Interpretarea clauzei penale prevăzută de părţi în convenţia lor

S.C. 501/16.03.2012

Despăgubiri, pretenţii

Interpretarea clauzei penale prevăzută de părţi în convenţia lor.

 Constată că , prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.02.2012 , reclamanta S.C. S. P. S.R.L. , cu sediul în B.u , str. O. , nr.- , jud. B. , a solicitat obligarea pârâtei S.C. F. T. S.A. , cu sediul în M. , str. S. , nr.- , jud. S., la plata sumei de 20.889,18 lei , reprezentând daune moratorii legale , calculate asupra creanţei principale de la naşterea acesteia şi până la data de 7.02.2012 ; cu cheltuieli de judecată , astfel cum s-a precizat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei .

În motivarea acţiunii se învederează că , în temeiul contractului de prestări servicii nr.669/1.09.2009 încheiat cu pârâta , reclamanta a emis factura fiscală nr.827/17.03.2010 pentru încasarea contravalorii serviciilor prestate pârâtei , în cuantum de 61.630 lei ; prin sentinţa nr.3446/2011 pronunţată de Judecătoria M. a fost admisă cererea reclamantei doar cu privire la debitul principal , fiind respinsă cererea pentru penalităţile de întârziere pretinse , cu toate că acestea sunt datorate în baza clauzelor contractuale .

În drept sunt invocate prevederile art.1-5 din O.G.9/2000 .

Prin întâmpinarea formulată , pârâta a invocat pe cale de excepţie autoritatea de lucru judecat faţă de cele reţinute în considerentele sentinţei 3446/30.12.2011 , iar , pe fondul cauzei  , a invocat netemeinicia pretenţiilor deduse judecăţii , argumentând în sensul că penalităţile stipulate nu au fost stabilite pentru fiecare zi de întârziere ci , pentru orice perioadă de întârziere raportat la valoarea contractului , şi nu la valoarea obligaţiei contractuale scadente şi neonorate de debitorul obligaţiei .

Pe de altă parte , pârâta arată că reclamata ar fi fost , eventual , îndreptăţită la a solicita penalităţi curse începând cu data de 15.07.2010 , iar nu 31.03.2010 , în condiţiile în care termenul convenit iniţial a fost prelungit prin Actul adiţional nr.1.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :

Prin sentinţa 3446/2011 a Judecătoriei M. ( filele 8,9 dosar ) s-a admis în parte cererea creditoarei S.C. S. P. S.R.L. B. împotriva debitoarei S.C. F. T. S.A. M. , căreia i s-a ordonat să plătească creditoarei suma de 61.630 lei , reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului de prestări servicii nr.669/1.09.2009 încheiat de părţi .

S-a respins însă cererea privind penalităţile de întârziere pretinse de creditoare , apreciindu-se că nu este dovedit caracterul cert al penalităţilor , în condiţiile în care părţile nu au stipulat în contract intervalul de timp pentru care s-au prevăzut aceste penalităţi .

Prin contractul nr. 669/1.09.2009 reclamanta , în calitate de prestator , s-a obligat faţă de pârâtă , în calitate de beneficiar , să presteze în favoarea acesteia servicii constând în închirieri utilaje .

În schimbul serviciilor prestate , pârâta s-a obligat să plătească reclamantei contravaloarea serviciilor respective , în cuantum de 61.630 lei până la data de 31.03.2010 , stipulându-se la pct. IV din contract că , în cazul în care nu va plăti la scadenţă , va „ suporta penalităţi calculate astfel : 0.05 % din valoarea contractului” ( fila 11 dosar ).

Pârâta nu a contestat faptul că nu ar fi plătit la scadenţă debitul principal , de altfel , ea recunoaşte în cauza soluţionată în procedura ordonanţei de plată neexecutarea acestei obligaţii .

De altfel , pârâta nu a invocat sau dovedit faptul că ar fi plătit debitul principal , anume suma de 61.630 lei la care a fost obligată prin sentinţa 3446/2011 a Judecătoriei M. , până în prezent .

Prin urmare , se reţine că pârâta nu şi-a executat obligaţia de plată a contravalorii serviciilor ce i-ai fost prestate de către reclamantă .

Fiecare parte contractantă a înţeles să se asigure de executarea la termen a obligaţiei asumate de cealaltă parte , inserând în convenţia lor clauze penale ; astfel , în cazul în care reclamanta nu şi-ar fi executat la termen obligaţia sa , ar fi fost obligată la „ penalităţi în valoare de 0,05% din valoarea contractului”( pct.III ) , la fel cum pârâta s-a obligat să plătească penalităţi de „0.05 % din valoarea contractului” în ipoteza neexecutării la termen a obligaţiei sale de plată ( pct. IV) .

Este de observat că părţile nu au fost suficient de diligenţe atunci când au redactat aceste clauze penale , întrucât nu au precizat că acele penalităţi sunt datorate pentru fiecare zi de întârziere .

Este neîndoielnică intenţia părţilor de a stipula clauze penale în contractul lor , tocmai pentru că interesul lor firesc a fost să se asigure că obligaţia celeilalte părţi va fi executată , şi va fi executată fără întârziere , cum se întâmplă în mod uzual în relaţiile comerciale .

Din perspectiva interesului părţilor de a se asigura în acest sens , apare evident că penalitatea convenită de acestea trebuia să aibă în sine forţa de a determina cealaltă parte contractantă la a-şi executa obligaţia asumată . Or , dacă am admite cele invocate în apărare de pârâtă , în sensul că nu s-a obligat decât la 0.05% din contract indiferent de durata întârzierii în efectuarea plăţii , atunci am avea o penalitate de 30,815 lei ( 0,05 % din 61.630 lei ) indiferent că întârzie cu o zi sau cu 3 ani plata – ipoteză care ar fi absurdă , şi care ar contrazice însăşi raţiunea unei clauze penale , căci astfel cum prevede art.1069 C.civ. „ clauza penală este o compensaţie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale” . Aşadar părţile urmăresc obţinerea unei compensaţii  , iar compensaţia trebuie să fie pe măsura obligaţiei a cărei executare o asigură .

Ca atare , instanţa reţine , în lumina prevederilor art.970 C.civ. , potrivit cărora convenţiile obligă nu numai la ceea ce ele prevăd expres , ci la toate urmările pe care echitatea , obiceiul sau legea le dau obligaţiei , după natura sa , că părţile au convenit penalizarea neexecutării obligaţiei de plată asumată de către pârâtă pentru fiecare zi de întârziere .

Pârâta datorează aceste penalităţi nu de la data pretinsă de reclamantă , ci de la data de 15.07.2010 , întrucât părţile au modificat termenul iniţial prin actul adiţional la contract ( aflat la dosar la fila 13 ) .

Reclamanta face o confuzie în ceea ce priveşte temeiul juridic al pretenţiilor sale , atunci când se referă la dobânda legală . Instanţa este lămurită , însă , în ceea ce priveşte cauza acţiunii deduse judecăţii , fiind neîndoielnic faptul că pretenţiile reclamantei vizează penalităţile de întârziere stipulate în contractul părţilor .

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse , acţiunea va fi admisă în parte , în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 17.561,7 lei ( 570 zile x 30,81 lei/zi ) , reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere aferente creanţei principale , urmând a fi respinse pretenţiile pentru perioada 31.03.2010- 15.07.2010 .

În temeiul art.274 C.proc.civ. , pârâta , având culpă procesuală în măsura admiterii acţiunii , va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 1.169,7 lei .

Domenii speta

Spete similare