Dosar nr. 2101/201/2011autorizarea intrării în încăperi
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT
CALAFAT
Sentinţa civilă Nr. 1045/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 23 Iunie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE Aurelian Gabriel Bădulescu
Grefier Marinela Zglimbea
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B.E.J. IMR şi pe pârât CG, având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c.)
Cererea s-a soluţionat fără citarea părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a reţinut în vederea soluţionării.
?
JUDECATA
Prin cererea adresată instanţei la data de 23.06.2011, executorul judecătoresc IMR cu sediul în Calafat, a solicitat autorizarea intrării în domiciliul debitorului CG.
În fapt, a motivat că solicită autorizarea intrării în sediul debitorului pentru a recurge la executarea silită conform titlului executoriu – BO BPOS3AA 0689326/06.09.2010.
În drept a invocat prev. art. 384? şi urm. C.p.civ.
Anexat a depus la dosar biletul la ordin BPOS3AA 0689326/06.09.2010, Încheierea nr.514/E/05.10.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.2695/201/2010 prin care s-a încuviinţat executarea silită, taxă de timbru şi timbru judiciar.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că în conformitate cu biletul la ordin BPOS3AA 0689326/06.09.2010 emis de debitoarea C PROD COM, BCR SA – Agenţia Calafat trebuia să plătească creditoarei SC LIMPEX SRL, suma de 55725,00 lei la termenul scadent din 16.092010. Biletul la ordin a fost refuzat la plată . Biletul la ordin a fost investit cu formulă executorie. Pentru executarea silită a BO BPOS3AA 0689326/06.09.2010 s-a constituit dosarul de executare nr.348/E/2010 şi prin Încheierea nr.514/E/15.02.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.2695/201/2010 s-a încuviinţat executarea silită.
Potrivit dispoziţiilor art. 3841 alin.2 C.p.civ., în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc instanţa de executare va autoriza prin hotărâre intrarea în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane.
În speţă, debitorul refuză să se conformeze titlului executoriu, astfel încât cererea privind autorizarea intrării în sediul acesteia este întemeiată, urmând să fie admisă.
Se va autoriza intrarea executorului judecătoresc în domiciliul debitorului CG.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea.
Autorizează executorul judecătoresc IMR să intre în încăperile ce reprezintă domiciliul debitorului CG.
Sentinţă irevocabilă şi executorie.
Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2011.
PREŞEDINTE Grefier
Aurelian Gabriel Bădulescu Marinela Zglimbea
Red 2 ex. AGB
M.Z. 23 Iunie 2011
Curtea de Apel Târgu Mureș
Certificat de urbanism emis înainte de publicarea O.U.G. nr. 214/2008 prin care s-a introdus art. 43 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991
Curtea de Apel Constanța
Legea privind procedura insolventei. Autorizarea creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, pentru introducerea actiunii având ca obiect antrenarea raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al de...
Curtea de Apel Oradea
Obligaţie de a face. Obligarea Primăriei la emiterea avizului favorabil în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru executarea unui branşament de gaz la un imobil
Curtea de Apel București
Obligatia obtinerii autorizatiei de construire. Obtinerea autorizatiei de catre titularul unui drept real.
Curtea de Apel Constanța
Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cauzate reclamantei urmare emiterii cu întârziere a certificatului de urbanism. Nedovedirea de către reclamantă a existen?ei unui prejudiciu cert, real, consecinta directă a execi cu întârziere a unei hot. jud.