Fond funciar

Decizie 353/2015 din 27.04.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

DECIZIE Nr. 353/2015

Şedinţa publică de la 27 Aprilie 2015

Obiectul cauzei:fond funciar

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.01.2015, sub nr. 133/109/2015, contestatoarea (...) a solicitat anularea deciziei civile nr. 293/2014 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 19727/280/2010 pentru nelegala citare în ceea ce o priveşte, invocând prevederile art. 317 Cpc.

Intimaţii primarul Comunei Mărăcineni şi Comisia Locală de Fond Funciar Mărăcineni au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi în raport de prevederile art. 320 Cpc, tribunalul reţine următoarele:

 Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cpc, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, iar acest motiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.

Aşadar, acesta este temeiul de drept pe care contestatoarea din prezenta cauză îşi fundamentează cererea cu care a învestit instanţa de judecată.

Verificând susţinerea cu pricina, tribunalul constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, se reţine că, pentru primul termen de judecată al recursului, în dosarul nr. 19727/280/2010, contestatoarea a fost menţionată pe citativ şi citată în consecinţă (f. 21, 37, dosar 19727/280/2010), însă, conform dispozitivului încheierii din data de 14.11.2013 (f. 53 verso), la acel moment, s-a dispus îndreptarea conceptei de la fila 21, în sensul ca anumite persoane, printre care şi contestatoarea de astăzi, să nu mai fie conceptate în cauză. Drept urmare a acestei dispoziţii, în citativ, dar şi cu ocazia emiterii citaţiilor pentru termenul din data de 12.12.2013, s-a efectuat această modificare, astfel că nu mai apare menţionată şi citată contestatoarea (...) .

Pentru acest termen, însă, (...) a formulat o cerere de comunicare a sentinţei civile nr. 1639/2013, atacată în dosarul 19727/280/2010, iar prin încheierea de şedinţă din acea dată (f. 71 verso, dosar nr. 19727/280/2010) s-a dispus comunicarea sentinţei în cauză şi a încheierii din 17.04.2012, fără, însă a se dispune conceptarea şi citarea sa pentru termenul de judecată din data de 23.01.2014, astfel cum reiese şi din cuprinsul citativului de la fila 72.

Până la data de 23.01.2014, contestatoarea a formulat recurs împotriva hotărârilor comunicate.

La data de 23.01.2014, instanţa a comunicat părţilor prezente recursul formulat de contestatoare, însă, aşa cum reiese din cuprinsul practicalei încheierii de amânare  a pronunţării din acea dată nu a dispus conceptarea şi citarea, în calitate de recurentă a contestatoarei, deşi a luat în discuţie şi s-a pronunţat la 06.02.2014 pe recursul declarat de aceasta.

Or, din moment ce, anterior, fusese scoasă din cauză, în vederea pronunţării asupra recursului declarat de contestatoare era necesar a se dispune conceptarea şi citarea acesteia după care, în condiţii de procedură legal îndeplinită şi cu această parte, să se pună în discuţie şi să se pronunţe o soluţie asupra recursului declarat de aceasta, lucru ce nu s-a respectat în cauză.

Aşadar, în acest context, devin pe deplin aplicabile prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 Cpc, contestaţia de faţă urmând a fi admisă, iar decizia atacată desfiinţată, cu consecinţa fixării unui termen pentru rejudecarea recursurilor.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestaţia în anulare declarată de către (...) împotriva deciziei civile nr. 293/06.02.2014 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 19727/280/2010, intimaţi fiind (...) - PRIMARUL COMUNEI MARACINENI, COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR MARACINENI, (...) , COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR ARGES, (...) , (...) , (...) , OCPI ARGEŞ, (...) , (...) , (...) , (...) , (...) , (...) .

Fixeaza termen la 09.06.2015, pentru soluţionarea recursurilor, desfiinţând decizia atacată. Citeaza partile. Irevocabila. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2015.