CIVIL-Concurs între legea generală şi legea specială. Admisibilitatea acţiunii. Dovada dreptului de proprietate.

Sentinţă civilă 739 din 12.06.2010


Prin  acţiunea înregistrata la J.R. sub nr. 2390/284/2008, reclamantele N.M.M. şi  N.G.C. au chemat in judecata pe  pâriţii Ministerul  Finantelor Publice şi Agenţia  de Plati si  Interventie  pentru Agricultura, pentru ca prin  hotarârea  ce  se  va pronunta a fie  obligate sa le  lase in deplina proprietate si  posesie  terenul in suprafata  de 5.000 m.p. si casa situate in  oras  Judeţul Dâmbovita .

În motivarea cererii, reclamantele au arătat ca  sunt mostenitoarele defunctilor  D.F. (  bunic) , si  D.M.  ( mama),  proprietari ai  acestor imobile, care au  fost  trecute după  anul  1948 in proprietatea statului fara  titlu,  conform protocolului de predare primire din  31.03.2006  in  baza art  2 din HG nr . 250/2006 predate  de  catre DADR Dâmbovita, Agentiei de Plati si Interventii pentru  Agricultură, că  aceste imobile nu fac parte  din  cele enumerate  de Decretul  nr.  91/1950 .

Pârâta  DGFP Dâmboviţa a formulat întâmpinare prin care a susţinut  că acţiunea reclamantelor  este  inadmisibila in  baza prevederilor  dreptului  comun,  acestea având posibilitatea sa  se  adreseze instantei in baza  Legii  nr.  10/2001 si  a  Legii nr 112/1995.

A formulat intimpinare si pârita APIA,  invocind exceptia lipsei calitatii  procesuale  active a celor  doua  reclamante precum  si lipsa calitatii sale  procesuale  pasive .

Reclamantele au  formulat cerere completatoare solicitind introducerea in  cauza  a Primariei Titu ca proprietara  a terenurilor  in  litigiu .  Considera reclamantele ca prin invocarea  acestei  excepţii  de  fapt se  arata  titularul  dreptului conform articolelor 64 si 65 din  Codul de procedură civilă.

Dupa  punerea in  discutie  a acestor cereri  a  fost  citata in  calitate de  pirita  Primaria orasului  Titu  aceasta  formulind intâmpinare prin  care  cere a  fi  respinsa actiunea reclamantelor si  invoca exceptiile  lipsei  calitatii sale procesuale passive si  a  inadmisibilitatii  actiunii .

Dupa punerea in  discutie a  exceptiilor invocate  instanta de fond le-a respins pe  cele privind lipsa calitatii procesuale pasive  a  pârâtei  APIA, inadmisibilitatii actiunii si  a lipsei calitatii procesuale  active  motivat de faptul  ca cele doua exceptii privind inadmisibilitatea  acţiunii ridicată  prin intampinare , atat de catre Ministerul Finantelor (fila nr.20 dosar fond), cat si de către Primăria  oraşului Titu (fila nr. 4 dosar fond) nu pot fi  primite  pentru ca, pe  de  o parte  , calificarea  juridica  a  unei cereri in raport de  temeiul de drept al acesteia este atributul judecătorului atunci când se  pronunţa  asupra fondului şi pe de altă parte  nici nu este  o veritabila excepţie de fond ,  dintre cele  la  care se refera art. 137 alin. 1  Cod  proc.  civ. , putând fi tratata ca  o  veritabilă apărare de fond  care  va trebui, de asemenea  , sa fie analizata odată  cu fondul.

Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive ridicata de  parata APIA  (fila  nr. 30 dosar fond)  este  neîntemeiată ,  dat fiind faptul ca reclamantele au  justificat  atât propria  lor calitate procesuala ,  cat si pe cea pasiva  , prin chiar  indicarea  obiectului  cererii (revendicare  imobiliara) si a  motivelor de fapt  si de drept pe  care se  întemeiază pretenţia acestora (filele 4-5 dosar fond).

Excepţia  lipsei calităţii  procesuale active  a reclamantelor ridicata de APIA (fila  nr. 30 dosar fond) , de asemenea, a fost respinsă, motivat de faptul că au calitatea de succesori legali ai  ascendenţilor lor.

A fost  unita cu  fondul  exceptia lipsei calitatii  procesuale pasive  a Primariei  Titu .

Reclamantele au formulat cerere precizatoare prin  care  cheamă in calitate  de pârât Consiliul  Local Titu ca  administrator  al domeniului public  si  privat al autoritatii administrative teritoriale,  solicitarea fiind pusa in  discutie in sedinta publica  si  încuviintata .

A mai fost  invocata de  catre  pârâtul  Consiliul  Local  Titu exceptia netimbrarii cererii de chemare in  judecata  si  cea  a  inadmisibilitatii actiunii si dupa punerea lor in  discutie instanta  a  respins-o pe  cea de-a doua si a  pus in  vedere reclamantelor sa  evalueze  bunul in  litigiu si  sa timbreze corespunzator.

După  administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză, instanţa de fond a admis în parte  actiunea formulată,  precizata si  completata, obligând pârâtele  Comisia Locala Titu si  Ministerul Finantelor Publice să lase  reclamantelor în proprietate si  posesie  construcţiile identificate în lucrarea de  expertiza întocmită în  cauza , mai putin obligatia fiind faţă de  APIA care nu foloseste  aceste  imobile . A fost respinsă  solicitarea privind revendicarea terenului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Initial ,  reclamantele au  formulat  cerere in  baza  Legii nr.  247/2005,pentru suprafaţa de 5000 mp teren revendicat în prezenta cauză,  fiindu-le respinsa de catre  Comisia  Locala  Titu care  le validase propunerea de reconstituire in  baza Legii nr.  18/1991,  dar in  temeiul Legii nr . 247/2005  a invalidat retroactiv  respectiva propunere .

Inscrisurile  detinute de  catre reclamante probeaza ca  autorii  lor au  detinut terenurile si  constructiile , procedindu-se  la identificarea exacta a acestora, însă în privinta terenurilor trebuie  urmata calea pusa la dispozitie de procedura speciala instituita de  legislatia fondului  funciar.

Pe terenul in litigiu exista o casa si  un  grajd  si revendicarea pornita de catre  reclamante  este o  actiune reala,  urmarindu-se readucerea bunurilor  revendicate in  patrimonial celor  indreptatiti deci  nu poate fi  inlaturata  aplicarea dispozitiilor articolelor 480 si  următoarele din codul Civil ,  care devin incidente in speta .

Reclmantelor  nu  le poate fi incalcat  dreptul  de  a pretinde bunurile  revendicate in baza  dispozitiilor de drept  comun , imobilele constructii fiind trecute in proprietatea statului fara  titlu,  conform protocolului de predare primire din  data  de  31.03.2006 autorii reclamantelor făcând parte din  categoria persoanelor  exceptate de la  nationalizare .

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Titu, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:

Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa  a susţinut că acţiunea reclamantelor este inadmisibilă pe calea dreptului comun, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/09.06.2008, că acestea aveau posibilitatea să solicite restituirea imobilelor în baza Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 112/1995 precum şi în baza prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care stabilesc că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

Consiliul Local Titu a invocat inadmisibilitatea acţiunii în revendicare în baza Deciziei nr. 33/09.06.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că în materia revendicării în privinţa concursului dintre legea specială şi legea generală,  Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil.

A mai invocat inadmisibilitatea acţiunii, motivat de faptul că bunurile – construcţii ce fac obiectul revendicării, sunt proprietate publică, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Pe fond a criticat sentinţa pe motiv că din probele administrate nu rezultă împrejurarea că autorii reclamanţilor au fost înregistraţi şi cu construcţii.

Intimata pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie  pentru Agricultură a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii formulată de reclamante ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată.

Au arătat că bunurile au trecut în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, că actele încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 sunt lovite de nulitate absolută, iar autorii reclamanţilor nu figurau cu construcţii.

Intimatele reclamante au solicitat respingerea recursului motivat de faptul că nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de Decizia nr. 33/09.06.2008 a ICCJ, că nu lezează prin cererea lor nici un alt drept de proprietate, că imobilul este degradat şi acolo nu se desfăşoară nici o activitate.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a susţinerilor părţilor, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză,  tribunalul constată recursurile nefondate  pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în revendicare invocată de ambele recurente, tribunalul apreciază că aceasta a fost în mod corect soluţionată de către instanţa de fond prin prisma Deciziei nr. 33/2008  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 09.06.2008.

Potrivit acestei decizii,  concursul dintre legea specială şi legea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, însă în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv  Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel,  nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice .

S-a stabilit prin această decizie că atunci când există neconcordanţe între legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să se verifice pe fond dacă şi pârâtul în acţiunea în revendicare nu  are, la rândul său, un bun în sensul convenţiei – o hotărâre judecătorească anterioară, prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul. În speţă, prin această acţiune  nu se aduce atingere vreunui alt drept de proprietate al altei persoane, ori securităţii raporturilor juridice, deoarece revendicarea a fost îndreptată împotriva statului şi ale unor instituţii ale statului şi nu împotriva unei persoane fizice.

În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii pe motiv că bunurile revendicate – construcţii sunt proprietate publică, tribunalul constată că şi aceasta este neîntemeiată.

Terenul revendicat de reclamante figurează în HCL Titu  nr. 69/28.06.2007 în domeniul public al acestei localităţi, iar  prin Hotărârea nr. 117/ 29.10.2008 s-a abrogat HCL nr. 53/16.07.2008, prin aprobarea trecerii din domeniul public al oraşului Titu şi administrarea Consiliului Local  Titu în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a imobilului teren în suprafaţă de 3702 mp pentru amplasarea  unei construcţii de tip modular cu destinaţia de sediu pentru centrul local APIA Titu.

De asemenea, conform Hotărârii nr. 250/2006 a Guvernului României, la poziţia nr. 48 apare un imobil în suprafaţă construită de 48 mp situat în satul Sălcuţa -  oraş Titu, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Faţă de  cele de mai sus, se poate constata că imobilul în suprafaţă desfăşurată de 48 mp nu este unul şi acelaşi cu imobilele revendicate şi identificate de expert, respectiv casă P + 1 în suprafaţă de 179 mp şi grajd în suprafaţă de 84 mp, aceste imobile  nefiind cuprinse în Hotărârea nr. 250/22.02.2006, care atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public al statului.

În ce priveşte terenul despre care se afirmă că face parte din domeniul public al statului, se poate observa că deşi a făcut obiectul acţiunii în revendicare, nu s-a admis acţiunea cu privire la acesta , neavând relevanţă  apartenenţa acestuia de domeniul public al statului.

Referitor la criticile formulate de recurenta Consiliul Local Titu , pe fondul cauzei, în sensul că intimatele reclamante nu şi-au dovedit dreptul de proprietate cu privire la construcţii, tribunalul reţine că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, din borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Sălcuţa, plasa Titu, judeţul Dâmboviţa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din anul 1948, rezultă că la numărul casei 336 figurează numiţii  D.F. ŞI D.M. cu suprafeţele de 20 ha şi 5000 mp din care curţi 5000 mp.

De asemenea,  din adeverinţa nr. 452 din 18 iunie 1947  rezultă că numitul F.D. posedă pe raza comunei Sălcuţa o suprafaţă de 20,7713 ha, compusă din două trupuri, iar  certificatul nr. 405 din 22.11.2000 emis de Direcţia Judeţeană Dâmboviţa  a Arhivelor Naţionale, atestă că  numitul F.D. posedă în  comuna Sălcuţa, suprafaţa de 20,50 ha, fiind înscris în tabelul cu chiaburi din această localitate.

Din înscrisurile arătate mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă că autorii reclamantelor au posedat pe raza localităţii Sălcuţa, judeţul Dâmboviţa suprafaţa  de 20 ha şi 5000 mp din care 5000 mp curţi,  această ultimă suprafaţă fiind reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 şi apoi invalidată cu motivarea că le-a fost acordată o suprafaţă mai mare decât cea totală avută de autorii lor. Invalidarea nu a avut loc ca urmare a faptului că această suprafaţă nu ar fi fost proprietatea autorilor reclamantelor, ci pentru faptul că depăşea suprafaţa totală acordată acestora.

Construcţiile aflate pe suprafaţa de 5000 mp au fost identificate prin expertiza efectuată în cauză, constatându-se că acestea au fost edificate în anii 1937 – 1938, că au o suprafaţă desfăşurată de 179 mp şi respectiv de 84 mp aflate într-o avansată stare de degradare. Anul construcţiei stabilit de expert coincide cu datele atestate de actele de proprietate ale reclamantelor cu privire la teren şi chiar dacă nu există un document care să ateste în mod expres dreptul de proprietate al autorilor reclamantei cu privire la aceste construcţii, concluzia este aceea că acestea au fost edificate de  autorii acestora pe suprafaţa de teren curţi  situat pe raza comunei Sălcuţa, oraş Titu, judeţul Dâmboviţa, care le-a aparţinut.

Pârâtele nu au produs nici o dovadă contrară în sensul menţionării persoanelor sau instituţiilor care ar fi edificat aceste imobile,  menţionând doar că acestea s-ar afla în domeniul public al statului prin H.G. nr. 250/22.02.2006 la poziţia 48, însă la această poziţie apare un imobil în suprafaţă desfăşurată de 48 mp care nu coincide cu imobilele identificate de expert pe teren.

Autorii reclamantelor au figurat în tabelul cu chiaburi din comuna Sălcuţa,  cu suprafaţa de  20 ha şi 5000 mp din care 5000 curţi, nr. casei fiind 336, astfel că în mod cert imobilele situate pe acest teren, identificate de expert au fost proprietatea autorilor reclamantelor.

Pentru cele ce preced, tribunalul constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre  legal şi temeinică, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.