Penal.violare de domiciliu

Decizie din 14.04.2010


Pe rol fiind soluţionarea apelurilor penale declarate de inculpatele N.D.I domiciliată în Craiova ………. jud Dolj, M.I. domiciliată în ………. jud.Vâlcea  si S.F domiciliată în Craiova ……….,împotriva sentinţei penale nr.356/...2009 pronunţată de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul penal nr….. /2009.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul N.D.,lipsă fiind inculpatele N.D.I,M.I. si S.F toate reprezentate de avocat I.M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că procedura este legal îndeplinită după care :

Întrebate fiind părţile dacă au cereri de formulat,excepţii de ridicat ori alte probe de administrat în cauză atât intimatul prezent,apărătorul inculpatelor cât si reprezentantul Parchetului au precizat că nu mai au alte cereri,alte probe,apreciază dosarul în stare de judecată.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Avocat I.M. pentru apelante având cuvântul precizează că la momentul soluţionării cauzei pe fond nici una dintre inculpate nu au fost citate la adresele indicate în declaraţiile date la urmărirea penală.Din acest punct de vedere apreciază că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută în conformitate cu disp.art.197 alin.2 cod pr.penală.Inculpata S.F a fost citată în Craiova …………..,în loc de ……….,M.I. a fost citată în Craiova ……. iar N.D.Iîn Craiova str……...Inculpatele N.D.Isi M.I. si-au indicat adresele însă nu s-a realizat citarea în locul indicat.În conformitate cu disp.art.175 rap la art.177 cod pr.penală procedura de citare cu inculpatele nu a fost realizată.

Raportat la probele administrate în cauză care sunt contradictorii solicită instanţei achitarea celor 3 inculpate.În subsidiar dacă se reţine vinovăţia inculpatelor solicită instanţei să aibă în vedere că cele 3 inculpate sunt infractoare primare,este posibilă o reexaminare a individualizării pedepselor.

Intimatul prezent în instanţă arată că cele 3 inculpate se plimbă prin toată ţara,nu s-au prezentat la judecată.Nu doreşte defiinţarea soluţiei instanţei de fond însă doreşte obligarea celor 3 inculpate la plata despăgubirilor.

Reperezentantul parchetului având cuvântul arată că o primă problemă rămâne problema procedurală cu privire la citare.Această problemă de realizare a procedurii de citare a fost acoperită la instanţa de control judiciar.Toate inculpatele au avut o pozitie de nerecunoastere a faptelor.Pe fond,probatoriul administrat la urmărirea penală este complet,atestă că cele 3 inculpate au intrat în locuinţa părţii vătămate şi dintr-o noptieră au sustras mai multe bunuri.Au fost analizate corect probele administrate iar instanţa fondului în mod corect a procedat la aplicarea pedepselor. Apelurile sunt nefondate solicită instanţei respingerea acestora,menţinerea sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Buzău ca fiind legală si temeinică.

T R I B U N A L U L :

Asupra prezentelor apeluri penale :

Prin sentinţa penală nr. 356 din .2009 pronunţată de Judecătoria Rm Sarat  au fost condamnate inculpatele:

- N.D.Ila două pedepse de cate  3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor  de violare de domiciliu  prev. de art. 192 alin.2 Cod penal si furt calificat  prev. de art. 208 alin.1 raportat la art. 209 alin.1 lit aCod penal.  S-a dispus anularea suspendării conditionate a executarii  unei pedepse de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 508/2008 a Judecatoriei Tg Jiu si in temeiul art. 34 lit b Cod penal au fost contopite  toate pedepsele  pentru infractiunile concurente  in pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare;

- M.I.  la 2 pedepse de cate 3 ani inchisoare  pentru savarsirea infractiunilor de  violare de domiciliu  prev. de art. 192 alin.2 Cod penal si furt calificat  prev. de art. 208 alin.1 raportat la art. 209 alin.1 lit aCod penal, dispunandu-se contopirea acestora  in pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare;

-  Serderu Femina la 2 pedepse de cate 3 ani inchisoare  pentru savarsirea infractiunilor de  violare de domiciliu  prev. de art. 192 alin.2 Cod penal si furt calificat  prev. de art. 208 alin.1 raportat la art. 209 alin.1 lit aCod penal, dispunandu-se contopirea acestora  in pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare.

Pentru toate inculpatele s-a dispus executarea pedepselor  prin privare de libertate  si a fost dedusă din pedepsele aplicate  reţinerea pe timp de o zi din data de 11.09.2008.

Au fost obligate inculpatele in solidar  la despagubiri civile  in cuantum de 950 lei  si la cheltuieli judiciare in suma de 200 lei  catre partea vatamata N.D..

Au fost obligate inculpatele la cate  1.000 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţă prima instanţă a retinut urmatoarele:

In noaptea de 09-10.09.2008 in jurul orelor 02:00 inculpatele N.D.I, M.I. si S.F., impreuna cu invinuitele V.P., S.C.,M. E. si V. L.,au plecat din mun.Craiova cu autoturismul marca …………. cu numar de inmatriculare …..condus de martorul B.C.cu intentia de a merge in Braila cautind pe nepoata invinuitei V.P..

In localitatea Posta Cilnau invinuita V.P a cerut martorului B.C. sa conduca autoturismul spre localitatea Cochirleanca ,judetul Buzau.

In satul Gara Boboc, comuna Cochirleanca,  martorul B.C a a oprit autoturismul ,dupa care din autoturism au coborit inculpatele si invinuitele, s-au deplasat aproximativ 300 m pina in dreptul imobilului partii vatamate N.D..

Invinuitele au ramas in apropierea autoturismului , in timp ce inculpatele N.D.I, M.I. si S.F. au tras zavorul , au intrat in curtea partii vatamate N.D. si apoi in locuinta de unde au furat suma de 450 lei si 10 tichete cadou in valoare totala de 500 lei.

In momentul observarii prezentei autoturismului in apropierea imobilului,partea vatamata si sotia acestuia N.A au plecat spre locuinta , imprejurare in care au vazut 2 dintre invinuite in apropierea autoturismului iar cele 3 inculpatele ieseau din imobilul acestora.

In momentul in care martora le-a intrebat ce cauta in casa lor , atit inculpatele cit si invinuitele s-au urcat repede in autoturism si au plecat .

Partea vatamata N.D. a indentificat o parte din inscriptia numarului  de inmatriculare sesizind organele de politie.

In aceeasi zi autoturismul cu inculpatele si invinuitele a fost identificat pe raza localitatii Balta Alba , in apropierea locuintei lui S.P., sub pretextul ca vor sa cumpere bidoane din material plastic.

De precizat ca anterior acestea au mers si la locuinta martorei S.I. care locuieste in apropiere ,sub acelasi pretext , ca vor sa cumpere bidoane din plastic.

Audiate in cursul urmaririi penale inculpatele si invinuitele au negat comiterea faptelor, dand declaratii contradictorii , negand in totalitate chiar faptul ca s-ar fi intalnit in ziua respectiva cu partea vatamata si sotia acestuia.

Situatia de fapt expusa mai sus in sensul ca  inculpatele nu-si justificau prezenta pe raza comunei Cochirleanca, a  rezultat din declaratiile partii vatamate si depozitia martorei N.A..

Astfel din declaratiile acestora a rezultat ca cele 3 inculpate au fost surprinse in timp ce ieseau din imobil iar unele dintre invinuitele care le insoteau cautau sa le distraga atentia pentru a le asigura scaparea.

Chiar si depozitia martorului B.C. care le asigura transportul  este in sensul ca cele 3 inculpate au patruns in curtea partii vatamate apoi fiind intrebate ce cauta acolo i-au spus sa urce in masina si au plecat imediat.

In autoturism inculpatele si invinuitele au discutat in dialect specific etniei roma astfel ca nu a inteles continutul convorbirilor.

Martora N.A, a declarat ca dupa ce au iesit din curte si au plecat in mare viteza a intrat in casa , a constatat lucrurile ravasite , cit si lipsa sumei de 450 lei  si 10 tichete in valoare totala de 500 lei.

Intrucit sotul său,  a mentionat martora , a reusit sa retina o parte din numarul de inmatriculare a sesizat politia , autoturismul fiind indentificat apoi pe raza altei localitati.

In drept, prima instanţă  a reţinut că ,  faptele inculpatelor care la data de 10.09.2008 in jurul orei 14:00 au patruns fara drept in domiciliul partii vatamate N.D.,  apoi au intrat in locuinta de unde au sustras suma de 450 lei si tichete cadou in valoare de 500 lei producind partii vatamate un prejudiciu de 950 lei , constituie infractiunile de violare de domiciliu prevazuta de art.192 al.2 cod penal si furt calificat prevazuta de art.208,209 al.l lit.a cod penal aflate in concurs real,conform art.33 lit.a cod penal.

Inculpatele nu au fost prezente in instanta la judecarea cauzei nefiind posibila gasirea acestora desi au fost emise mandate de aducere organelor de politie in mod repetat.

Inculpatele nu au domiciliu stabil , nu au locuinta statornica ,sunt cunoscute ca infractori voiajori , asa cum rezulta din datele furnizate de organele de polilie Craiova.

Prezenta inculpatelor pe raza localitatilor Cochirleanca si Balta Alba nu a fost justificata, de aceea se retine ca deplasarea inculpatelor pe raza acestor localitati a fost efectuata in scop infractional.

Prin patrunderea fara drept in locuinta partii vatamate in scop de a sustrage bani si bunuri, actiune ce a fost premeditata , inculpatele prezinta o periculozitate sporita.

Prima instanţă a mai retinut ca faptele  deduse judecatii au fost  savirsite de catre inculpata N.D.I pina la raminerea definitiva a sentintei penale nr.508/2008 a Judecatoriei  Tg. Jiu prin care i s-a aplicat 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata  pentru comiterea unei  infractiuni furt ,  motiv  pentru care a fost inlaturata starea de recidiva prevazuta de art.37 lit.a cod penal si s-au  aplicat dispozitiile art.85 cod penal privind anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In temeiul art.l4 cod procedura penala si art.998 cod civil inculpatele au fost obligate in mod solidar la plata sumei de 950 lei valoarea prejudiciului cauzat partii vatamate cit si la 200 lei cheltuieli de judecata (cheltuieli de transport ) catre  partiea vatamata N.D..

Impotriva acestei  sentinte  au declarat apel  inculpatele  M.I., N.D.Işi S.F. .

Prin declaratiile de apel , inculpatele au criticat sentinta pentru nelegalitate, mentionand  ca  nu au fost citate in mod legal la instanţa de fond, astfel incat nu au cunoscut de existenta procesului penal si nu  au putut participa  la solutionarea actiunii penale  in care  au fost  trimise in judecata pentru comiterea infractiunilor de violare de domiciliu si furt calificat.

Prin apărătorul ales , cu ocazia dezbaterii in fond a apelurilor, inculpatele au reiterat motivele  de critica  din cererile scrise  , sustinand ca nu au fost legal citate de catre instanta de fond.

Astfel, inculpata S.F. a mentionat ca nu a fost citata la domiciliul sau din mun Craiova …….. , adresă care  rezultă din actul de identitate  , precum si din declaratia pe care a dat-o in cursul urmaririi penale. Pentru data de 22.12.2009  cand  cauza a fost judecata in fond  , citatia a fost afisata  in mun. Craiova …………  la Consiliul local Cochirleanca.  Apelanta a mentionat ca nu a locuit  in  Craiova …….. , iar la data de 22.12.2009  se afla in străinătate , fapt care rezultă din mentiunile  existente  in procesul-verbal intocmit in executarea mandatului de aducere.

Inculpata N.D.I mentioneaza ca  nu a avut cunoştinta  de existenta procesului penal  aflat pe rolul Judecatoriei Rm Sarat , intrucat nu a primit nici o citatie  in cauza respectiva . A mentionat apelanta  ca domiciliaza in mun. Craiova ………  jud Dolj .

Inculpata M.I.  a criticat sentinta  sub aspectul nelegalei sale citari de catre prima instanta de judecata, sustinand ca nu a avut cunoştinta de existenta procesului , nefiind  citata la adresa mentionata  in dosarul de urmarire penala .

Examinand sentinta pe baza  lucrarilor si  mijloacelor de proba administrate , prin prisma criticilor formulate ,  tribunalul  constata ca apelurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare .

Potrivit declaratiilor  date in cursul urmaririi penale, inculpata M.I. domiciliaza in mun ……

Instanta de fond  a dispus  citarea inculpatei in ………jud Dolj .  Potrivit procesului verbal  intocmit de organele de politie la data de 15.06.2009 (fila 37), mandatul de aducere  emis de Judecatoria Rm Sarat  nu  a putut fi pus in executare  intrucat  la adresa mentionata mai sus  s-a stabilit ca nu locuieste inculpata M.I. , aici aflandu-se proprietatea familiei Ţ.C. , care locuieste de aproximativ 5 ani. 

Cu toate acestea , instanta de fond a dispus in continuare citarea inculpatei la adresa mai sus mentionata, inclusiv  pentru data de  22.12.2009  cand au avut loc dezbaterile , citatia a fost  emisa tot  la adresa mai sus mentionata, de unde a fost  returnata cu mentiunea „destinatar necunoscut”.

La data de 22.12.2009 inculpata M.I.  a fost citata prin afisare  la Consiliul local Balta Albă jud Buzău .

In realitate,  infractiunile pentru care inculpata  a fost trimisa in judecata au fost comise  in dauna partii vatamate N.D. , care detine o locuinta pe raza …………. judetul Buzau. 

Potrivit art. 177 Cod procedură penala , invinuitul sau inculpatul  se citeaza la adresa unde locuieste , iar daca aceasta nu este cunoscuta la adresa locului sau de munca , prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.  Conform alin.2 al aceluiasi articol ,  daca printr-o declaratie data in cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat ,  el este citat la locul indicat.  In cazul schimbarii adresei  aratata in declaratia inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa  numai dacă a încunoştiinţat organul de urmarire penala ori instanta de judecata de schimbarea intervenita  sau daca organul judiciar  apreciaza pe  baza datelor obtinute potrivit art. 180  ca s-a produs o schimbare de adresă.  Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieste invinuitul sau inculpatul , citatia se afiseaza la sediului consiliului local in a carei raza teritoriala s-a  savarsit infractiunea.

Cu privire la  citarea inculpatei M.I., prima instanta de judecata a procedat in mod  nelegal , intrucat  a citat-o  in mod gresit  la adresa din  Craiova ………, desi  aceasta  mentionase  in faza de urmarire penala  ca domiciliaza  in Craiova …….. .

De asemenea ,  tribunalul constata ca in mod nejustificat  prima instanta de judecata a dispus citarea aceleiasi inculpate prin  afisare  la sediul Consiliului local Balta Alba,  desi  infractiunea a fost savarsita  pe raza  comunei Cochirleanca jud Buzau .

In mod evident  inculpata M.I. nu a fost citata  de catre instanta de  fond cu respectarea dispozitiilor  prevazute de art. 177 Cod procedura penala.

In opinia tribunalului , citarea inculpatei M.I.  la o adresa gresita,  eroare imputabila instantei de fond ,  constituie  nulitatea prevazuta de art. 197 alin.1 Cod procedura penala  si , intrucat a pus-o pe aceasta  in situatia de a nu se putea prezenta , de a nu putea fi audiata si de a nu-şi putea face apararile, i-a cauzat o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului , respectiv  a hotararii de condamnare.

Potrivit art. 291 alin.1 Cod procedura penala , judecata poate avea loc  numai daca partile  sunt legal citate .  Nefiind citata corect , inculpata  nu a cunoscut  de existenta procesului si nu s-a putut infatisa  la instanţă.  Ca atare,  judecatoria  a pronuntat o hotarare bazata pe un act lovit de nulitatea prevazuta de art. 197 alin.4 Cod procedura penala , impunandu-se  desfiintarea  hotararii atacate  si reluarea judecatii in vederea justei solutionari a cauzei.

Caracterul echitabil al unei proceduri judiciare , impune instantei de judecata obligatia de a solutiona cauza  numai dupa indeplinirea legala a procedurii de citare fata de toate partile.

Potrivit art. 197 alin.1  Cod procedura penala , incalcarile  dispozitiilor legale  care reglementeaza  desfasurarea procesului penal atrag nulitatea actului , numai atunci cand s-a adus o vatamare  care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act. Instanta ia in considerare  din oficiu incalcarile , in orice  stare a procesului , daca anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Judecarea cauzei  in absenta inculpatei apelante  fata de care  procedura de citare  nu a fost indeplinita  in conformitate cu dispozitiile legale ,  a fost de natura sa produca  acesteia  o vatamare a drepturilor procesuale care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea sentintei si reluarea solutionarii procesului.

De asemenea,  tribunalul constata  ca  procedura de citare a fost nelegal indeplinita  si fata de celelalte doua  inculpate apelante . Inculpatele S.F.  şi  N.D.I au mentionat in declaratiile date in cursul urmaririi penale adresele unde locuiesc,  dar pentru  termenul din 22.12.2009 , cand cauza a fost judecata in fond , au fost citate  la alte adrese , fara a fi efectuate  verificari temeinice  daca acestea  si-au schimbat locuintele.

Asa fiind , raportat la considerentele mai sus expuse , tribunalul va admite apelurile declarate de către inculpatele mai sus mentionate ,  va desfiinta sentinta atacata  in baza art. 379  alin.1 pct.2 lit. b Cod procedura penala si va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta cu legala citare a tuturor partilor .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de catre inculpatele N.D.I domiciliată în ….jud Dolj, M.I. domiciliată în …….. jud.Vâlcea  si S.F domiciliată în Craiova ………, împotriva sentinţei penale nr.356/22.12.2009 pronunţată de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul penal nr……….

Desfiinteaza sentinta atacata si trimite cauza  la instanta de fond pentru rejudecare cu legala citare  a inculpatelor apelante .

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpate si de la pronuntare pentru partea vatamata.

1