Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 221 din 11.05.2010


plângere contravenţională

SENTINŢA CIVILA Nr. 1276

Şedinţa publică de la 11 Mai 2010

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5717/260/2009, petentul C G a solicitat instanţei, în contradictoriu

cu intimata IPJ ............, anularea procesului-verbal de contravenţie seria AP

nr. 0450922 din 16.10.2009.

în motivarea plângerii petenta a arătat că nu se face vinovat de faptele contravenţionale reţinute în sarcina sa, că în fapt, la acea dată a fost victima unor agresiuni exercitate asupra sa cu deosebită violenţă, în urma cărora a fost internat de urgenţă, în aceeaşi zi, la Spitalul Municipal Moineşti, că procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost încheiat în lipsa sa, fără a cunoaşte pe baza căror probe a fost încheiat şi fără a avea posibilitatea de a se apăra.

în drept au fost invocate prevederile art. 31 din OG 2/2001.

în dovedirea susţinerilor sale, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, certificat medico-legal nr. 503/E/20.10.2009 şi bilet de ieşire din spital din 20.10.2009.

Procesul-verbal i-a fost comunicat petentului la data de 16.11.2009 (fila 15).

Plângerea a fost expediată de petent prin poştă la data de 2.12.2009 astfel că instanţa constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de OG 2/2001.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare şi a timbrului judiciar, conform art. 15 alin. 1 lit.i din Legea nr. 146/1997.

Prin întâmpinare, intimata a învederat instanţei că petentul nu a fost de faţă la întocmirea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor iar faptele pot fi confirmate de martora V E, procesul verbal de constatare a contravenţiilor fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care solicită respingerea plângerii contravenţionale. La întâmpinare, intimata a anexat declaraţia dată de numita Vizitiu Elena şi raportul agentului constatator.

în drept, intimata a invocat dispoziţiile art.2 pct. 1, 26 şi 28 din Legea 61/1991.

2

în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, petentul mai depunând la dosarul cauzei fişa de circuit a pacientului, fila 21, decont cheltuieli de spitalizare, fila 22, foaie de observaţie clinică generală, filele 23-26 şi proba cu martorii C G B, propus de petent şi VE propusă de intimată, care au fost audiaţi de instanţă, declaraţiile acestora regăsindu-se la dosarul cauzei, filele 27 şi 35.

De asemenea, instanţa din oficiu, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti comunicarea soluţiei dispusă în dosar nr. 3285/P/2009, sens în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a înaintat la dosarul cauzei relaţiile solicitate, fila 40 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenţie seria  AP nr. 0450922 din

16.10.2009. întocmit de către IPJ ............. petentul a fost sancţionat cu

amendă contravenţională în cuantum de 200 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr.61/1991, cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 alin. 1 pct.26 din Legea nr.61/1991 şi cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 alin. 1 pct.28 din Legea nr.61/1991.

Verificând din oficiu legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa constată că acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii a căror lipsă ar fi sancţionată cu nulitatea procesului-verbal de contravenţie, conform art.17 din OG nr.2/2001.Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa constată următoarele:

Potrivit art.2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr.61/1991, constituie contravenţie săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.

Potrivit art.2 alin. 1 pct.26 din Legea nr.61/1991 constituie contravenţie provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Potrivit art.2 alin. 1 pct.28 din Leg^a nr.61/1991 constituie contravenţie tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma.

Instanţa constată că, în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, faptele reţinute în sarcina petentului sunt descrise astfel: " aflându-se în stare de ebrietate, a adresat expresii şi cuvinte jignitoare cu

acte de  violentă, numitului.............De asemenea, a  tulburat  ordinea şi

liniştea publică a locuitorilor prin producerea de ţipete şi zgomote."

Mai mult, agentul constatator a întocmit procesul verbal pe baza declaraţiei unei singure martore, respectiv V E, care este fiica, respectiv sora persoanelor cărora se presupune că petentul le-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare, declaraţia acesteia fiind afectată de subiectivism şi fiind contrazisă de declaraţia celuilalt martor audiat în cauză, C G B care, prezent şi el la faţa locului, a declarat că petentul a fost victima unor agresiuni fizice, nu a adresat nimănui cuvinte jignitoare şi nici nu a agresat pe nimeni. Si acest martor este fiul petentului, astfel că şi declaraţia acestuia poate fi afectată de subiectivism.

3

Cert este însă că în conflictul din data de 16.10.2009, petentul a fost agresat  fizic, fiindu-i  provocate  leziuni  corporale, conform  certificatului medico-legal de la fila 5 dosarul cauzei.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001 rezultă cerinţa ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenţiei, cu specificarea acţiunii sau inacţiunii autorului şi a tuturor circumstanţelor de natură a imprima faptei acest caracter.

Cerinţa este în mod evident imperativă, întrucât raţiunea ei a fost aceea de a permite instanţei cercetarea legalităţii actului constatator prin stabilirea faptelor materiale, verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o şi a justeţei sancţiunii aplicate.

Constatările procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu răspund acestei cerinţe având în vedere că agentul constatator s-a limitat la a reproduce textul legal cu privire la fapta contravenţională prevăzută de art. 2 pct. 28 din Legea 61/1991, nu a descris faptele avute în vedere la reţinerea în sarcina petentului a săvârşirii contravenţiei prevăzută de art. 2 pct. 26 din acelaşi act normativ iar cu privire fapta contravenţională prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, nu se indică nici măcar numele persoanei căreia contravenientul i-ar fi adresat expresii şi cuvinte jignitoare, cu acte de violenţă.

Realizând o descriere pur formală a contravenţiilor, fără a evidenţia elementele de fapt de natură a le individualiza, intimata a procedat la întocmirea unui act care nu întruneşte cerinţele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite plângerea contravenţională şi va anula procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.