Întrerupere pedeapsă admisă. Consecinţe grave asupra minorilor vulnerabili prin prisma situaţiei locative.

Sentinţă penală 2543 din 12.09.2012


Prin cererea petentul-condamnat a solicitat instanţei întreruperea executării pedepsei închisorii de 2 ani şi 6 luni închisoare, motivând că este singurul întreţinător al familiei formată din doi copii minori, în condiţiile în care soţia sa nu lucrează; întrucât se apropie iarna şi familia nu are lemne pentru foc doreşte să fie pus în libertate pentru a-şi ajuta familia, aceasta nebeneficiind de vreun ajutor din altă parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. 1 litera c Cod procedură penală întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune „cind din cauza unor imprejurari speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza’’

Rezultă din textul menţionat că legiuitorul a pus la dispoziţia condamnatului o procedură excepţională , de strictă interpretare şi aplicare , reflexie a principiului umanismului dreptului penal. Pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă  legea impune imperativ mai multe condiţii ce trebuie să fie îndeplinite.

În primul rând, se poate admite cererea în cazul existenţei „unor împrejurări speciale ˝. Lămurirea sintagmei este lăsată la aprecierea instanţei întrucât întotdeauna lipsirea de libertate  a unui membru al familiei atrage anumite consecinţe negative pentru familia acestuia. Legea nu a avut în vedere această situaţie cu caracter general, ci acele situaţii de excepţie generatoare de consecinţe grave Pentru admiterea cererii mai este necesar ca pe parcursul unei singure perioade de trei luni , prezenţa condamnatului în familie să înlăture sau să preîntâmpine definitiv producerea acestor consecinţe , să remedieze sau să le înlăture efectiv. În cazul în care , în situaţia concretă, obiectivă , condamnatul nu ar avea posibilitatea concretă de a îmbunătăţi considerabil situaţia familială specială invocată , cererea nu poate fi admisă.

În speţă, cererea condamnatului îndeplineşte condiţiile de mai sus.

Astfel, potrivit referatului de anchetă socială efectuat în urma unei anchete sociale la familia petentului, s-a constatat că familia acestuia se află în nişte împrejurări speciale.  Potrivit referatului familia petentului se compune din concubina L. I., în vârstă de 19 ani şi doi copii minori dintre care unul în vârstă de 2 ani iar cel de al doilea în vârstă de câteva luni, fiind născut în timp de petentul se afla în penitenciar. Aceştia ,,locuiesc într-o anexă construită în curtea mamei concubinei, respectiv într-o cameră de 12 mp, unde au o sobă, un pat şi o masă, anexa nefiind racordată la reţeaua de energie electrică. Condiţiile de trai sunt extrem de modeste, mama copiilor fiind susţinută financiar şi cu necesarul zilnic pentru copii de către părinţii acesteia care şi ei au situaţie destul de modestă. Concubina beneficiază de alocaţie de copii în cuantum total de 400 lei şi de alocaţie pentru susţinerea familiei în cuantum de 100 lei, neavând nici un alt venit, nici pământ sau animale. Concubina nu poate lucra întrucât trebuie să aibă grijă de copii. Petentul este cunoscut ca fiind în general un om liniştit, muncitor, care nu consumă exagerat băuturi alcoolice şi care a avut grijă de familie şi de cei doi copii. Situaţia socio-materială a familiei este extrem de precară din toate punctele de vedere.’’

Situaţia economică, socială şi locativă în care se află familia petentului este într-adevăr una specială, de dificultate şi insuficienţă. Această situaţie specială poate avea consecinţe grave pentru familia petentului, mai ales pentru cei doi copii sub doi ani în condiţiile în care în perioada iernii aceştia vor locui în anexa neracordată la energie electrică şi fără a avea lemnele necesare pentru încălzire, fiind pusă în pericol însăşi sănătatea  sau viaţa acestora. Aşa cum rezultă din ancheta socială, situaţia specială în care se află familia petentului nu poate fi îmbunătăţită decât de petent, în condiţiile în care mijloacele financiare sunt foarte modeste, concubina nu poate lucra având grijă de copii, iar părinţii acesteia au şi ei mijloace foarte modeste.

În aceste condiţii apreciem că prezenţa petentului în familie pentru trei luni în vederea pregătirii imobilului pentru venirea iernii prin procurarea de lemne pentru foc, ar putea preîntâmpina eventuale consecinţe grave pentru cei doi copii cu vârste sub 2 ani.

Faţă de cele de mai sus instanţa urmează a admite cererea.