Prin contestaţia în anulare contestatorul A.C. solicitat, în contradictoriu cu intimata D.E anularea sentinţei civile nr. 8771/010.
A arătat că nu a fost citat la domiciliul său din Iaşi, str. Muşatini nr. 7. bloc J7, sc.C, ap.1.
A invocat art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
A fost ataşat dosarul de fond în care a fost pronunţată sentinţa civilă (12181/245/2010 al Judecătoriei Iaşi).
Pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă, faţă de art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, arătând că petiţionarul a aflat de hotărâre o dată cui somaţia de executare şi că motivul putea fi invocat în recurs, de care nu a uzat.
Ulterior a invocat şi prevederile art. 204 ind.1 Cod procedură civilă şi a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 al. 2 Cod procedură civilă.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8771/2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosar nr. 12181/245/2010 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta D.E, în contradictoriu cu pârâtul A.C. , Iaşi, str. Cicoarei nr. 50.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 39.900 lei, reprezentând contravaloare lucrări neefectuate, dobândă legală aferentă de la 26.05.2009, până la data plăţii şi suma de 3141 lei, cheltuieli de judecată.
1). Instanţa constată că reclamantul are calitatea procesuală activă, fiind indicat ca pârât în cuprinsul cererii de chemare în judecată din dosarul menţionat.
2). Instanţa constată că A.C. nu a fost citat în dosarul menţionat.
Cu toate acestea avea posibilitatea de a invoca această împrejurare în cauzăm conform art. 304m 304 1, 105 al. 2, 88 şi 100 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare prevăzute de art. 317(1) alin. 1 Cod procedură civilă invocate de contestator şi nu sub aspectul accesului în justiţie, conform art. 317(1) Cod procedură civilă:
„ (1) Hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:*)
1.cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;”
Faţă de cele reţinute instanţa a respins prezenta contestaţie, reţinând că nici condiţiile art. 317(2) nu sunt îndeplinite deoarece contestatorul nu a formulat recurs,
Tribunalul Prahova
Admisibilitate în principiu. Motiv invocat încadrat formal în unul dintre cazurile prevăzute de lege. Consecinţe. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă. Cale de atac
Curtea de Apel Galați
Admisibilitatea contestaţiei în anulare în condiţiile în care instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Art.318 teza a-II-a cod procedură civilă.
Tribunalul Galați
Contestaţie în anulare
Judecătoria Sectorul 6 București
Somaţie de plată. Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti. Contestaţie în anulare. Admisibilitate. Înlăturării de la aplicare a prevederilor art. 57 alin. 1 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, liberul acces la justiţie impunând ca în ...
Curtea de Apel Galați
Arestarea provizorie în vederea extrădării, termenul de introducere a contestaţiei în anulare – calcul, tardivitate