Plângere împotriva Ordonanţei Procurorului
Încheiere
Prin plângerea înregistrată la 30.06.2008 petenta D. L.A.prin reprezentant legal M.M. a formulat plângere împotriva Ordonanţei din 30.04.2008a Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti .
În motivarea plângerii a arătat că soluţia Parchetului este nelegală şi netemeinică în raport de fapta comisă de învinuit şi că în mod greşit s-a reţinut că nu ar fi fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu acesta şi că prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală , fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin încheierea din 24.07.2008 Judecătoria Băileşti a admis a plângerea formulată de petenta D.L.A. prin reprezentanta legală M.M. împotriva ordonanţei din 30.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în contradictoriu cu intimatul R.M. , a fost desfiinţată ordonanţa şi s-a reţinut cauza spre judecare.
S-a apreciat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei privind infracţiunea de raport sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1 c.p.
Curtea de Apel Galați
tratamentul penal al concursului de infracţiuni în cazul inculpaţilor minori; măsurile educative privative de libertate ce pot intra în componenţa concursului
Judecătoria Reșița
Stabilire program vizite minor
Judecătoria Iași
Necompetenta generala a instantelor romane
Curtea de Apel Alba Iulia
Legea nr.272/2004. Acţiunea privind înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului într-un Centru de Plasament. Părinte arestat
Judecătoria Macin
Ordonanta presedintiala- legaturi personale cu minorul