Evacuare.Acţiune de partaj şi drept de creanţă.

Decizie 326/A din 14.12.2009


Prin sentinţa civilă nr. 1054/2.05.2009, pronunţată în dosarul nr. 4434/260/2007 al Judecătoriei Moineşti, s-a admis acţiunea în evacuare formulată de reclamantul I.C. în contradictoriu cu pârâta I.V. şi s-a dispus, în consecinţă, evacuarea pârâtei din imobilele proprietatea reclamantului situate în Comăneşti .

Prin aceeaşi sentinţă s-au respins excepţiile invocate de pârâtă, iar cererea reconvenţională a acesteia, având ca instituirea unui drept  de retenţie şi contestarea dreptului de creanţă a fost disjunsă şi suspendată până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de partaj bunuri comune ce face obiectul dosarului nr. 1191/260/2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că părţile au avut calitatea de soţi, căsătoria fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 735/2007 pronunţată de Judecătoria Moineşti. A arătat instanţa de fond că sentinţa civilă nr. 1978/2008 a Judecătoriei Moineşti s-a reţinut şi că reclamantul e unicul moştenitor al defunctului I.T. şi al masei succesorale rămase după aceasta constând în imobilele construcţiei situate în Comăneşti.

În dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1978/2008, pârâta în cauză a formulat iniţial cerere de intervenţie, prin care solicită să se constate că respectivul grajd este proprietatea ambelor soţi, reclamantul nefiind unic proprietar, ulterior, pârâta a renunţat la judecarea respectivei cereri de intervenţie astfel încât cauza a fost finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1978/2008.

În cauza dedusă judecăţii pârâta a solicitat pe cale reconvenţională să se reţină un drept de creanţă constând în contravaloarea îmbunătăţirilor făcute la construcţiile proprietatea reclamantului şi raportat la aceste îmbunătăţiri s-a solicitat un drept de retenţie.

Instanţa de fond a arătat că pronunţarea sentinţei civile nr. 1978/2008 face posibilă judecarea cauzei principale având ca obiect evacuarea, cererea reconvenţională fiind disjunsă şi suspendată raportat la acţiunea de partaj bunuri comune.

Având în vedere poziţia procesuală a pârâtei în dosarul nr. 4547/260/2007 şi a sentinţei civile nr. 1978/2008, instanţa de fond a arătat că se impune evacuarea pârâtei deoarece prin sentinţa civilă sus menţionată s-a făcut dovada dreptului de proprietate exclusivă a reclamantului asupra imobilelor, excepţiile legate de prematuritatea acţiunii şi lipsa  titlului de proprietate fiind respinse, raportat la soluţia din dosarul nr. 4547/260/2007.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal pârâta.

Apelul a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 0,15 lei.

În motivarea apelului, apelanta pârâtă a arătat că soluţia instanţei de fond este netemeincă şi nelegală deoarece acţiunea de partaj bunuri comune, apelată în cauză a solicitat atribuirea bunurilor în natură, având în vedere dreptul de creanţă constând în îmbunătăţirile făcute la imobilele intimatului. În condiţiile în care apelanta a locuit peste 26 ani în aceste imobile şi în condiţiile în care nu are o altă locuinţă se impunea restrângerea acţiunii mai ales datorită faptului că apelanta a fost alungată din domiciliu fapt relatat de martori.

A mai arătat apelanta că, practic acţiunea în evacuare este lipsită de obiect atâta vreme cât apelanta nu mai locuieşte acolo, aspect recunoscut de intimat la interogatoriu.

A înţeles apelanta să critice soluţia în ceea ce priveşte soluţia de disjungere, deoarece a făcut o diferenţiere inutilă raportat la gradul de complexitate al probatoriului administrat pe de o parte pentru acţiunea în evacuare iar pe de altă parte pentru dreptul de creanţă.

Având în vedere strânsa legătură între cele două cereri se impune judecata împreună.

În susţinerea apelului, apelanta a solicitat proba cu martori.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi în contradovadă a solicitat şi proba cu martori şi a depus la dosar sentinţa civilă nr. 735/26.03.2007 prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei.

Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că apelul este nefodat pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinţei sub aspectul greşitei disjungeri sunt neîntemiate deoarece dispoziţiile art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă, permit judecarea cererii reconvenţionale separat de judecata cererii principale, în condiţiile în care cererea principală este în stare de judecată, cum este cazul în speţă. Având în vedere că nu există conexitate între cele două cereri şi în considerarea dispoziţiilor art. 120 şi art. 165 Cod procedură civilă, tribunalul reţine că soluţia disjungerii a fost corectă, întrucât acţiunea în evacuare, prin depunerea sentinţei civile nr. 1978/30.09.2008, devenea soluţionabilă.

Susţinerea apelantei privitoare la natura şi gradul de complexitate al probatoriului la care face trimitere instanţa de fond nu pot fi primite deoarece rezultă din considerentele sentinţei rezultă că soluţia disjungerii s-a dat raportat la starea de judecată în care se afla acţiunea principală prin depunerea înscrisurilor, nefăcându-se o diferenţiere a priori a probatoriului ci raportat la obiectul acţiunii principale pe de o parte şi a cererii reconvenţionale pe de altă parte. Cât priveşte criticile aduse sentinţei sub aspectul soluţionării, pe fond, a acţiunii principale în evacuare, tribunalul reţine că acestea sunt neîntemeiate deoarece acţiunea de partaj bunuri comune nu-i poate aduce pârâtei mai mult decât a cerut respectiv dreptul de creanţă asupra îmbunătăţirilor, dreptul de creanţă a cărui existenţă nu se concretizează în atribuirea în natură a bunurilor, atâta vreme cât, raportat la sentinţa civilă nr. 1978/30.09.2008 a Judecătoriei Moineşti şi raportat la obiectul partajului, nu se pune problema unui drept de proprietate al pârâtei-apelante ci doar a unui drept de creanţă.

Susţinerile apelantei în sensul că, la momentul introducerii acţiunii pârâta nu locuia efectiv, în imobile, nu constituie un temei al respingerii acţiunii atâta vreme cât apelanta însăşi are o poziţie contradictorie sub aspectul faptului locuirii, invocând dreptul său de a locui în imobile acolo unde a locuit peste 26 de ani şi care ar îndreptăţi-o să revină în imobile.

Cât priveşte dovada că intimatul nu a făcut probe din care să rezulte că apelanta ocupă fără drept imobilul, tribunalul reţine că, din analiza sentinţei civile nr. 1978/2008 a Judecătoriei Moineşti, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, tocmai faptul că s-a făcut dovada acestui drept atâta vreme cât imobilele sunt proprietatea exclusivă a reclamantului iar părţile nu mai sunt căsătorite.