Fond funciar,reconstituirea dreptului de proprietate

Sentinţă civilă 9 din 13.01.2011


Asupra cauzei civile de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la 10.06.2010, sub nr. 560/181/2010 petentul I. – Ş. M., în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Bala şi Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Mehedinţi a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au  aparţinut autorilor I.-Ş.C. şi I. Ş.M..

În motivare a arătat că este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil situat în punctul numit „La Bobic- Remiza P.S.I.” ce au aparţinut autorilor săi I. Ş. C. şi I. Ş.M. , dar cu toate acestea Comisia Locală de Fond Funciar Bala  i-a respins cererea de reconstituire.

În drept, petentul şi-a întemeiat plângerea pe disp. legilor fondului funciar , modificată prin Legea 247/2005.

În dovedirea  cererii petentul a depus la  dosar  în xerocopii  anexa la hotărârea nr.346 din 09.04.2010, sentinţa civilă nr.8172/01.09.1994, adeverinţa nr.488/28.01.2009 , cererea de reconstituire  şi  a precizat că solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu expertiză şi  a probei testimoniale.

Intimatele nu au formulat întâmpinare , însă prin adresa nr. 5542 din 23.09.2010, intimata C.L.F.F.Bala a răspuns solicitărilor instanţei şi a înaintat documentaţia solicitată.

Au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii prezenţi, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul din data de 21.10.2010, instanţa în baza art.129 al.5 c.pr.civ. a dispus  solicitarea prin adresă  Comisiei Locale de Fond Funciar Bala să comunice  dacă terenul pe care  este situată  Remiza –PSI  a făcut obiectul vreunei exproprieri , iar în caz afirmativ să comunice numele persoanei  expropriate, răspuns înaintat cu adresa nr.94/05.01.2011.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expertul Istrate Marin.

Analizând  actele şi lucrările dosarului , instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin cererea formulată petentul I. Ş. M. a solicitat intimatei C.L.F.F. Bala reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil ce a aparţinut autorilor săi  I.Ş. C. şi I. Ş. M., însă cererea i-a fost respinsă , măsurile stabilite de comisia locală fiind menţinută de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi prin hotărârea nr. 346 din 09.04.2010..

Ca urmare a respingerii cererii , petentul în baza disp. art.53 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare au formulat plângere solicitând reconstituirea dreptului de proprietate potrivit  Legii nr. 247/2005, în dovedirea dreptului de proprietate invocând certificatul de moştenitor nr.1291/1983 din data de 28.10.1983 (F8).

Potrivit disp. art. 6 alin.1 „La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere , în conformitate cu prevederile  prezentei legi, comisiile comunale , oraşeneşti, municipale  şi comisiile  judeţene , contituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare  prevăzute la art.9 alin.5 din Legea 18/1991, republicată precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile  art.11 alin.1 şi 2  din aceeaşi lege „.

Aceasta înseamnă că pentru a se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietate, petentul trebuie să facă dovada că acest drept a existat în patrimoniul său sau al autorului său până la preluarea lui de către stat.

Din adresa nr.6783 din data de 08.11.2010 emisă de primăria comunei Bala reiese că terenul ce formează obiectul litigiului aparţine domeniului public al comunei Bala, conform inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei, inventar insuşit de consiliul local prin hotărârea nr.28/22.08.1999.

Potrivit jurisprudenţei cât şi practicii juridice, bunurile ce fac parte din domeniul public pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate cu condiţia ca actul de preluare a bunurilor şi trecute în domeniul public să fi fost cu titlu nevalabil.

Deşi, potrivit susţinerilor martorilor audiaţi şi intimatei CLFF Bala  remiza PSI a fost construită înainte de anul 1990 în urma unor schimburi de teren făcute în perioada respectivă, niciuna din părţi nu a putut produce vreun înscris în acest sens.

Având în vedere disp. art. 1169 cod civil „ celo ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, pentru ca instanţa să poată analiza dacă actul de preluare a terenului a fost cu titlu nevalabil, petentul trebuie să facă în primul rând dovada dreptului de proprietate.

Faţă de înscrisul exhibat de către acesta ca fiind actul doveditor al dreptului de proprietate instanţa nu poate reţine ca fiind dovedit dreptul, întrucât acesta produce doar efecte declarative, motiv pentru care va respinge plângerea formulată ca nefondată.

În ceea ce priveşte cererea formulată de petent privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere ca plângerea a fost respinsă, petentul aflându-se în culpă procesuală, instanţa respinge acest petit. 

Domenii speta