Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (o.u.g nr. 195/2002)

Sentinţă penală 152 din 14.10.2014


Prin rechizitoriul nr. …../P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 05.06.2014 sub nr. ……/207/2014, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 ( actuala infracţiune fiind reglementată de art. 335 al. 1 din N.C.p.)

În actul de sesizare s-a reţinut că, inculpatul G.M., domiciliază în com. Rotunda, jud. Olt şi este proprietarul unui autoturism marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare OT-07-….., fiind posesor al permisului de conducere valabil pentru categoria B, permis care i-a fost retras, iar exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, deoarece la data de 10.09.2013 a fost identificat de organele de poliţie în timp ce circula cu autoturismul pe drumurile publice prezentând o alcoolemie peste limita legală.

Cu această ocazie, i s-a eliberat dovada seria CU nr. 0248366 din 10.09.2013 fără drept de circulaţie şi i s-a pus în vedere faptul că nu mai are voie să conducă autovehiculele pe drumurile publice deoarece a săvârşit infracţiunea prev. de art. 87 din OUG nr. 195/2002.

Pentru această infracţiune inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2937/P/2007 şi a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 71/14.04.2014 pronunţată de Judecătoria Caracal în ds. nr. …../207/2014 la 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în temeiul art. 81 – 82 C.p.

La data de 01.11.2013, în jurul orelor 08,30, inculpatul, deşi avea permisul de conducere retras şi exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare OT-07-….. şi a circulat cu acesta pe drumul public  DJ 642 A din comuna Rotunda, jud. Olt.

Inculpatul a plecat de la domiciliul său fiind însoţit de martorul M.M.I şi a circulat cu autoturismul pe DJ 642 A, pana la magazinul ÎI I.P.din com.  Rotunda, de unde a procurat materiale de construcţii de care avea nevoie.

În timp ce se înapoia către domiciliu, circulând prin dreptul intersecţiei DJ 642A cu DJ 542, a fost oprit regulamentar pentru control de un echipaj de politiei, ocazie cu care inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, afirmând că permisul de conducere i-a fost reţinut în urma cu aprox. 2 luni pentru săvârşirea altei infracţiuni ( a se vedea procesul verbal de constatare din 01.11.2013 fila 5).

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că la data de 1.11.2013, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice deoarece avea reţinut permisul de conducere şi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, ca urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni la data de 10.09.2013 (respectiv infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002) astfel cum rezultă din adresa nr. 403931/11.12.2013 emisa de IPJ Olt-SR, dovada reţinerii permisului de conducere, procesul verbal de constatare a infracţiunii din data de 10.09.2013, certificatul de cazier rutier.

În cursul urmăririi penale, fiind audiat, inculpatul a manifestat sinceritate, recunoscând şi regretând fapta comisă.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracţiunii din 01.11.2013 (f. 5), declaraţia inculpatului G.M., declaraţii martorului M.M.I (f. 13, 25-26), adresele IPJ Olt - Serviciul Rutier ( f. 17, 19,31), dovada serie CU nr. 0248366/10.09.2013( f. 30), certificatul de cazier rutier ( f. 33), copie proces verbal de constatare a infracţiunii din data de 10.09.2013 ( f.34), copie sentinţa penala nr. 71/14.04.2014 pronunţata de către Judecătoriei Caracal în dosarul nr. …../207/2014.

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi la cheltuielile judiciare.

Instanţa,  constatând că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat şi nici din oficiu nu se impuneau a fi invocate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat prin încheierea din camera Preliminară din data de 02.07.2014, legalitatea rechizitoriului cu nr. 3338/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, întrucât sunt respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen.;  a administrării probelor, respectiv: audierea martorilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 C.p.p., iar a inculpatului s-a făcut cu respectarea disp. art. 107 – 110 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală, respectiv: sesizarea organului de urmărire penală, rezoluţia de dispunere a începerii urmăririi penale a organului de cercetare penală, rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale de către procurorul de caz, şi referatul organului de cercetare penală cu propunerea de emitere a rechizitoriului, punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a suspectului G.M. şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere de către o persoană a cărei permis i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 (actuala infracţiune reglementată de art. 335 al. 1 din N.C.p.), fixând termen de judecată la data de 09.09.2014, pentru când s-au citat inculpatul şi s-au efectuat adrese către IPJ Olt, pentru a înainta copie de pe cazierul inculpatului şi către Biroul Executări Penale din cadrul  Judecătoriei Caracal pentru comunicarea stadiului executării pedepsei aplicată inculpatului G.M. prin s.p. nr.71/14.04.2014 pronunţată de către Judecătoriei Caracal în dosarul nr. …../207/2014.

La dosar s-au înaintat fişa de cazier judiciar a inculpatului şi a fost întocmit  un referat de către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal,  fiind ataşată sentinţa penală 71/12.04.2014 din dos. …./207/2014.

În cauză a fost audiat inculpatul în şedinţa publica din data de 07.10.2014, care a declarat ca este de acord sa se judece pe baza probelor efectuate în faza de urmărire penala, pentru a putea benefica de disp. art. 396 alin. 10 Cpp.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

La  data de 01.11.2013, în jurul orelor 08,30, organele de poliţie, din cadrul Postului de Poliţie Rotunda, jud. Olt, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza acestei localităţi au oprit pentru control în dreptul magazinului II I.P., din centrul com. Rotunda, jud. Olt, un autoturism marca Opel Astra, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare OT-07-…., care circula pe DJ 542 A. la volanul acestui autoturism se afla numitul G.M. din com. Rotunda, jud. Olt, care era însoţit de numitul M.M.I din aceeaşi localitate şi care ocupa ca pasager scaunul din partea dreaptă faţă al autoturismului.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, afirmând că permisul de conducere i-a fost reţinut în urma cu aprox. 2 luni pentru săvârşirea altei infracţiuni ( a se vedea procesul verbal de constatare din 01.11.2013 fila 5).

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că la data de 1.11.2013, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice deoarece avea reţinut permisul de conducere şi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, ca urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni la data de 10.09.2013 (respectiv infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002) astfel cum rezultă din adresa nr. 403931/11.12.2013 emisa de IPJ Olt-SR, dovada reţinerii permisului de conducere, procesul verbal de constatare a infracţiunii din data de 10.09.2013, certificatul de cazier rutier.

Fapta inculpatului G.M., de a conduce un vehicul pe drumurile publice în timp ce avea permisul de  conducere retras şi exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată ca urmare a săvârşirii altei infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 (actuala infracţiune fiind reglementată de art. 335 al. 1 din N.C.p.).

La termenul din data de 7.10.2014, a fost pusă în discuţia părţilor, la cererea reprezentantului parchetului, legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză inculpatului deoarece fapta ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, săvârşită de acelaşi inculpat la data de 10.09.2013, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 71/14.04.2014 de Judecătoria Caracal, la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării potrivit art. 81 – 82 din C.p. iar, potrivit art. 85 din vechiul C.p. raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C.p., urmează a se dispune anularea condiţionată privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală mai sus menţionată şi aplicarea regulilor concursului de infracţiuni.

Potrivit art. 5 din noul Cod penal – Legea nr. 286/2009, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Reţine instanţa că la data de 10.09.2013, inculpatul a fost identificat de către organele de poliţie în timp ce circula cu autoturismul pe drumurile publice prezentând alcoolemie peste limita legală fiindu-i retras permisul de conducere, iar exerciţiul dreptului de a conduce i-a fost suspendat, deoarece a săvârşit infracţiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002. Pentru această infracţiune, inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Caracal, în ds. nr. …./207/2014, prin sentinţa penală nr. 71/14.04.2014 la 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar la data de 1.11.2013, acelaşi inculpat a fost depistat conducând pe drumurile publice un vehicul în timpe ce permisul de conducere î-i fusese retras, iar exerciţiul dreptului de a conduce î-i fusese suspendat.

Instanţa constată că, de la data săvârşirii de către inculpat a faptei penale pentru care se cere stabilirea legii penale mai favorabile, respectiv data de 1.11.2013 şi până la judecarea definitivă a cauzei, există în ceea ce priveşte codul penal o succesiune a legilor în timp.

Curtea Constituţională prin decizia nr. 265/6.05.2014, publicată în 20.05.2014 a statuat că „în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu şi nu pe instituţii autonome”.

Potrivit acestei decizii, pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se ţină cont de criteriile de determinare a caracterului mai favorabil al acesteia, respectiv: condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc..

Examinând cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile în raport de infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, prin prisma disp. art. 5 din noul C.p. şi ţinând cont de criteriile de determinare a caracterului mai favorabil al legii penale, instanţa reţine că:

Fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat prev. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002  se regăseşte în totalitate în disp. prevăzute de art. 335 al. 2 din noul C.p., însă în ceea ce priveşte pedeapsa art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002 prevede pentru săvârşirea acestei fapte o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar art. 335 al. 2 din noul C.p.  prevede pentru săvârşirea acestei fapte aceeaşi pedeapsă.

De asemenea, textul dispoziţiilor ce reglementează concursul formal de infracţiuni în noul Cod penal este practic identic cu cel prevăzut de dispoziţiile vechiului Cod penal ce reglementează concursul ideal de infracţiuni, dar analizând consecinţele prevăzute de legea penală nouă pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor, instanţa reţine că vechea lege penală este mai favorabilă inculpatului. Aceasta deoarece, potrivit art. 39 al. 1 lit. b din noul C.p., „în cazul concursului de infracţiuni, dacă s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”, iar potrivit art. 34 al. 1 lit. b din vechiul Cod penal „în cazul concursului de infracţiuni, dacă s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”.

În urma acestei analize comparative şi având în vedere că inculpatul a mai săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii, infracţiuni pentru care s-a dispus suspendarea pedepsei iar aceasta urmează a fi anulată şi aplicate dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, instanţa consideră că în speţă legea penală mai favorabilă inculpatului este vechiul Cod penal, deoarece în cazul concursului de infracţiuni la pedeapsa rezultantă nu este obligatorie aplicarea unui spor, însă în noul Cod penal aplicarea acestui spor este obligatorie.

Ca atare, instanţa constată că dispoziţiile vechiului Cod penal sunt mai favorabile inculpatului în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni.

Prin urmare fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat prev. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, motiv pentru care instanţa va dispune condamnarea acestuia.

Întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 375 din noul C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 din noul C.p.p. şi în baza art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 5 din N.C.p. şi art. 13 din N.C.p.p. urmează să condamne pe inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

La aplicarea pedepsei  pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa a avut în vedere conform art. 72 C. penal, gradul de pericol social al  infracţiuni săvârşite, modalitatea de săvârşire, precum şi toate elementele ce caracterizează persoana acestora.

De asemenea, a ţinut seama de comportamentul inculpatului pe tot parcursul procesului penal, care a recunoscut şi regretat  fapta comisă, dar şi de conduita în comunitate a acestuia înainte de producerea faptei, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, fapt rezultat din fişa de cazier judiciar.

Instanţa reţine că, inculpatul G.M., prin sentinţa penală nr. 71/14.04.2014 pronunţată de Judecătoria Caracal în ds. nr. …./207/2014 a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare dispunându-se totodată suspendarea condiţionată a executării acesteia, în baza art. 81 – 82 C.p.

Având în vedere că fapta din prezentul dosar a fost comisă la data de 1.11.2013, respectiv înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale mai sus menţionate, se impune în baza art. 85 din vechiul C.p. anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare.

Pentru aceasta, instanţa în baza art. 36 al. 1 din vechiul C.p., raportat la art. 33 lit. a şi la art. 34 al. 1 lit. b din vechiul C.p. urmează să contopească pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 71/14.04.2014 de Judecătoria Caracal, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului, instanţa apreciază că nu se impune executarea acesteia în regim de detenţie, că acesta prezintă aptitudinea de a se îndrepta şi fără a executa efectiv această pedeapsă, aptitudine care rezultă din atitudinea sinceră a lui în cursul procesului penal, motiv pentru care în baza art. 861 din vechiul C.p. urmează să dispună executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani şi 8 luni închisoare, ce constituie termen de încercare conform art. 862 din vechiul C.p.

Suspendare executării pedepsei pe perioada termenului de încercare stabilit mai sus impune condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de către acestea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Urmează ca în baza art. 359 C.p.p., să se atragă atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 C.p. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării, respectiv asupra faptului că dacă nu va avea o bună purtare şi va săvârşi în termenul de încercare o altă infracţiune, suspendarea executării pedepsei se va revoca, iar el va fi ţinut să execute atât pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, cât şi pedeapsa care î-i va fi aplicată pentru noua infracţiune.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 2 C.p., se va dispune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a teza II şi lit. b C.p., mai puţin dreptul de a alege. Astfel, prin hotărârea Hirst contra Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 30 martie 2004, CEDO a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, întrucât nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor, fapt pentru care se impune înlăturarea din conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpaţilor interzicerea dreptului de a vota prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., având în vedere că aceştia au săvârşit o infracţiune considerată de lege mai puţin periculoasă. Interdicţia drepturilor electorale trebuie să fie aplicată cu respectarea principiului proporţionalităţii în fiecare caz în parte. Ori, faţă de gravitatea infracţiunii comise de inculpaţi precum şi faţă de gradul concret de pericol social, instanţa consideră că nu se impune interdicţia dreptului electoral de a alege.

În baza art. 71 alin. 5 C. p. pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii urmează să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.

De asemenea, în temeiul art. 274 al. 1 N.C.p.p., urmează să oblige pe inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, urmând ca suma de 50 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu în perioada camerei preliminare - avansată din fondurile Ministerului Justiţei – să rămâne în sarcina statului.

Urmează ca o copie de pe minută să fie comunicată către inculpat şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Postat 31.10.2014