Obligația persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii în considerarea Legii nr. 10/20001 de a proba că ea personal ori un antecesor al său pe care l-a moștenit avea calitatea de proprietar al imobilului preluat

Rezumat:

În ceea ce privește necesitatea dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, se reține că nu se poate prezuma dreptul independent de vreun fapt vecin și conex și în lipsa oricărui temei de drept pentru reținerea acestei prezumții de proprietate în patrimoniul autorului său. Dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi prezumat altfel decât în condițiile legii, adică trebuie să rezulte din acte de proprietate.

Legea nr. 10/2001 instituie un regim probatoriu distinct și neechivoc. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a) din Lege, sunt îndreptățite, la măsuri reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Prin Normele de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv pct. 23 din H.G. nr. 250/2007, legiuitorul român a explicitat noțiunea de acte doveditoare.  Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. e) din Norme, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) și ale art. 23 din lege.

Raportat la aceste dispoziții legale, reclamantele nu au depus la dosar nici un act doveditor al proprietății, al preluării, nici cele prin care să se facă dovada calității de persoană îndreptățită, respectiv al deținerii în proprietate la data preluării de către acestea sau autorul lor a imobilului revendicat. Or, dovada dreptului de proprietate se putea face prin prezentarea unor acte translative de proprietate, care să ateste că autorii antecesorului lor au fost proprietari exclusivi sau a unor titluri care să ateste o cotă parte indiviză în mod neechivoc sau cu orice acte juridice care să ateste deținerea proprietății de către acesta sau autorii acestuia la data preluării abuzive. Mai mult, nu au făcut dovada calității de moștenitor în sensul prevăzut de legea specială, neindicând nici măcar autorul proprietar deposedat. Reclamante nu au exhibat în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor nici un act de proprietate, acestea neputând indica nici măcar cu aproximație perioada în care s-a dobândit dreptul de proprietate și autorul care a dobândit acest drept.

Conform art. 9, 10 Cod pr.civ., se reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității în sensul în care un proces civil nu poate fi pornit decât la cererea părții interesate care poate dispune de drepturile sale în orice mod permis de lege. Așadar, părțile sunt ținute de îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele legale sau judecătorești, având obligația de a-și proba pretențiile și apărările. Obligația instituită de art. 10 Cod pr.civ. la nivel probator se regăsește și în cuprinsul art. 249 Cod pr.civ. unde legiuitorul reglementând sarcina probei apreciază că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o și dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. În acest context, reclamantele erau ținute de sarcina probei, dovedindu-și pretențiile cu înscrisuri care să constituie probe legale, pertinente, concludente și utile cauzei.

Față de prevederile legale, instanța de judecată nu are nici o obligație de a face demersuri în locul părții interesate pentru dovedirea pretențiilor acesteia. Rolul activ al judecătorului nu poate fi invocat in abstracto, în sensul că magistratul este obligat să facă demersurile în locul părților interesate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au dovedit nici un impediment obiectiv de obținere a acestor înscrisuri, în condițiile precizării elementelor sus menționate privind autorul deposedat și dovada calității de moștenitor după acesta.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă sub nr. .../40/2017 la data de 29.06.2017 reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială C. prin primar şi intervenienţii D., E. şi F., au solicitat să se constate calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la restituirea în natură pentru imobilul situat în C., str. M.  nr. 10, compus din teren şi construcţie, să oblige pârâtul Municipiul C. prin primar, să emită dispoziţia motivată prin care să soluţioneze Notificarea în sensul restituirii în natură către reclamante a imobilului situat în C., str. M.  nr. 10, compus din teren şi construcţie, evidenţiat în raportul de expertiză topocadastrală efectuat în dosar, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor face cu acest proces.

În motivarea acţiunii au arătat reclamantele că au formulat în termen legal Notificarea prin care au solicitat Primăriei Municipiului C. în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în C. str. M.  nr. 10, compus din teren şi construcţie, Notificarea fiind înregistrată la registratura primăriei, primind număr de dosar, înscris pe care se obligă să-l transmită de urgenţă.

În continuare, au arătat că la dosarul de notificare au depus toate actele doveditoare solicitate de Legea nr. 10/2001 şi de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului C.: acte de proprietate, certificate de moştenitor, acte de stare civilă, situaţia juridică şi locativă a imobilului, istoric de rol fiscal, planuri topografice etc. şi că de la data depunerii notificării şi până în prezent au trecut mai mulţi ani, însă pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a soluţiona notificarea şi de a emite dispoziţia de restituire.

În plus, au mai arătat reclamantele că pe parcursul acestei perioade au efectuat numeroase demersuri, respectiv au formulat numeroase cereri adresate Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru a fi urgentată soluţionarea notificării, s-au înscris în audienţă, însă de fiecare dată li se răspundea că dosarul este în lucru sau li se cereau diverse acte în completare, o parte dintre acestea excedând cerinţelor legale.

Au arătat că prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001 nu au determinat autoritatea să emită dispoziţia respectivă şi că nici apariţia Legii nr. 165/2013 nu a determinat autoritatea locală să soluţioneze cererea lor prin emiterea unei dispoziţii de restituire, astfel că reclamantele au fost nevoite să promoveze prezenta acţiune, solicitând instanţei atât obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei/deciziei, cât şi stabilirea măsurilor reparatorii la care apreciază că sunt îndreptăţite, precizând că nu pot fi obligate să se adreseze instanţei de mai multe ori în realizarea aceluiaşi drept.

În continuare, au mai solicitat reclamantele să se constate că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură, că la dosarul de notificare se află toate actele prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi, de asemenea, că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea în natură a imobilului, sens în care au solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, acţiunea au întemeiat-o pe dispoziţiile art. 1, art. 23, art. 25 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, pe dispoziţiile art. 35 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 şi pe Decizia de îndrumare a ÎCCJ nr. XX/2007.

În dovedire, reclamantele au solicitat admiterea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâtului şi a probei cu expertiză topocadastrală pentru identificarea imobilului.

Pârâta UAT Municipiul C. prin primar, în termen legal, a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, a arătat pârâta că pe rolul Tribunalului Botoşani a existat dosarul nr. .../40/2015, având acelaşi obiect ca şi prezentul dosar, însă reclamanţi au fost G., D. şi H., care, în dovedirea calităţii de părţi procesuale active au depus „Convenţia” autentificată sub nr. ..../10.12.2013 la Notariatul Public „X”, prin care se arată că sunt „dobânditorii tuturor drepturilor succesorale ale defunctului I., cetăţean român, decedat la data de ..., C.N.P. ..., cu ultimul domiciliu în ....”.

Având în vedere că nu a fost depus un certificat de moştenitor după defunctul I., care să lămurească cine are calitate de persoană îndreptăţită, precum şi având în vedere existenţa convenţiei arătate mai sus, pârâta solicită admiterea excepţii lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor aşa cum au formulat-o.

În continuare, a arătat pârâta că la Primăria municipiului C. au fost înregistrate doar două notificări, comunicate, potrivit prevederilor art. 22 alin. 3 prin intermediul unui executor judecătoresc, formulate de către I., şi anume notificarea nr. 1/10.05.2001, înregistrată la Primăria municipiului C. cu numărul 2/11.05.2001 şi notificarea nr. 3/20.09.2001, înregistrată la Primăria municipiului C. cu numărul 4/20.09.2001.

Notificarea nr. 3 a fost transmisă Primăriei Comunei J., căreia îi era adresată, iar prin notificarea nr. 1, se solicită restituirea în natură a unui imobil situat în str. M.  nr. 10, fără a fi depuse actele doveditoare ale proprietăţii, ale preluării, precum nici cele prin care se face dovada calităţii de persoană îndreptăţită.

Cu adresele nr. .../2010 şi nr. .../2011 s-a solicitat reprezentanţilor reclamanţilor, completarea dosarului cuprinzând notificarea cu privire la imobilul din str. M.  nr. 10 cu înscrisurile arătate mai sus, însă nu s-a procedat la depunerea niciunui act de proprietate.

De asemenea, având în vedere că prin cererile ce au primit ca răspuns adresele arătate mai sus, se solicitau relaţii şi despre alte notificări în afara celor două înregistrate la Primăria municipiului C., a solicitat reclamanţilor să facă dovada existenţei şi comunicării acestor alte notificări prin intermediul executorului judecătoresc, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, însă fără a se primi, nici de această dată, vreun răspuns.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea termenului care a fost cuprins în perioada 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 pentru depunerea notificării „atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Faţă de cele arătate mai sus, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte imobilul din str. M., nr. 10, având în vedere lipsa notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În dovedire a depus înscrisuri, în copie: Notificarea nr. 3/2001 transmisă Primăriei comunei J.; Notificarea nr. 1/2001 prin care se solicită restituirea în natură a imobilului din str. M. nr. 10; Răspunsul pârâtei nr. .../2010; Răspunsul pârâtei nr. .../2011; Răspunsul pârâtei nr. .../2013; Convenţia autentificată sub nr. .../10.12.2013.

Pentru termenul din data de 22.09.2017 reclamantele A. şi B. au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiilor procesuale invocate de pârât ca neîntemeiate, arătând că au calitate procesuală activă conform certificatului de calitate nr. ../2010 din 22.10.2010/BNPA Y. şi conform declaraţiilor de acceptare pur şi simplă a succesiunii nr. .../20.12.2010 – A., şi nr. .../20.12.2010 – B .

La data din 20.11.2017 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu numiţii D., E. care au arătat că au cumpărat o cotă parte de moştenire după decujusul I., de la K. și L. în temeiul contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. .../06.11.2012 şi că prin urmare solicită admiterea acţiunii în recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

La aceeaşi dată a formulat cerere de intervenţie F. care a arătat că a cumpărat cota de 2,5% din cota de ½ din moştenirea deschisă după decujusul I., de la D. şi E. în temeiul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. ../16.11.2017 şi prin urmare solicită admiterea acţiunii în recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea sa.

Pârâtul Municipiul C. prin primar a depus întâmpinare, respectiv punct de vedere faţă de cererile de intervenţie principale depuse de intervenientul F. şi de D. şi E. arătând în principal că având în vedere contractele de vânzare – cumpărare ataşate la dosarul cauzei apreciază că cererile de intervenţie formulate sunt admisibile în principiu.

Prin sentinţa civilă nr. 205 din 16 februarie 2018 Tribunalul Botoşani a respins excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantelor A. şi B., ca nefondată; a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială C. prin Primar şi intervenienţii D., E. şi F.; a respins, ca nefondate, cererile de intervenţie formulate de D., E. şi F..

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor A. şi B., Tribunalul a constatat că nu este întemeiată în condiţiile în care acestea au făcut dovada prin certificatul de calitate nr. .../2010/22.12.2010/BNPA Y. că sunt moştenitoarele decujusului I., cel care a înaintat notificările prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilele revendicate.

Mai mult decât atât, acestea au dovedit prin declaraţiile de acceptare pură şi simplă a succesiunii nr. ../20.12.2010 şi nr. ../20.12.2010 că sunt îndreptăţite la restituirea dreptului de proprietate după defunctul lor soţ şi tată.

În ceea ce priveşte inexistenţa notificării, s-a observat că această susţinere nu este fondată, la fila 101 dosar fiind depusă notificarea formulată de autorul reclamantelor I. şi înregistrată la Primăria municipiului C. sub nr. .../05.11.2001.

De asemenea, la dosar se mai regăsesc notificarea nr. 1/03.05.2001 înregistrată la Primăria municipiului C. cu număr de intrare .../11.05.2001 (fila 18-19 dosar) şi notificarea prin executorul judecătoresc datată din 19.09.2001 cu dovada de comunicare din 24.09.2001 cu număr de intrare la Primăria municipiului C. .../24.09.2001 (fila 71-72 dosar).

S-a reținut că, deşi instanţa a solicitat reclamantelor pe tot parcursul judecăţii prezentarea actelor doveditoare ale proprietăţii în condiţiile legii, această obligaţie nu a fost îndeplinită cu motivaţia că demersurile adresate instituţiilor deţinătoare ale arhivelor au rămas fără rezultat.

Legea nr. 10/2001 impune ataşarea la notificare a actelor doveditoare ale proprietăţii, care potrivit art. 22 indice 1 devenit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată sunt atât înscrisurile care descriu construcţia şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire, cât şi, în absenţa unor probe contrare, actul normativ sau de autoritate prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Ori, nici reclamantele şi nici intervenienţii nu au făcut dovada proprietăţii autorului comun în condiţiile legii în ceea ce priveşte imobilul în litigiu în modalitatea prevăzută de dispozițiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001 (acte de proprietate sau acte de trecere în proprietatea statului), nici în faza de soluţionare administrativă a notificării şi nici în instanţă.

De altfel, inclusiv dispozițiile art. 194 lit. e) Cod procedură civilă impuneau reclamanţilor obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile deduse judecăţii ataşând cererii de chemare în judecată înscrisurile doveditoare, conform art. 150 Cod procedură civilă care stabileşte că „la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces”.

Prin urmare, în măsura în care aceste probe nu sunt ataşate se consideră potrivit procedurii civile că proba respectivă nu a fost propusă în condiţiile legii, fiind incidente aceleaşi sancţiuni prevăzute de lege, ca şi pentru ipoteza în care nu au fost deloc indicate.

În speţă, instanţa a dat dovadă de o mare disponibilitate solicitând şi acordând termene în vederea depunerii acestor dovezi, dat fiind şi interesul suprem în aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii temeinice, însă întrucât dovezile dreptului de proprietate nu au fost ataşate cauzei, soluţia a fost una de respingere a acţiunii, ca nefondată.

Astfel, a apreciat că reclamantele şi intervenienţii se află într-o substanţială insuficienţă probatorie, neavând nicio relevanţă actele autentice depuse la dosar, prin care se tranzacţionează cotele abstracte dintr-o moştenire al cărui patrimoniu nu a fost dovedit, precum convenţia dintre G. – D. – H., având ca obiect „valorificarea integrală a proprietăţii”, contractul de vânzare – cumpărare dintre F. – A. şi N. autentificat sub nr. ../16.11.2017, contractul de vânzare – cumpărare dintre D. – E. în calitate de vânzători şi F. în calitate de cumpărător autentificat sub nr. .../16.11.2017 precum şi contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale încheiat între K. – L., în calitate de vânzători şi D. în calitate de cumpărător autentificat sub nr. 2158/02.11.2012, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate în concret al autorului iniţial al reclamantelor asupra bunului individual determinat solicitat în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a constatat că în cauză se impune respingerea acţiunii ca nefondată, pentru faptul că în cauză nu s-a depus actele necesare care să facă dovada că dreptul de proprietate la momentul preluării abuzive aparţinea autorului reclamantelor pentru a pentru a putea fundamenta acţiunea pe una din situaţiile prevăzute în mod strict de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Botoşani, în vederea constatării calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului situat în mun. C., Str. M/ nr. 10, compus din teren şi construcţie; obligării pârâtului Municipiul C. prin primar, să emită dispoziţia motivată prin care să soluţioneze Notificarea în sensul restituirii în natură către ele a imobilului situat în mun. C., Str. M. nr. 10, compus din teren şi construcţie, evidenţiat în raportul de expertiză topo cadastrală efectuat în dosar.

În motivare au arătat că autorul lor, I., decedat la data de 24.l0.2010, a moştenit de la ascendenţii săi numeroase proprietăţi imobiliare, terenuri şi case pe raza municipiului C., printre care şi imobilul situat în mun. C., Str. M. nr. 10. Acestea au intrat în mod abuziv în posesie nelegală a statului român în perioada comunistă. Ele sunt moştenitoarele legale ale defunctului în calitate de soţie supravieţuitoare şi fiică.

Prin cererea de chemare în judecată au solicitat constatarea calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a mobilului situat în mun. C., Str. M. nr. 10, precum şi obligarea pârâtei UAT C. să emită dispoziţia motivată prin care să soluţioneze notificarea în sensul restituirii în natură către ele a imobilului situat în mun. C., Str. M. nr. 10, compus din teren şi construcţie.

Autorul lor, I., a formulat în termen legal Notificarea nr. 1/3.05.2001, înregistrată la Primăria mun. C., cu număr de intrare 2/11.05.2001 şi notificarea prin executorul judecătoresc din 19.09.2001, cu dovada de comunicare din 24.09.2001, cu număr de intrare la Primăria mun. C. 4/24.09.2001, prin care acesta a solicitat Primăriei Municipiului C. în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în mun. C., str. M. nr. 10, compus din teren şi construcţie.

Invocă nulitatea hotărârii de fond întrucât nu s-au pus în discuţie şi nu s-au administrat probele solicitate.

Prin cererea de probatorii formulată în faţa instanţei de fond au solicitat admiterea şi administrarea probelor cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori şi expertiză tehnică de identificare a imobilului.

Arată că pe parcursul procesului nu s-au pus în discuţie probele solicitate, respectiv proba testimonială cu audiere a doi martori, precum şi proba cu expertiză tehnică de identificare a imobilului.

Precizează că instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată reţinând că nu s-au prezentat actele doveditoare ale proprietăţii.

Arată faptul că au efectuat numeroase demersuri la autorităţi în vederea obţinerii de înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate al autorilor lor cu privire la imobil.

Autorităţile locale, respectiv Arhivele Statului au refuzat eliberarea de documente, transmiţându-le că acestea vor fi eliberate la cererea instanţei de judecată.

Cred că actele de proprietate se află în arhiva Primăriei Mun. C., dar aceasta refuză să le pună la dispoziţie.

Au identificat şi inventariat cele 10 imobile. Toate sunt părăsite, degradate şi în stare de autodemolare. Se aşteaptă autodemolarea lor pentru ca apoi să se treacă la valorificarea terenurilor, toate centrale.

În arhiva Primăriei Mun. C. se află documente importante, cu atât mai mult cu cât acest organism, cât şi Consiliul Popular al Județului, au repartizat aceste imobile confiscate de la ascendenţii reclamantelor unor instituţii publice, astfel: Direcţia Sanitară; Casa Pionierilor; o grădiniţă; firma „W”; Poliţia rutieră; Liceul de băieţi, apoi Liceul Mecanic şi Şcoală profesională; fostul sediu al FSN, ulterior PDSR; actualul sediu PSD; o facultate particulară.

Au solicitat să li se comunice acte de înregistrare de la Direcţia Economică privind taxele şi impozitele, de la furnizorii de utilităţi la care imobilele au fost racordate, respectiv compania de electricitate, serviciul de salubritate, societatea de apă, şi altele asemenea, dar au fost întâmpinate extrem de rece, cu refuzuri categorice.

Nu este posibil ca 10 imobile, proprietatea ascendenţilor lor să nu fie evidenţiate în actele vremii sau actuale.

Susţin că este o acţiune concertată a unor persoane influente din C., care urmăresc să intre în posesia şi proprietatea terenurilor, întrucât aceste case se autodemolează.

Prin anii 50 se întâmplau astfel de acţiuni imorale şi ilegale, dar, în prezent, consideră că instanţa de judecată le poate sprijini prin trimiterea unor adrese către instituţiile ce deţin actele de proprietate, procesele-verbale de intrare în posesia ilegitimă a statului, evidenţele financiar fiscale, evidenţele contractelor privind serviciile de alimentare a imobilelor cu apă, electricitate, gaz metan etc.

Prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001 nu au determinat autoritatea să emită dispoziţia respectivă. Nici apariţia Legii nr. 165/2013 nu a determinat autoritatea locală să soluţioneze cererea prin emiterea unei dispoziţii de restituire.

Pentru aceste motive, au fost nevoite să promoveze cererea de chemare în judecată în faţa Tribunalului Botoşani, solicitând instanţei atât obligarea UAT C. la emiterea dispoziţiei/ deciziei, cât şi stabilirea măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţite.

Solicită să se constate că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului din mun. C., Str. M. nr. 10, şi că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea în natură a acestui imobil.

Solicită rejudecarea de Tribunalul Botoşani a cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta a dispus formal asupra fondului cererii prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată, existând lipsuri ale probatoriului, situaţie care ar putea fi calificată ca nefiind o reală cercetare a fondului, şi care îndreptăţesc instanţa de apel să aprecieze că nu a existat o judecată a fondului.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 466 şi urm., art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, Unitatea Administrativ Teritorială C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, instanța reține că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.

Văzând dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 se reține că notificările de restituire trebuie să fie însoțite de înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege.

Prin intermediul Normelor de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, respectiv pct. 23, legiuitorul român a găsit de cuviință să expliciteze noțiunea de acte doveditoare ca fiind orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea). Orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol); în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată.

De asemenea, se mai vorbește de orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere.

În privința calității de moștenitor s-a prevăzut că actele juridice care atestă calitatea de moștenitor sunt certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor.

Conform art. 24 din lege raportat la art. 24.2 din Norme este posibil ca dreptul să fie prezumat în lipsa unor acte doveditoare, însă prezumția operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.

În fapt, în cauză se reține că notificând-o pe pârâtă, s-a solicitat de autorul reclamantelor, I., restituirea în natură a imobilelor situate în C., str. M., nr. 10, compuse din teren şi construcţie.

Se reține că nici în procedura administrativă nici în fața instanței de judecată nu au fost făcute precizări privind proprietarul imobilului solicitat a fi restituit și nu au fost depuse documentele necesare, respectiv acte juridice de proprietate sau orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive și nu s-a făcut dovada privind calitatea de moștenitor.

Văzând materialul probator administrat în condiții de contradictorialitate în fața instanței de judecată, se reține că reclamantele au dovedit doar aspectul că sunt moștenitoarele lui I., în calitatea de fiică, respectiv soție supraviețuitoare, care este fiul lui N., decedată la data de .. (fiica lui O. și P.) şi a lui Q., decedat la data de .... A fost depus și certificatul de deces după R., decedată la data de ..., iar S. ar fi conform arborelui genealogic depus la dosar, fiul lui T., frate cu U., ramură din care ar descinde I.

Or, la dosar s-a depus, astfel cum s-a arătat, un arbore genealogic, fără a fi dublat de actele de stare civilă corespunzătoare și de actele care să ateste calitatea de moștenitor și fără a se indica autorul pretins a fi deposedat de imobile solicitate, aspecte esențiale.

Reclamantele din prezenta cauză nu au înțeles nici în apel, însă, să suplinească aceste lipsuri. Astfel, în primul rând, reclamantele nu au precizat autorul deposedat și, în funcție de această precizare, se impunea să depună documentația necesară dovedirii calității de moștenitor.

Dovada calității de moștenitor prevăzută în enumerarea făcută art. 23 din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 23.1 lit. b din H.G. nr. 250/2007 incumbă reclamantelor. Actele de stare civilă – certificat de naștere, căsătorie, cărți de identitate - dovedesc relația de rudenie, iar actele de moștenire – testament și certificat de moștenitor sau de calitatea - atestă îndreptățirea la a pretinde dreptul provenind de la autor, drept decurgând din calitatea de moștenitor acceptant. Certificatul de moștenitor cuprinde mențiuni cu privire la acceptarea sau renunțarea la moștenire, prin indicarea expresă a tuturor moștenitorilor acceptanți sau renunțători.

Pe parcursul judecății s-a depus de reclamante la instanța de fond un înscris din care ar rezulta că imobilul ar fi fost la nivelul anului 1950 proprietatea lui T.. Astfel, înscrisul depus la fila 154 dosar fond are doar titulatura „act de realizare”, având mențiunea „Proprietar T., str. M. nr. 10, Plasa C.”, iar dedesubt „București, 27 0ct. 1990”, iar fila a doua are mențiunea „Contract condițional de împrumut”. Or, conform arborelui genealogic depus la dosar de reclamante, T. apare ca fiind fiul lui .., cu moștenitori ..., reclamantele ca moștenitoare ale lui I., provenind de pe ramura U., frate cu T. Acest aspect este confirmat de certificatul aflat la fila 165 dosar fond.

Curtea reține că nu s-a probat împrejurarea că I. este moștenitor al lui T.

În acest sens, Curtea a constatat că nu au fost depuse la dosar nici măcar acte de stare civilă pentru dovedirea relației de rudenie cu defunctul T.

În ceea ce privește necesitatea dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, se reține că nu se poate prezuma dreptul independent de vreun fapt vecin și conex și în lipsa oricărui temei de drept pentru reținerea acestei prezumții de proprietate în patrimoniul autorului său.

Dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi prezumat altfel decât în condițiile legii, adică trebuie să rezulte din acte de proprietate.

Legea nr. 10/2001 instituie un regim probatoriu distinct și neechivoc.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Rezultă astfel că o condiție esențială pentru aplicarea dispozițiilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

Prin intermediul Normelor de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, respectiv pct. 23 din H.G. nr. 250/2007, legiuitorul român a explicitat noțiunea de acte doveditoare.

Potrivit dispozițiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege”.

Raportat la aceste dispoziții legale, apelantele-reclamante nu au depus la dosar nici un act doveditor al proprietății, al preluării, nici cele prin care să se facă dovada calității de persoană îndreptățită, respectiv al deținerii în proprietate la data preluării de către acestea sau autorul lor a imobilului revendicat. Or, în cauză, dovada dreptului de proprietate se putea face prin prezentarea unor acte translative de proprietate, care să ateste că autorii lui I. au fost proprietari exclusivi sau a unor titluri care să ateste o cotă parte indiviză în mod neechivoc sau cu orice acte juridice care să ateste deținerea proprietății de către acesta sau autorii acestuia la data preluării abuzive. Mai mult, astfel cum s-a arătat, nu au făcut dovada calității de moștenitor în sensul prevăzut de legea specială, neindicând nici măcar autorul proprietar deposedat.

Jurnalul de ..., articol documentar care evidențiază existența proprietății „Casa ..” în C., Bd. M. nr. 64 (fila 79 dosar apel) nu face dovada proprietății.

Mai mult decât atât, nu poate fi validată nici ideea potrivit căreia în favoarea reclamantelor ar opera prezumția de proprietate instituită de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, nedovedindu-se preluarea imobilului în litigiu (în întâmpinarea de la filele 15 - 17 dosar fond, pârâta menționând că în arhivele instituției nu deține niciun act de preluare cu privire la acest imobil), legea instituind prezumția de proprietate în cazul în care există dovezi privind preluarea bunului de către stat, care în speță nu sunt.

De asemenea, instanța de apel are în vedere art. 24.2. din H.G. nr. 250/2007 privind Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care dispune că aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, acte care, astfel cum s-a arătat, nu s-au indicat sau depus la dosar, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.

În aceste condiții dovada obținerii negațiilor la care face trimitere art. 24.2. din H.G. nr. 250/2007 privind normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 se impunea doar în condițiile în care existau dovezi privind preluarea bunului de către stat.

De altfel, demersurile făcute de reclamante către Arhivele Naționale – Serviciul Județean au eșuat în condițiile în care acestea nu au făcut dovada calității de persoană îndreptățită/succesor legal al persoanei îndreptățite (succesor/moștenitor al titularului actului respectiv, posesor sau moștenitor al unui drept de proprietate consemnat în actul solicitat).

Curtea reamintește că apelantele-reclamante nu au exhibat în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor nici un act de proprietate, acestea neputând indica nici măcar cu aproximație perioada în care s-a dobândit dreptul de proprietate și autorul care a dobândit acest drept.

Conform dispozițiilor art. 9, 10 Cod procedură civilă, se reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității în sensul în care un proces civil nu poate fi pornit decât la cererea părții interesate care poate dispune de drepturile sale în orice mod permis de lege.

Așadar, părțile sunt ținute de îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele legale sau judecătorești, având obligația de a-și proba pretențiile și apărările.

Obligația instituită de art. 10 Cod procedură civilă la nivel probator se regăsește și în cuprinsul art. 249 Cod procedură civilă unde legiuitorul reglementând sarcina probei apreciază că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o și dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În acest context, apreciază instanța că reclamantele erau ținute de sarcina probei, dovedindu-și pretențiile cu înscrisuri care să constituie probe legale, pertinente, concludente și utile cauzei.

Față de prevederile legale, instanța de judecată nu are nici o obligație de a face demersuri în locul părții interesate pentru dovedirea pretențiilor acesteia.

Rolul activ al judecătorului nu poate fi invocat in abstracto, în sensul că magistratul este obligat să facă demersurile în locul părților interesate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au dovedit nici un impediment obiectiv de obținere a acestor înscrisuri, în condițiile precizării elementelor sus menționate privind autorul deposedat și dovada calității de moștenitor după acesta.

Prin cererea de apel precizează reclamantele că autorul lor, I., decedat la data de 24.l0.2010, a moştenit de la ascendenţii săi numeroase proprietăţi imobiliare, terenuri şi case pe raza C., printre care şi imobilul situat în mun. C., Str. M. nr. 10, fără a indica exact care este/sunt acest/acești autor/autori și cu depunerea, în consecință, a dovezii calității de moștenitor după acesta/aceștia și cea de proprietar a acestui/acestor autor/autori.

În acest context, cererea de probe din apel a fost respinsă ca neutilă cauzei. De altfel, cu privire la proba cu înscrisuri constând în relaţii de la Primăria municipiului C. privind actele de proprietate deţinute de aceasta după confiscarea caselor, procesele verbale de confiscare a imobilelor se reține că pârâta a menționat că în arhivele instituției nu deține niciun act de preluare cu privire la acest imobil (fila 17 dosar fond).

Celelalte probe, în lipsa oricărui act care să facă dovada proprietății sau a preluării abuzive a imobilului, nu pot fi acceptate.

Astfel cum s-a arătat deja, art. 23.1 din Normelor de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definește actele doveditoare ca fiind orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive.

Așadar, prin acte doveditoare se înțeleg înscrisuri cu privire la imobilul revendicat care fac dovada proprietății și dovada preluării abuzive a acestuia, or proba testimonială, în lipsa oricărui act doveditor, definit potrivit prevederilor legale indicate mai sus, se impune a fi respinsă. 

În ceea ce privește expertiza tehnică solicitată se impune a fi respinsă, în condițiile în care nu există înscrisuri care să ducă la o posibilă identificare a imobilului.

Potrivit dispozițiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care pretinde dreptul, neputând fi transpusă această obligație în sarcina expertului, mai ales în condițiile în care nu s-a indicat cu certitudine cui a aparținut imobilul.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor prin respingerea probei testimoniale și cu expertiză de specialitate Curtea constată că din încheierea de dezbateri de la 16.02.2018 a Tribunalului Botoșani reiese că prima instanță a respins aceste probe ca neutile cauzei în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul a cărui recunoaștere se solicită.

Deci, contrar susținerilor reclamantelor, s-au pus în discuţie probele solicitate, respectiv proba testimonială cu audiere a doi martori, precum şi proba cu expertiză tehnică de identificare a imobilului, instanţa de fond respingându-le.

Curtea achiesează la poziţia instanţei de apel, apreciind justă măsura procesuală dispusă în contextul celor deja evidențiate, precum și a celor ce se vor arăta.

Astfel, avându-se în vedere cele reţinute în motivarea în precedent, Curtea constată că, acela care pretinde că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are obligaţia de a proba că el personal ori un antecesor al său pe care l-a moştenit avea calitatea de proprietar al imobilului preluat, iar o asemenea dovadă trebuie să fie neîndoielnică, calitatea de persoană îndreptăţită trebuind susţinută de dovezile la care se referă art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, republicată. Iar cazul de excepţie referitor la prezumţia relativă de proprietate pe care o instituie art. 24 din lege, astfel cum s-a arătat, nu este incident cauzei.

În cauza dedusă judecăţii, aplicând aceste reguli, în contextul sus prezentat, era necesar ca reclamantele să precizeze autorul deposedat și să facă dovada că au calitatea de moștenitoare a acestuia, urmată de dovada preluării abuzive.

Deci, concluzionând, o corectă aplicare a legii presupune cele sus evidențiate, care nu se dovedesc cu probele solicitate, context în care măsura dispusă de instanța de fond apare ca legală.

De altfel, respingerea probelor de către instanța de fond nu reprezintă o încălcare a dreptului de apărare, în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 258 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, probele se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la soluţionarea procesului, iar în considerarea celor reţinute de instanţa de fond, acest aspect nu era dat.

În consecință, pentru cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare