Pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal

Decizie 304 din 25.02.2022


Criticile Parchetului referitoare la nelegalitatea pedepsei amenzii aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal, întrucât nu ar fi prevăzută de lege, nu pot fi primite de instanţa de apel.

Curtea apreciază că sintagma „cu aceeaşi pedeapsă” din conţinutul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, la care s-a raportat și prima instanță de judecată.

Un argument esențial în sprijinul acestei concluzii este faptul că, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal, legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeaşi pedeapsă”, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent și în cuprinsul altor articole (şantaj, viol, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor etc).

Un alt argument este dat și de interpretarea gramaticală şi sistematică a normei. Astfel, având în vedere sintagma „aceeaşi pedeapsă”, precum şi poziţionarea alin. (3) după alin. (2) din norma de incriminare, se deduce că voinţa legiuitorului este aceea de a utiliza ca reper, în stabilirea limitelor speciale pentru alin. (3), limitele alineatului anterior, respectiv alin. (2).

Nu în ultimul rând și din perspectiva evoluţiei legislative Curtea constată că legiuitorul a preluat aproape în integralitate reglementarea anterioară (art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), păstrând inclusiv incriminarea respectivelor fapte în cadrul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, dar și trimiterea, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, la alineatul precedent, similar legislaţiei anterioare.

Decizia penală nr.304/A/25.02.2022 a Curţii de Apel  Galaţi 

Prin sentinţa penală nr. 179/10.11.2021  Judecătoria Tg. Bujor a admis cererea formulată de inculpații ...  și ...  privind judecata cauzei conform procedurii prevăzută de art. 375 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

În baza art. 396 alin. 1 şi 4 C.proc.pen. raportat art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 83 şi urm. C.pen., a stabilit pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prev. şi ped. art. 335 alin.1 C.Penal, pentru inculpatul  ...

În baza art. 83 C.pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare  pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat potrivit art. 84 alin. 1 C.pen., cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 C.pen. și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei comunei ... sau a Şcolii gimnaziale ..., potrivit  art. 85 alin. 2  şi 3 C.pen.

În temeiul art. 335 alin. (3) C.pen., cu aplic. art. 61 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. c) C.pen. şi a art. 396 alin. (10) C.pr.pen., a stabilit în sarcina inculpatului ..., o pedeapsă cu amenda în cuantum de 3.000 de lei, reprezentând echivalentul a 150 de zile amendă (20 de lei/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.3 Cod penal.

 În temeiul art. 83 şi 84 C.pen. a amânat aplicarea pedepsei stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 C.pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 10.12.2020 în dosarul penal nr. 1021/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, înregistrat sub nr. .../316/2020, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal și  ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.3 Cod penal. 

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor sub nr. .../316/2020, la data de 14.12.2021.

Prin încheierea nr. 41 din data de 01.02.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1021/P/2020  din data de 10.12.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpații  ...  și ...  pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, respectiv a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.3 Cod penal,  a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

La termenul de judecată din data de 03.11.2021, inculpații au declarat că recunosc  săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor şi au solicitat judecata cauzei în procedura simplificată.

Starea de fapt reținută în sarcina inculpaților a constat în faptul că la data de 23.06.2020, ora 14.00, organele de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră ..., jud. ..., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DJ ... la ieşirea din localitatea ... către localitatea ..., jud. ... au oprit în trafic autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare ..., condus de către inculpatul ..., care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, constatându-se totodată că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumurile publice de către tatăl său, inculpatul ...

Instanța a constatat că vinovăția inculpaților este deplin dovedită de următoarele probe, administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat la data de 23.06.2020 de lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră ..., jud. ...; proces verbal de verificare în bazele de date ale Poliţiei Române din data de 23.06.2020; adresa nr. 82677 din data de 14.07.2020 a Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. ...; adresa nr.8075/05.08.2020 a Consiliului Judeţean ...; declaraţii suspect/inculpat ...; declaraţii suspect/inculpat ...;  fişe cazier judiciar inculpaţi și adresa nr. 11074 din data de 12.10.2021 a Consiliului Judeţean ..., solicitată de către instanța de judecată, în care se arată că în perioada 22.01.2020 – 22.06.2020, drumul judeţean DJ ..., între localitățile ... și ... a fost drum public deschis circulației publice.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului ..., care în data de 23.06.2020, orele 14.00, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare ...  pe ... între localităţile ... şi ..., jud. ... fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, context în care a fost depistat în flagrant de către organele de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prev. art. 335 alin.1 Cod penal.

Fapta inculpatului ..., care în data de 23.06.2020, a încredinţat autoturismul proprietate personală marca Audi cu nr. de înmatriculare ...  spre a fi condus pe DJ ... între localităţile ... şi ..., jud. ..., fiului său ..., despre care cunoştea că nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, context în care acesta din urmă a fost depistat în flagrant de către organele de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prev. şi ped. art. 335 alin.3 Cod penal.

 La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Conform fişei de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei, ambii inculpați nu sunt  cunoscuți cu antecedente penale.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, instanţa a avut în vedere şi valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin săvârşirea faptei, au fost puse în pericol nu numai desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, dar şi valori sociale mult mai importante, cum ar fi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, precum şi proprietatea publică şi privată.

Dar, pe de altă parte, la stabilirea pedepsei, pentru inculpatul ... s-a avut în vedere că, în faţa instanţei, inculpatul a avut o atitudine sinceră, atitudine ce atrage aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii – în situaţia recunoaşterii săvârşirii faptelor, în modalitatea reţinută prin rechizitoriu.

Prin urmare, în considerarea celor expuse, instanța a stabilit pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prev. şi ped. art. 335 alin.1 C.Penal, pentru inculpatul  ..., iar în baza art. 83 C.pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei.

La alegerea şi individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului ..., instanţa a avut în vedere, potrivit art. 74 C.pen., că fapta a fost comisă printr-o modalitate care relevă un anumit grad de periculozitate socială, că starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită poate fi apreciată ca medie, dat fiind că inculpatul este tatăl inculpatului ..., nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie, îşi câştigă în mod onest existenţa, prin muncă, având bune caracterizări de la primarul localității ... și comunitate, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine constant sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, colaborând cu organele judiciare şi contribuind la epuizarea procedurii de judecată într-un termen rezonabil.

Faţă de aceste criterii, instanţa a stabilit în sarcina inculpatului ...  o pedeapsă cu amenda de 3.000 de lei, reprezentând echivalentul a 150 de zile amendă (20 de lei/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere-faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.3 Cod penal, iar în temeiul art. 83 şi 84 C.pen. a amânat aplicarea pedepsei.

Împotriva sentinţei penale menționate anterior, în termen legal a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

În esență, în motivarea apelului s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului ..., respectiv amenda penală, apreciindu-se că art. 335 alin. 3 Cod penal nu ar permite posibilitatea aplicării unei pedepse cu amenda penală, ci doar a închisorii întrucât s-ar referi la pedeapsa prevăzută de lege la alineatul 1 al aceluiași articol, respectiv de la 1 an la 5 ani închisoare.

În opinia procurorului, alineatul 3 al art. 335 ar fi sancționată o „complicitate la” infracțiunile prevăzute de art. 335 alin.1 și 2 Cod penal, sub forma încredințării autoturismului, pedeapsa urmând a se raporta fie la dispozițiile alineatului 1, fie la dispozițiile alineatului 2 ale articolului respectiv, funcție de situația particulară a persoanei cărei i s-a încredințat vehiculul spre a fi condus pe drumurile publice.

În aceste condiții, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și în rejudecare condamnarea inculpatului la o pedeapsă legală, respectiv cea a închisorii, în limitele prevăzute de lege reduse ca urmare a reținerii procedurii simplificate, a cărei executare să fie amânată potrivit dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Apelul este nefondat.

Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 417 alin. 2 C.proc.pen., Curtea constată că, pe baza unei analize complete a materialului probator, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului ..., acesta recunoscând de altfel săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa şi solicitând a se face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală, referitoare la procedura abreviată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii.

Cu referire la pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului ..., contrar susținerilor procurorului, Curtea consideră că aceasta este legală și temeinică.

În acest sens, reținem că, inculpatul ... a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 3 Cod penal, constând în aceea că, în data de 23.06.2020, a încredinţat autoturismul proprietate personală marca Audi cu nr. de înmatriculare ...  spre a fi condus pe DJ ... între localităţile... şi ..., jud. ..., fiului său ..., despre care cunoştea că nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, context în care acesta din urmă a fost depistat în flagrant de către organele de poliţie.

Potrivit disp. art. 335 Cod penal - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere:

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. 

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

Curtea apreciază că sintagma „cu aceeaşi pedeapsă” din conţinutul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, la care s-a raportat și prima instanță de judecată.

Un argument esențial în sprijinul acestei concluzii este faptul că, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal, legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeaşi pedeapsă”, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent și în cuprinsul altor articole.

Spre exemplu, în cazul infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 207 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).”

 În cazul infracţiunii de viol prevăzute de art. 218 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).”

 În cazul infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzute de art. 239 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.”

În cazul infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor prevăzute de art. 379 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.”

Un alt argument este dat și de interpretarea gramaticală şi sistematică a normei. Astfel, având în vedere sintagma „aceeaşi pedeapsă”, precum şi poziţionarea alin. (3) după alin. (2) din norma de incriminare, se deduce că voinţa legiuitorului este aceea de a utiliza ca reper, în stabilirea limitelor speciale pentru alin. (3), limitele alineatului anterior, respectiv alin. (2).

Nu în ultimul rând și din perspectiva evoluţiei legislative, Curtea constată că legiuitorul a preluat aproape în integralitate reglementarea anterioară (art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), păstrând inclusiv incriminarea respectivelor fapte în cadrul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, dar și trimiterea, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, la alineatul precedent, similar legislaţiei anterioare.

În fine, Curtea reamintește în același sens și Decizia nr. 11/18.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv, „cu aceeaşi pedeapsă”, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise.

Decizia menționată anterior a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu era întrunită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, apreciindu-se că procedura sesizării Înaltei Curți pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.

Din considerentele deciziei se desprinde aceeași concluzie, potrivit căreia legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeaşi pedeapsă” din cuprinsul alineatului 3 al articolului 335 Cod penal, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent.

Aşadar, contrar criticilor formulate de procuror în cadrul prezentului apel, Curtea apreciază că în cauză nu se impune modificarea naturii pedepsei principale - amenda penală în cuantum de 3000 lei (150 zile închisoare x 20 lei/zi amendă) - sancţiunea pecuniară aleasă de instanţa de fond fiind legală, dar și temeinică, în măsură să contribuie la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal.

În concluzie, reţinând că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.