Judecătoria Mediaş
Sentinţa civilă nr.257/12.02.2010
Domeniu asociat - plângeri prealabile
Constată că , prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.11.2009 , petentul M. I. , domiciliat în M. , str. V. , nr. - , jud. S. , a solicitat , în contradictoriu cu intimatul I. P.J. S. , anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr.4117167/11.04.2009 întocmit de Postul de Poliţie M. , în principal , iar în subsidiar , înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate cu avertismentul .
În motivarea plângerii sale , petentul învederează că procesul verbal nu i-a fost comunicat în termenul de o lună de la data aplicării sancţiunii , că starea de fapt reţinută de agentul constatator nu este reală şi că descrierea faptei contravenţionale este insuficientă , necuprinzând toate menţiunile prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G.2/2001.
Se mai invocă faptul că s-a menţionat greşit actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia , precum şi împrejurarea că procesul verbal este încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 19 alin.1 din O.G.2/2001, în sensul că nu sunt menţionate datele de identificare ale martorului asistent .
Prin întâmpinarea formulată , intimatul solicită respingerea plângerii ca nefondată .
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :
Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr.4117167/11.04.2009 întocmit de Postul de Poliţie M.a fost sancţionat petentul pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 15 alin.5 din O.U.G. 195/2002 , art. 101 alin.1 pct.11 din O.U.G. 195/2002 şi art. 79 alin.1 lit.b din O.U.G. 195/2002 , cu amendă în cuantum de 1.200 lei ; s-au aplicat petentului 10 puncte de penalizare .
Totodată s-a aplicat petentului sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul .
În fapt s-a reţinut că , la data de 30.10.2009 , orele 18,20 , petentul a condus tractorul rutier cu nr. de înregistrare SB-173 pe DN 14 B şi a tractat remorca cu nr. de înregistrare M. SB-174 , care nu purta plăcuţă cu nr. de înregistrare şi nu era prevăzută cu sistem de iluminare ; la km 44+340 a fost acroşat din spate de autoturismul cu nr. de înmatriculare SB - , care circula regulamentar , condus de P. I. , şi nu s-a prezentat în termen de 24 ore la poliţie pentru întocmirea documentelor .
În cuprinsul procesului verbal s-a reţinut că petentul nu a fost de faţă la întocmirea procesului verbal , împrejurare confirmată de un martor asistent .
Data întocmirii procesului verbal a fost trecută ca fiind 11.04.2009 . Faptele contravenţionale descrise apar ca fiind săvârşite la data de 30.10.2009 .
Martorul audiat în instanţă specifică , în ceea ce priveşte data săvârşirii faptelor , că acestea s-au petrecut la sfârşitul lunii octombrie , astfel că se poate deduce faptul că data înscrisă în procesul verbal ca fiind aceea a săvârşirii faptelor este corect menţionată.
Raportat la data săvârşirii faptelor contravenţionale , data întocmirii procesului verbal , 11.04.2009 , apare ca eronată , fiind cu mult anterioară datei săvârşirii faptelor descrise în actul constatator .
Date fiind aceste inadvertenţe , se poate doar deduce că data întocmirii procesului verbal ar putea fi 4.11.2009 , însă nu se poate stabili cu certitudine acest fapt.
Cu toate acestea , instanţa reţine că invocarea de către petent a împrejurării că nu i-a fost comunicat procesul verbal în termen de o lună , raportat la data eronată trecută ca fiind aceea a întocmirii procesului verbal , este tendenţioasă , în condiţiile în care petentul a putut remarca eroarea materială privind data întocmirii actului constatator .
Cert este că i s-a comunicat procesul verbal în termen de o lună de la întocmirea acestuia , altfel petentul nu ar fi avut posibilitatea să conteste în justiţie acest proces verbal la data de 20.11.2009.
Criticile aduse de petent în ceea ce priveşte menţionarea greşită a actului normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia – astfel cum acesta argumentează în plângerea sa , şi care se referă la „art. 64 din Legea 136/1” conduc la concluzia că acesta a fost în confuzie cu privire la procesul verbal contestat în prezenta cauză , întrucât pentru o astfel de contravenţie a fost sancţionat prin alt proces verbal , cel cu nr. 4117165/4.11.2009 – depus la dosar la fila 14 , dar care nu face obiectul plângerii contravenţionale deduse judecăţii în prezenta cauză .
Cele contestate de către petent cu referire la neidentificarea martorului asistent sunt neîntemeiate , acesta fiind identificat prin nume , prenume şi cod numeric personal , lipsa menţiunilor privind adresa unde acesta locuieşte putând fi complinită în cursul judecăţii , astfel cum s-a şi întâmplat , în întâmpinare fiind menţionate aceste date .
Instanţa reţine că în mod nelegal agentul constatator nu a menţionat distinct , pentru fiecare faptă contravenţională , sancţiunea aplicată , anume cuantumul fiecărei amenzi aplicate .
În aceste condiţii , instanţa nu poate aprecia dacă cuantumul amenzii este cel legal şi dacă a fost corect individualizată sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă contravenţională în parte .
În consecinţă , se reţine că procesul verbal este nelegal , astfel că , plângerea fiind întemeiată , va fi admisă , în temeiul art. 34 din O.G.2/2001 , cu consecinţa anulării procesului verbal atacat .
Se va dispune , de asemenea , restituirea permisului de conducere reţinut în baza procesului verbal anulat .
Tribunalul Vaslui
plângere contravenţionala munca in folosul comunităţii
Judecătoria Fălticeni
Plângere contraventională
Curtea de Apel București
Plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent
Judecătoria Motru
Plângere contraventionala. Nulitatea procesului verbal de contraventie deoarece fapta nu a fost constatata personal de catre agentul constatator.
Tribunalul Călărași
Penal - plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)