Modificare program vizitare minor. Dreptul părintelui care locuieşte în alt stat de a menţine relaţii personale cu copilul său.

Conform prevederilor art. 43 alin. 3 din codul familiei, " Parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala".

Parintele divortat pastreaza drepturile si îndatoririle parintesti, dar exercitiul acestora de catre parintele divortat, caruia nu i-a fost încredintat copilul, sufera anumite limitari si particularitati.

Însa acest parinte continua a avea dreptul si a fi tinut de îndatorirea de a creste copilul, dreptul la pastrarea legaturilor personale dintre parinte si copil fiind expresia principiului constitutional al respectarii dreptului la viata de familie precum si protectiei speciale a drepturilor copiilor.

Dispozitiile art. 43 alin.3 din codul familiei reprezinta mijlocul legal pus la dispozitia parintelui divortat caruia nu i-a fost încredintat copilul pentru a-si putea îndeplini îndatoririle sale fata de copilul minor, acest drept urmând a fi însa exercitat în asa fel încât sa nu aiba o influenta negativa asupra dezvoltarii copilului, trebuind sa fie respectate conditiile normale în privinta întretinerii acestor legaturi.

În plus, dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, consacra însa si dreptul copilului de a avea legaturi personale atât cu ambii parinti, cât si cu rudele sale si cu celelalte persoane cu care a dezvoltat relatii apropiate, iar articolul 15 din lege reglementeaza modalitatea de exercitare a relatiilor personale.

Si art. 4 pct. 1-2 din Conventia asupra relatiilor personale care privesc copii (ratificata de România la data de 3.04.2007 prin Legea nr. 87/2007) prevede ca „copilul si parintii sai au dreptul de a obtine si de a întretine relatii personale constante. Aceste relatii personale nu pot fi restrânse sau excluse atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului”.

Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca legiuitorul consacra atât dreptul parintelui care locuieste în alt stat de a mentine relatii personale cu copilul sau, având în vedere ca acest parinte are aceeasi raspundere în ce priveste cresterea si educarea copilului, cât si dreptul copilului, care, pentru a-si dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult si a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a mentine legaturi personale cu numai cu ambii parinti, ci si cu rudele sale, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie si acela de a creste în familie.

Curtea europeana a decis ca în executarea unor masuri care tin de legatura parintilor cu copii trebuie sa se tina seama de interesele superioare ale copilului si, în ipoteza în care contactele cu parintii ar risca sa ameninte aceste interese sau sa aduca atingere drepturilor sale, autoritatile nationale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele partilor (cauza Ignaccolo-Zenide contra României), denuntând totodata comportamentul ilicit al parintelui la care copilul locuieste, care se opune la legatura dintre celalalt parinte si minor si a apreciat ca statul are obligatia de a lua masurile adecvate si suficiente pentru a fi respectate dispozitiile art. 8 (cauza Maire contra Portugaliei).

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constitutie, instanta apreciaza ca este în interesul minorului sa ia legatura cu tatal sau pe o perioada mai mare de timp si chiar a fi deplasat în statul în care acesta din urma locuieste, deoarece atât din ancheta sociala efectuata de autoritatile competente din România la domiciliul parintilor reclamantului, cât si de autoritatile competente din Italia la locuinta reclamantului din acest stat, nu rezulta ca deplasarea minorului la tatal sau ar dauna intereselor acestuia, deoarece tatal sau prezinta garantii morale si materiale suficiente pentru petrecerea de catre minor a unei luni din vacanta de vara si a unei saptamâni din vacanta de iarna la domiciliul sau resedinta tatalui din Italia sau din România.

Cu cererea înregistrata la data de 8.10.2010 sub nr. pe rolul instantei, reclamantul V. M. a chemat în judecata pe pârâta O. M. si a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa se dispuna modificarea programului de vizitare al minorului F.C., ce a fost stabilit prin sentinta civila nr.  pronuntata de Judecatoria Caracal în dosarul nr.  în sensul stabilirii unui program de legaturi personale cu minorul astfel: prima jumatate a vacantei de iarna cu posibilitatea luarii minorului în domiciliul si respectiv resedinta sa, urmând ca în anii urmatori perioada sa alterneze: perioada 15 iulie – 01 septembrie din vacanta de vara, cu posibilitatea luarii minorului în domiciliul si respectiv resedinta sa; obligarea pârâtei sa-i permita minorului sa comunice cu reclamantul prin telefon si internet cel putin o data pe saptamâna, vinerea între orele 17.00 – 18.00 cu precizarea ca el va fi cel care îl va contacta pe minor si va suporta cheltuielile comunicarii; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea arata reclamantul ca prin sentinta civila nr.  s-a încuviintat sa aiba legaturi personale cu fiul sau pe o perioada de 2 saptamâni respectiv 1.08 – 12.08 în fiecare an.

Sustine reclamantul ca în prezent vârsta minorului nu mai este un impediment pentru a avea o relatie prelungita, acesta a calatorit în Italia cu el, fiind încântat de conditiile pe care i le-a oferit si locurile vizitate împreuna, existând o puternica relatie de afectiune între cei doi ce este în pericol de a fi distrusa datorita mamei pârâte care-i interzice minorului sa-l contacteze telefonic si sa comunice pe internet cu  tatal sau.

Mentioneaza reclamantul ca este constient de faptul ca oricât ar contribui material si oricâte cadouri i-ar oferi minorului, locul acestuia este lânga mama sa, însa doreste sa dezvolte si sa întareasca rela?ia tata – fiu, iar acest lucru nu-l poate face prin ruperea legaturilor dintre ei.

Instanta a dispus introducerea în cauza conf. art.42 al.1 C.fam a Autoritatilor Tutelare de la domiciliul partilor, respectiv de pe lânga Primaria com. Visina si a Autoritatilor Tutelare de pe lânga Primaria C., precum si la resedinta reclamantului din P.- Italia, pentru efectuarea de anchetelor sociale.

La data de 23.11.2010, pârâta O.M. a formulat întâmpinare si cerere reconventionala prin care a solicitat:  respingerea actiunii formulata de catre reclamant prin care a solicitat modificarea programului de vizitare al minorului V. F.–C. deoarece nu l-a împiedicat niciodata pe acesta sa aiba legaturi personale cu minorul astfel ca cererea sa este lipsita de interes; majorarea pensiei de întretinere pe care acesta o plateste minorului în functie de veniturile sale obtinute în Italia, precum si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

În data de 7.12.2010, în baza disp. art. 1441 Cpc rap. la disp. art. 42 al.1 C.fam, în camera de consiliu s-a  audiat minorul V.F.C.,  care a învederat instantei ca are o relatie buna cu tatal sau si ca de la despartirea parintilor sai de fiecare data când tatal sau a vrut sa-l vada, mama sa i-a dat voie sa-l vada, mergând chir împreuna cu el în domiciliul bunicilor paterni si chiar în Italia unde acesta lucreaza si doreste sa aiba în continuare legaturi personale cu tatal sau.

Reclamantul V. M. a formulat si depus la dosar raspuns la întâmpinarea depusa de catre pârâta, învederând instantei faptul ca de comun acord cu aceasta începând cu anul 2006 a majorat pensia pe care o datoreaza fiului sau de la 80 lei la 130 lei, de la 130 lei la 160 lei, în mai 2008 de la 160 lei la 200 lei, din data de 14 ian.2010 a majorat cuantumul de la 200 lei la 300 lei si începând cu 18.07.2010 i-a achitat suma de 400 lei.

În dovedirea sustinerilor lor partile au solicitat încuviintarea probei cu martori, acte, anchete sociale si interogatorii.

Astfel, la cererea partilor au fost audiati martorii V.V.pentru reclamantul pârât si O. I.pentru pârâta reclamanta, ale caror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

Examinând actele si lucrarile dosarului instanta retine ca:

Prin sentintei civile nr. pronuntata de Judecatoria C. a fost desfacuta casatoria  încheiata între parti, minorul rezultat din casatoria lor, V.F.C., fiind încredintat spre crestere si educare mamei lui, cu obligarea tatalui la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului în cuantum de 80 lei lunar.

De asemenea, prin sentinta civila a Judecatoriei C. s-a încuviintat ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minorul în perioada 1.08. – 15.08., cu posibilitatea de a-l lua pe minor în domiciliul sau si cu obligatia pentru acesta de a-l readuce în domiciliul mamei.

Pentru a dispune astfel, instanta a avut în vedere vârsta frageda a minorului – 2 ani si 6 luni -, precum si faptul ca tatal la momentul respectiv era rezident în Italia, fiind beneficiarul unei burse de studii.

Între timp tatal s-a stabilit în Italia, lucrând legal în aceasta tara si locuind împreuna cu prietena sa într-un imobil cumparat împreuna cu spatiu si confort corespunzator, iar minorul a petrecut în anul 2010 împreuna cu tatal lui o vacanta de cinci saptamâni în Italia, dar în prezent pârâta nu-i mai permite reclamantului sa-l ia pe minor în Italia motivând ca nu poate sa aiba un control asupra sanatatii minorului (fila 52, raspuns dat de pârâta la interogatoriu).

Atât în practica judiciara cât si în literatura juridica s-a decis ca, exercitarea dreptului parintelui de a avea legaturi personale cu copilul minor trebuie sa se faca în conditii care sa nu-l influenteze negativ si sa nu-i puna în primejdie cresterea, educarea, învatatura si pregatirea sa profesionala.

Din declaratiile martorilor audiati în cauza, instanta constata ca apropierea reclamantului de minor nu constituie un risc pentru aceasta, neexistând motive pentru a i se refuza aceasta legatura pe o perioada mai lunga de timp, la domiciliul parintilor acestuia din Visina sau la domiciliul sau din Italia

Faptul ca minorul a petrecut o perioada de cinci saptamâni cu reclamantul în Italia, rezulta din declaratiile ambilor martori au relatat faptul ca în vara anului 2010, minorul a petrecut o perioada de cinci saptamâni la reclamant în Italia, perioada în care s-a simtit bine.

Apreciaza instanta ca, între cei doi parinti exista în prezent o stare conflictuala generata de faptul ca reclamantul nu a putut sa mearga personal cu minorul la un medic stomatolog în vederea efectuarii unei lucrari dentare.

În aceste conditii legaturile personale ale unuia dintre cei doi parinti cu copilul nu se pot derula si mai ales dezvolta în conditiile impuse de pârâta, (conform vechiului program stabilit de instanta) deoarece minorul este la vârsta la care poate fi deplasat de la domiciliul mamei sale chiar la resedinta din Italia a reclamantului, este sanatos (neefectuându-se dovezi contrare în acest sens), iar reclamantul poate asigura minorului pe perioada legaturilor personale garantii materiale si morale.

Conform prevederilor art. 43 alin. 3 din codul familiei, " Parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala".

Parintele divortat pastreaza drepturile si îndatoririle parintesti, dar exercitiul acestora de catre parintele divortat, caruia nu i-a fost încredintat copilul, sufera anumite limitari si particularitati.

Însa acest parinte continua a avea dreptul si a fi tinut de îndatorirea de a creste copilul, dreptul la pastrarea legaturilor personale dintre parinte si copil fiind expresia principiului constitutional al respectarii dreptului la viata de familie precum si protectiei speciale a drepturilor copiilor.

Dispozitiile art. 43 alin.3 din codul familiei reprezinta mijlocul legal pus la dispozitia parintelui divortat caruia nu i-a fost încredintat copilul pentru a-si putea îndeplini îndatoririle sale fata de copilul minor, acest drept urmând a fi însa exercitat în asa fel încât sa nu aiba o influenta negativa asupra dezvoltarii copilului, trebuind sa fie respectate conditiile normale în privinta întretinerii acestor legaturi.

În plus, dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, consacra însa si dreptul copilului de a avea legaturi personale atât cu ambii parinti, cât si cu rudele sale si cu celelalte persoane cu care a dezvoltat relatii apropiate, iar articolul 15 din lege reglementeaza modalitatea de exercitare a relatiilor personale.

Si art. 4 pct. 1-2 din Conventia asupra relatiilor personale care privesc copii (ratificata de România la data de 3.04.2007 prin Legea nr. 87/2007) prevede ca „copilul si parintii sai au dreptul de a obtine si de a întretine relatii personale constante. Aceste relatii personale nu pot fi restrânse sau excluse atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului”.

Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca legiuitorul consacra atât dreptul parintelui care locuieste în alt stat de a mentine relatii personale cu copilul sau, având în vedere ca acest parinte are aceeasi raspundere în ce priveste cresterea si educarea copilului, cât si dreptul copilului, care, pentru a-si dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult si a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a mentine legaturi personale cu numai cu ambii parinti, ci si cu rudele sale, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie si acela de a creste în familie.

Curtea europeana a decis ca în executarea unor masuri care tin de legatura parintilor cu copii trebuie sa se tina seama de interesele superioare ale copilului si, în ipoteza în care contactele cu parintii ar risca sa ameninte aceste interese sau sa aduca atingere drepturilor sale, autoritatile nationale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele partilor (cauza Ignaccolo-Zenide contra României), denuntând totodata comportamentul ilicit al parintelui la care copilul locuieste, care se opune la legatura dintre celalalt parinte si minor si a apreciat ca statul are obligatia de a lua masurile adecvate si suficiente pentru a fi respectate dispozitiile art. 8 (cauza Maire contra Portugaliei).

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constitutie, instanta apreciaza ca este în interesul minorului sa ia legatura cu tatal sau pe o perioada mai mare de timp si chiar a fi deplasat în statul în care acesta din urma locuieste, deoarece atât din ancheta sociala efectuata de autoritatile competente din România la domiciliul parintilor reclamantului, cât si de autoritatile competente din Italia la locuinta reclamantului din acest stat, nu rezulta ca deplasarea minorului la tatal sau ar dauna intereselor acestuia, deoarece tatal sau prezinta garantii morale si materiale suficiente pentru petrecerea de catre minor a unei luni din vacanta de vara si a unei saptamâni din vacanta de iarna la domiciliul sau resedinta tatalui din Italia sau din România.

În plus, pârâta a fost de acord ca minorul sa petreaca în anul 2010 o parte din vacanta de vara la locuinta din Italia a reclamantului, fara sa cunoasca la acel moment conditiile de care dispune acesta în statul respectiv, iar în prezent se opune la o astfel de deplasare pe motiv ca nu poate avea un control asupra sanatatii minorului, dar fara a face probe în sensul ca minorul s-a îmbolnavit în perioada cât a locuit cu reclamantul în Italia, sau ca minorul sufera în prezent de vre-o boala care sa nu-i permita aceasta deplasare.

Analizând asadar interesul minorului în ce priveste stabilirea de legaturi personale cu tatal sau, instanta va avea în vedere împrejurarea ca programul de vizitare trebuie sa fie stabilit de asa natura încât sa asigure o continuitate a legaturii dintre minora si tatal ei, fara ca acest lucru sa dauneze în vreun fel minorei, ale carui interese trebuie cu prioritate protejate.

Pentru aceasta, instanta apreciaza incidenta în cauza a prevederilor art. 43 al. 3 si art. 97 al. 2 C. fam., luându-se în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, urmând sa admita în parte cererea reclamantului în sensul ca: modifica programul de vizitare al minorului V. F. – C. stabilit prin sentinta civila nr. de Judecatoria C. si încuviinteaza ca reclamantul pârât reconventional sa aiba legaturi personale cu minorul în prima saptamâna din vacanta de iarna, urmând ca în anii urmatori aceasta perioada sa alterneze si o luna de zile în vacanta de vara, în perioada 15 iulie – 15 august, cu posibilitatea pentru tatal reclamant pârât reconventional de a-l lua pe minor din domiciliul mamei pârâta reclamanta reconventionala în domiciliul sau din România sau la resedinta sa din Italia si cu obligatia de a-l aduce înapoi în domiciliul mamei, deoarece s-au schimbat conditiile avute în vedere de instanta cu ocazia stabiliri programului de legaturi personale.

Instanta a apreciat ca se impune admiterea în parte a actiunii reclamantului, deoarece a considerat ca petrecerea unei luni din vacanta de vara este suficienta pentru a pastra legatura dintre tata si fiu, nefiind necesar în acest sens stabilirea unei astfel de legaturi pe o perioada de sapte saptamâni cum doreste reclamantul.

În ceea ce priveste obligarea mamei minorului sa-i permita acestuia sa comunice cu reclamantul prin telefon si internet cel putin o data pe saptamâna, vinerea între orele 17.00 – 18.00 cu precizarea ca el va fi cel care îl va contacta pe minor si va suporta cheltuielile comunicarii; instanta apreciaza ca reclamantul nu a facut dovezi în sensul ca pârâta î-l împiedica pe minor sa comunice în acest mod cu tatal lui.

Referitor la exceptia lipsei de interes a reclamantului în a formula o astfel de cerere, exceptie ridicata de pârâta prin întâmpinare, instanta urmeaza sa o respinga, ca neîntemeiata, deoarece reclamantul este tatal minorului, iar un parinte poate oricând formula o cerere pentru modificarea programului de relatii personale cu minorul, daca se schimba conditiile avute în vedere de instanta.

În ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de pârâta, instanta urmeaza sa o admita, deoarece reclamantul este tatal minorului si conform art. 86 al.1 si 3 si art. 107 al. 1 C.fam, „copilul minor este întretinut de parintii sai oricare ar fi pricina nevoii în  care se afla”.

În raport de dispozitiile aplicabile, instanta retine ca în cauza, fundamentul obligatiei legale de întretinere subzista, reclamantul pârât reconventional, fiind tatal minorului, cererea reconventionala a pârâtei fiind întemeiata, urmând sa fie obligat reclamantul pârât reclamant reconventional la plata majorata în favoarea minorului  a unei pensii lunare de întretinere de la 800.00 lei vechi (80 lei noi), cum a fost stabilit prin sentinta civila nr. pronuntata de Judecatoria Caracal, la contravaloarea sumei de125 Euro, cu începere de la data introducerii cererii reconventionale – 23.11.2010 – si pâna la majoratul copilului sau pâna la schimbarea conditiilor avute în vedere de instanta.

La stabilirea acestui cuantum instanta a avut în vedere declaratia de venit pe anul 2010,  aflata la filele 78 – 79 din dosar, venit realizat de reclamant în Italia, din care reiese faptul ca în anul 2009 a realizat un venit net de 6118 Euro, dar si faptul ca pârâta realizeaza venituri substantiale.

Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita în parte cererea reclamantului si în totalitate cererea reconventionala a pârâtei.

Instanta urmeaza sa compenseze cheltuielile de judecata si sa obliga pe pârâta reclamanta reconventionala la plata în favoarea reclamantului pârât reconventional a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare