Partaj bunuri comune

Sentinţă civilă 1142 din 06.04.2011


Dosar nr……/223/2010 partaj bunuri comune

Operator de date cu caracter personal nr.5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI – JUDEŢUL VÂLCEA

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

Sentinţa civilă nr.1142

Şedinţa publică din 06 aprilie 2011

Instanţa constituită din :

 Preşedinte : ......

Grefier : .....

Pe rol este soluţionarea acţiunii civile ce are ca obiect „partaj bunuri comune” formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA, cu sediul în Rm. Vâlcea, ….. în contradictoriu cu pârâţii CT,CM şi CC, …..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de şedinţă învederând instanţei că prin serviciul registratură reclamanta depus la dosar o cerere prin care solicită atribuirea bunului în lotul debitorului CT şi obligarea acestuia la plata sultei către ceilalţi pârâţi şi s-a făcut dovada achitării onorariului definitiv pentru expertiză în cuantum de 600 lei,  după care:

Instanţa constatând că părţile nu au formulat alte cereri, nu au solicitat alte, nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reţine cauza spre soluţionare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând,constată următoarele:

La data de ….. 2010 s-a înregistrat cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. G-ral Magheru, nr.17, judeţul Vâlcea în contradictoriu cu pârâţii CT,CM şi CC, ……., pentru a se dispune împărţirea bunurilor comune ale pârâţilor.

În motivarea cererii se arată că numitul CT figurează în evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Drăgăşani cu obligaţii de plată neachitate către bugetul consolidat al statului în cuantum de 3.894.700 lei aşa cum rezultă din decizia nr.17414/01.04.2008 prin care a fost antrenată răspunderea solidară a pârâtului CT cu debitoarea SC ….. SRL.

Pentru că pârâtul CTnu şi-a achitat de bunăvoie obligaţiile de plată, s-a declanşat procedura de executarea silită prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Urmare declanşării acestei proceduri, s-a identificat că pârâtul CT  deţine pe raza comunei Ştefăneşti în baza sentinţei civile nr.439/23.02.2005 o suprafaţă de teren de 599,12 m.p.

Prin instituirea sechestrului asupra bunurilor conform procesului verbal de sechestru Nr.51266/24.03.2009, s-a înscris sechestru la Biroul de Carte Funciară Rm. Vâlcea, înscriere ce face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.

Totodată, s-a constatat că bunul imobil identificat este dobândit de pârâtul debitor împreună cu CC.

Având în vedere că alte bunuri proprietatea exclusivă a debitorului nu au fost identificate, se solicită să se dispună împărţirea bunurilor comune ale pârâţilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 154  Cod.pr.fiscală, art. 493, art. 673 şi urm. Cod. pr.civilă;

Potrivit prevederilor art. 17 din Lg.nr.146/1997 şi art. 1 alin.2 din O.G. nr.32/1995, reclamanta este scutită de plata taxei  judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri, iar prin încheierea de admitere în principiu din data de 30 iunie 2010 s-a admis în principiu, cererea formulată de reclamantă şi s-a dispus partajarea suprafeţei de 599,12 m.p., categoria curţi-construcţii, situat în intravilanul comunei Ştefăneşti, sat Şerbăneşti, jud. Vâlcea, cu vecinii: R-rest proprietate vânzători şi Labă Nicolae, V-proprietate cumpărători, S-dr. comunal şi proprietate vânzători, N-Voicescu Gheorghe, situat în pct.”Acasă”, nr. cadastral 189/2, între pârâţii CT şi C.C., fiecare cu o cotă egală de ?.

S-a dispus partajarea cotei ce-i revine pârâtului CT între acesta şi pârâta CM fiecare cu o cotă egală de ?, ca bun comun, dobândit în timpul căsătoriei.

S-a dispus numirea unui expert topometrist pentru identificare, evaluare şi lotizarea terenului.

În cauză s-a întocmit un raport de expertiză de către expert tehnic judiciar cu specialitatea geodezie, topografie şi cadastru IN având ca obiectiv identificarea, evaluarea şi lotizarea terenului în suprafaţă de 599,12 m.p. individualizat mai sus.

Valoarea terenului conform raportului de expertiză întocmit în cauză a fost stabilită la 3774 lei.

Având în vedere prevederile art. 154 C.pr. fiscală, art.493 şi 673 C.pr.civ, instanţa urmează să admită cererea şi să omologheze raportul de expertiză întocmit de  expertul Ion Nicolae.

Se va atribui, în proprietate, pârâtului CT terenul în suprafaţă de 599,12 m.p. categoria curţi-construcţii, situat în intravilanul comunei Ştefăneşti, sat Şerbăneşti, jud. Vâlcea cu vecinii: R-rest proprietate vânzători şi LN, V-proprietate cumpărători, S-Dr. comunal şi proprietate vânzători, N-VG, pct.”Acasă”, nr. cadastral 189/2;

Pentru echilibrarea valorică a loturilor va obliga pârâtul CT să plătească pârâtului CC suma de 1887 lei cu titlu de sultă.

Va fi obligat pârâtul CT să plătească pârâtei CM suma de 943,5 lei cu titlu de sultă.

Va fi obligat pârâtul CT la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. G-ral Magheru, nr.17, judeţul Vâlcea în contradictoriu cu pârâţii CT,CM Şşi CC, domiciliaţi în  ….

Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ion Nicolae.

Atribuie, în proprietate, pârâtului CT, terenul în  suprafaţă de 599,12 m.p. categoria curţi-construcţii situat în intravilanul comunei Ştefăneşti, sat Şerbăneşti, jud. Vâlcea. cu vecinii: R-rest proprietate vânzători şi LN, V-proprietate cumpărători, S- dr. comunal şi proprietate vânzători, N-VG, situat în pct.”Acasă”, nr. cadastral 189/2.

Pentru echilibrarea valorică a loturilor obligă pârâtul CT să plătească pârâtului CC suma de 1887 lei cu titlu de sultă.

Obligă pârâtul CT să plătească pârâtei CM suma de 943,5 lei cu titlu de sultă.

Obligă pârâtul CT la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi …….. 2011 la sediul Judecătoriei Drăgăşani.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta