Răspunderea unităţilor bancare, în calitate de terţ poprit, limitată la sumele eventuale care se vor regăsi în soldul creditor al debitorului, ca urmare a unor încasări viitoare.

Sentinţa civilă nr. 2260/24.09.2012

Popriri

Răspunderea unităţilor bancare, în calitate de terţ poprit, limitată la sumele  eventuale care se vor regăsi în soldul creditor al debitorului, ca urmare a unor încasări viitoare.

Constată că prin cererea înregistrată la data de 7 iunie 2012, executorul judecătoresc

T.V.-P., cu sediul profesional în M. şi S.C.-S.R.L., prin lichidator judiciar  SC C. I. I., cu sediul în loc. S., în calitate de creditoare,  a solicitat ca în contradictoriu cu terţul poprit P. B. R. SA , cu sediul în B. şi debitoarea SC S. SA, cu sediul în loc. C.-M.,  să se dispună în condiţiile art. 460 alin.1 C. pr. civilă, validarea popririi până la concurenţa sumei de 10.248.069,37 lei.

În motivare, se arată că, la data de 05.06.2012 s-a făcut revenire la adresele anterioare de poprire din data de 27.08.2003; 04.05.2006; 29.05.2006; 12.02.2007 şi 12.05.2008, solicitând înfiinţarea popririi pentru suma de 10.248.069,37 lei, sumă ce reprezintă despăgubiri civile / conform sentinţei civile nr.142/2002 a Curţii de Apel Alba –Iulia, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1827/25.03.2003  a Curţii Supreme de Justiţie/ cheltuielile de judecată  şi de executare, actualizate cu indicele de inflaţie. De la data înfiinţării popririi şi până în prezent, sub diverse pretexte , terţul poprit refuză să facă plata, deşi debitoarea a rulat bani prin conturile deschise la această bancă. La adresa de poprire din 05.06.2012, terţul poprit a comunicat faptul că a procedat la reluarea  aplicării  prev.art.457 alin.1,2 C pr. civilă, asupra conturilor deţinute de SC S. SA la P. B., dar că la primirea popririi (în 5.06.2012) debitoarea nu are disponibilităţi băneşti în conturi la P. B. R.. Consideră partea petentă faptul că terţul poprit nu a respectat prev. art. 457 pct. 2 C. pr. civilă , în sensul că din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite, terţul poprit nu trebuie să facă  nici o altă plată  sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată. Se mai arată că, în data de 29.05.2008 a mai fost promovată o cerere pentru validarea popririi, însă această cerere a fost respinsă pe considerentul că anterior soluţionării cauzei s-a dispus suspendarea executării silite. A solicitat partea petentă ca terţul poprit să fie obligat ca în cadrul acestui proces să depună copii certificate ale extraselor de cont privind pe debitoarea SC S. SA  de la data înfiinţării popririi respectiv 27.08.2003 şi până în prezent.

 În drept, s-a invocat art. 460 C. pr. civilă.

 În probaţiune s-au depus , în copii certificate, o serie de înscrisuri constând în: cererea de executare silită; sentinţa civilă nr.142/2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia; certificat de grefă; decizia nr.1837/2003 a Curţii Supreme de Justiţie; încheierea nr. 5593/2002 a Judecătoriei Mediaş; adrese de înfiinţare poprire din 27.08.2003; 04.05.2006; 29.05.2006; 05.06.2012; alte adrese din dos.ex.211/2002; proces-verbal de actualizare, precum şi dovada de achitare a taxei judiciare de timbru.

Debitoarea SC S. SA C.-M. a depus întâmpinare – fila 53 dosar, pe cale de excepţie, invocând necompetenţa teritorială a Judecătoriei Mediaş, iar pe fond, solicitând respingerea cererii promovate, ca fiind lipsită de interes,  cu consecinţa desfiinţării popririi. Totodată a mai solicitat să se constate încetată executarea silită ca urmare a desfiinţării titlului executoriu. Cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata/debitoare arată că, în fapt, începând cu anul 2002 SC. SRL a iniţiat procedura de executare silită pentru recuperarea unor pretinse creanţe derivate din raporturi contractuale derulate între cele două firme în perioada anilor 1998-2000. Actele de executare silită au fost îndeplinite în dosarul execuţional cu nr.211/2002 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc T. V.-P., dosar în cadrul căruia majoritatea actelor au fost anulate de către instanţele de judecată pe baza contestaţiilor la executare. În cursul anului 2008  a fost promovată o cerere de validare a popririi în contradictoriu cu P. B., respinsă de instanţă, şi o a doua cerere în contradictoriu cu U. Ţ. B., admisă, fiind efectuat transferul sumei de 2.034.073,94 USD din conturile proprii ale acestei bănci deţinute la B. N. a R., în contul BEJ T. V.-P.. Pretinde debitoarea că cu toate acestea, la data de 05.06.2012, executorul judecătoresc a emis o nouă adresă de înfiinţare a popririi pentru suma totală de 10.248.069,37 lei, fără a ţine seama  de sumele, deja încasate de pe urma validării acelei popriri. Mai susţine debitoarea că prin sentinţa civilă nr. 1962/17.09.2008 a Judecătoriei Mediaş a fost respinsă cererea de validare a popririi înfiinţată  în cursul anului 2008, aşa încât nu se poate vorbi despre o revenire la o poprire anterioară, în fapt,  adresa din 05.06.2012 reprezentând o nouă poprire. Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale că potrivit art.460 alin.1 C. pr. civilă, pentru validarea popririi urmează a fi sesizată instanţa de executare, iar art. 373 alin.2 C. pr. civilă, prevede că aceasta/instanţa de executare/ este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea. Având în vedere faptul că executarea a fost începută prin poprire asupra conturilor deschise la P. B. , instituţie bancară ce îşi are sediul în B., competenţa în soluţionarea cererii revine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Cu privire la faptul că cererea de validare este lipsită de interes se apreciază că reclamantul nu poate justifica un interes legitim pentru formularea unei astfel de cereri deoarece până în prezent nu poate argumenta o neexecutare a obligaţiilor terţului poprit, iar pe fond, se poate constata că adresa nouă de înfiinţare a popririi este nelegală din moment ce  suma de 6.097.746,86 lei reprezentând echivalentul a 2.034.073,94 USD a fost deja plătită. A mai învederat debitoarea faptul că poprirea înfiinţată de executorul judecătoresc s-a efectuat cu încălcarea normelor de competenţă în materia executării silite; că au fost nesocotite dispoziţiile art.454 C .pr. civilă , lipsind elementele de identificare ale conturilor, şi pe cale de consecinţă, se impune respingerea cererii de validare şi desfiinţarea popririi înfiinţate.

În drept, s-au invocat prev.art.115 şi urm. C. pr. civilă.

În probaţiune, intimata/debitoare a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, precum şi de orice alte probe necesare şi utile soluţionării prezentei cauze.

Creditoarea SC.C. I. SRL, societate în insolvenţă, reprezentantă prin lichidator judiciar C. I.  a depus un răspuns la întâmpinare - fila 78 dosar, solicitând respingerea excepţiei de necompetenţă teritoriale, faţă de împrejurarea că în acelaşi dosar execuţional au fost înfiinţate mai multe popriri ce au format obiect al unor cereri de validare, soluţionate de aceeaşi instanţă Judecătoria Mediaş, aşa încât competenţa nu revine Judecătoriei sector 1 Bucureşti, după cum în mod eronat a susţinut debitoarea. Sub aspectul competenţei executorului, creditoarea a arătat că se prevalează de dispoziţiile art. 9 alin.2 din Legea 188/2000 care statuează că dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţia mai multor curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia din executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.

A mai solicitat creditoarea să fie înlăturate ca neîntemeiate afirmaţiile debitoarei privitoare la  lipsa de interes în recuperarea creanţei sale. În fapt, executarea silită are ca temei un titlu valid, iar toate acţiunile ulterioare de revizuire sau contestaţie în anulare au fost respinse, aşa încât, afirmaţiile debitoarei cu privire la lipsa unui titlu executoriu sunt false. Cu privire la sentinţa civilă nr.1962 /17.09.2008 pronunţată de Judecătoria Mediaş, creditoarea susţine că nu s-a dispus desfiinţarea popririi, şi în nici un caz, revenirea din 05.06.2012 nu reprezintă o nouă cerere de poprire, aşa încât, executorul judecătoresc este îndreptăţit să ceară validarea popririi.  Referitor la condiţiile de validare, creditoarea susţine că sunt îndeplinite cerinţele art. 460 C. pr. civilă, în sensul în care, există o poprire pe conturi ce nu a fost desfiinţată, iar terţul poprit nu a procedat la indisponibilizare decât în data de 05.06.2012, în intervalul 2008-2012 existând posibilitatea  de a se fi efectuat operaţiuni în conturile supuse popririi.

La data de 17 august 2012, executorul judecătoresc, prin cererea precizatoare de la filele 93,94 dosar, a arătat că modifică cuantumul sumei iniţiale, solicitând obligarea terţului poprit la plata sumei de 5.296.371,98 lei, pe considerentul că în data de 28.04.2010 din suma iniţial menţionată a fost achitată suma de  4.343.920,06 lei, aşa încât diferenţa de recuperat este de 5.296.371,98 lei în loc de 10.248.069,37 lei.

Terţul poprit P. B. R. SA a depus, de asemenea, întâmpinare – fila 100 dosar, solicitând respingerea cererii promovate. Pe cale de excepţie a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Mediaş, considerând că, potrivit art. 460 alin.1 şi art. 373 alin.2

C. pr. civilă, competenţa aparţine Judecătoriei sector 1 Bucureşti. A mai invocat tot pe cale de excepţie, lipsa de interes, de tardivitate , de inadmisibilitate şi a autorităţii lucrului judecat.

Din perspectiva excepţiei lipsei de interes, terţul poprit susţine că în raport cu adresa de poprire din data de 05.06.2012 şi-au îndeplinit toate obligaţiile legale ce le reveneau. Cu privire la tardivitate, având în vedere faptul că adresele de poprire au fost emise în 27.08.2003, 04.05.2006, 29.05.2006, 12.07.2007, 12.05.2008 la care executorul a revenit în data de 05.06.2012, cererea de validare apare ca fiind tardivă nefiind depusă în interiorul termenului de 3 luni prescris de art. 460 alin.1 C. pr. civilă,  pentru sesizarea instanţei. Sub aspectul inadmisibilităţii se învederează că prin sentinţa civilă nr.1962/17.09.2008  a fost respinsă cererea de validare a popririi, fapt ce a atras după sine desfiinţarea popririi, precum sunt date şi elementele autorităţii lucrului judecat, existând tripla identitate de obiect, părţi şi cauză.

Pe fond, terţul poprit  mai susţine că s-a conformat adresei de poprire ce i-a fost comunicată în data de 05.06.2012 , transmiţând răspuns executorului judecătoresc cu privire la faptul că va proceda la indisponibilizarea încasărilor viitoare pe care le va obţine debitoarea până la concurenţa sumei de 10.248.069,37 lei.

În drept, s-au invocat art. 115 şi urm. C. pr. civilă.

În probaţiune, terţul poprit a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

În cadrul dezbaterilor orale, părţile intimate debitoarea şi terţul poprit au mai antamat şi alte apărări, invocând nulitatea adresei de poprire din 05.06.2012, faţă de împrejurarea că suma menţionată nu corespunde cu creanţa de încasat, precum s-a mai invocat omisiunea  semnării cererii introductive de către creditoarea S.C. C.I. SRL. De asemenea, reprezentanta terţului poprit a susţinut că  în fapt cererea precizatoare a executorului judecătoresc de modificare a cuantumului creanţei datorate reprezintă o cerere în pretenţii pentru care se impune condiţia timbrajului la valoarea sumei pretinse.

Prin încheierea de şedinţă din 30 august 2012- fila 127 dosar, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei necompetenţei teritoriale, faţă de împrejurarea că potrivit încheierii  de la fila 11 dosar, Judecătoria Mediaş îndeplineşte atribuţiile instanţei de executare, fiind autoritatea care a încuviinţat executarea silită , în toate formele ei fără nici o derogare, pe baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă 142/2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, iar conform art. 460 alin.1 C. pr .civilă, competenţa în validarea popririi revine instanţei de executare.

Tot prin încheierea de şedinţă amintită a fost respinsă obiecţia intimatei cu privire la calificarea cererii precizatoare ca şi o cerere de chemare în judecată pentru valorificarea unor pretenţii, pe considerentul că, într-adevăr în mod obişnuit prin validare, obligaţia de plată se transferă din patrimoniul debitorului în patrimoniul terţului poprit care  urmează să răspundă şi poate fi executat silit în propriul său patrimoniu, dar acest efect nu atribuie o altă natură juridică, cererii de validare, de genul unei acţiuni în pretenţii.

Cu privire la incidentul procedural invocat cu privire  la omisiunea semnării cererii de către creditoare, faţă de aserţiunile executorului judecătoresc care a precizat că cererea a fost formulată şi depusă numai de dânsul, nu s-a mai impus reglementarea deficienţei sesizate, creditoarea participând  în cauza de faţă , în această calitate, întrucât potrivit art. 460 alin.2

C. pr. civilă, în procesele având ca obiect cereri de validare a popririi, instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit.

În cazul de faţă, calitatea procesuală activă a executorului judecătoresc derivă din aplicarea art. 460 alin.1 C. pr. civilă, unde se prevede că şi organul de executare se poate adresa instanţei de executare cu o cerere în vederea validării popririi.

Prin urmare, din perspectiva cadrului procesual legat, nu există nici o neregularitate procedurală.

Sub aspectul celorlalte excepţii invocate, acestea au fost unite cu fondul.

În dezbatere, partea petentă Ex. Jud. T. V.-P. a depus un răspuns - fila 130 dosar,  la întâmpinările părţilor adverse, iar terţul poprit a depus situaţia operaţiunilor derulate în conturile debitoarei din 05.06.2012- fila 196 dosar, precum debitoarea a depus mai multe volume de copii ale actelor instrumentate în dosarul execuţional nr. 211/2002 , ce au fost ataşate la prezenta cauză.

Prin urmare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 142/5 iulie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, debitoarea

 SC S. SA C.-M.  a fost obligată să plătească creditoarei S.C. C. I. SRL B., suma de 9 miliarde de lei,  cu titlu  restituire preţ, precum şi la plata dobânzii de scont aferente acestei sume aplicată de la data de 29 septembrie 1998 şi până la plata integrală a sumei. A fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată. Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia nr.1837/25.03.3003 a Curţii Supreme de Justiţie, iar la data de 17.10.2002, creditoarea pe baza acestui titlu executoriu s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc T.V.-P., cu o cerere pentru declanşarea procedurii de executare silită în vederea încasării creanţei sale, astfel stabilite. Pe baza acestei cereri a fost alcătuit dosarul execuţional cu nr. 211/2002, executarea silită fiind încuviinţată de Judecătoria Mediaş la data de 21 octombrie 2002.

S-a procedat la identificarea bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei în vederea executării silite, precum au fost emise şi adrese de înfiinţare a popririi asupra veniturilor pe care debitoarea le-ar fi avut în conturi bancare.

Astfel, în ceea ce priveşte terţul poprit P. B. SA R., o primă adresă a fost emisă în data de 16.04.2003 – fila 27 dosar, pentru suma de 42.464.485.880 lei, apoi şirul popririlor comunicate continuă cu adresa din  data de 27.08.2003- fila 12 dosar, pentru suma de 44.564. 518.682 lei; 04.05.2006- fila 13 dosar, pentru suma de 5.926.649,97 lei în care se adaugă ca şi temei al executării şi un alt titlu constând în sentinţa civilă nr.5877/2002 a Judecătoriei Mediaş, pe lângă cea sentinţa Curţii de Apel Alba-Iulia; 12.01.2007- fila 38 dosar, pentru suma de 9.556.829,92 lei; în data de 12.05.2008 – fila 43 dosar, pentru suma de 8.325.485,98 lei şi apoi în data de 05.06.2012 - fila 17 dosar, pentru suma de 10.248.069,37 lei.

Sub aspectul calificării juridice a acestor adrese, din perspectiva faptului că executorul judecătoresc le consideră ca fiind reveniri la adresa din 27. 08.2003,  este evident că fiind vorba despre sume diferite ele nu pot avea  decât  semnificaţia  unor popriri distincte, din moment ce de fiecare dată ele au fost comunicate terţului poprit pentru conformare în sensul de a proceda la indisponibilizarea sumelor  anume specificate şi efectuarea plăţii respectivelor sume, aşa încât,  şi adresa din 05.06.2012  nu poate fi decât o  nouă poprire, la a cărei validare, de altfel s-a referit şi organul de executare în cererea sa promovată. Nu poate fi interpretat altfel, întrucât  fiecare adresă din 16.04.2003, 27.08.2003, 04.05.2006 şi 12.05.2008 apar ca fiind adrese distincte de înfiinţare a popririi, şi nu ca adrese de revenire la aceeaşi, şi o  unică poprire ce  ar fi fost înfiinţată. Practic au fost emise în mod succesiv 5 astfel de adrese prin care s-a dispus, din nou, înfiinţarea popririi, ceea ce nu poate însemna decât  că s-a procedat la facerea unei alte popriri. 

 Sub aspect formal, s-a invocat nulitatea popririi, pe considerentul  neregularităţii  determinării creanţei de plată,  precum şi faptul că în cuprinsul ei nu se menţionează şi nu este identificat numărul de cont, specificându-se la modul general asupra indisponibilizării tuturor conturilor debitoarei .

Faptul în sine că suma menţionată în adresa de poprire este mai mare, decât cea pentru care executorul a solicitat ulterior validarea, nu este de natură a invalida cu totul  poprirea, spre a fi desfiinţată, iar pentru suma ulterior precizată de 5.296.371,98 lei, există justificarea determinării ei, potrivit situaţiei de calcul de la filele 95-98 dosar, unde apare menţiunea achitării sumei de 4.343.920 lei , în aprilie 2010.

Sub aspectul omisiunii identificării numărului de cont, acest element este prevăzut ca fiind necesar să fie inserat  în cuprinsul popririi, ca un element de control  în beneficiul părţii creditoare, tocmai pentru a nu lăsa la libera apreciere a terţului poprit dreptul de a decide asupra contului ce urmează a fi poprit şi urmărit, situaţie în care ar putea opta pentru un cont fără disponibil în detrimentul altui cont cu disponibil, opinie exprimată în literatura de specialitate. Deci lipsa acestui element nu constituie o cauză de nulitate a popririi atâta timp cât însuşi terţul poprit nu a contestat că debitoarea ar avea deschise conturi la această unitate bancară.

Cu privire la competenţa executorului judecătoresc pentru înfiinţarea popririi, aserţiunile de necompetenţă nu sunt întemeiate, din moment ce art.453 C.pr.civilă atribuie creditorului dreptul de a sesiza, având facultatea de a alege fie pe executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului , fie pe cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit. În cazul de faţă, creditoarea  a ales pe executorul judecătoresc din circumscripţia teritorială a debitoarei, iar instanţa a încuviinţat executarea silită, fără nici o derogare, adică în toate formele ei, imobiliară, mobiliară şi prin poprire, aşa încât activitatea executorului în această privinţă este perfect legală.

 Sub aspect formal, alte contestaţii nu au fost aduse, iar debitoarea în cadrul întâmpinării a exprimat , atribuind aceeaşi valoare,  adresei din 05.06.2012, de înfiinţare a unei noi popriri, şi de asemenea, nici terţul poprit, nu a contestat această semnificaţie juridică, transmiţând executorului pe calea  răspunsului de la fila 51 dosar că va proceda la indisponibilizarea sumei ce i-a fost comunicată.

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate  se constată că cererea de validare pentru poprirea ce face obiectul acestui dosar, din data de 05.06.2012, a fost introdusă în data de

7 iunie 2012, deci înăuntrul termenului de 3 luni prev. de art. 460 C. pr. civilă.

Sub aspectul autorităţii lucrului judecat, prin sentinţa civilă nr. 1962/17.09.2008 a Judecătoriei Mediaş - fila 83 dosar, deşi cererea  de validare a popririi din data de  12.05.2008, a fost respinsă, totuşi nu s-a dispus şi desfiinţarea  popririi, şi ca atare, nefiind luată o astfel de măsură ea nu poate fi subînţeleasă , şi de altfel , în contextul dat, nu are nici o relevanţă în  privinţa validităţii popririi ulterioare din 05.06.2012, nefiind îndeplinite nici cerinţele autorităţii lucrului judecat, referindu-se la o altă adresă de poprire.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii privită din perspectiva desfiinţării titlului executoriu se constată că titlul executoriu există , constând în sentinţa civilă nr. 142/2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, hotărârea este învestită cu formulă executorie, cererile ulterioare de revizuire şi contestaţie în anulare, fiind respinse /; filele 141-144 dosar, precum şi filele 67 şi 251  din  vol .V  al dos. execuţional ataşat/.

Pe fondul cererii, se constată că ,deşi terţul poprit prin adresa de la fila 19, a răspuns la adresa de poprire din 05.06.2012 ce i-a fost comunicată de către organul de executare, în sensul că se conformează  urmând ca din încasările viitoare să indisponibilizeze veniturile din conturile debitoarei până la concurenţa sumei de 10.248.069,37 lei, menţionând însă că, la data de 05.06.2012 debitoarea SC S. SA nu are disponibilităţi băneşti, se constată  că acest răspuns este unul  pur formal, neangajant, folosit şi anterior  pentru celelalte adrese de poprire / conf. filei 43 din vol.4 /,  dovedind  o informare  neadecvată cu situaţiile  bilanţiere de la filele 124, 196 dosar. 

 Astfel, deşi terţul poprit afirmă că debitoarea nu are disponibilităţi băneşti în cont la data primirii  adresei de revenire la poprire, totuşi se constată că anterior şi ulterior  acestei date, potrivit dovezilor amintite au fost derulate anumite sume de bani prin  conturile debitoarei, în privinţa cărora executorul judecătoresc nu a fost informat niciodată. Este adevărat că sumele erau mici, dar reflectă reaua-credinţă a terţului poprit în a comunica organului de executare veniturile obţinute de debitoare, în condiţiile în care,  potrivit adresei din 05.06.2012, executorul judecătoresc a solicitat şi copii certificate ale extrasului de cont al debitoarei .

Potrivit art. 373 ind.2  alin.2, 3 C. pr. civilă „la cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc  cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri  ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au datoria să dea informaţiile necesare pentru efectuarea executării”, existând precizarea că „ de asemenea, la cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc, instituţiile , băncile şi orice alte persoane sunt obligate  să-i comunice, de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel .”

Prin urmare, legea prin dispoziţiile legale  enunţate stabileşte în sarcina  instituţiilor bancare obligaţia de a da concurs organelor de executare silită prin comunicarea tuturor informaţiilor pe care banca le deţine, pentru realizarea şi finalizarea  executării .

În cazul de faţă, se constată că terţul poprit nu a procedat de această manieră, necomunicând,  decât un răspuns pur formal la o anumită dată, fără nici o furnizare de alte informaţii în legătură cu conturile pe care debitoarea le are deschise şi sumele de bani intrate, chiar dacă au fost modice şi/ori au avut  o afectaţiune specială , precum şi cu valoarea soldului creditor , înregistrat la un moment dat.

Rezultă aşadar că, terţul poprit, prin răspunsul „pro forma” comunicat executorului judecătoresc, nu şi-a respectat obligaţiile legale în sensul de a da concurs efectiv prin furnizarea informaţiilor necesare, în vederea desăvârşirii executării silite, mai ales că, în cazul de faţă, sentinţa  irevocabilă  pusă în executare este din anul 2002, şi nici până în prezent creanţa nu a fost încasată.

Sub acest ultim aspect, aserţiunile  debitoarei intimate cu privire la faptul că creanţa s-a stins prin plata sumei de 6.097.746,86 lei, echivalentul sumei de 2.034.073,94 USD, încasată în urma validării popririi dispusă prin sentinţa nr. 1648/11.07.2008  pronunţată în dosarul nr.1635/257/2008 al Judecătoriei Mediaş,în urma căreia conturile poprii de la BNR ale B. U. Ţ.  au fost executate silit,  se constată că  prin încheierea din 10.06.2009 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti  s-a dispus suspendarea executării silite  – / fila 218,  din dos. ex. ataşat - volum IV/ până la soluţionarea contestaţiei la executare din dosar 9437/301/2009, finalizat la data de 28.05.2012 cu soluţie de admitere, dispunându-se întoarcerea executării silite , iar potrivit susţinerilor executorului –fila 171 din vol. IX al dosar execuţional, suma de 6.034.893,97 lei a fost încasată şi eliberată creditoarei, dar în legătură cu un alt dosar execuţional sub nr.98/2010, aşa încât plata invocată nu este menită a duce la stingerea datoriei debitoarei SC S. SA C.-M.,  rezultate din sentinţa nr. 142/2002 a Curţii de Apel Alba – Iulia.

În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, cererea formulată va fi admisă , urmând a dispune validarea popririi înfiinţate până la concurenţa sumei de

5.296.371 ,98 lei. În ceea ce priveşte obligaţia de plată a terţului poprit, aceasta se va circumscrie valorii creanţei ce se va suporta din soldul creditor şi încasările viitoare din conturile pe care debitoarea le deţine la terţul poprit.  Din această perspectivă, deşi în mod obişnuit în cazul validării popririi, obligaţia de plată se transmite la terţul poprit care poate fi executat silit pentru datoria debitorului, totuşi în practica judiciară  a instanţelor de control /ex.  decizia nr.237/13.05.2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, emisă chiar în conexiune cu prezenta cauză/ s-a conturat opinia potrivit  căreia în situaţia unităţilor bancare, în caz de validare, acestea nu vor răspunde cu patrimoniul propriu  pentru datoria debitorului care la un moment dat deţine la banca respectivă anumite  conturi ci, datoria urmează a fi plătită, iar poprirea validată pusă în  executare, numai la momentul alimentării contului bancar al debitorului. Instanţa împărtăşeşte acest punct de vedere, fiind vorba despre sume eventuale ce se vor regăsi în soldul creditor ca urmare a unor încasări viitoare. Din punct de vedere juridic, poprirea reprezintă unul din  modurile legale  de transmisiune a obligaţiilor,  alături de cesiunea de creanţă şi subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei, singura deosebire fiind  aceea că poprirea face obiect de studiu şi reglementare al dreptului procesual civil, spre deosebire de celelalte două instituţii ce fac obiect al dreptului civil. Fiind vorba despre o modalitate distinctă  de transmitere a obligaţiei, în ipoteza  lipsei  disponibilului bănesc, devine lipsit de temei ca terţul poprit să fie obligat să răspundă  cu patrimoniul propriu, întrucât obligaţia sa faţă de creditoare subzistă numai în măsura în care există şi raportul obligaţional dintre terţul poprit şi debitor, cu privire la obţinerea/eliberarea sumelor cu care în viitor contul debitoarei va fi alimentat.

În privinţa  operaţiunilor anterioare validării, răspunderea terţului poprit pentru eliberarea unor sume  peste ordinul de indisponibilizare primit de la organul de executare, poate fi eventuală atrasă şi antrenată pe alte criterii, pentru acoperirea eventualelor prejudicii, dar nu poate face obiect de analiză în cadrul procesual al validării acestei popriri din 05.06.2012.

Domenii speta

Spete similare