Autoritate de lucru judecat când tranzacţia realizată într-un partaj de bunuri comune a fost cenzurată de instanţă.

Sentinţă civilă 5982 din 22.04.2009


Prin cererea înregistrata sub nr. 23712/27.11.2008, reclamanta SC X SA  (persoana  juridica)  a chemat în judecata pe  pârâtii  I.P.A.. I.P.C. si Banca Româneasca  SA  solicitând sa se dispuna prin hotarâre  judecatoreasca anularea hotarârii  de expedient  prin desfiintarea  în parte a sentintei civile nr. 7772/10.10.2005, pronuntata de Judecatoria Iasi si pe cale de consecinta  sa se desfiinteze  în parte partajul de bunuri comune, partaj de care s-a luat act  prin hotarârea de expedient atacata.

In subsidiar, a solicitat sa se declare inopozabilitatea fata de reclamanta a  partajului  de bunuri efectuat.

 Reclamanta precizeaza ca unul dintre soti a contractat un împrumut pentru achizitionarea  unui  apartament  si îi datoreaza  suma  94,64 euro, ca  urmare a faptului ca s-a subrogat  în drepturile creditorului platit  precum si suma de 15071,676 lei  în temeiul  sentintei civile  15/S/16.01.2008, pronuntata  de Tribunalul  Iasi  în dosarul de  faliment  67/2003.

Pârâtii persoane fizice  au depus  întâmpinare  prin care au  invocat  exceptia  lipsei  de interes în formularea  actiunii  si exceptia autoritatii  de lucru judecat  întrucât prin sentinta civila nr. 15211/2007 pronuntata de Judecatoria Iasi  în dosarul  19768/2007 a fost  respinsa  în mod irevocabil actiunea de anulare a tranzactiei  la cererea lui  D.A.,  care a efectuat  un împrumut bancar  de 4000  euro fara a constitui garantie  imobiliara  asupra apartamentului  pe care l-au achizitionat.

Pârâta Banca Româneasca  SA a solicitat admiterea exceptiilor invocate si a aratat ca la data de 15.01.2009 pârâtul care a efectuat  împrumutul  a restituit  suma de 95,64 euro.

Instanta a admis  exceptiile  invocate întrucât  prin sentinta civila  15211/2007  Judecatoria  Iasi a admis exceptia lipsei de interes si a respins  actiunea  desfiintarea partajului de bunuri comune  efectuat prin tranzactie .

Reclamanta nu a fost  parte  în acel proces,  însa tranzactia  nu mai poate fi  cenzurata  întrucât instanta a retinut  ca sotului  care a  efectuat  împrumutul  bancar  i s-au atribuit în natura  bunuri ce pot  fi executate silit.

Reclamanta  a invocat  ca are calitatea de creditoare a  pârâtului  care a efectuat împrumutul  pentru creanta de 15071,676 lei în temeiul sentintei civile nr. 15/16.01.2008, pronuntata de Tribunalul Iasi  în dosarul  de faliment  67/2003, dar nu a facut nici o dovada în acest sens  si chiar daca sustinerile sale ar fi  reale, aceasta sentinta este  ulterioara sentintei  prin care s-a luat act de tranzactia partilor.

Exceptia  autoritatii de lucru judecat este operanta  în cauza,  potrivit art. 1201 C.c., ca urmare a faptului ca,  printr-o alta  hotarâre judecatoreasca  a fost deja  cenzurata  tranzactia  ce se solicita a se anula.

Domenii speta