri valorice  alimentare de câte  7,4 lei fiecare  si toate aceste bunuri le-a introdus intr-o sacoşă pe care a luat-o din magazin..

A trecut in cealaltă încăpere si din spatiul pentru îmbrăcăminte  a luat o pereche de blugi bărbăteşti, o giacă de culoare bleumarin, o helancă de culoare neagră, a pereche de adidasi tip bascheţi, un tricou cu mânecă scurtă cu imprimeu Germania si mâneci rosii, o pereche de pantaloni de trening  de culoare neagră, un tricou cu mânecă lungă  de culoare albastră  si fiindcă hainele sale erau ude datorită ploii, a renuntat la vestimentatia sa  si s-a îmbrăcat cu hainele sustrase , iar pe ale sale  le-a introdus intr-o pungă.

Dintr-un sertar a sustras  suma de 130 lei  pe care a găsit-o in bacnote  de 10 si 5 lei, de pe tejghea a luat un telefon mobil  marca Nokia 1100 cu carcasă de culoare neagră cu argintiu , iar dintr-un sertar din faţa barului a luat  un incărcător pentru telefonul marca Nokia si unul pentru telefon Samsung  de culoare argintie.

Cu sacosele asupra sa s-a deplasat la usa de acces  în magazin si din frigider a sustras bucăti de brânză feta in vid si o bucată de kaizer, iar din niste cutii  aflate in fata frigiderului a luat mai multe bomboane  si caramele , apoi cu cheile pe care le-a găsit in bar  a descuiat lacătul ce fixa bara cu care era asigurată usa  si aiesit din magazin luând  cu el si o umbrelă  deoarece afară ploua.

Cu bunurile sustrase s-a deplasat sub podul .... unde a rămas până dimineată. Aici a lăsat  cele două sticle  de suc  ce erau atasate la cele două sticle de Whiski ca ofertă promotională , precum si îmbrăcămintea personală. In tot acest timp a sunat  de pe telefonul sustras  pe mobilul său pentru a aumula minute  si credit  pe telefonul personal cu nr. ......, iar in jurul orei 6 a plecat  către casă prin pădure  peste deal , unde a aruncat helanca sustrasă , bomboanele si bucata de kaizer.

După ce a ajuns la domiciliu a vândut  lui DS  cartusele de Kent si Pall Mall contra sumei de 60 lei , iar sticlele de Whiski le-a consumat la domiciliu. In această perioadă a sunat-o pe prietena sa  la nr. de telefon .....

Ulterior a vândut telefonul mobil numitului ŞG pentru suma de 80 lei, iar celălalt incărcător i l-a dat fratelui său ADD. Aceste bunuri au fost recuperate , recunoscute de partea vătămată si predate acesteia .

Inculpatul a precizat că bonurile alimentare  le-a dat la diferite magazine  prin oraş cumpărând alimente . blugii i-a aruncat după ce s-au uzat şi in acelsi mod a renunţat la adidasi  fiindcă nu-i plăceau , air ţigările ce i-au rămas  le-a consumat.

Cu ocazia efectuării  reconstituirii , inculpatul a precizat  că locul in care a comis infractiunea a suferit modificări in sensul că  unele lucruri erau dispuse in alt mod  faţă de cum erau in noaptea  săvârşirii infractiunii  si totodată aindicat locul de unde a sustras cele două sticle de Whiski alături de câte o sticlă de 1,5 l cu suc si despre care partea vătămată nu a precizat cu ocazia  efectuării cercetării la faţa locului  si nici a audierii sale , însă despre care a recunoscut cu ocazia  efectuării actului procedural mentionat. La fel s-a întâmplat si cu numărul de tichete de masă  despre partea vătămată a precizat că  au fost 10 însă ulterior a precizat că , întradevăr  au fost sustrase  14 astfel de bonuri  şi cu umbrela  despre care partea vătămată nu a făcut referire decât ulterior.

Partea vătămată GS a recunoscut , de asemenea un tricou de culoare neagră  cu imprimeu roşu Germania  şi cu mâneci scurte de culoare rosii ce a fost ridicat de la inculpat  si despre care acesta a precizat  că l-a sustras din magazin  in noaptea comiterii infractiunii , însă partea vătămată pe considerentul că a fost  purtat, nu a dorit să-l mai preia de la inculpat.

Toate aceste aspecte  conduc la concluzia că inculpatul  este cu siguranţă autorul comiterii infractiunii de furt calificat.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 650 lei.

7.În ziua de 26.09.2007 inculpatul a escaladat gardul locuintei din ..... , despre care stia că este nelocuită , apartinând părtii vătămate DM  din ..., a spart un geam al  verandei si a pătruns in interior , iar cioburile rezultate  le-a asezat pe o măsută in apropierea geamului . dintr-o cameră situată in  partea dreaptă a holului  a luat dintr-o cutie de lemn  aflată pe o măsută  mai multe ceasuri si stilouri, iar de pe tocul usii ce dădea in camera următoare  a luat o geantă de damă  de culoare neagră  ce era agăţată intr-un cui, air din camera următoare  a luat o geantă de damă tot de culoare neagră  si care se inchidea cu o clapetă si de lângă şifonier a sustras o sacoşă in care se găseau 2 butelii de voiaj  de mici dimensiuni . Toate aceste bunuri le-a strâns intr-o perdea  pe care a găsit-o in casă .

Inculpatul s-a deplasat  in bucătărie  si a căutat intr-un dulap , apoi a intrat intr-o cameră aflată in partea stângă a holului  unde a mutat din loc un calorifer electric  pentru a se uita in spatiul din spatele acestuia  si pentru a căuta prin sertarele bibliotecii , însă nu a găsit bunuri ce l-ar fi putut interesa.

Cu bunurile mentionate asupra sa , inculpatul a părăsit locuinta  prin acelasi loc pe unde aintrat , s-a deplasat apoi pe lângă gardul  ce era paralel cu strada  până a ajuns la coltul curtii unde a desfăcut  plasa de gard si a iesit in exterior , după care s-a uitat in cele două posete  si observând in ele mai multe pixuri, poze  alb-negru, hârtii, un portofel fără bani , fără a găsi bunuri interesante pentru el , a abandonat gentile de damă într-un tufis , situat in apropiere, după care si-a continuat drumul  pe câmp, printre vii, unde a abandonat  si perdeaua cu cele două butelii mici si arzător, considerând că nu are ce face cu ele , păstrând din locuinta părtii vătămate  doare ceasurile  si o cărticică cu coperte metalice  de culoare argintie.

Cu ocazia efectuării reconstituirii au fost descoperite gentile de damă ce au fost abandonate de către inculpat  si in care s-au găsit pixuri, stilouri , portofel dar si fotografiile de familie  apartinând părtii vătămate  si care au fost recunoscute  de către acesta si predate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă  cu suma de 2000 lei.

In drept , faptele inculpatului AVA reţinute la punctele 1 si 2 , de asustrage in luna decembrie 2005 mai multe bunuri  din locuinte  întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat in  formă continuată  prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit.g si i c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p. si cele reţinute la punctele 3-7 , de a sustrage mai multe bunuri din locuinte  din dintr-un magazin  in perioada aprilie 2007 – septembrie 2007 întrunesc elementele constitutive ale infrac.  de furt calificat prev. de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.g si i c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p. , ambele cu aplic. art. 33 lit.a c.p.

Retinând vinovătia inculpatului instanta urmează să-l condamne  având in vedere gradul de pericol social  concret al faptelor comise relevat de modalitatea de comitere  , temeritatea actiunilor  sale , persistenta infractională.

Instanta va avea in vedere  si persoana inculpatului  care a recunoscut comiterea faptelor , având trecut infractional.

Infractiunea de furt calificat  comisă in decembrie 2005  s-a situat in perioada termenului de încercare  a suspendării  pedepsei de 2 ani  închisoare aplicată prin sentinta penală  pronunţată de Judecătoria Buzău , definitivă prin neapelare.

Ambele infractiuni din prezenta sentintă  sunt concurente  cu infractiunea  pentru care a fost condamnat  prin sentinta penală, sentinţele  penale  pronunţate de Judecătoria Buzău , definitive prin neapelare.

În speţă nu se poate aplica dispozitiile  deciziei a Inaltei Curţi de Casatie si justiţie  cu privire la determinarea pedepsei  în cazul judecării  a 2 infractiuni  comise de un inculpat  din care una comisă  anterior si cealaltă ulterior  rămânerii definitive a hotărârii  de condamnare  cu suspendare conditionată a executării pedepsei întrucât  în prezenta cauză  ambele infractiuni sunt comise  după rămânerea definitivă  a sentintei penale însă una dintre ele se situiază  în perioada termenului de încercare.

Retinând situatia de fapt si de drept  mai sus arătată , instanta în baza art. 208 al.1-209 al.1 lit.g,i c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p.  va condamna inculpatul AVA la o pedeapsă de 4 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii  de furt  calificat  in formă continuată  în perioada aprilie  2007 – 26 sept. 2007 în  dauna părtilor vătămate  PA, DC, MFI, SC ..... SRL si DM.

În baza art. 208 al.1-209 al.1 lit.g,i c.p. cu aplic. art.  41 al.2  c.p. va condamna inculpatul AVA la o pedeapsă de 3 ani închisoare  pentru comiterea  infractiunii de furt  calificat în formă continuată  în luna dec. 2005 în dauna părtilor vătămate  PI si GG.

Va Constata că această infractiune (dec.2005 ) a fost comisă in perioada  termenului de incercare  a suspendării executării pedepsei  de 2 ani închisoare  aplicată prin sentinta penală de Judecătoria Buzău definitivă prin neapelare.

Va constata că infractiunile din prezenta  cauză sunt concurente  cu infractiunile  pentru care a fost condamnat  la 2 ani inchisoare  prin sentinta penală, 2 ani inchisoare prin sentinta penală  , 3 ani si 6 luni închisoare  prin sentinta penală,3 ani închisoare  prin sentinta penală pronunţate de Judecătoria Buzău toate definitive prin neapelare şi 3 ani închisoare prin sentinţa penală.

Va descontopi pedeapsa  rezultantă de 2 ani  inchisoare aplicată  prin sentinta penală in pedepsele componente  de 2  ani închisoare (sentinta penală) si 2 ani închisoare

În baza art. 85 c.p. va anula suspendarea conditionată a executării pedepsei de 3 ani si 6 luni  închisoare aplicată prin  sentinta penală.

În baza art. 36 c.p. raportat la art. 33 lit.a-34 lit.b  c.p. va contopi pedepsele aplicate  prin prezenta  cauză cu pedepsele  aplicate prin sentinta penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea  aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 c.p. revocă  suspendarea conditionată a executării pedepsei  de 2 ani închisoare  aplicată prin sentinta penală pronunţată de Judecătoria Buzău , ce  va fi executată în întregime  alături de pedeapsa  pronunţată prin prezenta sentinţă, in total inculpatul va executa 6 ani închisoare.

În baza art. 71 al.2 c.p. va interzice inculpatului  drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a , teza a II-a si b c.p..  începând cu data rămânerii definitive  a hotărârii şi până la terminarea  executării pedepsei.

În baza art. 36 al.3 c.p.  va deduce din pedeapsa aplicată retinerea si arestarea preventivă  din 6.04.2007, 16.02.2007 si 27.09.2007 la zi.

Va constata că inculpatul este arestat in altă cauză.

Va anula mandatele  de executare a pedepselor emis in baza sentintei penale, emis in baza sentintei penale  emis in baza sentintei penale emis in baza sentintei penale si va dispune emiterea  unui nou mandat  conform prezentei hotărâri.

În baza art. 14, 346 c.p.p.  cu aplic. art. 998 cod civ.  obligă inculpatul  la despăgubiri  civile după cum urmează : 2000 lei către GG , 1000 lei către PA , 800 lei către DC, 650 lei către SC .... SRL si 2000 lei  către DM .

Va constata  că partea vătămată  PI  nu s-a constituit parte civilă .

Va constata  acoperit prejudiciul  produs părtii vătămate MFI .

In baza art. 118 lit.e c.p. va confisca de la inculpat CD playerul aflat la camera  de corpuri delicte  a Politiei Mun.Buzău.

În baza art. 191 c.p.p. va obliga inculpatul la 1250 lei cheltuieli judiciare din care 800 lei onorariu apărător oficiu.