Furt Calificat

Sentinţă penală 93 din 11.04.2012


Sentinţa penală nr.93/11.04.2012 – Materie penală – Furt Calificat

I N S T A N Ţ A

Asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin decizia penala …. a Tribunalului Neamt a fost casata cu trimitere cauza cu numarul de mai sus . Analizând  actele si lucrariel dosarului prin prisma motivelor de casare dar si din oficiu instanta retine urmatoarele 

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă judecătoria Bicaz din 08.12.2008  s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului DVV sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, în concurs, a infracţiunilor de furt calificat în formă continuată,lovire,violare de domiciliu,distrugere şi ameninţare, prev.şi ped. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.e, g şi i Cp,cu aplicarea art.41 alin.2Cp, art. 180 alin.1Cp, art.art.180 alin.2 ind.1 Cp, art.192 alin.2Cp, art.193 alin. 1Cp, art.217 alin.1Cp, toate cu aplicarea art.33 lit a Cp şi art.37 lit a Cp.

În cursul cercetării judecătoreşti în conformitate cu dispoziţiile art. 323 Cpp şi art. 69-74 Cp a fost audiat inculpatul .

Potrivit art. 326 Cpp a fost audiată partea vătămată .

Instanţa a procedat la audierea martorilor din lucrări  , declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar. Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

In fapt, in data de 09.02.2008, in jurul orelor 1600 , martorul MM, conducător auto al SC „AT" SRL Bodesti a parcat autotractorul 22.ALB, cu semiremorca tip cimentruc, in zona benzinăriei „Petrom" Bicaz după care a plecat la domiciliu. În noaptea de 09/10.02.2008 inculpatul DVV a aruncat cu o bujie auto pe care o avea in buzunar in geamurile laterale stânga si in parbriz, de trei ori, distrugându-le primele in totalitate, iar cel din urma parţial.

La data de 11.03.2008, inculpatul a  pătruns prin efracţie in

Biserica „Sf. Gheorghe" Bicaz de unde au sustras suma de 200

lei. In fapt, in cursul nopţii de 10/11.03.2008, inculpatul, după ce a inhalat vapori de prenandez dintr-o punga, s-a deplasat de la domiciliul său, în vederea sustragerii de bunuri, către centrul oraşului ajungând în cimitirul Bisericii „Sf. Gheorghe" centru. Inculpatul a declarat că a distrus un geam lateral de termopan al bisericii, a pătruns in interior si, după căutări, a sustras din cutia milei suma de 200 lei, după care a părăsit locul faptei pe acelaşi geam, banii sustraşi folosindu-i in scop personal.

În  noaptea de 02/03.05.2008, inculpatul având nevoie de bani, s-a hotărât sa pătrundă din nou in biserica pe care o mai spărsese în luna martie 2008 şi să sustragă bani sau alte valori.

În jurul orelor 0200 inculpatul a mers pe jos la biserică, a pătruns în cimitir după ce a sărit gardul situat lângă pârâul apropiat si a pătruns in lăcaş pe un geam pe care anterior 1-a distrus. Aşa cum arată şi inculpatul, acesta a forţat una dintre cutiile milei de unde a sustras o suma de bani, după care, văzând ca nu reuşeşte să o deschidă pe cea de-a doua, a luat-o cu el şi a forţat-o lângă un mormânt, luând suma de bani şi abandonând cutia metalica.

La data de 13.08.2008, Politia Oraş Bicaz a fost sesizata de către numitul TI  din Bicaz despre faptul ca autori necunoscuţi au sustras din autoturismul cu numărul de înmatriculare .89.SEB mai multe bunuri. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca autorul infracţiunii este inculpatul DVV

Din declaraţia numitului TI reiese că în cursul zilei de 11.08.2008, partea vătămata BS  a adus la garajul acestuia situat in str. Capsa, autoturismul marca „VW Golf cu numărul de înmatriculare 89.SEB pentru a i se face diverse reparaţii. După cum rezultă din probatoriul administrat, în noaptea de 12/13.08.2008, inculpatul, după ce a inhalat prenandez cu benzină s-a hotărât să facă rost de bani si bunuri. După ce a comis in aceeaşi noapte un număr de două furturi in dauna numiţilor SI  si UT , inculpatul  a mers pe un drum in spatele SC „AŞ" SRL din Capsa, unde a observat parcate mai multe maşini printre care şi aceea aparţinând lui BS. A spart geamul lateral dreapta fata cu ajutorul unei bujii, a deschis portiera şi a sustras din interior un radio-CD marca „Panasonic", staţie auto marca „President", încarcator mobil marca „Samsung", mai multe CD-uri cu muzică, suport sticlă 0,5 1, ochelari soare.

În noaptea de 12/13.08.2008, anterior furtului comis din autoturismul marca „VW Golf -.89.SEB, inculpatul s-a deplasat in aceeaşi zona, in apropierea domiciliului, si a observat in fata locuinţei numitului UT autoutilitara marca Renault cu numărul de înmatriculare 06.PVM, aparţinând acestuia din urma.

După ce a spart geamul lateral stânga a portierei cu o bujie, a pătruns in maşina de unde a sustras următoarele bunuri: detector radar marca „Cobra", aparat foto cu film, cuţit cu buton marca „Minshing" si o sticla de parfum, paguba ridicându-se la valoarea de 1.380 lei. Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului organele de politie au ridicat urme papilare de pe portiera stânga fata. Din adresa nr. 229.679/2008 a Compartimentului Criminalistic Bicaz rezulta ca aceste urme papilare au fost create de către inculpat.

În noaptea de 12/13.08.2008, anterior de a comite cele doua furturi menţionate mai sus, inculpatul, a escaladat clădirea partii vatamate S pana la etajul I, a spart geamul unei ferestre si a pătruns in interiorul locuinţei. Cu ajutorul unei laterne pe care o avea asupra sa, luata de la domiciliu, a răvăşit piesele de mobilier in căutarea de valori, in final sustrăgând următoarele bunuri: televizor LCD marca Samsung cu telecomanda, unitate centrala calculator Pentium IV cu DVD încorporat marca LG, monitor calculator LCD marca Beng, tastatura Delux si mouse, aparat DVD marca LG cu telecomanda, 2 boxe marca Sympony, un radio-cd marca Sanyo cu telecomanda aflate in sufragerie. Din aceeaşi încăpere, din sertarele bibliotecii inculpatul a sustras telefon mobil Nokia 2610 cu cartele si Încărcător, telefon mobil Nokia 5210 cu încărcător, telefon mobil Samsung A60 cu incarcator, 2 căşti pentru telefon Nokia, aparat foto marca Ricoh, lanţ aur cu pandativ „peste", brăţara aur, lănţişor argint cu cruciuliţa, ornament tip fluturaş cu cristale Swarowski, 3 lănţişoare cu mărgele de diferite culori, o cutie albastra cu un lănţişor argint si o pereche cercei, o cutie roz cu un pandativ din aur in forma de palma, un lănţişor argint, un lănţişor aur si un lănţişor de culoare neagră. Inculpatul arata ca bunurile din metale preţioase le-a pus intr-o borseta cu care era dotat in jurul bustului, iar celelalte bunuri le-a transportat in mai multe rânduri la domiciliu, fiind depozitate in saci si sacose in podul grajdului. In cursul dimineţii,in jurul orelor 0500 , inculpatul a mers la Piatra Neamţ unde a vândut unui taximetrist detectorul radar aparţinând numitului Ungureanu si un lanţ aur pentru suma de 85 lei, bani pe care i-a cheltuit. Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului organele de politie au ridicat de la locuinţa numitului SI, mai exact de pe sticla ferestrei pe care a intrat, urme papilare. Din adresa nr. 229.680/2008 a Compartimentului Criminalistic Bicaz rezulta ca acestea au fost create de DVV.

In raportul de expertiza psihiatrica nr. 1648/2008 emis de SML Neamţ se concluzionează ca inculpatul prezintă tulburări de personalitate antisociala, acesta prezentând discernământ critic in raport cu faptele comise.

În  noaptea de 16/17.03.2008, inculpatul s-a deplasat singur pe raza corn. Tarcău unde a consumat băuturi alcoolice in barul „P". În stare de ebrietate inculpatul s-a hotărât să spargă autovehicule pentru a sustrage bunuri, având nevoie de bani. Din probele administrate a rezultat că în ziua de 31.10.2008, inculpatul observase cu ceva timp in urma mai multe maşini din care se puteau sustrage bunuri, astfel, după ce a pătruns in autoturismul aparţinând numitului TC  a mers la locuinţa pârtii vătămate MC. A pătruns in curte si a sustras din autoutilitara marca Renault cu numărul de inmatriculare 141 T, descuiata şi parcata într-un garaj fără uşi lângă casă, un aparat radar şi un radiocasetofon pe care le-a pus într-o punga alături de alte bunuri sustrase.

În noaptea de 16/17.03.2008 inculpatul, după ce a sustras bunurile de la numita MC , s-a deplasat la locuinţa lui A, a sărit gardul proprietăţii ajungând la autoutilitara marca Fiat cu nr. de înmatriculare B. 1291. Inculpatul arata ca a spart geamul lateral al portierei dreapta fata, a intrat in maşina de unde a sustras un detector radar, după care a desfăcut două plicuri in care a crezut ca sunt bani. Bunul sustras a fost pus in sacoşa alături de celelalte, fiind ulterior comercializat in Piatra Neamţ.

În  noaptea de 16/17.03.2008, inculpatul a început seria furturilor cu maşina numitului TC , persoana despre care ştia ca are un magazin situat lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, de asemenea cunoscând si unde îşi are domiciliul. Aşa cum reiese din probatoriul administrat în cauză, inculpatul a escaladat gardul proprietăţii pârtii vătămate si a verificat daca autoturismul parcat în fata garajului este încuiat. Inculpatul declară că a pătruns într-o anexă lângă garaj unde a găsit un târnăcop cu care iniţial a forţat portiera stânga fata după care a spart geamul astfel pătrunzând in interior, de unde a sustras un detector radar pe care 1-a pus intr-o sacoşa.

În noaptea de 07/08.07.2008, inculpatul având nevoie bani pentru a pleca pe litoralul romanesc, s-a hotărât sa spargă vulcanizarea din Tarcău de unde sa sustragă bunuri. În noaptea respectiva inculpatul s-a deplasat in corn. Tarcău si cu ajutorul unui cleşte tip „gura de lup", a tăiat lacătul de la intrarea principala de acces, sustrăgând din interior un număr de opt anvelope. Inculpatul arata ca le-a transportat in mai multe rânduri, cate doua, in pădurea de vis-a-vis de locul furtului, lângă o locuinţă. A doua zi a transportat bunurile cu un taxi chemat din mun. Piatra Neamţ in localitatea mai sus menţionată, unde le-a vândut unei persoane necunoscute.

În noaptea de 23/24.07.2008, după ce s-a întors de pe litoral, inculpatul s-a hotărât sa sustragă din depozitul alimentar din centrul comunei, situat in apropierea vulcanizării sparta anterior. Folosindu-se de un cleşte tip „gura de lup" a tăiat lacătele de la uşa de acces parter, a pătruns in interior, după care a tăiat firele care alimenta sistemul de alarmare prevăzut cu dispozitiv de avertizare sonora. Din incinta magazinului en-gross a sustras un număr de circa 50 baxuri de ulei pe care le-a transportat in pădurea din zona.

În aceeaşi noapte inculpatul a escaladat clădirea pana la etajul I, a distrus geamul unei ferestre care nu avea gratii, a pătruns in interior de unde a furat intr-o geanta de rafie toate ţigările, circa 70 cartuşe de mai multe mărci. A aruncat geanta pe geam si a ascuns-o lângă baxurile de ulei.

Prin Ordonanţele nr.171/P/2007 din 22.09.2008, respectiv din 15.10.2008,Poliţia oraş Bicaz a dispus faţă de inculpat măsura reţinerii pe timp de 24 de ore(DUP I,f.166,190).

 Prin Încheierea nr. 8 din 16.10.2008, pronunţată de Judecătoria Bicaz, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită potrivit art.155 şi 159 Cpp,  verificată conform art.300 ind.1Cpp şi apoi menţinută succesiv, în condiţiile art.300 ind.2 rap .la art.160 ind.b alin.3 Cpp.

 Din fişa de cazier judiciar (fila 174 DUP II) se ia act că Judecătoria Bicaz, prin sent.pen. nr.149/14.03.2006,respectiv,nr.92/02.05.2007 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la câte un an închisoare pentru furt calificat,prev.de art.208,209 lit.g,i Cp,în cazul primei condamnări,respectiv ,prev.de art.208,209 lit e,g,i Cp- la  secunda condamnare,din care a fost liberat condiţionat la 04.06.2007, cu un rest neexecutat de 130 de zile;prin efectul art.61 alin1 Cp pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la eliberare până la pedepsei condamnatul-inculpat în cauza prezentă nu ar fi săvârşit o nouă infracţiune,condiţie neîndeplinită în speţă întrucât faptele de la pct.1-3 din rechizitoriu se află interiorul intervalului vizat (10.02.2008,11.03.2008,03.05.2008), astfel încât inculpatul a comis faptele în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. de art 37 lit a C.pen, în cauză nefiind incidente prevederile art.38 c.pen.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 alin.Cpp,  respectiv faptele există, constituie infracţiuni şi sunt săvârşite de inculpat, instanţa va dispune condamnarea inculpatului si , în consecintă

În baza art.208 alin.1,art.209 alin.1 lit. e,g şi i Cp., cu aplic. art.37 lit.a, art.41 alin.2 Cp. totul cu aplicarea art 74 lit.c şi 76 lit. c CP  va condamna  pe inculpatul DVV la o pedeapsa de 2 ani si doua luni  închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de furt calificat.

În baza art.192 alin.2Cp cu aplic. art.37 lit.a Cp totul cu aplicarea art 74 lit.c şi 76 lit. c CP  va condamna  pe acelaşi inculpat la  pedeapsa de un an si sase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu .

 In temeiul art.art.33 lit. a), art. 34 lit. b) Cp va contopi pedepsele stabilite  în pedeapsa rezultantă de 2 ani si doua luni  închisoare.

În temeiul art. 61 alin.1 C.pen. va revoca  beneficiul  liberării condiţionate pentru restul de  pedeapsă de 130 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sent.pen.(devenită definitivă), nr.92/2007 a Judecătoriei Bicaz şi contopeşte rezultanta curentă cu acest  rest.

Inculpatul va executa  2 ani si doua luni  închisoare.

In temeiul art.357 alin.3 Cpp. va interzice inculpatului , cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art.64  alin.1 lit. a teza a II-a şi lit.b Cp, în condiţiile art.71 alin.2Cp.

  În baza art.88 Cp  va computa reţinerea-48 ore - din 22.09.2008 şi din 15.10.2008  precum şi arestarea preventivă de la 16.10.2008 până la  15.12.2010 constatând pedeapsa executata .

În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cpp rap. la art. 10 alin.1 lit.f  Cpp cu ref. la art.217 alin.6 Cp va înceta  procesul penal pornit împotriva inculpatului  pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. si ped.  de art.  217 alin.1 Cp întrucât lipseşte plângerea prealabilă a pers. vătămate SC AT  SRL.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin.1 lit.h Cpp va înceta  procesul penal pornit împotriva inculpatului  pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere,lovire, şi ameninţare, prev. si ped.  de art.  217 alin.1,art.180 alin.1,art.180 alin.2 ind.1,art.193 alin.1 Cp deoarece părţile vătămate, şi-au retras plângerile prealabile.

În temeiul art.. 14, 346Cpp instanţa va lăsa  nesoluţionată acţiunea civ. formulată de partea civ.  ASA şi va admite acţiunea civ. promovată de următoarele părţi civile obligând inculpatul să plătească daune materiale astfel:, 800 lei, lui BS  şi 1250 lei, lui SI .

 În temeiul art.191 alin.1,2 Cpp va obliga  inculpatul la 900 lei,cheltuieli judiciare către stat,din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie