Acţiune în constituirea servituţii de trecere pe domeniu public. Admisibilitate. Condiţia compatibilităţii servituţii cu uzul şi interesul public al bunului afectat.

Servitutea constituie o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil care are alt stăpân, ceea ce duce la concluzia că ea constituie un drept asupra lucrului altuia, deci un dezmembrământ al dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte însă servituţile legale, cum este cazul servituţii de trecere, aceasta nu constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ci o obligaţie normală impusă prin lege proprietarilor ca reguli de bună vecinătate corespunzând unor nevoi de ordin social.

Potrivit art. 11 din Lg. 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Cu privire la caracterul de inalienabil, legea defineşte aceasta în sensul imposibilităţii înstrăinării bunului, dar, în acelaşi timp, se creează posibilitatea dării în administrare a bunului, concesionării sau închirierii acestuia în condiţiile legii.

 Prin art. 13 legea permite constituirea servituţilor asupra bunurilor din domeniul public, cu menţiunea că acestea sunt valabile numai în măsura în care sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

Există compatibilitate, în sensul cerut de lege, între servitutea de trecere şi uzul spre care este destinat bunul afectat, dacă nu este tulburată în nici un mod buna funcţionare a terenului.

Prin cererea formulată la Judecătoria Slatina, la data de 07.07.2006, reclamanţii B.C. şi B.I. au formulat acţiune pentru servitute de trecere, în contradictoriu cu pârâta comuna Găneasa, prin primar.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii unui teren situat în intravilanul comunei Găneasa, teren ce se învecinează în partea de est cu o grădiniţă publică. Au mai arătat că terenul proprietatea lor are situaţia unui loc înfundat şi singura cale de acces spre drumul public este pe terenul proprietatea comunei Găneasa, pe care este amplasată clădirea grădiniţei, motiv pentru care au solicitat stabilirea unui drum de servitute, astfel încât să se creeze posibilitatea de acces de la terenul proprietatea lor la drumul public.

Prin sentinţa civilă nr. 361 din 26.01.2007, Judecătoria Slatina a admis acţiunea şi a stabilit o  servitute de trecere în favoarea reclamanţilor prin spatele clădirii grădiniţei pe terenul aferent acestor construcţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta comuna Găneasa, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât, potrivit Lg. 213/1998, terenurile ce fac parte din domeniul public nu pot fi grevate cu servituţii în interes privat, iar, potrivit HG nr. 1355/20001, privind atestarea domeniului public al comunei Găneasa, terenul aferent grădiniţei face parte din domeniul public.

Reclamanţii au formulat cerere de aderare la apel, prin care au solicitat modificarea sentinţei, în sensul de a se menţiona în dispozitivul hotărârii apelate faptul că pârât în speţa dedusă judecăţii este comuna  Găneasa şi nu Primăria Găneasa.

Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr. 153 din 16.05.2007, a admis apelul declarat de pârâta comuna Găneasa şi a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi.

A fost schimbată sentinţa civilă, în sensul că s-a respins acţiunea în servitute de trecere promovată de reclamanţi, ca neîntemeiată, fiind obligaţi reclamanţii, în solidar, la plata sumei de 810 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, potrivit art. 19 alin.1 şi 2 din Lg. 215/2001, unitatea administrativ teritorială este persoana juridică, titulară de drepturi şi obligaţii în privinţa bunurilor ce fac parte din patrimoniul său.

În ceea ce priveşte cererea de constituire a servituţii de trecere, s-a arătat că aceasta nu este compatibilă nici cu uzul şi nici cu interesul public căruia îi este destinată unitatea de învăţământ, grădiniţă sau şcoală.

În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamanţii B.C. şi B.I., considerând decizia nelegală, conform art. 304 pct. 8 şi 9 Cod pr.civ., în sensul că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoz. art.576 Cod civil, chiar dacă fondul aservit este constituit din teren proprietate de stat, respectiv domeniu public, dispoz. art. 616-619 Cod civil fiind de asemenea aplicabile la speţă. Legea nu interzice posibilitatea constituirii servituţii de trecere pe terenul domeniul public.

Criticile formulate sunt întemeiate.

Reclamanţii B.C. şi B.I. au devenit proprietarii unui teren de 1098,79mp, situat în intravilanul comunei Găneasa, sat Dranovăţu, jud. Olt, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP I. Spirescu, Slatina, sub nr. 4205/27.10.2004.

Aşa cum rezultă din planul de încadrare din zonă întocmit de O.C.G.C. Olt, terenul cumpărat de către reclamanţi constituie un teren înfundat, fără ieşire la calea publică, situaţie care rezultă, de asemenea, şi din raportul de expertiză întocmit cu ocazia judecăţii în fond, de expert M.E. (fila 29 dosar fond).

Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar cauza.

Faţă de situarea terenului, aşa cum rezultă atât din planul cadastral cât şi din raportul de expertiză efectuat în cauză, terenul proprietatea reclamanţilor întruneşte toate condiţiile ca aceştia să fie îndreptăţiţi să solicite constituirea unei servituţi de trecere.

Servitutea constituie o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil care are alt stăpân, ceea ce duce la concluzia că ea constituie un drept asupra lucrului altuia, deci un dezmembrământ al dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte însă servituţile legale, cum este cazul servituţii de trecere, aceasta nu constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ci o obligaţie normală impusă prin lege proprietarilor ca reguli de bună vecinătate corespunzând unor nevoi de ordin social.

Trecerea trebuie făcută pe calea cea mai scurtă de ieşire la drumul public şi prin acea parte a fondului aservit pe unde înfăptuirea ei ar cauza mai puţină pagubă.

Verificând schiţa existentă la dosar, se constată că servitutea de trecere propusă de către expert şi însuşită de prima instanţă, prin curtea aferentă construcţiei intitulată „grădiniţă”, dar care în realitate constituie şcoala veche, aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă de pârâtă în recurs, constituie calea cea mai scurtă şi cea mai economică de ieşire la drumul public.

Pârâta intimată s-a apărat în mod constant că terenul, constituind domeniul public, este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, astfel încât nu poate fi grevat de servitute.

În ceea ce priveşte faptul că terenul face parte din domeniul public al comunei Găneasa, instanţa reţine că această susţinere este reală, având în vedere că este cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Găneasa, la poziţia  76 (HG nr. 1355/2001, anexa 37).

 Potrivit art. 11 din Lg. 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Cu privire la caracterul de inalienabil, legea defineşte aceasta în sensul imposibilităţii înstrăinării bunului, dar, în acelaşi timp, se creează posibilitatea dării în administrare a bunului, concesionării sau închirierii acestuia în condiţiile legii.

 Prin art. 13 legea permite constituirea servituţilor asupra bunurilor din domeniul public, cu menţiunea că acestea sunt valabile numai în măsura în care sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

Prin urmare, în speţă, nu caracterul inalienabil al bunului public este determinant, ci compatibilitatea servituţii de trecere solicitată asupra bunului din domeniul public cu uzul sau interesul public al bunului afectat.

Potrivit schiţei întocmită de expert, servitutea de trecere propusă prin curtea „grădiniţei” este situată în spatele clădirilor (respectiv grădiniţa şi anexele acesteia), pe o lăţime de 1,5 m, ceea ce duce la concluzia că este o servitute de trecere cu piciorul, neputând fi utilizată pentru accesul autovehiculelor.

Servitutea astfel propusă nu afectează terenul situat în faţa clădirilor, necesar unei utile funcţionări a şcolii, fiind constituită în extremitatea vestică a terenului (chiar pe hotarul din vest, situat în spatele clădirilor).

Chiar plecând de la definiţia noţiunii de „compatibil”,  dată în dicţionarul limbii române, respectiv „ care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; care poate fi exercitat simultan cu altceva,” se constată că există compatibilitate, în sensul cerut de lege, între servitutea de trecere şi uzul spre care este destinat bunul afectat, dacă nu este tulburată în nici un mod buna funcţionare a terenului.

Dispoziţiile art. 587 Cod civil, invocate în cauză de către pârât, au în vedere servituţile stabilite pentru utilitatea publică sau comunală, dar aceste dispoziţii se completează cu legile sau regulamentele particulare .

Or, în speţă, îşi găsesc aplicabilitatea dispoz. art. 13 din Lg. nr. 213/1998, care permit constituirea servituţii de trecere, cu condiţia compatibilităţii cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

Urmează ca, aplicându-se dispoz. art. 304, pct. 9 Cod pr. civ., să se admită recursul şi să se modifice decizia civilă.

Prin cererea de apel, pârâţii au solicitat pe lângă schimbarea soluţiei în ceea ce priveşte constituirea servituţii de trecere, să se constate că, în mod eronat, judecătoria s-a pronunţat în contradictoriu cu Primăria Găneasa, care nu are calitate procesuală pasivă, această calitate având-o comuna Găneasa. În acelaşi sens, a fost formulată şi cererea de aderare la apel, de către reclamanţi, conform art. 293 Cod pr. civ.

Dacă în ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut de către instanţa de recurs că acesta a fost corect soluţionat de către judecătorie, potrivit motivării de mai sus, în ceea ce priveşte însă calitatea procesuală pasivă ( de pârât), a comunei Găneasa, aceasta este întemeiată, ceea ce determină atât admiterea apelului cât şi a cererii de aderare la apel.

Reclamanţii au chemat în judecată comuna Găneasa, care este reprezentată în justiţie de primar, conform art. 19, alin.2 din Lg. 215/2001.

Instanţa de fond a citat în mod constant Consiliul Local, care de asemenea a fost reprezentat de primar, însă a pronunţat  soluţia finală în contradictoriu cu Primăria Găneasa.

Motivarea instanţei de apel că, potrivit art. 19 alin.1 şi 2 din Lg. 215/2001, unitatea administrativ teritorială este persoană juridică, ea fiind titulară de drepturi şi obligaţii în privinţa bunurilor ce fac parte din patrimoniul său, este corectă.

Atât timp însă cât, în mod permanent, în cauză pârâta a fost reprezentată de către primar, se constată că în cauză judecata s-a făcut cu respectarea regulilor de procedură în ceea ce priveşte participarea la proces, iar consemnarea de către instanţa de fond ca pârâtă a Primăriei Găneasa constituie o eroare ce poate fi rectificată pe calea apelului şi respectiv a recursului.

În considerarea celor de mai sus, se va schimba sentinţa civilă, în sensul că se va admite acţiunea de servitute în contradictoriu cu pârâta comuna Găneasa, în loc de Primăria Găneasa, menţinându-se însă restul dispoziţiilor sentinţei civile.

4

Domenii speta

Spete similare