Civil –Uzucapiune - Respins

Prin Sentinţa civilă nr. 103/25.01.2013 pronunţată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea acţiunii civile având ca obiect „uzucapiune”, formulată de reclamanta L.E. împotriva pârâţilor Comuna Vama prin Primar şi L.A., intervenientă fiind L.EL.,., ca neîntemeiată cât şi respingerea cererii de intervenţie în interes propriu, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în primul rând, în raport de numeroasele modificări şi completări ale cererii de intervenţie în interes propriu, făcute ulterior primei zile de înfăţişare, care a avut loc la termenul din data de 21 octombrie 2011, având în vedere că instanţa a constatat decăderea intervenientei din dreptul de a-şi  modifica cererea de intervenţie, se impune a se preciza că instanţa este investită ,atât de reclamantă, cât şi de intrervenientă, cu constatare dobândirii dreptului  de proprietate asupra suprafeţei  de 25.918 mp.teren, prin uzucapiune.

Potrivit menţiunilor din planul de situaţie coroborate cu raportul de expertiză,terenul din litigiu, în suprafaţă de 25.918 mp., este înscris în CF … Vama, pentru Obştea Vama .

Atât reclamanta, cât şi intervenienta au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, prin uzucapiune şi joncţiunea posesiilor, fiecare susţinând că a exercitat, asupra terenului din litigiu, o posesie utilă cu începere de la data decesului autorilor lor,iar aceştia din urmă au intrat în posesia terenului din litigiu în anul 1950, în baza testamentului mistic lăsat ce L.N...

Astfel, reclamanta a susţinut că foloseşte terenul din litigiu din anul 1996, de la decesul mamei sale  L.G., iar aceasta, la rândul său, l-a folosit începând cu data decesului soţului său, L.R., care l-a dobândit prin moştenire de la părinţii săi L.N. şi G.

La rândul său, intervenienta a susţinut că foloseşte terenul din litigiu  de la decesul soţului său, L.O., care l-a dobândit, prin moştenire, de la tatăl său, L.N..

Aşadar, ambele părţi au susţinut că terenul din litigiu a aparţinut lui L.N. şi se identifică cu terenul menţionat în Sentinţa civilă nr. 1642/20.10.1968, cu precizarea că, în timp ce reclamanta a susţinut că acesta se identifică cu terenul cu care a fost înzestrat L.R.(autorul său), fiind descris în sentinţa menţionată, intervenienta a susţinut că terenul se identifică cu cel descris la pct. 7, fila 3 din aceeaşi sentinţă, fiind înzestrat L.O.(soţul său).Ambele părţi  invocat  ca şi  temei de drept, dispoziţiile Codului civil austriac bucovinean.

Martorii B. Ni , B. V  şi C. F. , audiaţi la propunerea reclamantei au confirmat susţinerile făcute de aceasta, menţionând că terenul din litigiu a aparţinut lui L.R., care l-a dobândit, prin moştenire de la L.N. şi l-a stăpânit, în mod public pe tot parcursul vieţii sale, iar de la decesul lui L.R., terenul este stăpânit de către reclamantă, care l-a închiriat martorului B.V. Acesta din urmă a susţinut că el a folosit ternul din litigiu, în baza unei înţelegeri pe care a avut-o mai întâi cu L.R., autorul reclamantei, iar mai apoi cu reclamanta personal sau prin intermediul lui B.C.

Intervenienta a formulat plângere împotriva martorului B.V., solicitând cercetarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „mărturie mincinoasă”(fila 91), constând în aceea că, în declaraţia dată în faţa instanţei, nu a recunoscut încheierea contractului de închiriere cu L.O. şi nu şi-a recunoscut semnătura de pe convenţia de la fila 28 di dosarul de faţă.  În declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală(fila 102), martorul a revenit asupra depoziţiei făcute în prezenta cauză,în sensul că a recunoscut că a semnat convenţia menţionată mai sus.  În acest context, depoziţia martorului B.V. urmează a fi înlăturată.

În acelaşi timp, martorii M.O., B.A. şi C. D., audiaţi la propunerea intervenientei, au susţinut că terenul din litigiu este folosit de către aceasta din urmă, care a intrat în posesia terenului după decesul soţului său, L.O., care a folosit terenul închiriindu-l  martorului B. V.

Din susţinerile părţilor, coroborate cu menţiunile din Sentinţa civilă nr. 1642/20.10.1969, cu menţiunile din raportul de expertiză şi cu depoziţiile martorilor, instanţa reţine că terenul din litigiu a aparţinut lui L.N., care a fost tatăl lui L.R.(autorul reclamantei) şi al lui L.O.(autorul intervenientei). De asemenea, se reţine că, prin testamentul mistic din data de 7 martie 1950, L.N. (decedat la data de 13 mai 1951) a testat averea sa, în favoarea copiilor şi soţiei.

În condiţiile în care terenul din litigiu provine de la autorul comun al părţilor, iar prin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit că beneficiarii testamentului menţionat mai sus şi-au delimitat terenurile primite, conform testamentului, având în vedere şi faptul că, prin raportul de expertiză s-au identificat elemente comune atât cu terenul descris într-o serie de înscrisuri prezentate de reclamantă cât şi cu cel descris în înscrisurile prezentate de intervenientă (convenţia din data de 2 mai 2005-fila 28,convenţia din 8 mai 1999-fila 119 ), instanţa reţine că nici una dintre părţile din prezenta cauză nu a exercitat o posesie utilă ,aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra terenului din litigiu.

De asemenea, se are în vedere faptul că expertul a identificat elemente comune atât cu terenul testat în favoarea lui L.R.(pct 3 din testament)cât şi elemente comune cu terenul testat în favoarea lui L.O.(pct. 7 din testament).

Chiar dacă, în baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză şi a celor două convenţii de arendare, se poate reţine că, din anul 1999 şi până în momentul promovării acţiunii, posesia a fost exercitată de către intervenientă, respectiv de către autorul acesteia, L.O., prin intermediul martorului B., în speţă nu se poate stabili cine a exercitat posesia anterior acestui an, respectiv înainte de data de 15 octombrie 1938, pentru a fi aplicabile  Codul civil austriac bucovinean, invocate de părţi. 

În acest sens,  toţi martorii au susţinut că terenul din litigiu a fost folosit de martorul B.V.,începând cu anul 1989, această împrejurare, coroborată cu convenţia aflată la fila 28 din dosar, potrivit căreia, la data de 2 mai 2005, L.O. a închiriat martorului suprafaţa de 6 ha teren păşune, îndreptăţesc instanţa să reţină că, din anul 2005, terenul din litigiu este folosit de martorul B., în baza convenţiei de la fila 28.Totodată, instanţa reţine, din depoziţiile martorilor, coroborate cu convenţia aflată la fila 119 din dosar şi cu răspunsul dat de expert la obiectivul nr. 11 din raportul de expertiză, că începând cu anul 1999, terenul din litigiu a fost folosit de către L.O..

Faptul că s-au găsit elemente comune între terenul din litigiu şi terenul menţionat în certificate de moştenitor nu este de natură să creeze instanţei convingerea că terenul a fost folosit de reclamantă sau intervenientă, ştiut fiind faptul că certificatul de moştenitor se întocmeşte pe baza declaraţiilor moştenitorilor neavând la bază acte de proprietate.

În condiţiile în care atât reclamanta cât şi intervenienta şi-au întemeiat acţiunile pe Codul civil austriac bucovinean, era necesar să dovedească faptul că autorii acestora au început să exercite posesia asupra terenului din litigiu anterior datei de 15 octombrie 1938, dovadă pe care nici una din părţi nu a făcut-o.

Astfel, prin Decretul –Lege nr.478/1938 a fost extinsa legislaţia civilă din vechea Românie in teritoriile din Bucovina, astfel ca au fost puse si aici in aplicare prevederile Codului Civil român, corelativ cu aceasta fiind scoase din vigoare prevederile Codului civil austriac ce erau până atunci in vigoare. Art.3 al.1 din decretul menţionat a dispus, in ce priveşte natura, durata si efectele posesiei ca acestea sunt supuse legilor sub care a început prescripţia.

Faptul că autorul comun al părţilor a testat anumite suprafeţe de teren nu poate conduce automat la concluzia că a şi avut în posesie acele suprafeţe de teren, dinainte de anul 1938 mai ales că, la momentul întocmirii testamentului, terenul era înscris pe Obştea Vama, nedivizată.

Instanţa nu ar putea reţine ca fiind îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 28 din DL115/1938, pentru reclamantă sau intervenientă câtă vreme terenul este înscris în CF pentru Obştea Vama.

Faţă de cele mai sus menţionate, instanţa constată că atât acţiunea formulată de reclamantă, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, ca atare.

Domenii speta

Spete similare