Cerere de rejudecare dupa extradare ca urmare a condamnarii in lipsa. conditia judecarii si condamnarii in lipsa. necesitatea existentei unor incalcari esentiale ale drepturilor persoanei

Prin sentinta penala nr.3414/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins ca inadmisibila în principiu cererea de rejudecare dupa extradare formulata de catre petentul-condamnat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit art.5221 Cod procedura penala „în cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului”.

Din analiza textului legal rezulta ca pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele conditii, respectiv: sa ne aflam în situatia extradarii unei persoane condamnate catre România, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicata de o instanta nationala; persoana a carei extradarea fost ceruta de catre statul român sa fi fost judecata si condamnata în lipsa.

Cu privire la cea de-a doua, textul legii cere îndeplinirea unei conditii esentiale, respectiv ca persoana sa fi fost judecata si condamnata în lipsa, chiar si în aceasta situatie, rezultând ca rejudecarea trebuie sa fie temeinic motivata de încalcari esentiale ale drepturilor persoanei condamnate. 

Textul legal aratat are drept scop armonizarea legislatiei române cu normele internationale, mai ales respectarea dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede, ca o garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, dreptul celui trimis în judecata de a fi prezent în fata instantei.

Dupa cum a decis Curtea în mod constant în jurisprudenta sa, posibilitatea pe care trebuie sa o aiba acuzatul de a lua parte la sedinta de judecata, decurge din obiectul si scopul ansamblului disp. art.6 din Conventie, deoarece lit.c),d) si e) ale paragr.3 ale aceluiasi text recunosc „oricarui acuzat” dreptul „ de a se apara el însusi”, „ de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii”, „ de a fi asistat gratuit de un interpret, daca nu întelege sau nu vorbeste limba utilizata în sedinta de judecata”, toate acestea fiind de neconceput fara prezenta sa. Prezenta unui acuzat în instanta capata o importanta capitala datorita atât dreptului sau de a fi ascultat, cât si datorita necesitatii de a fi controlata exactitatea afirmatiilor sale, de a le confrunta cu cele ale eventualei victime ale carei interese trebuie protejate, precum si cu declaratiile martorilor.

Analizând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate configura continutul notiunii de „judecata în lipsa”, care circumscrie doar situatiile în care o persoana a fost trimisa în judecata si condamnata fara a fi audiata de o instanta independenta, impartiala si care sa fie stabilita de lege, nu a avut posibilitatea de a se apara în proces, astfel încât temeinicia acuzatiilor care i se aduc sa fie analizate si din aceasta perspectiva (vz. cauza Constantinescu vs. România). O astfel de condamnare în lipsa a unei persoane va întruni totusi exigentele art. 6 din Conventie atunci când din datele cauzei rezulta ca acuzatul, prin propria sa vointa si în mod neechivoc, a renuntat la dreptul de a fi ascultat si la dreptul de a se apara în proces (vz. cauza Mihaies vs. Franta etc.). În acelasi timp, dreptul de a comparea în persoana nu este un drept absolut, astfel încât în caile de atac el poate fi suspus anumitor limitari, cum ar fi în situatia în care recursul priveste doar dreptul aplicabil nu si faptele, limitari admise în masura în care la judecarea fondului acuzatul a beneficiat de acest drept de a comparea în persoana (vz. cauza Ekbatani vs. Suedia).

Prin urmare, o persoana poate sustine ca a fost judecata si condamnata în lipsa atunci când o instanta de judecata a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicata si modalitatea de executare a acesteia, fara a proceda la audierea acelei persoane, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre procedura judiciara desfasurata împotriva sa, fara sa beneficieze de aparare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în aparare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecata, la audierile de martori etc. Mai precis, o persoana este judecata si condamnata în lipsa, asa cum prevede si art.34 din Legea nr.302/2004, modificata, atunci când procedura de judecata desfasurata împotriva sa a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane învinuite de savârsirea unei infractiuni, sau, mai larg, dreptul la un proces echitabil.

Ori, în speta de fata, instanta a constatat ca petentul-condamnat a fost prezent în fata instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei la aproape toate termenele de judecata, a fost audiat de catre instanta de judecata în prezenta aparatorului ales si a propus probatorii în aparare, a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei, a uzitat personal de calea de atac a apelului  investind cu solutionarea acestuia Tribunalul Iasi, precum si de calea de atac a recursului, adresându-se Curtii de Apel Iasi. Pe tot parcursul procesului penal, condamnatului i-a fost respectat dreptul la aparare, beneficiind de asistenta juridica din partea unor aparatori alesi, aparatori care au asistat la audierea condamnatului, au formulat probatorii în aparare si au participat la efectuarea tuturor actelor procedurale din cauza.

Rezulta, asadar, ca petentul-condamnat nu a fost judecat si condamnat în lipsa, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Faptul ca hotarârea de condamnare a ramas definitiva în lipsa petentului-condamnat nu este o situatie care sa justifice reluarea judecatii în cauza penala, petentul având cunostinta ca exista o hotarâre de condamnare a sa la pedeapsa închisorii. Cele doua instante de control au mentinut doar, fara a modifica în vreun fel, hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii a instantei de fond, despre care petentul a avut cunostinta.

Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca cererea condamnatului nu întruneste conditiile impuse de art. 5221 Cod procedura penala, petentul nefiind judecat si condamnat în lipsa.

Domenii speta

Spete similare