Infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor

Sentinţă penală 156 din 14.12.2009


SENTINŢA PENALĂ NR. 520/14.12.2009

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu nr. 1781/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul T. C. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. de art. 279 al. 3 lit. a Cod penal.

Instanţa constată că în data de 12.06.2009, T F, fratele inculpatului, sesizează organele de cercetare penală, că inculpatul T. C, arestat preventiv în altă cauză, deţine la locuinţa sa un încărcător de armă şj un nr. de 10 cartuşe.

încărcătorul şi cartuşele au fost găsite la locuinţa inculpatului şi proveneau de la un pistol automat de fabricaţie germană MP - 40 din al doilea război mondial.

în faza de urmărire penală s-a făcut şi o expertiză tehnico -ştiinţifică, care a constatat că muniţia era în stare de funcţionare.

Inculpatul declară în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa instanţei că a găsit muniţia personal, că a ascuns-o considerând că aceasta nu reprezintă un pericol.

Inculpatului care recunoaşte fapta i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi i s-a asigurat apărător din oficiu.

Inculpatul nu a propus alte probe în apărare.

Declaraţiile martorilor din materialul de urmărire penală confirmă faptul că inculpatul avea la locuinţa sa încărcătorul şi cele 10 cartuşe în stare de funcţionare, bunuri găsite cu ocazia unei percheziţii imobiliare făcute de organele de cercetare penală în prezenţa martorilor.

Coroborate cu declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptei declaraţiile martorilor conduc la ideea că inculpatul este autorul faptei incriminate de art. 279 al. 3 lit. a din Codul penal.

Din 1.09.2009 inculpatul se afla în penitenciarul Bacău, arestat preventiv pentru o altă faptă.

La data pronunţării prezentei hotărâri faţă de inculpat nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Instanţa faţă de probatoriul cauzei apreciază fapta de care a fost acuzat inculpatul ca fiind dovedită cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului şi a declaraţiilor martorilor.

o

- 2 ¦

întrucât inculpatul a avut o atitudine sinceră în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa instanţei se vor aplica prevederile art. 74 lit. a,c - 76 lit. c Cod penal, reţinându-se astfel circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

în această situaţie instanţa va condamna pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 al. 3 lit. a cu aplicarea art. 74 lit. a,c -76 lit. c Cod penal la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,c Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal, inculpatul urmând să execute 2 ani de închisoare.

întrucât inculpatul a deţinut bunuri în contradicţie cu prevederile legale raportat la art. 118 lit. „F" Cod penal instanţa va dispune confiscarea încărcătorului şi a celor 10 cartuşe pentru arma militară germană MP-40.

în baza art. 191 al. 1 Cod penal va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat în care se includ onorariile de avocat din oficiu din faza de urmărire penală şi din faza judecăţii.