Somatie de plata

Sentinţa civilă nr.447/11.02.2010

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.5224/260/09,11.2009, creditoarea C. SA - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi a solicitat, emiterea ordonanţei cu somaţia de plată pentru sume reprezentând obligaţii contractuale neonorate şi penalităţi conform contract având ca obiect încasare rovinietă.

La termenul din data de 28.01.2010 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Moineşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei invocate instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de

utilizare a reţelei de dramuri naţionale din România, începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a reţelei de dramuri naţionale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz.

Conform art. 1 alin. 2 din OUG 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Dramuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Dramurilor din România", C.N.A.D.N.R. este persoană juridică română, de interes strategic naţional cât timp statul este acţionar majoritar, care se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de gestiune economica şi autonomie financiară, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa 1, iar potrivit alineatului 6 al aceluiaşi text de lege, C.N.A.D.N.R. desfăşoară în principal activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor, îe

conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Art. 2 lit. b din acelaşi act normativ prevede că sunt asimilate autorităţilor publice în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Din analiza textelor legale mai sus-menţionate reiese că rovinieta reprezintă o taxă percepută de către C.N.A.D.N.R. , aplicabilă tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate, care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Instanţa apreciază că această taxă nu este datorată în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci este impusă de lege, având caracter general şi obligatoriu. Totodată, în cadrul acestui raport juridic, concretizat prin încheierea contractului din cauza de faţă prin intermediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, creditoarea apare ca o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar respectivul contract este un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. 1 lit. c din acelaşi act normativ, derulându-se în vederea exercitării unei activităţi de interes public (exploatarea reţelei de drumuri naţionale din România). Astfel, contractele care au ca obiect plata eşalonată a rovinietelor nu au natură comercială sau civilă, în funcţie de calitatea beneficiarului, ci natură administrativă , întrucât au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor bunuri publice.

Aşadar, instanţa apreciază că în cauză este vorba de un raport juridic de drept administrativ, competenţa de soluţionare aparţinând instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 2 alin. 1 din OG nr. 5/2001 (conform căruia cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanţă), coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d Cod proc.civ., văzând şi dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum, şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ. Pe cale de consecinţă, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 158 alin. 1 Cod proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Domenii speta

Spete similare