Cazuri de restituire a cauzei la parchet

Sentinţa penală nr. 170/19.10.2011 – materia penală - Cazuri de restituire a cauzei la parchet

Prin Rechizitoriul nr. …/P/2008 înregistrat pe rolul instanţei sub nr. de mai sus , Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor  AD , MN , SMG , VI , PN si CI pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi ultraj , fapte prevăzute şi pedepsite de art 189 alin 1 si 2 , 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a  Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că , la data de 26.09.2008 în baza unei înţelegeri prealabile inculpaţii au lipsit de libertate în mod ilegal părţile vătămate RP, NM şi SP , cu ocazia aceleiaşi împrejurări ameninţări reprezentanţilor legali ai ITRSV Suceava în timp ce aceştia îşi exercitau atribuţiile de serviciu în acea zonă , însoţind echipa de filmare a canalului Realitatea TV Bucureşti .

La data de 21.09.2011 , instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii actelor de procedură întocmite în cursul urmăririi penale, pentru aspecte ce vizează în principal nerespectarea dreptului la apărare a inculpaţilor pe parcursul urmăririi penale .

În ceea ce priveşte excepţia analizată, instanţa reţine următoarele:

Rechizitoriul emis de Parchetul de pe  lângă Judecătoria Bicaz  în dosarul nr. …/P/2008 are natura juridică a unui act de  sesizare , iar în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin.2 C.p.p, dispoziţiile relative la sesizarea  instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, şi mai mult, potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol” nulitatea prevăzută în alin.2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.

Potrivit disp. art.257 raportat la disp. art. 250-254, toate din C.p.p. pentru  prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului trebuie  îndeplinite cumulativ condiţiile:

-procurorul să aprecieze că au fost efectuate toate actele de  urmărire

penală necesare rezolvării  cauzei;

-să fie posibil contactul  organului de  urmărire penală cu învinuitul;

-actele  şi lucrările aflate  în dosarul de  urmărire penală să ducă la

concluzia că sunt probe pentru punerea  în  mişcare a acţiunii penale  şi trimiterea  în judecată.

Dacă aceste condiţii  sunt  îndeplinite , procurorul cheamă  pe învinuit şi, după ce  îi pune  în vedere că are dreptul de a lua la cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi ultima  încadrare juridică a faptei săvârşite,  îi asigură posibilitatea de a lua de  îndată  cunoştinţă de material.

După ce  învinuitul a luat cunoştinţă de materialul de  urmărire penală, organul de urmărire  penală  îl  întreabă dacă are de formulat cereri  noi sau dacă doreşte să facă  declaraţii suplimentare  iar  potrivit art. 252 alin.1, dacă acesta a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor. Practic, în opinia dominantă în doctrină şi jurisprudenţă, acesta este cel mai important moment din  procedura de prezentare a materialului de urmărire penală, care face din acest  moment procesual garanţia fundamentală a exercitării dreptului de  apărare  în această fază a procesului  penal.

Prin actul de sesizare a instanţei amintit mai sus , toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată reţinându-se ca încadrare juridică faptele prevăzute de art 189 alin 1şi 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a Cpd penal . Cu toate acestea,  prin procesele verbale de la filele 140,141,142,143 DUP  din datele de 17.12.2010,  02.12.2010  , 23.11.2010 , 22.11.2010  inculpaţilor PN , MN, VI şi respectiv  AD li s-a prezentat materialul de urmărire penală , procurorul reţinând în sarcina lor faptele prevăzute de art 189 alin 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a CP, aşadar altele decât cele reţinute în actul de sesizare. Mai mult decât atat , organul de urmărire penală a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală  nefăcând dovada imposibilităţii prezentării acestuia inculpaţilor CI şi SMG . La dosarul de urmărire penală există adrese de căutare emise către Direcţia Penitenciarelor şi Primăria localităţii de domiciliu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Chirilă Ionel , adrese la care nu s-a anexat nici un răspuns , neexistând dovada la dosar a efectuării de către procuror  oricăror alte diligenţe  în sensul îndeplinirii obligaţiilor impuse de prevederile art 254 CPP. Acest text de lege impune în sarcina organului de urmărire penală efectuarea oricăror acte din cuprinsul cărora să rezulte dincolo de orice dubiu imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală , inclusiv emiterea unui  mandat de aducere şi efectuarea unor verificări la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei  pentru identificarea  domiciliului persoanei ce urmează a fi trimisă în judecată .

 Garanţiile oferite inculpaţilor prin lege au fost încălcate încă din momentul începerii urmăririi penale .Prin rezoluţia întocmită de organele de poliţie, confirmată prin rezoluţia nr. 978/P/2008  din data de 28.09.2008 s-a început urmărirea penală faţă de toţi cei şase  inculpaţi pentru săvîrşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , faptă prevăzută şi pedepsită de art 189 alin 1 şi 2 CP  – filele 5 DUP . La data de 28.09.2008 au fost audiaţi în calitate de învinuiţi AD , MN, SMG , fără a se încheia un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii care să ateste că organul de urmărire penală a încunoştiinţat învinuitul despre drepturile şi garanţiile procesuale conform art 70 si art 6 alin 1 cpp,  , indicându-se doar pe formularul pe care s-a luat declaraţia încadrarea juridică a faptei în art 189 alin 1 si 2 CP- filele 105,113, 119 DUP. O zi mai târziu aceştia sunt audiaţi în calitate de inculpaţi fără ca la dosar sa existe ordonanţa de punere în miscare a acţiunii penale şi fără  ca acestora să li se aducă la cunoştinţă fapta pentru care s-a pus în miscare acţiunea penală în ceea ce îi priveşte- filele 110,116,122 DUP . Ceilalţi trei învinuiţi nu au fost audiaţi şi nici nu li s-a adus la cunoştinţă învinuirea deşi la dosar nu există dovada imposibilităţii efectuării acestor acte. La filele 125 şi 127 există două procese verbale de căutare datate 27.09.2008 prin care se atestă că PN şi CI nu au fost găsiţi la domiciliu , rudele învederând organului de cercetare penală că cei doi sunt plecaţi la o nuntă .

La data de 22.09.2009 prin rezoluţia aflată la fila 133 DUP procurorul a început urmărirea penală faţă de toate cele sase persoane trimise în judecată şi pentru infracţiunea de ultraj prevăzută şi pedepsită de art 239 alin 1 CP , fără ca acest act să îndeplinească toate cerinţele art 288 alin 1 CPP.  Încă o dată dreptul la apărare al inculpaţilor a fost încălcat , organul de urmărire penală neextinzând prin ordonanţă procesul penal şi neschimbând încadrarea juridica a faptei pentru ca apoi să aducă la cunostinţă inculpaţior noua încadrare juridica,  faţă de care aceştia să işi construiască apărările.

Paragrafele 2 şi 3 ale art.6 CEDO reglementează garanţii speciale procesului penal, garanţii care nu au autonomie şi valoare proprie, valoarea lor putându-se determina doar prin raportare la funcţiile pe care  le îndeplinesc  în cadrul procesului  penal. Garanţiile speciale acordate  unei persoane acuzate de săvârşirea  unei fapte prevăzute de legea penală,  prevăzute în paragraful 3 al. art.6 din Convenţie nu sunt decât aplicaţii particulare ale dreptului  la un proces echitabil, reglementat în întregul ansamblu al art. 6 CEDO. De aceea, aceste garanţii nu au o finalitate prin ele însele, ci sunt  părţi integrante ale dreptului la un  proces echitabil în materie  penală. Sub influenţa exercitată de Convenţie asupra  dreptului procesual penal  intern, art.6  al.3 3 C.p.p. are un nou conţinut ca urmare a modificării operate prin Legea nr.281/2003, conţinut puternic  inspirat din prevederile art.6 parag.3 lit.a) şi b) din CEDO, ambele reglementări apărând ca veritabile garanţii ale dreptului la apărare, atât  pe plan internaţional, cât  şi pe plan intern.

Garanţiile  speciale aduse de art.6 parag.3 lit.a) CEDO, se referă şi la  dreptul învinuitului de a fi informat, în termenul cel mai scurt,  despre natura şi cauza acuzaţiei ce i se aduce.

În ceea ce priveşte  înţelesul  noţiunii de informare, acesta nu este altul decât acela de aducere la cunoştinţa celui „acuzat” a faptelor materiale pentru  care  este  învinuit şi a încadrării juridice  date acestora. Curtea a pus în atenţia statelor necesitatea ca această activitate procesuală să se desfăşoare cu o maximă diligenţă din partea autorităţilor competente, având  în vedere  importanţa deosebită a acestui moment care marchează încunoştiinţarea oficială a celui vizat despre acuzaţia ce i se aduce. O  astfel de  îndrumare din partea Curţii a fost dată în cazul Mattoccia c/Italia.

Convenţia Europeană a  Drepturilor Omului, prin art.6 parag.3 lit.a), nu recunoaşte celui „acuzat” doar dreptul  de a fi informat cu privire la  învinuirea adusă, ci ea nuanţează acest drept, încunoştiinţarea trebuind să fi amănunţită.

Prin aducerea la cunoştinţă a  învinuirii de o manieră amănunţită, Convenţia a  înţeles să impună o „informare” detaliată, precisă şi completă cu privire la faptele reţinute în sarcina „acuzatului”, precum  şi cu privire la  încadrarea juridică a acestora.

Această garanţie reprezintă una din condiţiile esenţiale ale unui  proces echitabil , ea fiind strâns legată  şi de garantarea  dreptului la apărare, potrivit  parag.3 lit.b) şi c);aducerea la cunoştinţă a învinuirii într-un mod  detaliat, complet, clar şi precis reprezintă totodată şi o premisă pentru o bună construire a apărării.

În privinţa înţelesului  noţiunilor „natura şi cauza acuzaţiei”, acestea au în vedere obligaţia organelor competente de a aduce la cunoştinţa celui acuzat, atât faptele materiale  reţinute în sarcina acestuia - cauza acuzaţiei, dar  şi  încadrarea  juridică dată acestora.

De asemenea, condiţia informării în cel mai scurt termen subzistă şi în situaţia schimbării „acuzaţiei”, fie sub aspectul faptelor materiale comise, fie sub cel al încadrării  juridice. În această ipoteză, necesitatea încunoştiinţării celui „acuzat” despre modificările  intervenite, în cel mai scurt termen, se impune pentru ca acesta, în raport de noua situaţie de fapt şi de drept, să beneficieze de timpul necesar şi de „înlesnirile” necesare pregătirii unei bune apărări.

Având în vedere cele menţionate mai sus , văzând şi  dispoziţiile art. 332 Cod procedură penală va restitui cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz pentru a se reface actele de urmărire penală viciate.

Domenii speta

Spete similare