Minori şi familie – divorţ

Deliberând asupra cauzei  civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28.12.2018 şi înregistrată sub numărul 33947/215/2018 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul VVD, a chemat în judecată pârâta VDN, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei din culpă comună, reluarea numelui de pârâtă  (I...ca).

În motivarea cererii, s-a arătat că părţile s-au căsătorit la 20.07.1985, căsătorie din care au rezultat doi copii, în prezent majori. Părţile s-au separat în fapt de câţiva ani, reclamantul plecând la muncă în străinătate. Părţile nu mai comunică şi nu mai cooperează. În subsidiar, a subliniat că dacă pârâta va fi de acord cu divorţul, nu se vor mai administra probe.

În drept cererea se întemeiază pe dispoziţile art.373 lit.b, art.383 pct.1/cod civ.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte, şi doi martori: FVşi FT.

Cererea s-a depus în dublu exemplar, semnată, timbrată.

În susţinerea cererii s-au depus în dublu exemplar cu menţiunea conform cu originalul, următoarele acte: certificatul de căsătorie; documente de reşedinţă în Anglia; carte de identitate reclamant; procura specială (duplicat) nr.5808/27.12.2018. S-a anexat în original împuternicirea avocaţială a apărătorului reclamantului.

Prin rezoluţia din data de 07.01.2019, în conformitate cu art.201 al.1/cod proc.civ., coroborat cu art.208 al.1, art.149 al.1 şi art.150 al.5/cod proc.civ. s-a comunicat pârâtei un exemplar de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.165/cod proc.civ., sub sancţiunea prevăzută de art.208 al.2/cod proc.civ., a decăderii pârâtei  din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Conform art.254 al.1/cod proc.civ., probele se propun sub sancţiunea decăderii (de către pârâtă) prin întâmpinare. Întâmpinarea se depune în dublu exemplar pentru a se putea comunica un exemplar reclamantului, conform art.149 al.1/cod proc.civ.

Pârâta, a formulat întâmpinare în care a arătat că din cauza problemelor financiare, pârâta având acceptul soţului, a plecat în urmă cu 11 ani- la muncă în Italia, de unde a trimis bani în ţară soţului, care nu avea venituri. Ulterior, în urmă cu 4 ani, soţul (angrenat de mult timp înainte într-o relaţie extraconjugală) s-a stabilit în Anglia cu acea persoană, reclamantul recunoscând relaţia respectivă. În subsidiar, pârâta a arătat că nu are vreo culpă la desfacerea căsătoriei, solicitând păstrarea numelui din căsătorie (V.). În drept, s-a invocat art.205/cod proc.civ. În scop probator pârâta a solicitat proba cu acte şi doi martori: E V şi G L.

Prin rezoluţia din 07.02.2019, conform art.201 al.2/cod proc.civ., s-a comunicat reclamantului un exemplar de pe întâmpinarea depusă de pârâtă cu obligaţia ca reclamantul să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâta urmând să ia  cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare arătând că este de acord cu divorţul şi cu păstrarea numelui de pârâtă.

Pârâta a depus note scrise în care a arătat până la primul termen legal de judecată că instanţa română nu este competentă să judece cauza, dat fiind faptul că reclamantul, de patru ani, locuieşte în Anglia, iar pârâta, de 11 ani locuieşte în Italia. În drept, a invocat prevederile art.3 al.1 din Regulemantul CE 2201/2003 şi art.8/Regulamentul CE 1259/2010.

În conformitate cu art.921 al.1/cod proc.civ., instanţa a pus în vedere apărătorului pârâtei să facă dovada cu documente justificative privind reşedinţa în străinătate a pârâtei.

La termenul de judecată de astăzi, apărătorul pârâtei a depus certificatul de reşedinţă din Italia pentru pârâtă, în limba italiană şi traducerea în limba română prin interpret autorizat de Ministerul Justiţiei.

Conform documentelor de reşedinţă din Italia depuse la dosar, rezultă că din data de 03.03.2016  reclamantul are reşedinţa în Anglia.

Potrivit documentelor de reşedinţă din Italia depuse la dosar, rezultă că pârâta este rezidentă în Veneţia din data de 17.05.2016.

 Cererea de divorţ a fost introdusă la data de 28.12.2018.

Articolul 1079 pct.5/cod proc.civ. prevede că numai dacă ambii soţi ar fi domiciliat în România la data introducerii cererii de divorţ şi dacă unul este cetăţean român, instanţa română ar fi fost competentă să judece cererea de divorţ cu elemente de extraneitate. Or, în cazul din speţă, aşa cum am arătat anterior, în baza actelor de la dosar, ambele părţi aveau reşedinţa în Anglia, respectiv Italia, la data introducerii acţiunii de divorţ.

Reclamantul nelocuind în România de cel puţin un an anterior introducerii acţiunii de divorţ, înseamnă că în speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art.1081 al.2 pct.2/cod proc.civ. Aceasta, pentru că cererea de divorţ a fost formulată la 28.12.2018, iar reclamantul era deja în Anglia din data de 03.03.2016; deci acesta nu locuise în România timp de un an înainte de introducerea cererii de divorţ

Văzând şi dispozoţiile art.1071 al.2/cod proc.civ.,:”necompetenţa internaţională a instanţei române poate fi invocată în orice stare a procesului”.

Prin urmare, ambele părţi având reşedinţele în străinătate cu mai mult de un an înaintde de introcerea cererii de divorţ din culpă, instanţa urmează să admită excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române şi pe cale de consecinţă, să respingă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române şi respinge cererea reclamantului VVD, în contradictoriu cu pârâta VDN.

Cu apel la Judecătoria Craiova, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată  azi 04.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.

PREŞEDINTEGREFIER

Domenii speta

Spete similare