Partaj succesoral. Titlu de proprietate emis in conditiile legii nr. 18/1991. Calitate procesuala activa.

Sentinţă civilă 10530 din 30.10.2009


TIP SPETA: SENTINTA CIVILA

AUTOR: JUDECATORIA IASI

DOMENIU ASOCIAT: PARTAJ

Dosar nr. 22586/245/2008

DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 10530 din  30.10.2009

TITLU:  Partaj succesoral. Titlu de proprietate emis in conditiile legii nr. 18/1991.

Calitate procesuala activa. 

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.11.2008, sub nr.

22586/245/2008, reclamanta F M a chemat în judecata pe pârâtii II, IC, PE si TC pentru

ca în contradictoriu cu acestia sa se dispuna  iesirea  din indiviziune cu privire la 

terenul mostenit  de la autorii Cioltan Petru si Rarita, cuprins în titlul de proprietate

nr. 85738/2003 în suprafata de  3 ha si 5700 mp si sa se constate ca reclamantei îi

revine cota de 1/2 din teren.

În motivare, se arata ca pârâtii vin la succesiune  ca mostenitori ai defunctei

CR, conform certificatului de mostenitor emis sub nr. 24/2004, I C decedata si P E, 

fiind mostenitoarele  testamentare ale defunctei C  cu cota de 1/2 din masa, iar restul

cotei  apartine autorului reclamantei, C P, la a carui succesiune vine ca mostenitoare

testamentara. Alaturat se depune copie sentinta civila nr. 6387 din 2006 a Judecatoriei

Iasi, prin care cu autoritate de lucru judecat s-a respins cererea reconventionala de

constatare a nulitatii titlului de proprietate 85738/2003, s-a respins exceptia lipsei

calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de pârâti.

În drept, nu s-au invocat dispozitii legale.

Formulând întâmpinare, pârâtii T C si I C au solicitat respingerea  actiunii,

aratând ca reclamanta este beneficiara unui testament  lasat de C P, dar conform legii

fondului funciar, este necesar ca  titularul titlului de proprietate sa fi parcurs

procedura speciala de reconstituire a dreptului de proprietate, iar dreptul sa fie

validat de Comisia judeteana.  Pe de alta parte ,testamentul lasat de C P a încalcat

rezerva, iar prin sentinta civila nr. 2001/1981 a fost redus pâna la limita cotitatii

disponibile, dispunându-se si anularea certificatului de mostenitor nr. 896/1980,

astfel ca reclamantei nu îi revine 1/2 din masa succesorala.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115 CPC, art. 728 Cod Civil si art. 673

ind. 1 Cod Civil. 

Pârâta PE a formulat întâmpinare, invocând exceptia lipsei calitatii procesuale

active a reclamantei. Astfel aceasta anterior a solicitat rectificarea aceluiasi titlu de

proprietate, iar Tribunalul Iasi prin decizia  civila nr. 1548 din 2.09.2008 a admis

exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si a respins actiunea.

Reclamanta nu a parcurs procedura Legii nr. 18/1991, nu este beneficiara unui drept

validat în baza Legii nr. 18din 1991, nu a facut cerere de reconstituire. Prind decizia

civila nr. 1967 din 31.10.2007 a Tribunalului Iasi s-a analizat adeverinta  nr. 247 din

12.08.1991 emisa de Comisia Miroslava, apreciindu-se ca aceasta adeverinta nu poate

fi luata în seama, numele acesteia fiind adaugat lânga cel al  celorlalti mostenitori,

fara ca adaugirea sa poarte semnatura sau stampila emitentului. Mai mult, numele

reclamantei nu apare nici pe anexa 3.

Pârâta a mai invocat si exceptia lipsei de interes având în vedere ca  prin Hot.

4785 din 9.12.2008 Comisia judeteana Iasi a validat propunerea comisiei locale si a

reconstituit în indiviziune reclamantei  si pârâtilor  pentru terenul în suprafata de

4,92 ha. Pe de alta parte reclamanta este beneficiara unui legat  cu titlu particular, 

defunctul C P testând în favoarea acesteia o casa, un grajd, un hambar si 800 mp

teren. Casa si terenul au fost bunuri comune ale lui C R si CP , iar singurul

mostenitor legal al lui CP a fost C R, în timp ce reclamanta a primit  de la acesta

numai bunuri determinate în testament.

La termenul de judecata din 10.02.2009, reclamanta prin aparator a invocat

exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtului I I, decedat  anterior 

formularii actiunii.  De asemenea a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat si

puterea de lucru judecat având în vedere ca  anterior  s-a stabilit cu titlu irevocabil

calitatea procesuala activa a reclamantei.

Reclamanta a mai depus la dosar  copia dupa cererea de reconstituire

înregistrata la 30.11.2005 la Consiliul Local Miroslava, precum si alte copii de pe alte

înscrisuri.

Instanta  a retinut  asupra exceptiilor  invocate de parti:

Prin cererea sa reclamanta F M a solicitat în contradictoriu cu pârâtii I I,  I C , T

C si P E, iesirea din indiviziune  raportat la terenul cuprins în titlul de proprietate nr.

85738 din 22.01.2003, emis pe numele defunctilor C P si C R.

Reclamanta a chemat în judecata în calitate de pârât si pe I I, decedat la

5.02.2008, anterior introducerii actiunii. Potrivit art.41 Cod procedura Civila " orice

persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte în judecata". Decretul

nr. 31/1954 , în art.5 al.2 defineste capacitatea de folosinta ca fiind aptitudinea

persoanei de a avea drepturi si obligatii. Capacitatea de folosinta este o însusire

esentiala si inerenta persoanelor fizice, fapt pentru care se dobândeste o data cu

nasterea si înceteaza la moartea acesteia.

Cererea de chemare în judecata, formulata în contradictoriu cu pârâtul I I, a

fost introdusa la data de 14.11.2008, iar din actul de deces al acestuia rezulta ca

decesul s-a produs la data de 5.02.2008.

Instanta  a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale  folosinta si a anulat

actiunea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul I. I.  pentru lipsa

capacitatii procesuale de folosinta a  acestui pârât.

 Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat si exceptia puterii de lucru

judecat, instanta  a dispus respingerea acestor exceptii, întrucât s-au invocat raportat

la calitatea procesuala activa a reclamantei, care ar fi fost stabilita anterior de catre

alte instante si care nu ar mai putea fi pusa în discutie  în cauza de fata. De asemenea, 

se retine ca prin hotarârile indicate, instanta nu s-a mai pronuntat pe aceeasi cerere

de iesire din indiviziune, între aceleasi parti, astfel ca nu sunt îndeplinite conditiile

art. 1201 Cod Civil.

Instanta a respins  si exceptia lipsei de interes având în vedere ca  reclamanta

are, în sens larg un interes în formularea actiunii, prevalându-se de calitatea de

mostenitoare a defunctului C P, calitate dovedita cu înscrisurile depuse de parti.

Cu toate acestea, raportat la bunul asupra caruia se solicita iesirea din

indiviziune , instanta retine  ca reclamanta nu si-a dovedit calitatea procesuala activa.

Astfel, terenul în suprafata de  3,57 ha situat în Balciu - Miroslava a facut  obiectul

legilor fondului funciar, titlul de proprietate nr. 85738 din 2003 fiind emis  pe numele

defunctilor autori C P si C R, ambii  decedati  cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 18/1991. Reclamanta F M nu a facut dovada faptului ca a urmat procedura

reconstituirii anterior emiterii titlului de proprietate nr. 85738/2003 cu privire la

terenul cuprins în acest titlu , nici a împrejurarii ca i-ar fi fost validat dreptul de

proprietate pentru suprafata respectiva. Acelasi aspect a fost retinut  si în

considerentele deciziei civile  nr.  1548 din  2.09.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi în

dosar nr. 23371/245/2007. Simpla  calitate de mostenitor nu confera drept de

proprietate reclamantei, asa cum nu i-l confera nici depunerea cererii de

reconstituire. Reclamanta trebuie sa fie beneficiara a  unei hotarâri de validare a 

dreptului de proprietate. Aceasta  a  depus  copie a cererii prin care a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate, însa se constata ca cererea a fost depusa la

comisie ulterior emiterii titlului.

În concluzie, retinând  ca reclamanta  nu este titulara dreptului afirmat, în

beneficiul sau  nedispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate, instanta a

admis  exceptia lipsei calitatii procesuale active si va respinge actiunea în

contradictoriu cu pârâtii  I C I, T C si P E.