Furt calificat

Judecătoria Mediaş

Sentinţa penală nr. - 44 / 09.02.2010

Domeniu asociat - penal - furt calificat

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. din data de  21 februarie 2000, a fost trimis în judecată inculpatul,

G.  P. – fiul lui A. şi T. , născut la data de - în M.,Dom. în com. L. nr.- jud. S. ;

pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism ; părăsirea locului accidentului şi furt de folosinţă în calificarea prev. de art. 36 alin.1 din decretul 328/1966 ; art. 38 alin.1 din decretul 328/1966; art.208 alin.4 rap. la art. 209 lit. i

C. penal , cu aplicaţiunea art. 37 lit. a C. penal ; art. 33 lit. a C .penal, arătându-se că :

-în data de 16.10 1999 , prin folosirea unei chei potrivite, inculpatul a sustras

autoturismul părţii vătămate S. M. , pe care l-a condus pe drumurile publice din com. L. , fără a poseda permis de conducere , tamponându-se de un pom , după care a părăsit locul accidentului mai înainte de anunţa poliţia despre accidentul produs.

Cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar penal -/2000, iar prin sentinţa penală -/2000 inculpatul , fiind găsit vinovat, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare.  Împotriva acestei hotărâri a  declarat apel inculpatul, apel admis, prin decizia  penală nr.-/.2000 a Tribunalului S.. S-a dispus casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Judecătoria M.. În considerentele deciziei instanţei de control judiciar s-a reţinut ca motiv al casării faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra laturii civile a acţiunii , pe care nu  rezolvat-o.

Prin urmare, dosarul a revenit la Judecătoria M., primind număr nou, -/2000, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr.-/ 2002, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. Hotărârea din nou a fost apelată de inculpat. Apelul său a fost admis prin decizia penală -/2005 a Tribunalului S., în sensul casării hotărârii pronunţate, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a reţinut că instanţa de fond nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice atunci când a înlăturat art.209 lit. i C. penal. Cauza a revenit la Judecătoria M., judecata fiind reluată sub nr. dosar -/2006 în care a fost pronunţată sentinţa penală -/2006, inculpatul fiind condamnat de această dată la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare. Sentinţa a fost desfiinţată în căile de atac exercitate de inculpat, astfel că prin decizia penală -/2007 s-a trimis din nou cauza spre rejudecare, motivat de faptul că nu a fost pusă în discuţie cererea privind schimbarea încadrării juridice în sensul aplicării sau nu a art.210 C. penal ; că partea civilă nu a fost legal citată ; că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod expres cu privire la cererea inculpatului de a efectua o adresă părţilor civile pentru a se prezenta la instanţă sau pentru a comunica în scris , în ipoteza schimbării încadrării juridice dacă înţelege să formuleze plângere. Aşadar, a fost reluat ciclul procesual al judecării cauzei în primă instanţă, cauza primind numărul de dosar -/257/2007, în care a fost pronunţată sentinţa penală  -/2008, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de furt de folosinţă , în privinţa celorlalte două infracţiuni constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penală. Şi această hotărâre a fost desfiinţată în căile de atac, prin decizia penală nr. -/2009 a Tribunalului S., care admiţând apelul inculpatului a dispus trimiterea spre rejudecare la Judecătoria M.. De această dată , motivele casării au fost faptul că s-a încălcat principiul potrivit căruia în propria cale de atac nu se poate agrava situaţia celui în cauză şi de asemenea că, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu partea civilă. Pricina a revenit la Judecătoria M., la data de 31.07.2009 când a fost înregistrată sub nr. dosar -/257/2009. În cauză, judecătorul desemnat cu soluţionarea cauzei a formulat declaraţie de abţinere, aceasta fiind admisă prin încheierea nr.-/A/ 2009. Ca urmare, s-a făcut o nouă repartiţie dosarul fiind înregistrat sub nr. -/257/2009, în care a fost admisă declaraţia de abţinere a judecătorului desemnat.

În final, dosarul a fost reformat sub nr. -/257/2009 în care a fost reluat cursul judecării cauzei.

În toate aceste faze procesuale inculpatul a dat o declaraţie aflată la fila 15 dosar -/2000, susţinând că de fapt partea vătămată este cea care i-a încredinţat cheile de la garajul în care era adăpostită maşina. A recunoscut inculpatul că a luat autoturismul şi s-a deplasat cu el pe străzile dintre localităţile N. – S. şi L. , intrând cu autoturismul într-o buturugă , incident de pe urma căruia a fost spart radiatorul , s-a îndoit un pic capota şi a fost spart unul dintre farurile maşinii. A pretins inculpatul că toate aceste avarii au fost remediate de el însuşi, fiind efectuate toate reparaţiile necesare inclusiv vopsirea tăblăriei maşinii în partea accidentată. A mai susţinut inculpatul precum că cheile de la garaj i-au fost înmânate personal de către partea vătămată , spunându-i-se , totodată, de către aceasta că cheile de la maşină sunt în autoturism fiind împuternicit să scotă maşina din garaj ,dacă se întâmplă ceva, de genul incendiului sau furtului.  A mai precizat inculpatul că partea vătămată nu i-a spus că poate folosi maşina şi că aceasta ştia că el nu posedă permis de conducere ; sora  lui a trăit în concubinaj cu partea vătămată şi atunci când aceasta din urmă era în ţară , împreună cu ei locuia şi inculpatul în casa părţii vătămate. Pe timpul cât partea vătămată era plecată , inculpatul declară că nu avea acces în casă, cheile aflându-se la aceasta.

Cea de-a doua declaraţie inculpatul a dat-o la termenul de judecată din 28.01.2010, când fiind prezent personal în instanţă a arătat că îşi menţine toate celelalte declaraţii existente la dosarul cauzei şi că nu mai are nimic de adăugat acestora.

Pe parcursul cercetărilor au fost cerute şi administrate probe. Astfel au fost audiaţi în calitate de martori B. T. , P. C. – filele 63,64/dos.-/2000/ ; M. M. ,  B. T. şi R. O. - filele 27,28, 51 dosar -/257/2007. S-au adus în discuţie de către părţi, cereri multiple privind schimbări de încadrare juridică în sensul aplicării art.210 C. penal ; înlăturării art.209 lit. i C. penal ; înlăturării art.37 lit. a C. penal . A fost citată partea civilă S. M. la domiciliul său din Germania, fiindu-i comunicată şi adresă spre a preciza dacă mai are pretenţii băneşti faţă de inculpat şi în caz afirmativ care este cuantumul lor actual. Totodată i s-a mai cerut să comunice , pentru situaţia în care se va proceda la recalificarea faptei în infracţiunea de furt prev. de art.210 C. penal, dacă îşi mai

 menţine sau nu plângerea penală formulată împotriva inculpatului. Partea civilă nu a răspuns acestor solicitări , nefiind precizate nici cuantumul eventualelor pretenţii şi nici dacă îşi mai menţine sau nu plângerea penală.

Prin urmare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele :

În fapt

În data de 16octombrie 1999, în jurul orelor 16,30, inculpatul G. P. a intrat în curtea locuinţei părţii vătămate S. M., situată în localitatea N. S., folosindu-se de la mânerul clanţei de la poarta de intrare aflat într-un loc ştiut de el, întrucât era apropiat părţii vătămate. Folosind cheia de la garaj, inculpatul a luat autoturismul părţii vătămate, marca F. E.cu nr. de înmatriculare -, care avea cheile în contact, astfel că inculpatul l-a pornit , deplasându-se cu autoturismul înspre localitatea L. , cu toate că nu poseda permis de conducere. În jurul orelor 22,30, inculpatul aluat în autoturism pe martorii B.T. şi B. P.şi a condus autoturismul pe drumul judeţean 143 A. La un moment dat, inculpatul a pierdut controlul volanului , tamponând autoturismul de un butuc din lemn. După producerea acestui incident, inculpatul a omis să anunţe poliţia şi a dus autoturismul  în curtea martorului P. C. unde a efectuat reparaţiile ce se impuneau, după care a condus autoturismul până la locul de unde la luat iniţial. Partea vătămată în declaraţia sa de la fila 16 / dosar urmărire penală/ a declarat că nu i-a încredinţat inculpatului dreptul de a folosi autoturismul în lipsa ei , ci doar l-a rugat  ca din când în când să mai vadă de casă în lipsa lui, dovadă că inculpatul ştia şi avea la îndemână acel mâner de care s-a folosit la intrarea în curtea imobilului. Această împrejurare , precum că niciodată partea vătămată nu i-a încredinţat dreptul de a folosi maşina, a fost confirmată de însuşi inculpatul, aşa încât aserţiunile apărării în sensul că el ar fi avut posesia ori detenţia autovehiculului respectiv, nu pot fi reţinute. În contextul acestei situaţii, declaraţiile martorilor B. T. şi P.C. , care au tins să acrediteze ideea unui acord prealabil al părţii vătămate, sunt infirmate de chiar susţinerile inculpatului însuşi, prin urmare ele se dovedesc subiective, urmând a fi înlăturate. Martorul M. M. în declaraţia de la fila 27 dosar, afirmă aceeaşi situaţie cu cea susţinută de partea vătămată şi inculpat, anume că atunci când partea vătămată pleca din ţară în Germania, casa şi garajul erau închise şi nimeni nu avea acces, cheile fiind ţinute de partea vătămată. Persoanele care erau rugate de partea vătămată să aibă grijă de casă, aveau dreptul să intre doar în curte şi mai lucrau grădina, dar în casă nu aveau drept de acces. Inculpatul a mai lucrat grădina părţii vătămate pentru că sora lui se afla în relaţie de prietenie cu aceasta, prin intermediul căreia s-a şi căsătorit cu un cetăţean german. Martorul R. O., în declaraţia de la fila 51 dosar, a relatat aceeaşi situaţie, precum că în lipsa părţii vătămate , imobilul său nu era locuit de nimeni, nu a permis nimănui să locuiască efectiv în casa proprietatea sa. În ansamblul acestor probe care se coroborează între ele, precum şi cu declaraţia părţii vătămate şi a inculpatului, declaraţia martorului B. T. , asupra faptului susţinut, precum că inculpatul a locuit efectiv în casa părţii vătămate, se singularizează, urmând a fi înlăturată ca subiectivă.

În drept  , fapta inculpatului G. P., de a fi sustras autoturismul proprietatea părţii vătămate, în condiţiile reţinute la starea de fapt, pe care l-a folosit conducându-l pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt de folosinţă, faptă prev. şi pedepsită de art.208 alin.1,4 C. penal. Nu sunt incidente prev.art.210 C. penal, care se referă la furtul comis între soţi sau rude apropiate ; de către un  minor în paguba tutorelui său , ori de către cel care locuieşte cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta. Relaţie de rudenie nu există, cea de-a doua ipoteză se exclude cu totul, iar în privinţa celei de-a treia teze, nu este dată situaţia, pentru că la momentul când a fost luat autoturismul, partea vătămată nu se afla în ţară, nu a locuit împreună şi nu l-a găzduit pe inculpat în locuinţa sa în momentul comiterii sustragerii.

Deşi, prin actul de acuzare s-a reţinut forma calificată a furtului, prin raportarea textului art.208 la art. 209 alin.1 lit. i C. penal , în circumstanţele susţinute de acuzare , a folosirii unei chei potrivite , această agravantă a fost înlăturată în primul ciclu procesual , iar hotărârea pronunţată ca şi toate celelalte care au fost desfiinţate au fost atacate cu apel numai de către inculpat, aşa încât în respectarea principiului „ non reformatio in pejus” observaţie reţinută şi

de către instanţa de control judiciar în decizia penală-/10.06.2009, nu mai poate fi reţinută forma calificată a infracţiunii. De altfel, însuşi reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria M., în respectarea aceluiaşi principiu, a precizat la termenul de judecată 28 ianuarie 2010- potrivit încheierii de la fila 18 dosar -/257/2009, că susţine acuzarea pentru infracţiunea de furt de folosinţă în forma simplă şi nu calificată.

Aşadar, în sarcina inculpatului se reţine săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi pedepsită de art.208 alin.1,4 C. penal, pentru comiterea căreia, prin aplicarea art.37 lit. a; art.39 alin.1,2 C. penal , va fi condamnat la pedeapsa de – 1 an şi 2 luni închisoare.

La încadrarea în drept a faptei, stabilirea şi dozarea pedepsei s-au avut în vedere :

-conţinutul faptei care prezintă gravitate;

-atitudinea inculpatului care s-a dovedit sincer numai parţial ;

-împrejurarea că inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, fapta fiind comisă în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.37 lit. a C. penal.

Astfel, potrivit fişei de cazier judiciar de la fila 6 dosar, prin sentinţa penală nr-/2008 a Tribunalului Militar Teritorial, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare , tot pentru infracţiunea de furt calificat. În executarea acestei pedepse a fost arestat la data de 23.12.1998, fiind liberat condiţionat la 11.08.1999, având un rest de pedeapsă neexecutat de 133 zile închisoare. Sub durata cât a fost liberat condiţionat şi până la împlinirea duratei pedepsei, inculpatul a comis această nouă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Domenii speta

Spete similare