Revizuire plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1004 din 28.06.2012


Sentinţa civilă nr. 1004/28.06.2012 – Materie civilă – Revizuire plângere contravenţională

I N S T A N Ţ A

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 643/188/2012 petentul TC a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, revizuirea sentinţei civile nr. XXX pronunţată de Judecătoria Bicaz.

În motivare a arătat că, la data de 28.11.2009 a fost sancţionat contravenţional prin procesul-verbal seria AP nr. 319102, în lipsa sa, cu amendă în cuantum de 1500 de lei, conform dispoziţiilor art. 3 al. 1 din Legea 61/1991.

Întrucât a fost internat la SJU Neamţ, Centrul de sănătate mentală, în perioada 28.11.2009 - 08.12.2009, procesul-verbal a fost întocmit în lipsă şi nu i-a fost comunicat.

În momentul în care a fost la Primăria oraşului XXX pentru eliberarea unei adeverinţe i s-a comunicat că figurează în baza de date cu amenda contestată, motiv pentru care a formulat plângerea contravenţională. Abia în acel moment a intrat în posesia unei copii de pe procesul-verbal atacat, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 3369 din data de 09.04.2012 pe care o depune în copie la dosarul cauzei.

Judecătoria Bicaz a respins plângerea contravenţională ca fiind tardiv introdusă prin pronunţarea asupra unei excepţii care nu a fost invocată de nici una din părţile dosarului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 2 prima teză C.pr.civ.

Astfel, instanţa de fond arată că prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a invocat excepţia tardivităţii plângerii, că este pe deplin lămurită asupra acesteia şi i se pune în vedere să formuleze apărări faţă de întâmpinare. Precizează următoarele: în primul rând, intimatul nu a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale prin întâmpinare, ci a solicitat respingerea acesteia ca nefondată; în al doilea rând, duplicatul de pe întâmpinare nu i-a fost comunicat, fiindu-i încălcat dreptul la apărare; în al treilea rând, deşi se reţine că i s-a pus în vedere să formulez apărări pe o excepţie care nu a fost invocată de intimat, nu i s-a dat cuvântul pe excepţie, încălcându-i-se, din nou, dreptul la apărare.

Apreciază că instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu s-a cerut, fiind aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 2 prima teză din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte introducerea în termen a cererii de revizuire, a demarat procedura în cadrul termenul de o lună de la comunicarea hotărârii, conform art, 324 al. 1 pct. 1 C.pr.civ.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă.

Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire raportat la motivul invocat de către revizuient, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C.pr.civ., este admisibilă revizuirea unei sentinţe civile irevocabile dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, sau s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Ipoteza are în vedere situaţia în care instanţa nu respectă dispoziţiile art. 129 alin. 6 C.pr.civ., respectiv de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Prin obiect al cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului – petentului în speţă, în cazul plângerilor contravenţionale acesta reprezentându-l verificarea legalităţii şi temeiniciei actului constatator atacat.

Ipoteza nu are în vedere situaţia invocată de petent, aceea când instanţa se pronunţă din oficiu asupra unei excepţii, mai ales că, în ipoteza vizată excepţia tardivităţii introducerii plângerii se invocă şi din oficiu. Potrivit dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor instanţa este obligată să verifice dacă plângerea este introdusă în termen; eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei, în sensul că excepţia tardivităţii a fost invocată de către intimată, nu afectează cu nimic soluţia pronunţată, instanţa fiind în drept să invoce excepţia şi din oficiu, petentul având dreptul şi obligaţia de a se prezenta în instanţă pentru a-şi conduce propriul proces.