Infractiunea de distrugere

Sentinţă penală 207 din 14.04.2010


JUDECĂTORIA MOMEŞTI

Dosar nr. 1262/260/2010

SENTINŢA PENALĂ NR. 222/14.04.2010

Prin rechizitoriul Parchetului cu nr. 361/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul minor B.E.C. 10 clase, elev, cu antecedente penale pentra săvârşirea infracţiunii de distragere prev. art. 217 al. 1 Cod penal cu aplicarea ari 99 ş.u. Cod penal.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că în data de 14.11.2009 în timp ce se deplasa pe rata Comăneşti - Goioasa, la coborârea în halta Goioasa inculpatul pe fondul unei altercaţii cu un călător a aruncat cu pietre în trenul personal şi a spart 2 geamuri.

Inculpatul audiat recunoaşte fapta săvârşită aspect ce se coroborează cu declaraţiile martorului CC, coleg de navetă al inculpatului care 1-a văzut aruncând cu pietre şi cu declaraţia martorului A.M. salariat al depoului Mărăşeşti care a constatat distrugerea celor 2 geamuri.

Instanţa apreciază că inculpatul a săvârşit fapta de care este acuzat.

Prejudiciul cauzat părţii civile SNCFR călători SA Galaţi a fost recuperat în totalitate prin plata sumei de către părţile responsabile civilmente, B.N.

In individualizarea pedepsei raportat la art. 72 Cod penal, instanţa a reţinut starea de vinovăţie a inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia la audiere, dar şi faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentra fapta de furt pentra care a primit măsura mustrării conform sentinţei penale nr. 83/11.02.2010 şi sentinţa penală nr. 131/08.03.2010.

Faţă de probatoriul cauzei, în baza art. 217 alin.l Cp., cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cp. si 74 litc- 76 lit.e teza a Ii-a Cp. va condamna pe inculpatul minor B.E.C, la pedeapsa amenzii.

In baza art. 63 ind. 1 Cp. va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neplăţii amenzii penale.

Constată că prejudiciul a fost achitat integral cu chitanţa nr. 0000663/07.04.2010.

In baza art. 191 alin.l C.p.p. va obliga pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei reprezentând onorariu din oficiu din faza de urmărire penala si a judecăţii, plătiţi din fondurile MJ pentru avocat Rusu D. tru şi Dona E.

Domenii speta