Despăgubirile prevăzute de art.616 C.civil nu se datorează ope legis (situaţie în care instanţa le stabileşte chiar dacă nu au fost solicitate), instanţa având obligaţia să le acorde doar dacă proprietarul fondului aservit formulează o cerere expres...

Drept civil

Decizie civilă

Servituţi

Despăgubirile prevăzute de art.616 C.civil nu se datorează ope legis (situaţie în care instanţa le stabileşte chiar dacă nu au fost solicitate), instanţa având obligaţia să le acorde doar dacă  proprietarul fondului aservit formulează o cerere expresă în acest sens cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 112 C.pr.civ. şi de Legea nr. 146/1997  privind taxele judiciare de timbru.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 425/R/18 noiembrie 2009, nepublicată)

 Prin sentinţa civilă nr. 1218 din 8 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii T. E. şi T. M., împotriva pârâtului T. A. şi în consecinţă:

S-a dispus instituirea servituţii de trecere cu piciorul si atelajele pe tot timpul anului, in favoarea fondului dominant înscris in CF 4198 Ilva Mare nr. top. 5486/1, 5486/2, 5487 -  proprietatea tabulară a reclamanţilor peste fondul aservit înscris in CF 2741 Ilva Mare nr. topo. 5486/3 - proprietatea tabulară a pârâtului,  pe traseul situat între punctele 22-23-25-26-30-32-28-27-24-21 cu o lungime de 70 m şi o lăţime medie de 3,5 m şi suprafaţa aferentă de 257 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. L.

S-a dispus notarea in CF a servituţii de trecere conform tabelului de mişcare parcelară întocmit in cauză de expert B. L. cu operarea pentru ambele fonduri -  dominant şi aservit in colile aferente. 

Au fost obligaţi reclamanţii in solidar să-i plătească pârâtului suma de 2200 lei reprezentând despăgubiri civile  -  cheltuieli de amenajare  pod si traseu servitute. 

A fost obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor in solidar suma de 1718,6  lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei expuse, în termen, a declarat  recurs  pârâtul  T. A., care a solicitat, în principal casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, pe care a invocat-o pe parcursul instrumentării dosarului, în subsidiar, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii principale ca nefondată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat iar intr-un al doilea subsidiar admiterea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea recoltei ce se putea obţine de pe terenul afectat de servitute , cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate, tribunalul constată că acesta este fondat doar în privinţa modului de soluţionare a cererii de cheltuieli de judecată pentru considerentele ce urmează.

1. Referitor la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat tribunalul reţine că deşi recurenţii susţin că au ridicat această excepţie pe parcursul instrumentării cauzei, nu au indicat expres  actul sau încheierea în care a fost invocată.

Or, nici prin întâmpinarea formulată şi nici oral în şedinţă publică pârâţii nu au invocat expres această excepţie şi nu au solicitat respingerea acţiunii pentru  existenţa autorităţii de lucru judecat.

În faţa instanţei de fond singura referire la autoritatea de lucru judecat au făcut-o pârâţii cu ocazia  discutării cererilor de probaţiune, în şedinţa publică din 30 martie 2005 când au solicitat respingerea cererii formulate de reclamanţi prin care aceştia au solicitat efectuarea unei expertize topo pentru identificarea terenurilor şi stabilirea caracterului de lot înfundat.

Doar în susţinerea poziţiei de respingere a cererii  de probaţiune, în sensul că nu se

mai impune efectuarea unei noi expertize, pârâţii au arătat că sentinţa de partaj are autoritate de lucru judecat, sub aspectul existenţei accesului la calea publică.

Niciodată pârâţii nu au susţinut că între acţiunea obiect al dosarului de fond şi cea  tranşată  prin sentinţa civilă nr. 246/2004 ar exista triplă identitate de: obiect, cauză, părţi şi drept urmare nu au ridicat problema existenţei autorităţii de lucru judecat.

Nefiind ridicată excepţia autorităţii de lucru judecat şi cum între cele două acţiuni nu există tripla identitate  reclamată de art. 1201 C.civil, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în mod corect instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei astfel de excepţii şi a soluţionat cauza pe fondul ei.

Prin urmare, critica formulată de recurenţi, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei  şi că s-ar impune casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare nu este întemeiată.

2. Sunt neîntemeiate şi criticile aduse sentinţe în ce priveşte modul de soluţionare a cererii având obiect instituirea servituţii de trecere.

Astfel, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, terenul proprietatea reclamanţilor este un lot înfundat.

 Nici faptul că acest teren provine dintr-un partaj şi nici faptul că la efectuarea partajului reclamanţii nu au solicitat formarea unui lot în indiviziune forţată nu justifică respingerea acţiunii formulate pentru stabilirea unei servituţi de trecere până la calea publică aşa cum susţin reclamanţii.

Este adevărat că prin partaj s-a format un lot înfundat, dar aceasta nu  constituie un motiv care să determine o indiviziune forţată, ci cel mult putea determina formarea unui lot în indiviziune, de comun acord, dacă toţi coproprietarii ar fi solicitat aceasta.

Or, recurenţii fiind cei direct afectaţi, aveau interesul să solicite, cu ocazia efectuării partajului, o variantă de partaj în care să se formeze un lot în indiviziune or, o astfel de cerere nu a fost formulată în dosarul nr. 2384/2003 al Judecătoriei Năsăud.

Nici faptul că reclamanţii nu au solicitat instituirea unui drept de servitute, cu ocazia partajului, nu înlătură dreptul acestora de a solicita, ulterior, un astfel de drept aşa cum au procedat, singura condiţie impusă de art. 616 C.civil fiind aceea ca terenul lor să fie lot înfundat.

Că prin instituirea unei servituţi valoarea lotului recurenţilor se diminuează semnificativ nu determină respingerea acţiunii reclamanţilor cât timp, potrivit art. 616 civil, la solicitarea proprietarului fondului aservit, beneficiarii dreptului de servitute au obligaţia să-l despăgubească pentru pagubele pricinuite ca urmare a instituirii servituţii. Nu poate fi reproşat reclamanţilor că nu au formulat o acţiune în resciziunea împărţelii cât timp doar pârâtul ar justifica interesul de a formula o astfel de acţiune.

În consecinţă, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a stabilit în favoarea reclamanţilor un drept de servitute de trecere, prin aceasta nefiind adusă atingere autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 24672004 a Judecătoriei Năsăud , prin care s-a dispus partajarea terenului care, în prezent, este deţinut de reclamanţi şi respectiv de pârâţi.

Făcând referire la hotărârea judecătorească de partaj şi la raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul având obiect partaj, prima instanţă nu a cenzurat această hotărâre irevocabilă, ci doar a arătat motivele suplimentare care întăresc soluţia de admitere a acţiunii, respectiv că reclamanţilor li s-a format un lot înfundat cu ocazia partajului şi că traseul pe care a fost instituită servitutea a fost şi anterior practicat, fiind evidenţiat  pe schiţa  întocmită de expert în dosarul de partaj.

În consecinţă sentinţa este legală şi temeinică şi în ceea ce priveşte dispoziţia de instituire a servituţii de trecere.

3. Neîntemeiată este şi critica adusă modului de soluţionare a cererii privind plata despăgubirilor pentru terenul afectat de servitute.

Susţinerile  recurentului în sensul că instanţa trebuie să stabilească despăgubiri în favoarea pârâtului recurent, proprietar al fondului aservit, fără ca acesta să formuleze o cerere reconvenţională, cu motivarea că plata despăgubirilor este o obligaţie legală,  sunt greşite.

Despăgubirile prevăzute de art. 616 C.civil nu se datorează ope legis (situaţie în care instanţa le stabileşte chiar dacă nu au fost solicitate), instanţa având obligaţia să le acorde doar dacă  proprietarul fondului aservit formulează o cerere expresă în acest sens cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art.112 C.pr.civ. şi de Legea nr.146/1997,  privind taxele judiciare de timbru.

Cum proprietarul fondului aservit nu a formulat o cerere reconvenţională şi nu a achitat taxă judiciară de timbru la cuantumul despăgubirilor pretinse deşi instanţa de fond a pus în discuţie necesitatea formulării unei astfel de cereri, în mod legal şi temeinic, instanţa nu  a obligat reclamanţii la plata  unor astfel de despăgubiri.

Nimic nu împiedică recurentul să solicite despăgubiri printr-o acţiune separată.

4. În schimb, este întemeiată critica  formulată de recurent în privinţa modului de soluţionare a cererii de cheltuieli de judecată.

Astfel, deşi reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtului suma de 1720 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând  cheltuieli de amenajare a podului şi căii de acces şi, prin urmare şi reclamanţii au căzut în pretenţii, instanţa de fond nu i-a obligat pe aceştia să plătească pârâtului cheltuieli de judecată, în limita în care au căzut în pretenţii.

Cum pârâtul a suportat cheltuieli în cuantum de 738 lei reprezentând onorariu avocaţial, tribunalul apreciază că, în limita pretenţiilor pârâtului admise, în temeiul art.276 C.pr.civ., se impune ca reclamanţii să plătească acestuia 1/3 din cheltuielile efectuate, respectiv suma de 246 lei cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, urmând ca tribunalul să facă şi compensarea  acestora cu cheltuielile la care a fost obligat pârâtul şi, în final, pârâtul va plăti reclamanţilor suma de 1472,6 lei.

Faţă de aceste argumente de fapt şi de drept, recursul pârâtului este fondat în limita celor anterior arătată şi, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi admis, sentinţa va fi modificată în parte în sensul că vor fi obligaţi reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtului T. A. suma de 246 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, vor fi compensate obligaţiile reciproce până la concurenţa sumei de 246 lei şi pârâtul va fi obligat să plătească reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată 1472,6 lei.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.

În baza art.274 şi 276 C.pr.civ. în limita admiterii recursului intimaţii T. E. şi T. M. vor fi obligaţi să plătească recurentului T. A. 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat parţial şi totodată, recurentul  va fi obligat să plătească intimaţilor T. E. şi T. M. 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs, onorariu de avocat parţial, pentru apărările formulate  la criticile reţinute de tribunal ca nefiind fondate. 

Vor fi compensate obligaţiile reciproce până la concurenţa sumei de 100 lei şi va fi obligat recurentul să plătească intimaţilor 1100 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare