Divort

DOSAR NR. 2431/254/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MANGALIA

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2010

PREŞEDINTE : C.T

GREFIER : S.E.

Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect divorţ formulată de reclamanta C.L. în contradictoriu cu pârâtul C.G.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanta şi apărătorul acesteia, avocat P.L., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 19093 din data de 05.07.2009, prezenţi şi martorii M.A. şi I.M. propuşi de reclamantă, lipsă fiind pârâtul şi Autoritatea Tutelară.

Procedura este legal îndeplinită.

Acţiunea este legal timbrată cu suma  de 39 lei taxă judiciară de timbru conform chitanţei nr. 0011091 din data de 05.08.2009 şi timbru judiciar în valoare de 0,5 lei, depuse la dosar şi anulate de instanţă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În temeiul disp. art. 196 şi urm. C. pr. civ. instanţa procedează la ascultarea martorilor M.A. şi I.M. propuşi de reclamantă în susţinerea acţiunii, declaraţiile date de aceştia fiind consemnate în procesele verbale depuse la dosarul cauzei.

Instanţa aduce la cunoştinţă reclamantei faptul că au fost ascultaţi în camera de consiliu minorii  R.L. şi R.G., în conformitate cu disp. art. 1441 C. pr. civ., cu privire la încredinţarea acestora, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal depus la dosarul cauzei.

Instanţa constată faptul că pârâtul nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei, aferentă cererii de încuviinţare legături personale cu minorii şi stabilirea unui program de vizită a minorilor, formulată verbal la termenul anterior de judecată.

Instanţa califică cererea pârâtului formulată verbal la termenul anterior de judecată ca având natura unei cereri reconvenţionale şi, faţă de împrejurarea că acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul anterior de judecată, invocă din oficiu excepţia de netimbrare a cererii reconvenţionale şi pune în discuţie excepţia.

Apărătorul reclamantei lasă la aprecierea instanţei cu privire la excepţia invocată şi precizează faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită instanţei admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, încredinţarea minorilor spre creştere şi educare către reclamantă, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor de la data depunerii acţiunii, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, fără cheltuieli de judecată.

Instanţa declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 23.03.2010.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 18.03.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

  C.T. S.E.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 30.03.2010.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23.03.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

C.T.  S.E.

DOSAR NR. 2431/254/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 809/C

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.03.2010

PREŞEDINTE : C.T.

GREFIER : S.E.

Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect divorţ formulată de reclamanta C.L. în contradictoriu cu pârâtul C.G..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 18.03.2010 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 23.03.2010 şi, pentru acelaşi motiv, la data de 30.03.2010,  dată la care s-a pronunţat.

INSTANŢA:

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 2431/254 din data de 10.08.2009 reclamanta C.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.G. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, încredinţarea minorilor C.R.L. şi C.R.G. spre creştere şi educare reclamantei, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor şi revenirea reclamantei la numele anterior.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 02.06.1994, iar din căsătorie au rezultat doi copii, respectiv C.R.L. şi C.R.G.; separarea în fapt a intervenit în urmă cu foarte mult timp, dar au continuat să locuiască sub acelaşi acoperiş, pârâtul având astfel posibilitatea să îi agreseze şi să le aducă injurii atât ei, cât şi copiilor.

A mai arătat reclamanta că, în timpul convieţuirii, pârâtul a manifestat un comportament violent şi un limbaj agresiv faţă de ea, însă a încercat să suporte acest tratament pentru a oferi copiilor posibilitatea să crească alături de ambii părinţi.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 38, art. 40, art. 42, art. 86 şi ale art. 94 din Codul familiei, precum şi dispoziţiile art. 613 din Codul de procedură civilă.

Cererii i-au fost anexate certificatul de căsătorie, în original, precum şi certificatele de naştere ale minorilor şi cartea de alegător a reclamantei, în copie xerox.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare însă, la termenul de judecată din 21.01.2010, s-a prezentat în faţa instanţei şi a precizat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, cu încredinţarea minorilor spre creştere şi educare reclamantei şi cu obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor; totodată, pârâtul a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorilor, cerere care a fost calificată de instanţă ca având natura unei cereri reconvenţionale. La acelaşi termen, instanţa a pus în vedere pârâtului să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei şi un timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării cererii, însă pârâtul nu s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, prin hotărârea dată asupra fondului instanţa va anula ca netimbrată cererea reconvenţională.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale cu M.A. şi I.M., probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă, martorii fiind audiaţi în şedinţa publică din 18.03.2010.

Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 42 din Codul familiei şi ale art. 107 alin. (3) din Codul familiei, instanţa a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părţilor (fila 10).

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1441 din Codul de procedură civilă şi ale art. 24 din Legea nr. 272/2004, instanţa a procedat la ascultarea minorilor C.R.L. şi C.R.G.  în camera de consiliu cu privire la încredinţarea lor (fila 34).

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:

Reclamanta C.L. şi pârâtul C.G. s-au căsătorit la data de - la Consiliul local al comunei -, conform certificatului depus la dosar, iar din căsătoria lor au rezultat doi copii, minori la data introducerii acţiunii, şi anume C.R.L. şi C.R.G.

În timpul căsătoriei, părţile au locuit în comuna -, într-un imobil proprietatea acestora, însă, din cauza scandalurilor provocate de pârât pe fondul stării de ebrietate, care se soldau deseori cu alungarea reclamantei şi a copiilor de la domiciliul comun, aceasta din urmă s-a mutat împreună cu cei doi minori la domiciliul părinţilor ei, în aceeaşi localitate, astfel cum reiese din cuprinsul referatului de anchetă socială şi din declaraţiile martorilor -.

Aceştia au mai afirmat că, la locuinţa bunicilor materni, copiii  au condiţii bune de creştere şi educare şi că aceştia nu au mai ţinut legătura cu tatăl lor; cu toate acestea, martora I.M. a declarat că, din cauza posibilităţilor financiare restrânse ale reclamantei, care nu mai este în măsură să asigure minorei C.R.L. condiţii de viaţă similare celor pe care le avea la domiciliul comun, aceasta din urmă a început să îl viziteze pe pârât, sperând că va obţine de la tatăl ei tot ceea ce îşi doreşte.

Minora C.R.L. are 15 ani, era, la data efectuării anchetei sociale, elevă în clasa a IX-a la Grupul Şcolar -, şi, cu prilejul ascultării sale în camera de consiliu, a afirmat că, deşi a rămas în grija mamei după despărţirea în fapt a părinţilor săi, doreşte să locuiască împreună cu tatăl deoarece se înţelege mai bine cu acesta, tatăl este mai exigent, este un bun organizator al vieţii de familie şi este mai autoritar, iar o astfel de atitudine o mobilizează şi pe ea din punct de vedere moral, motiv pentru care a solicitat să fie încredinţată tatălui spre creştere şi educare.

La rândul său, minorul C.R.G.  are vârsta de 13 ani, era, tot la data efectuării anchetei sociale, elev în clasa a VII-a la Şcoala generală - şi, ascultat fiind în camera de consiliu, a precizat că, după ce părinţii săi s-au despărţit, a rămas în grija mamei şi locuieşte cu aceasta şi cu sora mai mare la domiciliul bunicilor materni, unde au condiţii bune de viaţă, iar cu tatăl său nu a mai ţinut legătura, astfel că doreşte să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare.

În cuprinsul referatului de anchetă socială se mai arată că reclamanta este angajată ca dispecer la SC - SRL din -, având un salariu de 650 lei, în vreme ce pârâtul este angajatul SC - SA - şi realizează un venit lunar mediu net de circa 1.200 de lei, aspect confirmat şi de adeverinţa nr. 2 din 15.01.2010 eliberată de această societate.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul familiei „instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”.

Fundamentul căsătoriei îl constituie afecţiunea şi respectul reciproc ale soţilor completate cu o comuniune spirituală între aceştia, iar, ca o consecinţă a unităţii dintre interesele lor afective şi materiale, în căsătorie se realizează şi armonia dintre datoria morală a soţilor faţă de familie şi societate şi sentimentele lor reciproce.

Pentru întemeierea unei căsătorii trainice, între soţi trebuie să existe permanent o împletire a sentimentelor lor reciproce de afecţiune, preţuire şi prietenie, cu sentimentul răspunderii faţă de îndatorirea pe care şi-o asumă prin întemeierea unei familii, cu toate implicaţiile pe care acest lucru le comportă.

În cauză, instanţa constată că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate din vina pârâtului în condiţiile în care, din cauza scandalurilor provocate de acesta pe fondul stării de ebrietate, care se soldau deseori cu alungarea reclamantei şi a copiilor din locuinţa comună, aceştia au fost nevoiţi să se mute la domiciliul părinţilor reclamantei, împrejurare care a condus la separarea în fapt a părţilor; or, atitudinea pârâtului este incompatibilă cu principiile care guvernează instituţia căsătoriei şi contravine dispoziţiilor art. 2 din Codul familiei care instituie obligaţia de sprijin moral şi material dintre soţi, precum şi obligaţia de afecţiune.

Pentru aceste considerente, instanţa constată că, între cei doi soţi, raporturile specifice căsătoriei sunt grav vătămate din vina pârâtului, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, motiv pentru care va dispune desfacerea acesteia din culpa exclusivă a pârâtului.

Conform dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Codul familiei „instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori”, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004, în toate măsurile care privesc copiii precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti trebuie să prevaleze interesul superior al copilului.

Reclamanta a solicitat ca minorii C.R.L. şi C.R.G., să-i fie încredinţaţi spre creştere şi educare, iar pârâtul s-a prezentat în faţa instanţei şi a declarat verbal că este de acord cu încredinţarea minorilor către mamă.

Martorii M.A. şi I.M. au declarat că, după despărţirea în fapt a soţilor, reclamanta s-a mutat împreună cu minorii la părinţii săi, tot în comuna -, unde le asigură copiilor condiţii bune de creştere şi educare, aspect confirmat şi de ancheta socială efectuată în cauză.

Ţinând seama de aceste împrejurări, dar şi de dorinţa minorului CRG de a fi încredinţat mamei (opţiune ce dovedeşte că acesta a dezvoltat puternice sentimente de ataşament faţă de reclamantă, în grija căreia a rămas după separarea în fapt a soţilor), instanţa apreciază că este în interesul superior al copiilor să fie încredinţaţi spre creştere şi educare reclamantei, motiv pentru care va adopta această măsură.

Aceasta întrucât, pe de o parte, mama se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi educarea ambilor copii şi prezintă garanţii îndestulătoare că le poate asigura şi pe viitor condiţii bune pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru o bună educaţie, iar, pe de altă parte, însuşi pârâtul a apreciat că încredinţarea minorilor spre creştere şi educare reclamantei este o măsură benefică pentru aceştia din moment ce, prezent în faţa instanţei, şi-a exprimat acordul în acest sens.

Împrejurarea că, ascultată fiind în camera de consiliu, minora a solicitat  să fie încredinţată tatălui spre creştere şi educare nu poate conduce, prin ea însăşi, la adoptarea acestei măsuri câtă vreme, din probele administrate în cauză şi analizate anterior, rezultă că este în interesul superior al minorei să fie încredinţată reclamantei.

Susţinerile sale referitoare la exigenţa manifestată de pârât în plan educaţional şi la capacităţile acestuia de bun organizator al vieţii de familie sunt contrazise de declaraţiile martorilor M.A. şi I.M. care au afirmat că, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, pârâtul îi alunga din locuinţa comună atât pe reclamantă cât şi pe copii, iar aceste împrejurări dovedesc lipsa oricărei preocupări a tatălui de a asigura copiilor săi condiţiile propice, din punct de vedere moral, a unei dezvoltări armonioase sau de a-şi organiza în mod corespunzător viaţa de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Codul familiei „(...) instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (3) din Codul familiei, când întreţinerea este datorată de părinte pentru doi copii minori, ea se poate stabili până la o treime din câştigul său din muncă.

Având în vedere că minorii urmează a fi încredinţaţi reclamantei spre creştere şi educare, iar aceasta îşi va îndeplini în natură obligaţia de întreţinere faţă de copii, instanţa constată că sunt întrunite condiţiile legale pentru obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor C.R.L. şi C.R.G.

În cauză, pârâtul realizează venituri din salarii, fiind angajat la SC - , şi nu a dovedit că mai are alte persoane în întreţinere, astfel că instanţa îl va obliga să plătească reclamantei o pensie de întreţinere de 32 0/0 din venitul net realizat, lunar, în favoarea minorilor (câte 16 0/0 pentru fiecare), începând cu data introducerii acţiunii, 10.08.2009, până la împlinirea de către fiecare dintre minori a vârstei de 18 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi având în vedere împrejurarea că executarea obligaţiei de întreţinere stabilită prin prezenta sentinţă în favoarea minorilor C.R.L. şi C.R.G.  urmează a se face asupra salariului pârâtului, instanţa va dispune din oficiu şi înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale nete ale debitorului în mâinile terţului poprit SC - SA  în măsura necesară îndestulării creanţei stabilite prin prezenta hotărâre cu titlu de pensie de întreţinere.

Văzând dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Codul familiei şi constatând că părţile nu s-au învoit în sensul păstrării de către reclamantă a numelui dobândit la încheierea căsătoriei şi nici aceasta nu a solicitat încuviinţarea menţinerii numelui, instanţa va dispune revenirea reclamantei la numele anterior, „-”.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa va admite acţiunea, va anula ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârât, va desface căsătoria din culpa exclusivă a pârâtului, va încredinţa reclamantei pe minorii - spre creştere şi educare, îl va obliga pe pârât să plătească o pensie de întreţinere de 32 0/0 din venitul net realizat, lunar, în favoarea minorilor (câte 16 0/0 pentru fiecare), începând cu data introducerii acţiunii, 10.08.2009, până la împlinirea de către fiecare dintre minori a vârstei de 18 ani, şi va dispune revenirea reclamantei la numele de familie purtat înaintea încheierii căsătoriei, respectiv „-”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta C.L. în contradictoriu cu pârâtul C.G.

Anulează ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârât.

Desface căsătoria înregistrată sub nr. 16 din 02.06.1994 la Consiliul local al comunei -, din culpa exclusivă a pârâtului.

Încredinţează reclamantei spre creştere şi educare pe minorii C.R.L. şi C.R.G.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei o pensie de întreţinere de 32 0/0 din venitul net realizat, lunar, în favoarea minorilor C.R.L. şi C.R.G., începând cu data introducerii acţiunii, 10.08.2009, până la împlinirea de către fiecare dintre minori a vârstei de 18 ani.

Înfiinţează poprirea pe veniturile pârâtului în mâinile terţului poprit SC - SA - în măsura necesară îndestulării creanţei stabilite prin prezenta hotărâre.

Reclamanta revine la numele de familie purtat înaintea încheierii căsătoriei, „-”.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

C.T. S.E.

Tehnoredactat jud. CT/11.06.2010

4 ex.

Domenii speta

Spete similare