Pericolul social deosebit al infracţiunii la legea circulatiei

Sentinţă penală din 08.01.2010


Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul nr. ..înregistrat la această instanţă sub nr. ...Parchetul de pe lângă Judecătoria  Buzău a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului  IG pentru comiterea infracţiunii de  conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că la data de 2.06.2008 inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia  Logan cu nr. de înmatriculare ...având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1.65 g%o.

A fost audiat inculpatul care a recunoscut comiterea infracţiunii.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 2.06.2008, în jurul orei  6.40 inculpatul conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare ...pe b-dul Unirii fiind oprit în trafic de un echipaj de poliţie şi întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest acesta indicând o alcoolemie de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean.. unde i s-au recoltat două probe de sânge, la orele 7.15 şi 8.15 fiind stabilită o alcoolemie de 1.65 g%o şi 1.50 g%o.

Într-o primă declaraţie inculpatul  a precizat că a plecat de la Glodeanu  Siliştea  către Buzău în jurul orei 5.50 la volan aflându-se soţia sa  IE iar în Municipiul.. pe str. Unirii cu str. Ciochinescu  autoturismul  a fost condus de el. În legătură cu consumul de alcool a făcut precizarea că în data de 1.06.2008, în intervalul orar 20.10-21.30 a consumat 2 l de bere cu alcool, precizare confirmată de soţia sa.

La data de 17.09. 2008 inculpatul a declarat că pe lângă cantitatea de bere a mai consumat în intervalul orar 5.35-6.00 350 ml palincă situaţie neconfirmată de soţia sa sau un alt martor, ceea ce a dus la respingerea cererii privind efectuarea calcului retroactiv, apărare nesusţinută în faţa instanţei de judecată.

În drept, fapta inculpatului astfel cum a fost reţinută de instanţă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.

Elementul material al infracţiunii dedusă judecăţii constă într-o singură acţiune şi anume în conducerea în condiţii ilicite a unui autovehicul pe drumurile publice constând în nerespectarea unei obligaţii ce revine conducătorului auto aceea de a se abţine de la consumarea băuturilor alcoolice. Practica judiciară a statuat  că distanţa parcursă pe drumul public în timpul conducerii în condiţiile art.87 alin. 1 din ordonanţă este irelevantă pentru existenţa infracţiunii.

Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii are ca rezultat crearea unei stări de pericol social pentru participanţii la traficul rutier, rezultat care se produce  chiar în momentul în care are loc conducerea autovehiculului de către persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Prin urmare, consumarea infracţiunii are loc chiar în momentul deplasării autovehiculului pe drumurile publice în condiţiile arătate.

Studiile efectuate în domeniu au arătat că alcoolul, chiar consumat în cantităţi mici, diminuează mult puterea de discernământ, capacitatea de concentrare şi atenţia conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacţie iar numărul erorilor în conducerea autovehiculului şi al încălcărilor de lege creşte în raport cu cantitatea de alcool consumat, acesta  fiind responsabil de producerea unor grave accidente de circulaţie  cu grave urmări asupra  celor din trafic şi familiilor  şi bunurilor lor.

În speţă, inculpatul  a condus autoturismul având în sânge o alcoolemie  în sânge ridicată, la o oră de trafic intens şi pe o arteră de circulaţie de asemenea intens circulată din municipiul.., instanţa apreciind că cei ce s-au aflat în trafic, pe acel segment de drum şi la acea oră  au fost în pericol de a deveni victime ale unui posibil accident de circulaţie generat de inculpat motive pentru care instanţa nu va reţine în favoarea acestuia circumstanţe atenuante.

Reţinând vinovăţia inculpatului instanţa urmează să-l condamne având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, astfel cum a fost relevat mai sus, limitele de pedeapsă dar şi persoana inculpatului care a recunoscut comiterea infracţiunii, însă a încercat să îngreuneze activitatea organelor de cercetare penală prin completarea declaraţiei la data de 17.09.2008 privind cantitatea de alcool consumată şi ora de consum, nu are antecedente penale.

Aşa fiind, în baza art. 87 alin. 1 din OUG  195/2002 republicată va condamna inculpatul IG la o pedeapsă de 1 an  închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie  peste limita legală

În baza art. 81 – 82 Cod penal va suspenda executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani  ce reprezintă termen de încercare pentru inculpat..

În baza art. 71 Cod penal  va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a 2 a, b,c Cod penal începând cu data rămânerii definitive a  hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal va suspenda executarea pedepselor accesorii în perioada termenului de încercare.

În baza art. 359 Cod proc. penală va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii de noi infracţiuni în perioada termenului de încercare.

În baza art. 191 Cod proc. penală va obliga inculpatul la  150 lei cheltuieli judiciare  .