Contestaţie la executare. Termenul in care se poate formula.

Sentinţă civilă 9717 din 28.08.2009


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Contestatorul MCL  a formulat, în contradictoriu cu L  SA,  contestaţie

la executare împotriva executării silite  pornite de intimată prin executor bancar,

solicitând suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la

executare, anularea tuturor formelor de executare  silită, nefiind respectate

dispoziţiile imperative ale art. 388, 391 CPC..

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că  prin contractul de credit din

4.07.2006 Libra Bank a acordat către CMI un credit  care a fost garantat  de

MCL. Garantarea s-a făcut  prin semnarea unui bilet la ordin emis la 4.07.2006,

scadent la 9.08.2008, avalizat de contestatorul debitor. Ulterior acordării

împrumutului şi datorită neplăţii  unor rate, banca creditoare a demarat

executarea silită a garantului. Ultimul act de executare este vânzarea la licitaţie

publică a imobilului  apartament, proprietatea garantului, situat în  Iaşi, str. A. În

29.05.2009  s-a desfăşurat  acest  act de executare, apartamentul fiind adjudecat

de singurul participant la licitaţie, numitul PI Cu această ocazie s-a întocmit 

procesul verbal de licitaţie, ultimul act despre care contestatorul a luat

cunoştinţă. Obiecţiunile contestatorului au fost notate în document dar nu s-a

ţinut cont de ele. Nu a avut cunoştinţă de această executare silită, întrucât toate

actele  de executare au fost comunicate pe adresa din Iaşi str. N.la fostul sediu al

CMI Dentamax. De nenumărate ori a adus la cunoştinţă  băncii, prin angajata O

N, faptul că CMI a  fost transferat altui medic stomatolog şi că şi-a schimbat

sediul. Deşi angajaţii băncii creditoare au fost înştiinţaţi  că garantul  contestator

şi-a deschis un alt cabinet în Iaşi, B-l I, au continuat totuşi comunicarea actelor

de executare la adresa veche a CMI. De asemenea se consideră că imobilul a

fost subevaluat de către expert pentru a se putea realiza vânzarea mai repede cu

prejudicierea  intereselor şi drepturilor contestatorului. Mai arată contestatorul

că de vreme ce nu are cunoştinţă  de actele de executare, urmează a detalia şi

alte motive de contestaţie după ce va  lua cunoştinţă de conţinutul dosarului de

executare.

În drept, s-au invocat prevederile  art. 399 şi urm., art. 488 şi urm. CPC.

La dosarul cauzei, s-au atasat copii certificate conform cu originalul de pe

dosarul de executare.

Intimata  L  SA , prin reprezentant legal a depus întâmpinare  prin care a

invocat excepţia de tardivitate a introducerii cererii raportat la prevederile art. 

401 al. 1 lit. c din CPC, somaţia fiindu-i comunicată contestatorului personal la

19.08.2008, moment la care a luat la cunoştinţă  de începerea executării silite. 

Cererea privind suspendarea  executării silite  este neîntemeiată, întrucât aceasta

are loc numai în situaţii bine motivat şi cu plata  unei cauţiuni.  Pe fond se arată

că executarea silită s-a pornit împotriva avalistului  M C L , actele trebuind

comunicate acestuia şi nu  lui CMI  .Actele au fost comunicate  contestatorului,

semnătura acestuia aflându-se pe : confirmarea de primire a somaţiei de începere

a executării silite, procesul verbal de situaţie, somaţia imobiliară, procesul

verbal de afişare, procesul verbal de licitaţie, procesul verbal  de licitaţie de la al

doilea termen, ş.a. Conform art. 509 al. 5 CPC vânzarea se va  putea face, chiar

dacă se prezintă o singură persoană; de asemenea vânzarea s-a făcut la preţul

de 205267,5 lei reprezentând 75% din pretul la care a fost evaluat imobilul.

La termenul de judecată din  21.07.2009  instanţa a  admis cererea de

suspendare a executării silite.

Parţilor le-a fost încuviinţata proba cu înscrisurile care au fost depuse la

dosar.

Analizând  acţiunea formulată , susţinerile părţilor, probele administrate,

raportat la normele aplicabile în materie execuţională , instanţa reţine :

Cu privire la excepţia tardivităţii, instanţa  ia în considerare  faptul că prin 

acţiunea de faţă s-a formulat contestaţie la  executarea silită  înseşi, dar şi

contestaţie  referitoare la actele de executare raport de evaluare a imobilului şi

proces verbal de  licitaţie  din 29.05.2009.

Astfel, potrivit art. 401 Cod. pr. civ contestaţia se introduce in termen de

15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţa de actul de executare pe

care-l contesta;  debitorul care contestă executarea silită însăşi poate face

contestaţie  în termen de 15 zile  de la primirea somaţiei ori de la data la care a

luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţie 

sau executarea  se face fără somaţie.

Contestaţia formulată de M C L împotriva executării silite însăşi este

tardivă întrucât potrivit înscrisului de la fila  54 - somaţie din 19.08.2008 - 

contestatorul a aflat de executarea silită iniţiată împotriva sa la acea dată, aşa

cum atestă semnătura de pe înscris. Referitor la actele de executare contestate,

instanţa constată că  raportul de evaluare  al imobilului nu a fost comunicat dar

contestatorul a luat cunoştinţă de valoarea stabilită  de expert cel mai târziu  la

data de 23.04.2009, primul termen de vânzare  la licitaţie a imobilului, când a

fost prezent la locul desfăşurării licitaţiei, aşa cum rezultă din procesul verbal

întocmit de executor cu acea ocazie, semnat de contestator. În ce priveşte

procesul verbal de licitaţie  din 29.05.2009, contestaţia a fost formulată în

termenul de 15 zile  prevăzut de lege, astfel că instanţa  urmează a analiza

fondul acesteia.

Executarea silită a contestatorului  M C L s-a desfăşurat în forma

urmăririi silite a bunului imobil,  apartamentul situat în Iaşi,  str. A.  Executorul

bancar  a procedat, la cererea creditorului urmăritor L ,  la valorificarea 

imobilului prin vânzare la licitaţie publică.  Un prim termen pentru vânzarea

prin licitaţie  publică a avut loc la 23.04.2009 când  s-a constatat că nu  s-a

prezentat nici un licitator şi nu s-au primit oferte de cumpărare. A fost stabilit 

un alt termen, 29.05.2009,  conform art. 509 al. 5 Cod Procedură Civilă, pentru

vânzarea  imobilului, de această dată la preţul  de 75%  din cel la care bunul a

fost evaluat.

Contestatorul  critică faptul că  imobilul a fost vândut la  un preţ mai mic

decât cel real.  După cum s-a constatat  deja , contestaţia  împotriva raportului de

evaluare  întocmit de expert Niţescu  Dan Nistor, potrivit căruia preţul 

imobilului este de 273.690 lei,  este tardivă, iar instanţa nu mai poate analiza 

fondul acestei probleme.  Instanţa constată însă că  preţul imobilului  stabilit

pentru al doilea termen  de licitaţie publică respectă  prevederile art. 509  al. 5  şi

art. 510 al. 2 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora  la cel de-al doilea termen 

licitaţia începe  de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.

Conform art. 509, vânzarea  se va putea face  chiar dacă se prezintă o singură

persoană care oferă preţul de la care se începe licitaţia,  astfel că din acest punct

de vedere licitaţia prin vânzare publică a imobilului a respectat cerinţele legale.

În consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de 

contestator  împotriva actului de executare  Proces Verbal  de licitaţie  din

29.05.2009.

Aspectul învederat de  contestator referitor la faptul  că nu poate fi urmărit

silit, întrucât CMI  a fost transferat altui medic stomatolog, priveşte 

contestarea executării  silite însăşi,  cu privire la care instanţa a constatat  deja 

că  nu a fost respectat termenul de 15 zile  prev. de art. 404 al. 1 lit. c Cod

procedură Civilă, pentru formularea contestaţiei.

Având în vedere că instanţa urmează a respinge contestaţia la executare, 

va dispune restituirea cauţiunii  de 3044 lei consemnate de contestatorul

Meleşcan Cristian Longin la 21.07.2009 la CEC Bank Iaşi.